ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1241/2010

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2006, la Judecătoria Constanța, reclamanții T.E., M.I. și M.A.D.N. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați să le plătească suma de 259.950 lei indexată la zi, în conformitate cu indicele de rată a inflației la data plății efective, sumă ce reprezintă valoarea de circulație a imobilului teren situat în localitatea Constanța. În motivarea cererii, reclamanții au învederat că imobilul în litigiu, proprietatea lor și a autorilor lor, a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 341/1979, construcția fiind demolată iar terenul ocupat de detalii de sistematizare.

Restituirea în natură a imobilului menționat, pretinsă într-un litigiu anterior, a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 304 din 03 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 383/2001 al Tribunalului Constanța, astfel încât în raport de situația de fapt evocată și de dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., invocate ca temei de drept al cererii dedusă judecății, au solicitat admiterea acțiunii. În raport de precizările ulterioare formulate în cauză, prin care s-a invocat ca temei al acțiunii introductive de instanță, dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 3175 din 21 martie 2007 a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Astfel sesizat, prin sentința nr. 2023 din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat, respingând totodată pe fond acțiunea reclamanților împotriva pârâților Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Prima instanță a reținut relativ la legitimarea procesuală a Statului Român că în raport de obiectul pretențiilor reclamanților, constând în obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a imobilului preluat în mod abuziv de stat, precum și de dispozițiile cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația de plată revine statului prin instituțiile sale.

Cât privește fondul pricinii s-a reținut că pârâta notificată are obligația stipulată de dispozițiile art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligație neîndeplinită până la declanșarea prezentei judecăți, ceea ce împiedică verificarea modalității de despăgubire pretinse de reclamanți și, respectiv acordarea/obligarea pârâtului la plata acesteia. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, cale de atac soluționată prin decizia nr. 115 C din 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. A fost admis apelul reclamanților și schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Constanța să emită decizie conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, în dezvoltarea motivului încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a învederat lipsa de legitimare procesuală pasivă în cauză, calitate ce-i aparține unității administrativ-teritoriale sesizate și care ar trebui să soluționeze notificarea reclamanților. Recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce succed: Exercitând calea de atac dedusă judecății, fără ca recurenta să fi declarat, în conformitate cu dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., apel împotriva hotărârii tribunalului, care i-a constatat legitimarea procesuală pasivă în cauză, pârâtul a nesocotit regulile precise și imperativ prevăzute de lege în declanșarea căii de atac.

Potrivit acestora, sistemul procesual civil român, asemenea oricărui alt sistem procedural, este guvernat de principiul legalității căilor de atac, care presupune folosirea/exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, dar și de cel al ierarhiei căilor de atac, care înseamnă imposibilitate legală de exercitare a unei căi extraordinare de atac, atâta timp cât partea are la dispoziție o cale ordinară de atac, dar și exercitarea unei căi extraordinare de atac fără ca partea interesată să fi apelat la exercițiul căii ordinare de atac, adică formularea acesteia „ omissio medio ”. Declararea căii de atac dedusă judecății în condițiile enunțate (fără ca partea nemulțumită să fi uzat la exercițiul apelului) atrage inadmisibilitatea căii de atac astfel exercitate.

De asemenea, este de menționat că cererea de recurs nu poate fi primită și pentru lipsa unui dintre elementele/condițiile necesare pentru exercitarea oricărei acțiuni civile și anume a interesului în declararea căii de atac, atâta timp cât prin dispoziția atacată, instanța de judecată a instituit obligații în sarcina altei părți și nu a recurentei. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 115/C din 19 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.