ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1241/2010

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la

data de 07 iulie 2006, la Judecătoria Constanța, reclamanții T.E., M.I. și M.A.D.N.

au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al municipiului Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, pentru a fi obligați să le plătească suma de 259.950 lei indexată la

zi, în conformitate cu indicele de rată a inflației la data plății efective,

sumă ce reprezintă valoarea de circulație a imobilului teren situat în

localitatea Constanța.

În motivarea cererii,

reclamanții au învederat că imobilul în litigiu, proprietatea lor și a

autorilor lor, a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 341/1979,

construcția fiind demolată iar terenul ocupat de detalii de sistematizare.

Restituirea în natură a

imobilului menționat, pretinsă într-un litigiu anterior, a fost respinsă ca

nefondată prin sentința nr. 304 din 03 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 383/2001

al Tribunalului Constanța, astfel încât în raport de situația de fapt evocată

și de dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., invocate ca temei de drept al

cererii dedusă judecății, au solicitat admiterea acțiunii.

În raport de precizările

ulterioare formulate în cauză, prin care s-a invocat ca temei al acțiunii

introductive de instanță, dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă

nr. 3175 din 21 martie 2007 a fost declinată competența materială de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Astfel sesizat, prin

sentința nr. 2023 din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a

respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, a inadmisibilității acțiunii și autorității

de lucru judecat, respingând totodată pe fond acțiunea reclamanților împotriva

pârâților Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prima instanță a reținut

relativ la legitimarea procesuală a Statului Român că în raport de obiectul pretențiilor

reclamanților, constând în obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri

reprezentând valoarea de circulație a imobilului preluat în mod abuziv de stat,

precum și de dispozițiile cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

obligația de plată revine statului prin instituțiile sale.

Cât privește fondul pricinii

s-a reținut că pârâta notificată are obligația stipulată de dispozițiile art. 25,

art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligație neîndeplinită până la declanșarea

prezentei judecăți, ceea ce împiedică verificarea modalității de despăgubire

pretinse de reclamanți și, respectiv acordarea/obligarea pârâtului la plata

acesteia.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel reclamanții, cale de atac soluționată prin decizia nr. 115 C

din 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

A fost admis apelul

reclamanților și schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost obligat

pârâtul Primarul municipiului Constanța să emită decizie conform art. 27 din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

reprezentat de D.G.F.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, sens în

care, în dezvoltarea motivului încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a învederat lipsa de legitimare procesuală pasivă în cauză, calitate ce-i

aparține unității administrativ-teritoriale sesizate și care ar trebui să

soluționeze notificarea reclamanților.

Recursul nu poate fi primit

pentru considerentele ce succed:

Exercitând calea de atac

dedusă judecății, fără ca recurenta să fi declarat, în conformitate cu

dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., apel împotriva hotărârii

tribunalului, care i-a constatat legitimarea procesuală pasivă în cauză,

pârâtul a nesocotit regulile precise și imperativ prevăzute de lege în

declanșarea căii de atac.

Potrivit acestora, sistemul

procesual civil român, asemenea oricărui alt sistem procedural, este guvernat

de principiul legalității căilor de atac, care presupune folosirea/exercitarea

căilor de atac prevăzute de lege, dar și de cel al ierarhiei căilor de atac,

care înseamnă imposibilitate legală de exercitare a unei căi extraordinare de

atac, atâta timp cât partea are la dispoziție o cale ordinară de atac, dar și

exercitarea unei căi extraordinare de atac fără ca partea interesată să fi

apelat la exercițiul căii ordinare de atac, adică formularea acesteia „

omissio

medio

”.

Declararea căii de atac

dedusă judecății în condițiile enunțate (fără ca partea nemulțumită să fi uzat

la exercițiul apelului) atrage inadmisibilitatea căii de atac astfel

exercitate.

De asemenea, este de

menționat că cererea de recurs nu poate fi primită și pentru lipsa unui dintre

elementele/condițiile necesare pentru exercitarea oricărei acțiuni civile și

anume a interesului în declararea căii de atac, atâta timp cât prin dispoziția

atacată, instanța de judecată a instituit obligații în sarcina altei părți și

nu a recurentei.

Ca urmare, față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța

împotriva deciziei nr. 115/C din 19 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.