ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6946/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6946/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția civilă, la 29 august 2006

reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor

Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat

în judecată pe pârâta SC M. SRL

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea

pârâtei la plata sumei de 2884,72 lei

reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru

utilizarea publică a fonogramelor de distribuitorii prin cablu în perioada 1

martie 2002 - 30 aprilie 2005; obligarea la plata sumei de

698,19 lei reprezentând penalități de întârziere

în plată a obligațiilor; publicarea

integrală

a sentinței în mijloacele de comunicare în masă, respectiv în două ziare

cu

tiraj la nivel național, pe cheltuiala pârâtei.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că SC M. SRL

avea obligația legală să

declare baza de calcul și să achite remunerația datorată

artiștilor interpreți sau executanți către C.R.E.D.I.D.A.M.,

pentru utilizarea

fonogramelor de către

distribuitorii prin cablu conform Legii nr. 8/1995, H.G.

nr. 143/2003 și

Deciziei O.R.D.A. nr. 149/2003 privind desemnarea Uniunii Producătorilor de

Fonograme din România și a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor

Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M. ca organisme care

să colecteze sumele conform H.G. nr. 143/2003.

Pârâta nu și-a executat această obligație și, fiind membră a ACC, a

urmat

conduita acestei

asociații.

Prin sentința

civilă nr. 1605 din 18 decembrie 2006 Tribunalul Sibiu, secția civilă, a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși a solicitat prin

acțiunea introductivă administrarea probei cu

expertiză contabilă și interogatoriu

pentru pârâtă, reclamanta nu și-a

concretizat solicitările.

Prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2006 instanța a pus în

vedere

reclamantei în baza art.

129 C. proc. civ. să trimită reprezentant în instanță în vederea punerii în

discuție a probelor solicitate.

Cum aceasta

nu s-a conformat, acțiunea a fost respinsă ca nefondată

întrucât susținerile reclamantei din acțiunea introductivă nu au fost

dovedite.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins

ca

nefondat

prin decizia civilă nr. 135 A din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Alba – Iulia, secția civilă.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că atâta timp cât

prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta a

contestat sumele solicitate de reclamant

în cauză se impunea efectuarea

unei expertize contabile, probă care a și fost solicitată de reclamant.

Instanța de

fond a citat reclamantul cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru

discutarea cererii în probațiune, însă acesta nu a dat curs

solicitărilor, împrejurare față de care în mod

corect s-a constatat că pretențiile

reclamantului nu au fost dovedite.

Pretențiile

reclamantului sunt nefondate deoarece prin sentința civilă nr. 808 din 4 iunie

2003, pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus

suspendarea executării tuturor dispozițiilor care se referă la

distribuitorii prin cablu

din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 143/2003, până la

soluționarea

definitivă și irevocabilă a

fondului cauzei care a format unui alt dosar și care a fost

soluționat definitiv și irevocabil la 23 iunie

iunie

2005, executarea tuturor dispozițiilor care se referă la distribuitorii prin

cablu din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 143/2003 a fost suspendată.

La data introducerii cererii de chemare în judecată metodologia și tabelul

nr. 3 din

Anexa nr. 1 la H.G. nr. 143/2003, pe care reclamantul și-

a întemeiat acțiunea nu mai

erau în vigoare, astfel încât acțiunea este nefondată.

Pentru

pretențiile aferente anului 2002 și anului 2003, până la data de 10

august, acțiunea

reclamantului este și prescrisă, fiind formulată cu depășirea

termenului de

prescripție prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva

acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs critica, întemeiată în

drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

Atât

la instanța de fond cât și la instanța de apel pârâta a depus la dosarul

cauzei întâmpinare și înscrisuri, documente

ce nu au fost comunicate

reclamantului,

astfel încât i-a fost încălcat dreptul la apărare. Susținerile făcute de

pârâtă

prin întâmpinare au fost aflate de către recurent pentru prima dată din

motivarea curții de apel.

Potrivit

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii pot ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar

dacă părțile se împotrivesc.

Reclamantul nu

s-a împotrivit la efectuarea expertizei contabile, numai că, neștiind

că

pârâta, după ce a declarat veniturile în vederea calculării remunerației, a

contestat prin întâmpinare remunerația rezultată

în urma calculului, a considerat că

proba cu expertiză contabilă nu se

mai justifică.

Necomunicarea acestor

înscrisuri a dus la imposibilitatea formulării apărărilor cu privire la

contestarea de către pârâtă a remunerației datorate, remunerație calculată în

raport de declarațiile date de aceasta pe proprie răspundere.

Hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece prin sentința

civilă nr. 808/2003 instanța a suspendat aplicarea H.G. nr. 143/2003 și nu a

anulat dreptul artiștilor interpreți sau executanți la plata remunerațiilor de

către distribuitorii prin cablu pentru folosirea publică a fonogramelor, reglementate

prin Legea nr. 8/1996.

În această situație

sunt incidente prevederile art. 405

1

alin. (1) liniuța a doua C.

proc. civ., cursul prescripției fiind suspendat pe timpul cât a fost stabilit

de instanță, și reluat în temeiul art. 405

1

alin. (

I

1

)

C. proc. civ. după încetarea suspendării.

Pe timpul cât

instanța de judecată a suspendat aplicarea H.G. nr. 143/2003, societățile de

cablu nu erau obligate să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau

executanți pentru utilizarea în scop comercial a fonogramelor, dar puteau să

achite remunerația deoarece dreptul exista și era reglementat prin Legea nr.

8/1996.

In dovedirea

recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ., la dosarul cauzei au fost

depuse, în copie certificată, citația emisă pe numele reclamantului pentru

termenul din 20 noiembrie 2006 în dosarul de primă instanță, hotărâri

judecătorești.

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de

dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că

recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe de

fond și-au întemeiat soluția pe apărări făcute de pârâtă prin întâmpinări

depuse în fiecare etapă procesuală. Aceste întâmpinări nu au fost comunicate reclamantului

- apelant, astfel încât acesta nu și-a putut face apărări și nu a putut

răspunde problemelor de drept invocate prin actul de procedură al pârâtei -

intimate.

Conform art. 116

alin. (1) C. proc. civ., la întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe

întâmpinare câți reclamanți sunt. Deși textul nu o prevede în mod expres,

întâmpinarea trebuie comunicată pentru că, dacă scopul pentru care s-a instituit

această obligație nu ar fi acela de a se comunica întâmpinarea, textul ar fi

lipsit de relevanță.

Pe de altă parte,

dacă întâmpinarea nu se comunică și reclamantului care lipsește, se rupe

echilibrul procesual, pentru că reclamantul care nu a fost prezent nu-și poate

pregăti apărarea față de problemele ridicate prin întâmpinare. În aceste

condiții, se încalcă principiul fundamental al dreptului la apărare, cu

consecința nulității hotărârii.

În exercițiul

rolului activ, în condițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la

situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea

pretențiilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte

explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau

în întâmpinare. Or, pentru judecarea cererii reclamantului, este necesar ca

acesta să-și susțină pretențiile în deplină cunoștință a poziției procesuale

adoptate de pârât;

În fine, prin

necomumcarea întâmpinării către reclamant a fost încălcat art. 6 pct. 1 din

Convenția europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern,

potrivit art. 11 alin. (2) din Constituție, astfel încât reclamantul nu a

beneficiat de o judecată echitabilă. Egalitatea de mijloace, de „arme"

între părțile procesului, presupune ca atunci când pentru o anumită procedură

este prevăzută forma scrisă atât pentru reclamant (în privința cererii de

chemare în judecată), cât și pentru pârât (în privința întâmpinării),

modalitatea de aducere la cunoștință a respectivelor acte de procedură să

beneficieze de același tratament.

Obligația de

comunicare a întâmpinării și a înscrisurilor care o însoțesc nu a fost

îndeplinită, prin echipolentă - pentru că nu există un text care să îngăduie

echipolenta în acest caz, prin faptul că prin încheierea de ședință de la 20

noiembrie 2006 instanța a pus în vedere reclamantului „să trimită un

reprezentant în instanță în vederea punerii în discuție a probelor".

Reclamantul

putea fi sancționat, așa cum au făcut instanțele, numai dacă îi fusese

comunicată întâmpinarea, astfel încât neprezentarea și neadministrarea de

dovezi să-i poată fi imputată.

Procedând în

modul arătat, ambele instanțe de fond au încălcat reclamantului dreptul

fundamental la apărare.

Vătămarea reclamantului, căruia i-a fost respinsă acțiunea fără să i se

ofere

posibilitatea să-și

exprime poziția procesuală față de actul de procedură al

pârâtului, a fost dovedită, astfel încât

hotărârile sunt lovite de nulitate potrivit art.

105 alin. (2) C. proc.

civ.

În

aceste condiții, criticile recurentului întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. motiv pentru

care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

admis și hotărârea dată în apel va fi casată.

Întrucât

prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, ci s-a mărginit să

afirme că reclamantul „nu și-a concretizat

solicitările" privitoare la probe iar susținerile făcute nu au fost

dovedite, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

apelul reclamantului va fi admis, sentința va fi desființată și cauza

trimisă spre

evocarea fondului aceluiași tribunal.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte critici

formulate prin

motivele de

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru

Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M.

împotriva deciziei

civile nr. 135 A

din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia,

secția

civilă, și în consecință:

Casează

decizia susmenționată și, pe fond, admite apelul declarat de

reclamantul Centrul Român pentru Administrarea

Drepturilor Artiștilor Interpreți

- C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva sentinței

civile nr. 1605 din 18 decembrie 2006 a Tribunalului Sibiu, secția civilă.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.