ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4848/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 401 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei Reșița s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.P.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de mai sus, reținându-se în fapt că, la 21 august 1999, inculpatul a fost oprit de lucrătorii de poliție, iar după o prealabilă verificare a îmbibației alcoolice cu fiola alcoolscop a fost condus la un spital, unde a refuzat recoltarea probelor biologice, pentru stabilirea gradului de alcoolemie.

Instanța de fond, pronunțând o soluție de achitare, a reținut că probele administrate, nu au făcut dovada refuzului recoltării probelor biologice. Tribunalul Caraș-Severin, prin decizia penală nr. 454 din 20 noiembrie 2000, a respins apelul declarat de procuror. Prin decizia penală nr. 313 din 12 aprilie 2001, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul procurorului, a casat hotărârile judecătorești, recurate și a condamnat pe inculpat la un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, reținând că acesta a comis cu vinovăție infracțiunea, pentru care a fost trimis în judecată. Împotriva acestor hotărâri definitive s-a declarat recurs în anulare.

Prin motivele scrise s-a susținut, în esență, următoarele: - hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii prin aceea că în cauză se impunea o soluție de achitare, fapta dedusă judecății neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii rutiere, prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966. În susținerea recursului în anulare au fost invocate dispozițiile art. 409 alin. (1) partea I, pct. 2 C. proc. pen., dispoziții în raport de care vor fi examinate hotărârile atacate, constatându-se a fi fondat recursul în anulare, dar pentru considerentele ce urmează.

În mod corect, instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că inculpatul se face vinovat de infracțiunea, prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, atâta timp cât a refuzat, mai întâi, de a da curs invitației lucrătorilor de poliție de a se deplasa în vederea recoltării probelor biologice după care, fiind condus cu forța la spital, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice. În faza urmăririi penale martorii audiați (S.M. și T.P.) au confirmat conduita inculpatului, care a refuzat recoltarea probelor biologice, declarații care s-au coroborat cu prima declarație a inculpatului, precum și cu documentul semnat și parafat de medicul S.M., martorii asistenți și lucrătorii de poliție.

Împrejurarea că, ulterior, în faza judecății, martorii au revenit asupra declarațiilor inițiale, cu motivarea că au fost supuși la presiuni psihice, este fără relevanță la stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunii rutiere dedusă judecății, inclusiv a vinovăției inculpatului. Afirmația se justifică, pe de o parte, prin aceea că, potrivit art. 63 C. proc. pen., legea nu face nici o distincție în ceea ce privește valoarea probată a mijloacelor de probă, prevăzute în art. 64 C. proc. pen., după cum au fost administrate în faza urmăririi penale ori a judecății. Pe de altă parte, este neverosimilă motivația privind revenirea la declarațiile anterioare a martorilor, deoarece activitatea de supunere la recoltarea probelor biologice a fost desfășurată în mod public și nici nu s-a făcut dovada presiunilor psihice sau a felului în care s-au realizat aceste presiuni.

Ori, în raport de solicitarea probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața judecății este fără echivoc dovedită conduita inculpatului, de sustragere de la probele biologice. Dar, având în vedere contextul obiectiv în care s-a desfășurat această activitate materială, cu referire la comportamentul violent al lucrătorilor de poliție asupra inculpatului, care a putut genera acestuia o reacție de refuz a recoltării probelor biologice în vederea stabiliri alcoolemiei, cât și datele ce caracterizează pozitiv pe inculpat, vârsta acestuia, se apreciază că fapta inculpatului prin conținutul ei concret a adus o atingere minimă valorii ocrotită de lege, fiind lipsită în mod vădit de importanță, lipsindu-i gradul de pericol necesar unei infracțiuni.

Pe cale de consecință, sub acest aspect recursul în anulare este fondat, urmând a se admite în conformitate cu art. 414 1 C. proc. pen., combinat cu art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a se casa hotărârile atacate și rejudecând cauza în aceste limite se va dispune achitarea inculpatului P.P.M., pentru infracțiunea rutieră prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Conform art. 91 C. pen., se va aplica inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în limitele legale prevăzute de lege, la data săvârșirii infracțiunii dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale nr. 401 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei Reșița, deciziei penale nr. 454 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Caraș-Severin și deciziei penale nr. 313 din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul P.P.M. Casează hotărârile atacate. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., achită pe inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966. În baza art. 91 lit. c) C. pen., aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 500.000 lei. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2003.