ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1522/ F din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în sensul că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 85 și art. 86 5 C. pen. și s-a dispus anularea suspendării executării pedepselor de un an închisoare și de 4 ani închisoare, prin sentințele penale nr. 949/2003 și, respectiv, nr. 456/2000 inculpatului D.M. S-a constatat că faptele săvârșite de acesta sunt concurente și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Pentru a pronunța sentința menționată, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 949 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului București, D.M.

a fost condamnat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, săvârșită la 20 iunie 2002. Conform art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe timp de 3 ani. Sentința a rămas definitivă prin neapelare la 20 octombrie 2003. Prin sentința penală nr. 456/2000 a aceleiași instanțe, inculpatul a mai fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., faptă săvârșită la 9 martie 2000. Pedeapsa a fost modificată prin decizia penală nr. 675/2000 a Curții de Apel București, în sensul că a fost redusă la 4 ani închisoare, dispunându-se și suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 86 1 C. pen., pe un termen de încercare de 6 ani.

Cauza a rămas definitivă prin decizia penală nr. 5707 din 5 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 85 și art. 86 5 C. pen., întrucât fapta din 20 iunie 2002 pentru care inculpatul a fost condamnat la un an închisoare, a fost săvârșită înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 456/2000, iar fapta din 9 martie 2000 a fost săvârșită înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 949/2003, prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare. Drept urmare, instanța a anulat suspendarea executării celor două pedepse și totodată, reținând că infracțiunile sunt concurente, fiind comise mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă, perioada executată. Prin decizia penală nr. 1014/ A din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs pe care, ca și în apel, nu l-a motivat în scris și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-l susține. Examinând cauza din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârile ambelor instanțe sunt pronunțate cu respectarea dispozițiilor legale. În mod corect s-a reținut că se îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 84 și art. 86 5 C. pen., anulându-se suspendarea executării pedepselor și dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare prin privare de libertate.

O eventuală suspendare a executării acestei pedepsei nu era posibilă, având în vedere cuantumul ei și dispozițiile art. 85 alin. (3) și art. 85 6 alin. (2) C. pen. Neexistând deci motive de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează a se respinge ca nefondat, recursul condamnatului care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 1014/ A din 23 decembrie a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2005.