ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4851/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 727 din 13

februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.V.I. și I.N., împotriva deciziei penale nr. 159 din

14 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Fiecare inculpat a fost obligat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în

care s-a inclus și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei.

S-a reținut că, prin sentința penală

nr. 46 din 29 martie 2002, Tribunalul Tulcea i-a condamnat pe inculpații I.V.I.

și I.N. la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și e)

C. pen., cu aplicarea art. 109 C. proc. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpați sub

supraveghere, pe o durată de 5 ani.

S-a atras atenția inculpaților

asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86

4

, raportat

la art. 83 C. pen.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, la plata sumei de 32.136.820 lei, către partea civilă SNP P. SA.

Infracțiunea comisă de cei doi

inculpați a constat în aceea că, în noaptea de 28 mai 2002, având fețele

acoperite, ei au pătruns în incinta Stației PECO, au imobilizat-o pe gestionara

benzinăriei și au sustras suma de 44.289.000 lei.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 159 din 14 iunie 2002, a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și de inculpați, a înlăturat aplicarea art.

86

1

C. pen. și a dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.,

deducând durata arestării preventive de la 7 decembrie 2001, la 6 aprilie 2002.

Prin recursurile declarate,

inculpații au solicitat menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.

Curtea Supremă de Justiție,

respingând recursurile ca nefondate, a constatat că individualizarea pedepselor

aplicate inculpaților s-a făcut în mod just.

Împotriva acestei decizii penale

definitive, condamnații I.V.I. și I.N. au formulat contestații în anulare,

solicitând admiterea acestora și desființarea hotărârii atacate, în temeiul

dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., art. 387 și următoarele C. proc.

pen.

S-a susținut că la termenul la care

s-a judecat cauza în recurs de către Curtea Supremă de Justiție, 13 februarie

2003, procedura de citare a inculpaților nu a fost îndeplinită conform legii.

Examinând cererea și constatând că

aceasta a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se

sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

și că în sprijinul contestației s-au invocat dovezi care sunt la dosar, Curtea

Supremă de Justiție, la termenul de judecată din 18 iunie 2003 a admis în

principiu, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația

în anulare formulată de condamnații I.V.I. și I.N. și a fixat termen pentru

judecarea contestației în anulare.

În conformitate cu dispozițiile art.

392 alin. (1) C. proc. pen., Curtea găsește contestația în anulare întemeiată.

Cauza penală nr. 2940/2002, privind

recursurile declarate de inculpații I.V.I. și I.N. a avut două termene de

judecată pe rolul Curții Supreme de Justiție, respectiv la 7 noiembrie 2002 și

13 februarie 2003.

La primul termen de judecată

inculpații, aflați în stare de libertate, au lipsit, iar procedura de citare a

acestora a fost viciată, în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de

citare neindicându-se motivul afișării.

Potrivit dispozițiilor art. 385

11

C. proc. pen. și art. 177 alin. (1) C. proc. pen., inculpații trebuia citați

pentru termenul următor la adresa la care locuiau.

Instanța de recurs a omis să dispună

citarea inculpaților și, la termenul din data de 13 februarie 2003, când

inculpații au lipsit din nou, cauza s-a judecat, încălcându-se dispozițiile

legale care reglementează desfășurarea procesului penal sub sancțiunea

nulității.

Așa fiind, Curtea urmează să admită

contestația în anulare formulată de condamnații I.V.I. și I.N. și, în temeiul

dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen., să desființeze decizia penală nr.

727 din 13 februarie 2003, pronunțată în dosar nr. 2940/2002 al Curții Supreme

de Justiție, secția penală, fixându-se termen pentru rejudecarea recursurilor,

cu citarea părților la 21 ianuarie 2004.

Întrucât la data judecării

recursurilor declarate de inculpați, aceștia se aflau în stare de libertate,

iar ulterior au fost încarcerați în baza mandatelor de executare a pedepsei nr.

60/3653/2001 din 5 martie 2003 și respectiv nr. 61/3653/2001 din 5 martie 2003

emise de Tribunalul Tulcea, Curtea va dispune punerea lor de îndată în

libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare

formulată de condamnații I.V.I.

și I.N.

Desființează decizia

penală nr. 727 din 13 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2940/2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Fixează termen pentru

judecarea recursurilor cu citarea părților la 21 ianuarie 2004.

Dispune punerea de îndată

în libertate a inculpaților I.V.I. și I.N. de sub puterea mandatelor de

executare a pedepsei nr. 60/3653/2001 din 5 martie 2003 și respectiv nr. 61/3653/2001

din 5 martie 2003 emise de Tribunalul Tulcea, dacă nu sunt arestați în altă

cauză.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2003.