ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 7 martie 2006, reclamanta I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții L.D.L., C.M. și SC S.C. SRL următoarele: să se constate nulitatea absolută a actului adițional la actele constitutive ale societății SC S.C. SRL autentificat din 23 iunie 2005 prin care s-a hotărât cooptarea sa în calitate de asociat în cadrul societății, cu un aport în natură reprezentând supărafața de 7 ha teren arabil precum și majorarea capitalului social prin aportul în bani adus de asociatul existent L.D.L.; să se constate pe cale de consecință nulitatea absolută a mențiunilor efectuate la O.R.C.

în baza actului adițional, să se dispună repunerea părților în situația anterioară respectiv să se constate că reclamanta nu are calitatea de asociat în cadrul societății pârâte și să-i fie restabilit dreptul său de proprietate asupra suprafeței de teren de 7 ha. În motivare reclamanta a arătat că deși a semnat o procură prin care îl mandata pe C.M., fostul său ginere și tatăl celor trei nepoți rămași de pe urma fiicei sale decedate, să o reprezinte în vederea cooptării sale în societatea SC S.C. SRL, consimțământul său a fost viciat prin manoperele dolosive, în formă calificate, de natură penală, săvârșite atât de C.M. cât și de L.D.L. scopul urmărit de cei doi pârâți fiind deposedarea sa de terenul de 7 ha și introducerea în capitalul social al societății, la dispoziția lor exclusivă.

Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 8688 din 19 decembrie 2006, a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților L.D.L. și SC S.C. SRL ca nefondată și în raport cu pârâtul C.M. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, reținând că pârâtul C.M. nu este asociat în cadrul societății, iar contractul de mandat, ca izvor al raporturilor juridice stabilite cu reclamanta, nu face obiectul acțiunii introductive. Sentința tribunalului a fost menținută de instanța de apel, care prin decizia nr. 112 din 7 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Prin decizia nr. 3948 din 4 decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 112/2007 a Curții de Apel Constanța, a casat decizia și sentința pronunțată în cauză cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare în contradictoriu și cu C.M., statuând că, în raport de motivele de nulitate invocate se pune în discuție și răspunderea pârâtului C.M. în calitate de mandatar al reclamantei, aspecte care legitimează procesual pasiv această parte.

În rejudecare, s-a dispus prin încheierea din data de 12 iunie 2008 conexarea la prezenta cauză a dosarului din 24 aprilie 2008 având ca obiect cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu aceleași părți, societatea și cei doi pârâți persoane fizice, prin care solicita constatarea nulității absolute a procurii date pârâtului C.M., autentificată din 9 iunie 2005 și pe cale de consecință constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente respectiv hotărârile adoptate în adunarea generală extraordinară a societății, actul adițional și actele de dispoziție luate de asociatul majoritar. Prin sentința civilă nr. 3212 din 15 octombrie 2008 Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală cât și cererea conexă formulate de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut din analiza ansamblului probatoriu administrat că niciunul din aspectele invocate de reclamantă ca manopere dolosive de natură să-i vicieze consimțământul nu au avut ca efect alterarea consimțământului său deoarece faptele nu întrunesc elementul obiectiv al dolului, în condițiile în care pârâții au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în legătură cu încheierea actelor adiționale la statutul societății și fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar prin rezoluția nr. 334/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție confirmată definitiv și irevocabil prin decizia penală nr. 535/P din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța.

Reține tribunalul totodată că, susținerea privind aportarea fictivă de către pârâtul L.D.L. a sumei de 406.400.000 lei vechi la capitalul social al societății nu este confirmată de probele administrate care relevă vărsarea efectivă a acestei sume de bani. Cu privire la celelalte aspecte invocate, ca manopere dolosive, respectiv neonorarea unor contracte de arendă și neconvocarea reclamantei la adunările generale ulterioare cooptării sale în societate, tribunalul constată că ele nu prezintă relevanță ca motive de nulitate a actelor contestate deoarece nu sunt contemporane încheierii actelor. Apelul declarat de reclamantă împăotriva sentinței tribunalului, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 53/COM din 18 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal.

Răspunzând criticilor formulate prin cererea de apel, instanța constată că susținerea reclamantei referitoare la neanalizarea falsului celor două acte adiționale care poartă același număr este neîntemeiată deoarece, așa cum a reținut și tribunalul pârâții au fost cercetați în legătură cu acest aspect de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, în acest sens pronunțându-se și decizia penală nr. 535/P din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța. Sub aspectul situației de fapt reținute, instanța constată că tribunalul în considerentele sentinței analizează toate probele administrate detaliind atât răspunsurile la interogatoriu cât și declarațiile martorilor pe aspectele referitoare la cooptarea reclamantei în societate, aportarea terenului la capitalul social cât și subscrierea efectivă a aportului în numerar adus de dl. L.D.L.

Analizând obligațiile stabilite prin procura din 2005, în raport de cele adoptate în A.G.E.A. din 9 iunie 2005, instanța constată că pârâtul C.M. a îndeplinit toate operațiunile juridice pentru aducerea la îndeplinire a mandatului primit, neexistând nici un element de natură să impună concluzia unor manopere dolosive de natură să afecteze consimțământul reclamantei. În acest sens instanța apreciază că potrivit înscrisurilor de la dosar, toate actele adiționale de modificare a actului constitutiv al SC S.C. SRL au fost înregistrate la O.R.C., reclamanta având posibilitatea să se informeze asupra cotelor fiecărui asociat cât și asupra persoanelor ce dețin această calitate.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la data de 31 iulie 2009 solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii principale și a celei conexe astfel cum au fost formulate; în subsidiar recurenta a solicitat casarea celor două hotărâri și reluarea judecării față de nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte în primul ciclu procesual. Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a susținut următoarele: Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit deciziei de casare instanțele erau obligate să examineze modul în care pârâtul C.M.

și-a îndeplinit mandatul. Sub acest aspect instanțele au nesocotit o serie de aspecte din conduita acestuia respective faptul că s-a retras din societate fără să-i comunice această împrejurare determinantă în decizia sa de cooptare în societate. Susține recurenta că mandatarul său de conivență cu pârâtul L.D.L. în mod intenționat nu au indicat în actul adițional atacat, cotele de participare la capitalul social, iar mențiunea privitoare la modificare actelor constitutive ale societății prin votul majorității capitalului social constituie o dovadă a faptului că s-a urmărit în mod deliberat ca pârâtul L.D.L. să dispună în mod absolut de societate și capitalul său. Potrivit recurentei mandatarul său în mod voit și-a încălcat obligația prevăzută de art. 1541 C. civ.

deoarece nu i-a predat actul adițional modificator și nu s-a asigurat de aportarea efectivă a capitalului social de către celălalt asociat. Totodată în opinia recurentei au fost încălcate dispozițiile art. 1546 C. civ. deoarece mandatarul său a acționat dincolo de limitele puterilor indicate în mandat prin aceea că a distribuit cotele asociaților în afara mențiunilor din procură. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârile pronunțate în cauză arătând că deși sunt amplu motivate cuprind elemente străine de pricină și totodată contradictorii. Susține recurenta că elementele dolului invocat prin acțiune se regăsesc deopotrivă atât în ce privește procura cât și hotărârea adunării generale extraordinare care a urmat și actul adițional, în acest sens fiind relevant caracterul fictiv al aportului.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8. Potrivit recurentei instanța sesizată cu falsurile și omisiunile vădite în numerotarea actelor adiționale, apreciază în mod nejustificat că aceste aspecte sunt simple greșeli sau omisiuni, deși, în opinia sa numerotarea identică a două acte adiționale consecutive a fost făcută pentru a se ascunde retragerea mandatarului său din societatea în care a fost cooptată. Sub un ultim aspect recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului arătând că nu a beneficiat de un proces echitabil în condițiile în care pârâtul L.D.L. este avocat în Baroul Constanța, soția acestuia este salariat la Camera de Comerț Constanța, iar sora magistrat.

Susține că în mod inechitabil a fost obligată să timbreze cererile sale fără să fie încunoștiințate prin citație de cuantumul sumelor datorate, și în condițiile în care timbrajul fusese satisfăcut în primul ciclu procesual. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Argumentele recurentei subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 vizând încălcarea dispozițiilor art. 948, art. 953 și art. 960 C. civ., pun în discuție existența dolului, respectiv calificarea conduitei celor doi pârâți ca manopere viclene, pentru a o determina la încheierea actelor a căror nulitate o solicită.

Or, existența dolului este o chestiune eminamente de fapt lăsată la aprecierea judecătorilor fondului, care în raport de toate împrejurările cauzei trebuie să stabilească în ce măsură artificiile și mașinațiunile pretinse ca fiind exercitate de cocontractant sunt de asemenea gravitate încât, în absența acestora cealaltă parte nu ar fi contractat. Cum după art. 960 C. civ. dolul nu se prezuma cel ce invocă nulitatea unui act juridic pentru cauză de dol trebuie să dovedească întrebuințarea mijloacelor viclene de cealaltă parte precum și presiunea exercitată asupra sa de aceste fapte amăgitoare de natură să o inducă în eroare în hotărârea de a contracta.

În cauză atât prima instanță cât și curtea de apel, au examinat împrejurările invocate de recurenta-reclamantă ca fiind de natură să-i vicieze consimțământul, respective să o inducă în eroare urmare manoperelor întrebuințate de pârâți, statuând în mod corect, în baza unor argumente pertinente că faptele respective nu au fost de natură să conducă la înșelarea reclamantei și la inducerea sa în eroare în scopul de a contracta. Distinct de acestea, nu rezultă din criticile recurentei, raportate la considerentele deciziei atacate în ce măsură existența în istoricul societății până la cooptarea sa ca asociat, a două acte adiționale cu același număr de ordine, dar cu conținut diferit, a fost de natură să conducă la înșelarea sa, în condițiile în care, nu a fost în niciun mod împiedicată să obțină informații oficiale cu privire la situația societății.

Altfel spus, susținerile recurentei întemeiate pe numerotarea actelor adiționale, pe absența menționării în hotărârea A.G.A. a societății din 9 mai 2005 prin care a fost cooptată în calitate de asociat, a cotelor de participare la capitalul social, nu pot constitui, în sine elemente care să impună concluzia dolului, în măsura în care, nu au fost dovedite mijloacele frauduloase exercitate asupra sa de natură să o inducă în eroare, mijloace care să se convertească într-o veritabilă presiune morală care a determinat-o la consimțirea actelor. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1541 și urm. C. civ.

care reglementează îndatoririle mandatarului se constată că în cauză, ambele instanțe au statuat corect că reprezentarea recurentei în adunarea generală extraordinară a societății din data de 9 iunie 2005 de către mandatarul desemnat în acest sens prin procura autentificată din 2005 s-a făcut în limitele însărcinării primate, în sensul cooptării recurentei în societate în condițiile expres determinate prin procură. Alegația recurentei potrivit căreia mandatarul și-a încălcat obligațiile deoarece nu s-a asigurat de vărsarea efectivă a capitalului subscris de coasociatul L.D.L. se vădește nefondată, deoarece mandatarul nu a primit această însărcinare, distinct de faptul că în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicat care reglementează organizarea și funcționarea societăților comerciale, recurentei în calitate de asociat îi revine dreptul și obligația de a verifica vărsarea capitalului subscris.

Altfel spus, puterile conferite mandatarului prin procura consimțită au vizat numai momentul cooptării recurentei în societate și nu s-au extins și asupra operațiunilor ulterioare dobândirii calității sale de asociat. Argumentele recurentei subsumate motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. sunt o reluare a susținerilor dezvoltate în cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la existența dolului, a caracterului fals al actelor adiționale anterioare cooptării sale în societate, aspecte care nu îndeplinesc ipoteza motivelor de recurs invocate și care au fost deja analizate în considerentele de mai sus. În alte cuvinte, recurenta repune în discuție concluziile instanțelor desprinse din analiza probatoriilor administrate, respective aspecte de netemeinicie care scapă controlului de legalitate exercitat în cadrul acestei căi extraordinare de atac nedevolutive.

Cu privire la motivul de recurs vizând încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, susținerile recurentei se vădesc vădit neîntemeiate. Curtea observă în acest sens că deși recurenta susține că datorită calității de avocat a pârâtului intimat L.D.L. și a faptului că soția acestuia lucrează la Camera de Comerț și Industrie Constanța, iar sora acestuia este magistrat stagiar i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, nu oferă nici un indiciu concret de natură să pună la îndoială imparțialitatea judecătorilor în raport de calitatea de juriști a pârâtului și rudelor sale. În sfârșit obligarea recurentei reclamante de a achita taxele judiciare de timbru datorate, în raport de fazele procesuale derulate își au fundamentul legal în dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Din actele dosarului rezultă că după casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual și investirea tribunalului de către reclamantă cu acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2969/118/2008 conexată la acțiunea inițială, prin încheierea din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, recurenta reclamantă a fost obligată să depună taxa de timbru pentru capătul II din cererea conexă, și nu a contestat această măsură, deși potrivit legii avea posibilitatea să conteste modul de stabilire a taxelor de timbru datorate. Potrivit încheierii de ședință susmenționate, recurenta, asistată de avocat, a declarat că va completa taxa datorată, fără nicio altă mențiune, așa încât inechitatea invocată prin prezentul recurs, apare formală în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

În fața instanței de apel în al doilea ciclu procesual a fost obligată să achite, față de motivele formulate, și suma de jumătate din taxa de timbru datorate pentru cererea conexă, cerere care nu a făcut obiectul apelului în primul ciclu procesual. Prin urmare, susținerea recurentei că a fost în mod inechitabil obligată să achite taxele de timbru datorate în al doilea ciclu procesual deși le achitase cu ocazia primului ciclu derulat în cauză, apare ca nereală. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva deciziei civile nr. 53/COM din 18 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.