ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la data de 7 martie 2006, reclamanta I.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții L.D.L., C.M. și SC S.C. SRL

următoarele: să se constate nulitatea absolută a actului

adițional la actele constitutive ale societății SC S.C. SRL

autentificat din 23 iunie 2005 prin care s-a hotărât cooptarea sa în

calitate de asociat în cadrul societății, cu un aport în natură

reprezentând supărafața de 7 ha teren arabil precum și majorarea

capitalului social prin aportul în bani adus de asociatul existent L.D.L.;

să se constate pe cale de consecință nulitatea absolută a

mențiunilor efectuate la O.R.C. în baza actului adițional, să se

dispună repunerea părților în situația anterioară

respectiv să se constate că reclamanta nu are calitatea de asociat în

cadrul societății pârâte și să-i fie restabilit dreptul

său de proprietate asupra suprafeței de teren de 7 ha.

În motivare reclamanta a arătat că deși

a semnat o procură prin care îl mandata pe C.M., fostul său ginere

și tatăl celor trei nepoți rămași de pe urma fiicei

sale decedate, să o reprezinte în vederea cooptării sale în

societatea SC S.C. SRL, consimțământul său a fost viciat prin

manoperele dolosive, în formă calificate, de natură penală,

săvârșite atât de C.M. cât și de L.D.L. scopul urmărit de

cei doi pârâți fiind deposedarea sa de terenul de 7 ha și

introducerea în capitalul social al societății, la dispoziția

lor exclusivă.

Într-un prim ciclu procesual derulat în

cauză, Tribunalul Constanța, secția comercială, prin

sentința civilă nr. 8688 din 19 decembrie 2006, a respins

acțiunea reclamantei împotriva pârâților L.D.L. și SC S.C. SRL

ca nefondată și în raport cu pârâtul C.M. ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă,

reținând că pârâtul C.M. nu este asociat în cadrul societății,

iar contractul de mandat, ca izvor al raporturilor juridice stabilite cu

reclamanta, nu face obiectul acțiunii introductive.

Sentința tribunalului a fost

menținută de instanța de apel, care prin decizia nr. 112 din 7

mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Prin decizia nr. 3948 din 4 decembrie 2007

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei

împotriva deciziei nr. 112/2007 a Curții de Apel Constanța, a casat

decizia și sentința pronunțată în cauză cu trimiterea

cauzei la tribunal pentru rejudecare în contradictoriu și cu C.M.,

statuând că, în raport de motivele de nulitate invocate se pune în

discuție și răspunderea pârâtului C.M. în calitate de mandatar

al reclamantei, aspecte care legitimează procesual pasiv această

parte.

În rejudecare, s-a dispus prin încheierea din

data de 12 iunie 2008 conexarea la prezenta cauză a dosarului din 24

aprilie 2008 având ca obiect cererea reclamantei, formulată în

contradictoriu cu aceleași părți, societatea și cei doi

pârâți persoane fizice, prin care solicita constatarea nulității

absolute a procurii date pârâtului C.M., autentificată din 9 iunie 2005

și pe cale de consecință constatarea nulității

absolute a tuturor actelor subsecvente respectiv hotărârile adoptate în

adunarea generală extraordinară a societății, actul

adițional și actele de dispoziție luate de asociatul majoritar.

Prin sentința civilă nr. 3212 din

15 octombrie 2008 Tribunalul Constanța, secția comercială, a

respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală cât și cererea

conexă formulate de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a

reținut din analiza ansamblului probatoriu administrat că niciunul

din aspectele invocate de reclamantă ca manopere dolosive de natură

să-i vicieze consimțământul nu au avut ca efect alterarea

consimțământului său deoarece faptele nu întrunesc elementul

obiectiv al dolului, în condițiile în care pârâții au fost cercetați

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave în legătură cu încheierea actelor

adiționale la statutul societății și fals în înscrisuri sub

semnătură privată, iar prin rezoluția nr. 334/P/2006 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi

penale, soluție confirmată definitiv și irevocabil prin decizia

penală nr. 535/P din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Constanța.

Reține tribunalul totodată că,

susținerea privind aportarea fictivă de către pârâtul L.D.L. a

sumei de 406.400.000 lei vechi la capitalul social al societății nu

este confirmată de probele administrate care relevă vărsarea

efectivă a acestei sume de bani.

Cu privire la celelalte aspecte invocate, ca

manopere dolosive, respectiv neonorarea unor contracte de arendă și

neconvocarea reclamantei la adunările generale ulterioare cooptării

sale în societate, tribunalul constată că ele nu prezintă

relevanță ca motive de nulitate a actelor contestate deoarece nu sunt

contemporane încheierii actelor.

Apelul declarat de reclamantă

împăotriva sentinței tribunalului, a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 53/COM din 18 mai 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială de contencios administrativ și fiscal.

Răspunzând criticilor formulate prin

cererea de apel, instanța constată că susținerea

reclamantei referitoare la neanalizarea falsului celor două acte

adiționale care poartă același număr este neîntemeiată

deoarece, așa cum a reținut și tribunalul pârâții au fost

cercetați în legătură cu acest aspect de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța, care a confirmat propunerea de neîncepere

a urmăririi penale, în acest sens pronunțându-se și decizia

penală nr. 535/P din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Constanța.

Sub aspectul situației de fapt

reținute, instanța constată că tribunalul în considerentele

sentinței analizează toate probele administrate detaliind atât

răspunsurile la interogatoriu cât și declarațiile martorilor pe

aspectele referitoare la cooptarea reclamantei în societate, aportarea terenului

la capitalul social cât și subscrierea efectivă a aportului în

numerar adus de dl. L.D.L.

Analizând obligațiile stabilite prin

procura din 2005, în raport de cele adoptate în A.G.E.A. din 9 iunie 2005,

instanța constată că pârâtul C.M. a îndeplinit toate

operațiunile juridice pentru aducerea la îndeplinire a mandatului primit,

neexistând nici un element de natură să impună concluzia unor

manopere dolosive de natură să afecteze consimțământul

reclamantei.

În acest sens instanța apreciază

că potrivit înscrisurilor de la dosar, toate actele adiționale de

modificare a actului constitutiv al SC S.C. SRL au fost înregistrate la O.R.C.,

reclamanta având posibilitatea să se informeze asupra cotelor

fiecărui asociat cât și asupra persoanelor ce dețin această

calitate.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat

recurs la data de 31 iulie 2009 solicitând modificarea deciziei în sensul

admiterii acțiunii principale și a celei conexe astfel cum au fost

formulate; în subsidiar recurenta a solicitat casarea celor două

hotărâri și reluarea judecării față de nerespectarea

dispozițiilor deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte în primul

ciclu procesual.

Recurenta și-a întemeiat în drept

recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta

a susținut următoarele:

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit deciziei de casare instanțele

erau obligate să examineze modul în care pârâtul C.M. și-a îndeplinit

mandatul.

Sub acest aspect instanțele au nesocotit

o serie de aspecte din conduita acestuia respective faptul că s-a retras

din societate fără să-i comunice această împrejurare

determinantă în decizia sa de cooptare în societate.

Susține recurenta că mandatarul

său de conivență cu pârâtul L.D.L. în mod intenționat nu au

indicat în actul adițional atacat, cotele de participare la capitalul

social, iar mențiunea privitoare la modificare actelor constitutive ale

societății prin votul majorității capitalului social constituie

o dovadă a faptului că s-a urmărit în mod deliberat ca pârâtul L.D.L.

să dispună în mod absolut de societate și capitalul său.

Potrivit recurentei mandatarul său în

mod voit și-a încălcat obligația prevăzută de art. 1541

C. civ. deoarece nu i-a predat actul adițional modificator și nu s-a

asigurat de aportarea efectivă a capitalului social de către

celălalt asociat.

Totodată în opinia recurentei au fost

încălcate dispozițiile art. 1546 C. civ. deoarece mandatarul său

a acționat dincolo de limitele puterilor indicate în mandat prin aceea

că a distribuit cotele asociaților în afara mențiunilor din

procură.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârile pronunțate

în cauză arătând că deși sunt amplu motivate cuprind

elemente străine de pricină și totodată contradictorii.

Susține recurenta că elementele

dolului invocat prin acțiune se regăsesc deopotrivă atât în ce

privește procura cât și hotărârea adunării generale extraordinare

care a urmat și actul adițional, în acest sens fiind relevant

caracterul fictiv al aportului.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 8.

Potrivit recurentei instanța

sesizată cu falsurile și omisiunile vădite în numerotarea

actelor adiționale, apreciază în mod nejustificat că aceste

aspecte sunt simple greșeli sau omisiuni, deși, în opinia sa

numerotarea identică a două acte adiționale consecutive a fost

făcută pentru a se ascunde retragerea mandatarului său din

societatea în care a fost cooptată.

Sub un ultim aspect recurenta invocă

încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului arătând că nu a beneficiat de un

proces echitabil în condițiile în care pârâtul L.D.L. este avocat în

Baroul Constanța, soția acestuia este salariat la Camera de Comerț

Constanța, iar sora magistrat.

Susține că în mod inechitabil a

fost obligată să timbreze cererile sale fără să fie

încunoștiințate prin citație de cuantumul sumelor datorate,

și în condițiile în care timbrajul fusese satisfăcut în primul

ciclu procesual.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului

de legalitate hotărârea atacată în raport de motivele invocate,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

Argumentele recurentei subsumate motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 vizând încălcarea dispozițiilor art.

948, art. 953 și art. 960 C. civ., pun în discuție existența

dolului, respectiv calificarea conduitei celor doi pârâți ca manopere

viclene, pentru a o determina la încheierea actelor a căror nulitate o

solicită.

Or, existența dolului este o chestiune eminamente

de fapt lăsată la aprecierea judecătorilor fondului, care în

raport de toate împrejurările cauzei trebuie să stabilească în

ce măsură artificiile și mașinațiunile pretinse ca

fiind exercitate de cocontractant sunt de asemenea gravitate încât, în

absența acestora cealaltă parte nu ar fi contractat.

Cum după art. 960 C. civ. dolul nu se

prezuma cel ce invocă nulitatea unui act juridic pentru cauză de dol

trebuie să dovedească întrebuințarea mijloacelor viclene de cealaltă

parte precum și presiunea exercitată asupra sa de aceste fapte

amăgitoare de natură să o inducă în eroare în

hotărârea de a contracta.

În cauză atât prima instanță

cât și curtea de apel, au examinat împrejurările invocate de

recurenta-reclamantă ca fiind de natură să-i vicieze

consimțământul, respective să o inducă în eroare urmare

manoperelor întrebuințate de pârâți, statuând în mod corect, în baza

unor argumente pertinente că faptele respective nu au fost de natură

să conducă la înșelarea reclamantei și la inducerea sa în

eroare în scopul de a contracta.

Distinct de acestea, nu rezultă din criticile

recurentei, raportate la considerentele deciziei atacate în ce măsură

existența în istoricul societății până la cooptarea sa ca

asociat, a două acte adiționale cu același număr de ordine,

dar cu conținut diferit, a fost de natură să conducă la

înșelarea sa, în condițiile în care, nu a fost în niciun mod împiedicată

să obțină informații oficiale cu privire la situația

societății.

Altfel spus, susținerile recurentei

întemeiate pe numerotarea actelor adiționale, pe absența

menționării în hotărârea A.G.A. a societății din 9 mai

2005 prin care a fost cooptată în calitate de asociat, a cotelor de

participare la capitalul social, nu pot constitui, în sine elemente care

să impună concluzia dolului, în măsura în care, nu au fost dovedite

mijloacele frauduloase exercitate asupra sa de natură să o

inducă în eroare, mijloace care să se convertească într-o

veritabilă presiune morală care a determinat-o la consimțirea

actelor.

Referitor la încălcarea

dispozițiilor art. 1541 și urm. C. civ. care reglementează

îndatoririle mandatarului se constată că în cauză, ambele

instanțe au statuat corect că reprezentarea recurentei în adunarea

generală extraordinară a societății din data de 9 iunie

2005 de către mandatarul desemnat în acest sens prin procura

autentificată din 2005 s-a făcut în limitele însărcinării

primate, în sensul cooptării recurentei în societate în condițiile

expres determinate prin procură.

Alegația recurentei potrivit căreia

mandatarul și-a încălcat obligațiile deoarece nu s-a asigurat de

vărsarea efectivă a capitalului subscris de coasociatul L.D.L. se

vădește nefondată, deoarece mandatarul nu a primit această

însărcinare, distinct de faptul că în raport de dispozițiile

Legii nr. 31/1990 republicat care reglementează organizarea și

funcționarea societăților comerciale, recurentei în calitate de

asociat îi revine dreptul și obligația de a verifica vărsarea

capitalului subscris. Altfel spus, puterile conferite mandatarului prin procura

consimțită au vizat numai momentul cooptării recurentei în

societate și nu s-au extins și asupra operațiunilor ulterioare

dobândirii calității sale de asociat.

Argumentele recurentei subsumate motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 8 C. sunt o reluare a susținerilor dezvoltate

în cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. cu referire la existența dolului, a caracterului fals al

actelor adiționale anterioare cooptării sale în societate, aspecte

care nu îndeplinesc ipoteza motivelor de recurs invocate și care au fost

deja analizate în considerentele de mai sus.

În alte cuvinte, recurenta repune în

discuție concluziile instanțelor desprinse din analiza probatoriilor administrate,

respective aspecte de netemeinicie care scapă controlului de legalitate

exercitat în cadrul acestei căi extraordinare de atac nedevolutive.

Cu privire la motivul de recurs vizând

încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

susținerile recurentei se vădesc vădit neîntemeiate.

Curtea observă în acest sens că deși

recurenta susține că datorită calității de avocat a

pârâtului intimat L.D.L. și a faptului că soția acestuia

lucrează la Camera de Comerț și Industrie Constanța, iar

sora acestuia este magistrat stagiar i-a fost încălcat dreptul la un

proces echitabil, nu oferă nici un indiciu concret de natură să

pună la îndoială imparțialitatea judecătorilor în raport de

calitatea de juriști a pârâtului și rudelor sale.

În sfârșit obligarea recurentei

reclamante de a achita taxele judiciare de timbru datorate, în raport de fazele

procesuale derulate își au fundamentul legal în dispozițiile Legii nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Din actele dosarului rezultă că

după casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual

și investirea tribunalului de către reclamantă cu acțiunea

ce a format obiectul dosarului nr. 2969/118/2008 conexată la acțiunea

inițială, prin încheierea din 12 iunie 2008 pronunțată de

Tribunalul Constanța, recurenta reclamantă a fost obligată

să depună taxa de timbru pentru capătul II din cererea

conexă, și nu a contestat această măsură, deși

potrivit legii avea posibilitatea să conteste modul de stabilire a taxelor

de timbru datorate.

Potrivit încheierii de ședință

susmenționate, recurenta, asistată de avocat, a declarat că va

completa taxa datorată, fără nicio altă mențiune,

așa încât inechitatea invocată prin prezentul recurs, apare

formală în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

În fața instanței de apel în al

doilea ciclu procesual a fost obligată să achite, față de motivele

formulate, și suma de jumătate din taxa de timbru datorate pentru

cererea conexă, cerere care nu a făcut obiectul apelului în primul

ciclu procesual.

Prin urmare, susținerea recurentei

că a fost în mod inechitabil obligată să achite taxele de timbru

datorate în al doilea ciclu procesual deși le achitase cu ocazia primului

ciclu derulat în cauză, apare ca nereală.

Pentru considerentele mai sus

înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta I.C. împotriva deciziei civile nr. 53/COM din 18 mai 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.