ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 237/2010

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată de petentul M.I., în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., s-a solicitat desființarea ordonanței din 28 ianuarie 2009 dispusă în dosar nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, precum și a rezoluției dispusă la data de 23 februarie 2009, în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul General al aceleiași unități de parchet și trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea unui nou raport de expertiză. Î n motivarea plângerii petiționarul a arătat că se impune efectuarea unu nou raport de expertiză, având în vedere că la dosar a apărut un al doilea exemplar al procurii deținut de învinuita V.V.L.

, care nu a fost expertizat prima dată și despre care s-a reținut că ar purta semnătura titularei actului. A mai susținut că era necesară obținerea opiniei medicului legist cu privire la împrejurarea dacă autoarea H.E. era sau nu transportabilă la biroul notarului public. Prin sentința penală nr. 58 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba-lulia în dosar nr. 340/57/2009 a fost respinsă ca nefondată plângerea petiționarului, iar soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia a fost casată prin decizia penală nr. 2592 din 7 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu indicația de a se consemna susținerile procurorului cu ocazia dezbaterilor în fond și de se analiza și celelalte critici ale recurentului petiționar.

Urmare casării, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia sub nr. 340.1/57/2009. Examinând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. precum și în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a constatat că plângerea formulată de petiționar este nefondată și, prin sentința penală nr. 144 din 29 octombrie 2009, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva ordonanței din 28 ianuarie 2009 emisă în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menținută prin rezoluția din 23 februarie 2009, emisă în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia și l-a obligat pe petiționar să plătească suma de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 6 februarie 2008 sub nr. 54/P/2008, persoana vătămată M.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. de către intimatele B.V. (notar public) și V.V.L. În esență, petiționarul a susținut că semnătura de pe procura specială autentificată sub nr. 1188 din 20 august 2004 de către notarul public B.V. era contrafăcută, întrucât era cu neputință ca autoarea (H.E.) să se fi deplasat în Sibiu la sediul Biroului notarial, deoarece era imobilizată la pat, dovadă fiind actele autentice care au fost încheiate la domiciliul acesteia.

La data de 13 iunie 2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva notarului public pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fapte prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., reținându-se, în fapt, că a redactat și autentificat procura specială nr. 1188 din 20 august 2004 în numele mandantei H.E., prin care era împuternicită cu puteri depline numita V.V.L., semnătura celei dintâi susținându-se a fi falsă. Prin ordonanța 54/P/2008 din 29 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.V. cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 289 și art. 246 C. pen., ordonanță care a fost menținută prin rezoluția nr. 175/11/2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

S-a constatat că soluțiile pronunțate de parchet au fost motivate, în esență, pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de o echipă de trei experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, care au concluzionat că exemplarul procurii speciale ridicate de la mandatară are semnătura executată de titular și că, din depozițiile testimoniale, a rezultat că, în ultima parte a vieții, mandanta se putea deplasa pe distanțe mici, în condițiile în care era ajutată. De asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate la parchet, examinând materialul probator administrat în cauză s-a apreciat că pentru stabilirea falsului erau necesare cunoștințele unui expert și s-a încuviințat cererea părții vătămate în acest sens, dispunând efectuarea unei expertize criminalistice grafice.

S-a relevat că în raportul de expertiza criminalistică nr. 233 din 4 iulie 2008 s-a conchis că cele două exemplare ale procurii speciale, precum și cererea de autentificare nu au fost semnate de către titulara H.E., iar ulterior, la solicitarea învinuitei, s-a încuviințat o nouă expertiză criminalistică grafică care a fost efectuată de trei specialiști experți din Institutul Național de Expertize Criminalistice, care au precizat, în concluziile lor, că semnătura de pe cererea de autentificare și de pe exemplarul de la fila 37 care a fost ridicat de organele de cercetare de la Biroul Notarial B.V. nu au fost executate de numita H.E., iar exemplarul procurii speciale ridicate de la mandatară, are semnătura executată de către titular, însă fără a se putea pronunța dacă semnătura a fost dată pentru conținutul actului respectiv.

Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, au fost audiați martori, iar unii dintre aceștia, respectiv V.T., V.I. și V.E. au afirmat că în ultima parte a vieții mandanta se putea deplasa pe distanțe mici, în condițiile în care era ajutată. S-a mai reținut că intimata notar public a declarat că nu își explică cum doar pe exemplarul pe care l-a predat mandatarei este semnătura mandantei H.E., însă a precizat că era exclus să fi fost semnată o coală albă pe care ulterior să adauge textul. De asemenea, aceasta a mai susținut că este posibil ca în timpul cât a prezentat mandantei actele spre semnare să fi părăsit încăperea unde erau cele două persoane, respectiv mandanta și mandatara, iar când a revenit nu a mai verificat semnăturile și nu își poate explica cum doar un exemplar al procurii a fost semnat de către mandanta, iar celălalt exemplar și cererea, au rămas nesemnate.

Din verificările registrului general al notarului s-a relevat faptul că la nr. 6516 unde era înregistrată cererea de emitere a procurii autentice, nu prezenta nici o urmă de falsificare a înscrierilor, iar în dreptul numelui H.E. era menționat actul întocmit și numărul de autentificare. Față de aceste probatorii, prima instanță a apreciat că parchetul a concluzionat în mod corect că nu se putea reține în sarcina învinuitei-intimata notar public - săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanei, câtă vreme procura care a produs efecte juridice, mai exact exemplarul folosit de către mandatară a fost semnat de titulară, potrivit susținerilor experților, iar notarul s-a aflat în eroare, considerând că toate actele au fost semnate de titulară.

S-a apreciat ca fiind nefondată susținerea petiționarului în sensul că se impune trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor penale în sensul administrării unei noi probe cu expertiza de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București, câtă vreme în faza de urmărire penală, la solicitarea aceluiași petiționar M.I., s-au efectuat două rapoarte de expertiză grafică, după cum urmează: 1. raportul de expertiză criminalistică nr. 122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj - care a concluzionat că: actul „Procură specială" prezentat în două exemplare, autentificat nr. 1188 din 20 august 2004 la biroul notarului public B.V. nu a fost semnat de titulara H.E.

(fila 34d.u.p.) 2. raportul de expertiză criminalistică nr. 165 din 18 septembrie 2008, întocmit de o comisie formată din 3 experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice București, care a concluzionat că: semnăturile de pe cererea de autentificare poartă mențiunile 402 și 16, precum și de pe procura specială aflată la fila 37 nu au fost executate de către numita H.E.; că semnătura de pe procura specială aflată la fila 38 a fost executată de titulară, fără să se poată pronunța dacă această semnătură a fost dată pentru conținutul actului respectiv.

S-a mai relevat că, în efectuarea acestui din urmă raport de expertiză experții au analizat nu numai autenticitatea semnăturii, ci și caracteristicile hârtiei pe care au fost redactate aceste acte, arătând sub acest aspect, că toate actele în discuție prezintă o multitudine de puncte negre cu aceeași repartiție, care indică probabilitatea provenienței lor de la aceeași imprimantă și că semnăturile notarului s-au comportat identic la iluminări cu lungime de undă diferită.

Totodată, s-a mai menționat că cel de al doilea raport de expertiză cuprindea concluzii parțial diferite față de primul, în sensul că, semnătura de pe unul din exemplarele procurii speciale a fost executat de titulară, iar susținerea petiționarului în sensul că nu erau motivate concluziile celui de-al doilea raport de expertiză în ceea ce privește faptul că semnătura de pe actul de la fila 38 a fost executată de mandant, s-a apreciat a fi nefondată, întrucât la fila 9 din respectivul raport de expertiză s-au dezvoltat argumentele prin care au ajuns experții la concluzia finală, atât prin considerații de ordin general - referitoare la siguranța, rapiditatea și spontaneitatea acesteia, cât și prin exemplificări particulare referitoare la caracteristicile generale și individuale ale acesteia.

S-a conchis în sensul că cererea petiționarului M.I. privind efectuarea unui nou raport de expertiză grafică este neîntemeiată, având în vedere competența atribuită prin lege Institutului Național de Expertize Criminalistice, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a), art. 11 lit. a) H.G. nr. 368 din 3 iulie 1998, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) ale Procedurilor interne pentru desfășurarea activității de expertiză criminalistică în cadrul Institutul Național de Expertize Criminalistice și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice, se pot efectua: o primă expertiză de către un expert din cadrul Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice și o nouă expertiză de o comisie formată din trei experți oficiali.

Pe cale consecință, s-a apreciat că, în speță, posibilitățile probatorii cu expertiză grafică au fost epuizate prin efectuarea raportului de expertiză de către trei experți ai Institutul Național de Expertize Criminalistice București, în condițiile în care această din urmă expertiză a fost dispusă și efectuată în condiții de legalitate, iar concluziile sale s- au referit la toate aspectele cauzei și au răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite, legislația neprevăzând un alt for pentru efectuarea unei alte expertize.

Prima instanță a înlăturat și susținerea petiționarului conform căreia cel de al doilea exemplar al procurii nu a fost examinat în cadrul primei expertize, reținând că, atât din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr. 122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, cât și din ordonanța din 16 iunie 2008, a rezultat că actul ce conține semnătura contestată (procura specială autentificată sub nr. 1188 din 20 august 2004 de Biroul Notarului Public V.B.) i-a fost prezentat expertului, fiindu-i puse la dispoziție cele două exemplare originale.

Curtea de Apel Alba lulia, examinând actele aflate la dosarul de urmărire penală și cele originale trimise de parchet la solicitarea instanței, a constatat existența a două exemplare originale ale procurii (filele 19- 20 din dosarul nr. 340/57/2009), exemplare care au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză, apreciind ca nedovedită în cauză susținerea petiționarului referitoare la existența unui al treilea exemplar al acesteia. Prima instanță, în considerentele hotărârii pronunțate, a mai apreciat că simpla împrejurare că procurorul nu s-a pronunțat expres, cu privire la cererea petiționarului în sensul de a se efectua un nou raport de expertiză, nu este de natură a atrage trimiterea cauzei la procuror, având în vedere netemeinicia acestei cereri.

De asemenea, prima instanță a considerat neîntemeiată și cererea petiționarului de a solicita opinia medicului legist cu privire la posibilitatea de a fi transportată la biroul notarial a numitei H.E., în ultima perioadă a vieții sale (dată fiind starea de sănătate a acesteia), deoarece, pe de o parte, această solicitare nu era de competența medicului legist, iar pe de altă parte, această împrejurare a fost anterior stabilită prin alte mijloace de probă. Față de cele mai sus relevate, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a apreciat că în cauză cercetările efectuate au fost complete, iar soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei B.V., notar public (cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen.

și art. 246 C. pen.), a fost legală și temeinică, și în baza art. 278 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva ordonanței din 28 ianuarie 2009, dispusă în dosarul nr. 54/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menținută prin rezoluția din 23 februarie 2009, dată în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , l-a obligat pe petiționar la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Î mpotriva sentinței penale nr. 144 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în fond după casare, în termen legal, petiționarul M.I.

a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând, în cuprinsul memoriului de la fila 2 dosar recurs, motivele arătate în fața primei instanțe. Astfel acesta, în memoriul depus la dosar, a susținut că, în speță, față de împrejurarea că cele două expertize criminalistice aveau concluzii contradictorii, se impunea, fie avizarea acestora, fie efectuarea unei a treia expertize, pentru a se clarifica o problemă de natură tehnică, vizând semnătura falsificată, existentă pe procura judiciară autentificată de intimata notar B.V. A solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și, pe fond, în rejudecare, trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, considerând că intimata este vinovată de săvârșirea faptelor pentru care a formulat plângerea inițială.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 340.1/57/2009, fixându-se prim termen la 25 ianuarie 2010, când recurentul petiționar M.I., deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și formula personal apărările și nici nu a depus la dosar vreun memoriu ori înscrisuri în susținerea recursului formulat. Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Î n concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare Î n cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, rejudecând după casare, în baza actelor premergătoare efectuate, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiționar, ca nefondată, apreciind că, în mod corect s-a dispus, prin ordonanța nr. 54/P/2008 din 28 ianuarie 2009, pe de o parte, în baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. e) raportat la art. 11 Iit.

b) C. proc. pen. și art. 51 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.V., notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen. și, pe de altă parte, în baza art. 38 și art. 45 C. proc. pen., disjungerea cauzei privind pe numita V.V.L. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul faptelor reclamate de petiționarul M.I. De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiționarul M.I. (moștenitor testamentar al defunctei H.E. (conform filei 20 dosar parchet) își au originea în nemulțumirea față de concluziile nefavorabile ale celor două rapoarte de expertiză criminalistică efectuate deja în cauză, considerând că acestea erau contradictorii și că se impunea fie avizarea acestora de către un for superior, fie efectuarea unei a treia expertize cu aceleași obiective privind procura autentică, ce a fost ridicată de la mandatara V.V.L.

Or, în speță, în mod corect, s-a constatat că, potrivit reglementărilor în materie, competența de efectuare a unei expertize criminalistice grafice este atribuită Institutului Național de Expertize Criminalistice, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a), art. 11 lit. a) H.G. nr. 368 din 3 iulie 1998, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) ale Procedurilor interne pentru desfășurarea activității de expertiză criminalistică în cadrul Institutul Național de Expertize Criminalistice și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice, întrucât se pot efectua: o primă expertiză de către un expert din cadrul Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice și o nouă expertiză, de către o comisie formată din trei experți oficiali, așa încât nu este prevăzută abilitarea unui for superior care să întocmească o altă expertiză, cu o valoare științifică superioară celor deja existente la dosar.

Se reține, cu privire la aspectele criticate de recurentul petiționar, că prima instanță a apreciat, în mod justificat, că până la momentul soluționării pe fond a plângerii au fost deja epuizate toate posibilitățile de administrare de probatorii pe care Ie-a avut la dispoziție petiționarul pentru a-și dovedi susținerile, inclusiv solicitarea de efectuare a unei a doua expertize criminalistice a respectivului înscris autentic reclamat drept fals (procura specială autentificată sub nr. 1888 din 20 august 2004). De asemenea, se mai reține că, urmare cercetărilor efectuate, în mod corect, procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei notar public B.V., considerând, potrivit probatoriului administrat, că originalul procurii autentice (ridicat de la mandatară), care, de altfel, a și produs efecte juridice, a fost semnat de însăși mandanta H.E., într-un singur exemplar, astfel încât nu pot fi imputate intimatei notar public faptele prevăzute de art. 289 și respectiv art. 246 C. pen.

S-a reținut ca fiind plauzibilă explicația învinuitei B.V. referitoare la faptul dacă celelalte două exemplare ale procurii autentice purtau sau nu semnătura originală a mandantei, întrucât aceasta a susținut că era foarte posibil să fi ieșit din încăperea unde se aflau mandanta și mandatara, cărora le înmânase exemplarele procurii spre a fi semnate, iar atunci când a revenit nu a mai verificat autenticitatea semnăturilor pe toate cele trei exemplare, considerând, cu ușurință, că toate actele au fost semnate de titulară, fiind în evidentă eroare cu privire la acest fapt. De altfel, contrar susținerilor recurentului petiționar care a afirmat constant că au mai existat încă două exemplare originale ale procurii speciale, pretins falsificată, la dosarul cauzei s-au identificat și atașat numai două exemplare ale acesteia, iar petiționarul nu a dovedit prin nici un alt mijloc de probă existența celui de-al treilea exemplar original.

Analizând actele și lucrările dosarului prin coroborare și cu actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționar, reținând justificat că, intimata notar public B.V. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice activității de autentificare a procurii speciale sub nr. 1888 din 20 august 2004, prin care numita H.E., în calitate de mandanta a împuternicit cu puteri depline pe numita V.V.L., în calitate de mandatară, să facă demersurile necesare pentru obținerea titlului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, pentru o suprafață de teren în localitatea Șelimbăr.

Pe de altă parte, se constată că notarul a solicitat actele necesare autentificării procurii solicitate de părți, aceasta fiind întocmită conform dispozițiilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea dacă celălalt exemplar al respectivei procuri poartă ori nu semnătura mandantei H.E., nu mai prezintă relevanță, câtă vreme exemplarul original al procurii, de care s-a folosit mandatara V.V.L. și care a produs efecte juridice, a fost semnat de mandanta personal, astfel cum rezultă din probatoriul amplu administrat în dosar. Așadar, cele susținute de recurentul petiționar, rămân doar simple afirmații fără nici un suport real, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata notar public B.V.

ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală, atunci când a procedat la autentificarea procurii speciale mai sus-menționată, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunii de fals intelectual ori cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 144 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 144 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală . Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.