ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 237/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 237/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Î

n baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin

plângerea formulată de petentul M.I., în baza

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., s-a solicitat

desființarea ordonanței din 28 ianuarie 2009 dispusă în dosar

nr. 54/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia,

precum și a rezoluției dispusă la

data de 23 februarie 2009, în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul

General

al aceleiași unități de parchet și trimiterea cauzei la

procuror pentru efectuarea unui nou raport de expertiză.

Î

n motivarea plângerii

petiționarul a arătat că se impune efectuarea

unu nou raport de

expertiză, având în vedere că la dosar a apărut un al

doilea exemplar al procurii deținut de

învinuita V.V.L.

, care nu a fost expertizat

prima dată și despre care s-a reținut că

ar purta

semnătura titularei actului. A mai susținut că era necesară

obținerea opiniei medicului legist cu privire la împrejurarea dacă

autoarea H.E. era sau nu transportabilă la biroul notarului public.

Prin sentința penală nr. 58 din 28

aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba-lulia în dosar nr. 340/57/2009

a fost respinsă ca nefondată plângerea petiționarului, iar

soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia a fost

casată prin decizia penală nr. 2592 din 7 iulie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu indicația de a se

consemna susținerile procurorului cu ocazia dezbaterilor în fond și

de se analiza și celelalte critici ale recurentului petiționar.

Urmare casării, cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia sub nr. 340.1/57/2009.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen. precum și în temeiul

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a

constatat că plângerea formulată de petiționar

este nefondată și, prin sentința

penală nr. 144 din 29 octombrie 2009, în

baza dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva

ordonanței din 28 ianuarie 2009 emisă

în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel

Alba lulia, menținută prin rezoluția din

23 februarie 2009, emisă în dosarul nr. 175/11/2/2009 de Procurorul

General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia

și l-a obligat pe petiționar să plătească suma de 120

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la

data de 6 februarie 2008 sub nr. 54/P/2008, persoana vătămată M.I.

a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual

prevăzută de art. 289 C. pen. și

uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

de către

intimatele B.V. (notar public) și V.V.L.

În esență, petiționarul a susținut

că semnătura de pe procura specială autentificată sub nr.

1188 din 20 august 2004 de către notarul public B.V. era

contrafăcută, întrucât era cu neputință ca autoarea (H.E.)

să se fi deplasat în Sibiu la sediul Biroului notarial, deoarece era

imobilizată la pat, dovadă fiind actele autentice care au fost

încheiate la domiciliul acesteia.

La data de 13 iunie 2008 s-a dispus începerea

urmăririi penale împotriva notarului public pentru comiterea

infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra

intereselor persoanei, fapte prevăzute de art. 289 și art. 246 C.

pen., reținându-se, în fapt, că a redactat și autentificat

procura specială nr. 1188 din 20 august 2004 în numele

mandantei H.E., prin care era împuternicită

cu puteri depline

numita V.V.L., semnătura celei dintâi

susținându-se a fi falsă.

Prin ordonanța 54/P/2008 din 29 ianuarie 2009 Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitei B.V. cercetată sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 289

și art. 246 C. pen., ordonanță care

a fost menținută prin rezoluția nr. 175/11/2/2009 a

Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

lulia.

S-a constatat că soluțiile

pronunțate de parchet au fost motivate, în esență, pe

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de o

echipă de trei experți din cadrul Institutului Național de

Expertize Criminalistice, care au concluzionat că exemplarul procurii

speciale ridicate de la mandatară are semnătura executată de

titular și că, din depozițiile testimoniale, a rezultat că,

în ultima parte a vieții, mandanta

se

putea deplasa pe distanțe mici, în condițiile în care era

ajutată.

De asemenea, în cadrul cercetărilor

efectuate la parchet, examinând materialul probator administrat în cauză

s-a apreciat că pentru stabilirea falsului erau necesare

cunoștințele unui expert și s-a încuviințat cererea

părții vătămate în acest sens, dispunând efectuarea unei

expertize criminalistice grafice.

S-a relevat că în raportul de expertiza

criminalistică nr. 233 din 4 iulie 2008 s-a conchis că cele două

exemplare ale procurii speciale, precum și cererea de autentificare nu au

fost semnate de către titulara H.E., iar ulterior, la solicitarea

învinuitei, s-a încuviințat o nouă expertiză criminalistică

grafică care a fost efectuată de trei specialiști experți

din Institutul Național de Expertize Criminalistice, care au precizat, în

concluziile lor, că semnătura de pe cererea de autentificare și

de pe exemplarul de la fila 37 care a fost ridicat de organele de cercetare de

la Biroul Notarial B.V. nu au fost executate de numita H.E., iar exemplarul

procurii speciale ridicate de la mandatară, are semnătura

executată de către titular, însă fără a se putea

pronunța dacă semnătura a fost dată pentru conținutul

actului respectiv.

Pentru lămurirea cauzei sub toate

aspectele, au fost audiați martori, iar unii dintre aceștia,

respectiv V.T., V.I. și V.E. au afirmat că în ultima parte a

vieții mandanta se putea

deplasa pe

distanțe mici, în condițiile în care era ajutată.

S-a mai reținut

că intimata notar public a declarat că nu își explică cum

doar pe exemplarul pe care l-a predat mandatarei este semnătura

mandantei H.E., însă a precizat că

era exclus să fi fost semnată o coală albă pe care ulterior

să adauge textul. De asemenea, aceasta a mai susținut că este

posibil ca în timpul cât a prezentat mandantei actele spre semnare să fi

părăsit încăperea unde erau cele două persoane, respectiv

mandanta și mandatara, iar când a revenit nu a mai verificat

semnăturile și nu își poate explica cum doar un exemplar al

procurii a fost semnat de către mandanta, iar celălalt exemplar

și cererea, au rămas nesemnate.

Din verificările registrului general al

notarului s-a relevat faptul că

la nr.

6516 unde era înregistrată cererea de emitere a procurii autentice,

nu prezenta nici o urmă de falsificare a

înscrierilor, iar în dreptul numelui

H.E.

era menționat actul întocmit și numărul de autentificare.

Față de

aceste probatorii, prima instanță a apreciat că parchetul a

concluzionat în mod corect că nu se

putea reține în sarcina învinuitei-intimata notar public -

săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în

serviciu contra intereselor persoanei, câtă vreme procura care a produs

efecte juridice, mai exact exemplarul folosit de către mandatară a

fost semnat de titulară, potrivit susținerilor experților, iar

notarul s-a

aflat în eroare, considerând

că toate actele au fost semnate de titulară.

S-a apreciat ca fiind nefondată

susținerea petiționarului în sensul

că

se impune trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor penale în

sensul

administrării unei noi probe cu expertiza de către Institutul

Național de Expertize Criminalistice București, câtă vreme în

faza de urmărire penală, la solicitarea aceluiași petiționar

M.I., s-au

efectuat două rapoarte de

expertiză grafică, după cum urmează:

criminalistică nr. 122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul

Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj - care a concluzionat

că: actul „Procură specială" prezentat în două

exemplare, autentificat nr. 1188 din 20 august 2004 la biroul notarului public B.V.

nu a fost semnat de titulara H.E. (fila 34d.u.p.)

din 18 septembrie 2008, întocmit de o comisie formată din 3 experți

din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice

București, care a concluzionat că:

semnăturile

de pe cererea de autentificare poartă mențiunile 402 și 16,

precum

și de pe procura specială aflată la fila 37 nu au fost executate

de către numita H.E.; că

semnătura de pe procura specială

aflată la fila 38 a fost

executată de titulară, fără să se poată

pronunța

dacă această

semnătură a fost dată pentru conținutul actului respectiv.

S-a mai relevat că, în efectuarea acestui

din urmă raport de expertiză experții au analizat nu numai

autenticitatea semnăturii, ci și

caracteristicile

hârtiei pe care au fost redactate aceste acte, arătând sub acest aspect,

că toate actele în discuție prezintă o multitudine de puncte

negre cu aceeași repartiție, care indică probabilitatea

provenienței lor de

la aceeași imprimantă și că

semnăturile notarului s-au comportat identic la iluminări cu lungime

de undă diferită.

Totodată, s-a mai

menționat că cel de al doilea raport de expertiză

cuprindea concluzii parțial diferite

față de primul, în sensul că, semnătura de pe unul din

exemplarele procurii speciale a fost executat de titulară, iar

susținerea petiționarului în sensul că nu erau motivate concluziile

celui de-al doilea raport de expertiză în ceea ce privește faptul

că semnătura de pe actul de la fila 38 a fost executată de

mandant, s-a apreciat a fi nefondată, întrucât la fila 9 din respectivul

raport de expertiză s-au dezvoltat argumentele prin care au ajuns

experții la concluzia finală, atât prin considerații de ordin

general -

referitoare la siguranța,

rapiditatea și spontaneitatea acesteia, cât și prin

exemplificări

particulare referitoare la caracteristicile generale și individuale ale

acesteia.

S-a conchis în sensul

că cererea petiționarului M.I. privind

efectuarea unui nou raport de expertiză

grafică este neîntemeiată, având în vedere competența

atribuită prin lege Institutului Național de Expertize

Criminalistice, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a),

art. 11 lit. a) H.G. nr. 368 din 3 iulie 1998, coroborate cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) și (2)

ale

Procedurilor interne pentru desfășurarea activității de

expertiză

criminalistică în cadrul Institutul Național de

Expertize Criminalistice și Laboratorul Interjudețean de Expertize

Criminalistice, se pot efectua: o primă expertiză de către un

expert din cadrul Laboratorul Interjudețean

de Expertize Criminalistice și o nouă expertiză de o

comisie formată din

trei experți oficiali.

Pe cale consecință, s-a apreciat

că, în speță, posibilitățile

probatorii cu expertiză grafică au fost epuizate prin

efectuarea raportului

de expertiză de către trei experți

ai Institutul Național de Expertize

Criminalistice

București, în condițiile în care această din urmă

expertiză a fost dispusă și efectuată în condiții de

legalitate, iar concluziile sale s-

au referit la toate aspectele cauzei

și au răspuns motivat tuturor

obiectivelor

stabilite, legislația neprevăzând un alt for pentru efectuarea

unei

alte expertize.

Prima instanță a înlăturat

și susținerea petiționarului conform

căreia cel de al doilea exemplar al procurii nu a fost examinat în

cadrul

primei expertize, reținând că, atât din cuprinsul

raportului de expertiză

criminalistică

nr. 122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean

de

Expertize Criminalistice Cluj, cât și din ordonanța din 16 iunie 2008,

a rezultat că actul ce conține semnătura contestată

(procura specială

autentificată

sub nr. 1188 din 20 august 2004 de Biroul Notarului Public V.B.) i-a fost

prezentat expertului, fiindu-i puse la dispoziție cele două

exemplare

originale.

Curtea de Apel Alba lulia, examinând actele

aflate la dosarul de urmărire penală și cele originale trimise

de parchet la solicitarea instanței, a constatat existența a

două exemplare originale ale procurii (filele 19- 20 din dosarul nr.

340/57/2009), exemplare care au fost avute în vedere la efectuarea raportului

de expertiză, apreciind ca nedovedită în cauză susținerea

petiționarului referitoare la existența unui al treilea exemplar al acesteia.

Prima instanță, în considerentele hotărârii

pronunțate, a mai

apreciat că

simpla împrejurare că procurorul nu s-a pronunțat expres, cu

privire

la cererea petiționarului în sensul de a se efectua un nou raport de

expertiză, nu este de natură a atrage trimiterea cauzei la procuror,

având în vedere netemeinicia acestei cereri.

De asemenea, prima

instanță a considerat neîntemeiată și cererea

petiționarului de a solicita opinia

medicului legist cu privire la posibilitatea de a fi transportată la biroul

notarial a numitei H.E., în ultima perioadă a vieții sale (dată

fiind starea de sănătate a acesteia), deoarece, pe de o parte,

această solicitare nu era de

competența

medicului legist, iar pe de altă parte, această împrejurare a

fost

anterior stabilită prin alte mijloace de probă.

Față de cele mai sus relevate,

Curtea de Apel Alba lulia, secția

penală,

a apreciat că în cauză cercetările efectuate au fost complete,

iar

soluția de scoatere de sub urmărire penală a

învinuitei B.V., notar public (cercetată sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen.), a fost

legală și temeinică, și în baza

art. 278

1

lit. a) C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea

formulată de petiționarul M.I.

împotriva ordonanței din

28 ianuarie 2009,

dispusă în dosarul nr. 54/P/2008 de Parchetul de pe lângă

Curtea

de Apel Alba lulia, menținută prin rezoluția din 23 februarie 2009,

dată

în dosarul nr. 175/11/2/2009 de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia

și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

, l-a obligat pe

petiționar la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Î

mpotriva sentinței penale nr. 144 din 29

octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală,

în fond după casare, în termen legal, petiționarul M.I. a formulat

recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând, în

cuprinsul memoriului de la fila 2 dosar recurs, motivele arătate în

fața primei instanțe.

Astfel acesta, în memoriul depus la dosar, a susținut

că, în speță, față de împrejurarea că cele

două expertize criminalistice aveau

concluzii

contradictorii, se impunea, fie avizarea acestora, fie efectuarea unei a treia

expertize, pentru a se clarifica o problemă de natură tehnică,

vizând

semnătura falsificată, existentă pe procura judiciară

autentificată de intimata notar B.V.

A solicitat admiterea

recursului, desființarea hotărârii atacate și, pe

fond,

în rejudecare, trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi

penale, considerând că intimata este vinovată de săvârșirea

faptelor pentru care a formulat plângerea inițială.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 340.1/57/2009,

fixându-se prim termen la 25 ianuarie 2010, când recurentul petiționar M.I.,

deși a fost legal

citat, nu s-a

prezentat pentru a-și formula personal apărările și nici nu

a

depus la dosar vreun memoriu ori înscrisuri în susținerea

recursului formulat.

Examinând recursul declarat de

petiționar, sub toate aspectele

conform

art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut

posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și

măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă

plângere împotriva acestora.

Î

n concepția legiuitorului, poate face o

astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere

autorității de

lucru judecat a

unei hotărâri definitive de condamnare

Î

n cauza supusă analizei, Înalta Curte

constată că instanța de

fond,

rejudecând după casare, în baza actelor premergătoare efectuate,

în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, în mod

justificat, plângerea formulată de petiționar, ca nefondată,

apreciind că, în mod corect s-a dispus, prin ordonanța nr. 54/P/2008

din 28 ianuarie

2009, pe de o parte, în baza

art. 249 C. proc. pen., art.

10 lit. e) raportat la art. 11 Iit. b) C.

proc. pen. și art. 51

C. pen.,

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.V.,

notar

public, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

289 și art. 246 C. pen. și, pe de altă parte, în baza art. 38

și art. 45 C. proc. pen., disjungerea cauzei privind pe numita V.V.L.

și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sibiu, în vederea efectuării cercetărilor sub

aspectul faptelor

reclamate de petiționarul M.I.

De altfel, Înalta Curte constată că aspectele

sesizate de petiționarul M.I. (moștenitor testamentar al defunctei H.E.

(conform filei 20 dosar parchet) își au originea în

nemulțumirea față de concluziile

nefavorabile ale celor două rapoarte de expertiză criminalistică

efectuate deja în cauză, considerând că acestea

erau contradictorii și că se impunea

fie avizarea acestora de către un for

superior, fie efectuarea unei

a treia expertize cu aceleași obiective privind procura autentică, ce

a fost ridicată de la mandatara V.V.L.

Or, în speță, în mod corect, s-a constatat

că, potrivit reglementărilor în materie, competența de efectuare

a unei expertize criminalistice grafice este atribuită Institutului

Național de Expertize Criminalistice, în conformitate cu dispozițiile

art. 10 lit. a), art. 11 lit. a) H.G. nr. 368 din 3 iulie 1998, coroborate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) ale Procedurilor interne pentru

desfășurarea activității de expertiză

criminalistică în cadrul Institutul Național de Expertize Criminalistice

și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice, întrucât se

pot efectua: o primă expertiză de către un expert din cadrul

Laboratorul

Interjudețean de Expertize

Criminalistice și o nouă expertiză, de către o

comisie

formată din trei experți oficiali, așa încât nu este

prevăzută abilitarea unui for superior care să întocmească

o altă expertiză, cu o

valoare

științifică superioară celor deja existente la dosar.

Se reține, cu privire la aspectele

criticate de recurentul petiționar, că prima instanță a

apreciat, în mod justificat, că până la momentul

soluționării pe fond a plângerii au

fost deja epuizate toate posibilitățile de

administrare de

probatorii pe care Ie-a avut la dispoziție petiționarul pentru

a-și dovedi susținerile, inclusiv solicitarea de efectuare a unei a

doua expertize criminalistice a respectivului înscris autentic reclamat drept

fals (procura specială autentificată sub nr. 1888 din 20 august

2004).

De asemenea, se mai

reține că, urmare cercetărilor efectuate, în

mod corect, procurorul de caz a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a intimatei notar public B.V.,

considerând, potrivit probatoriului administrat, că originalul procurii

autentice (ridicat de la mandatară), care, de altfel, a și produs

efecte juridice, a fost semnat de însăși mandanta H.E., într-un

singur exemplar, astfel încât nu pot fi imputate intimatei notar public faptele

prevăzute de art. 289 și respectiv art. 246 C. pen.

S-a reținut ca fiind plauzibilă

explicația învinuitei B.V.

referitoare

la faptul dacă celelalte două exemplare ale procurii autentice

purtau

sau nu semnătura originală a mandantei, întrucât aceasta a

susținut că era foarte posibil să fi ieșit din

încăperea unde se aflau mandanta și mandatara, cărora le

înmânase exemplarele procurii spre a fi semnate, iar atunci când a revenit nu a

mai verificat autenticitatea semnăturilor pe toate cele trei exemplare,

considerând, cu ușurință, că toate actele au fost semnate

de titulară, fiind în evidentă eroare cu privire la acest fapt.

De altfel, contrar susținerilor

recurentului petiționar care a afirmat constant că au mai existat

încă două exemplare originale ale procurii speciale, pretins

falsificată, la dosarul cauzei s-au identificat și atașat

numai două exemplare ale acesteia, iar

petiționarul nu a dovedit prin nici

un alt mijloc de probă existența celui de-al treilea exemplar

original.

Analizând actele

și lucrările dosarului prin coroborare și cu actele

premergătoare efectuate în cauză, Înalta

Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când

a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționar,

reținând justificat că, intimata notar public B.V. și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea

prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile

specifice

activității de autentificare a procurii speciale sub

nr. 1888 din 20 august 2004, prin care numita H.E., în calitate de mandanta a

împuternicit cu puteri depline pe numita V.V.L., în calitate de mandatară,

să facă demersurile necesare pentru obținerea titlului de

proprietate în baza Legii nr. 1/2000, pentru o suprafață de teren în

localitatea Șelimbăr.

Pe de altă parte, se

constată că notarul a solicitat actele necesare

autentificării

procurii solicitate de părți, aceasta fiind întocmită conform

dispozițiilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea

dacă celălalt exemplar al respectivei procuri poartă ori nu

semnătura mandantei H.E., nu mai prezintă relevanță,

câtă vreme exemplarul original al procurii, de care s-a folosit mandatara V.V.L.

și care a produs efecte juridice, a fost semnat de mandanta personal,

astfel cum rezultă din probatoriul amplu administrat în dosar.

Așadar, cele

susținute de recurentul petiționar, rămân doar simple

afirmații fără nici un suport

real, în lipsa unor argumente temeinice și a

unor probe, care să conducă la concluzia că intimata

notar public B.V.

ar fi săvârșit vreo faptă cu

conotație penală, atunci când a procedat la autentificarea procurii

speciale mai sus-menționată, în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual ori cea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr.

144 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I.

împotriva sentinței penale nr. 144 din 29 octombrie 2009 a Curții de

Apel Alba lulia, secția penală .

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.