ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1275/2009

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 641 din 17 noiembrie 2008, Judecătoria Sibiu a declinat, în favoarea Curții de Apel Alba lulia, competența de soluționare a plângerii formulate de petiționara V.D. împotriva rezoluției nr. 1507/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, prin sentința penală nr. 13 din 5 februarie 2009, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara V.D. împotriva rezoluției nr. 1507/P/2008 din 12 august 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, reținând că rezoluția atacată a fost infirmată prin rezoluția adoptată în dosarul nr. 875/ll/2/2008 de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

S-a mai reținut că după infirmarea rezoluției, la data de 5 noiembrie 2008, s-a dispus declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, unde cauza se află în curs de soluționare. Petiționara V.D. a declarat recurs în motivarea căruia a arătat că, în cauză, competența nu aparținea Curții de Apel Alba lulia ci Judecătoriei Sibiu, procesul nefiind în faza de judecată în primă instanță. S-a mai susținut în motivarea recursului că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea ca inadmisibilă și nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat, astfel cum a solicitat, întrucât, în plângerile formulate împotriva s, au fost date de procuror soluții de netrimitere în judecată, iar V.N.

nu a atacat aceste soluții, formulând însă în continuare „denunțuri”. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Astfel, este nefondat motivul de recurs vizând încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competență. Conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este cea căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența de a soluționa cauza în primă instanță. Din actele dosarului rezultă că V.D., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 republicată, are calitatea de avocat.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 278 1 , precum și prevederile art. 28 1 pct. l lit. b) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 79/2007, constată că au fost respectate dispozițiile legale imperative privind competența după calitatea persoanei, Curtea de Apel Alba lulia fiind instanță competentă să soluționeze plângerea formulată de petiționară. Se constată că nu este întemeiat nici cel de al doilea motiv de recurs, plângerea fiind legal și temeinic respinsă ca inadmisibilă. Din actele dosarului rezultă că petiționara a formulat plângere, la data de 28 octombrie 2008, împotriva rezoluției nr. 875/11/2/2008 din 26 septembrie 2008, prin care prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu i-a admis plângerea și a infirmat rezoluția nr. 1507/P/2008 dispusă de procuror la data de 12 august 2008. Conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate pot face plângere” la instanță. Din prevederile textului de lege menționat rezultă explicit că o primă condiția de admisibilitate a plângerii adresate instanței este aceea ca procurorul ierarhic superior să fi respins plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, precum și faptul că rezoluția sau ordonanța procurorului ierarhic nu poate fi atacată cu plângere la instanță.

Cum, în speță, prim procurorul adjunct a admis plângerea petiționarei și a infirmat rezoluția procurorului de netrimitere în judecată, în mod corect s-a reținut prin hotărârea recurată că plângerea adresată instanței de petiționară este inadmisibilă. Este evident că, fiind investită cu soluționarea unei plângeri inadmisibile, instanța nu putea examina apărările (existența autorității de lucru judecat) formulate de petiționară pe fondul cauzei. Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara V. D. împotriva sentinței penale nr. 13/ F din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică la 6 aprilie 2009.