ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1275/2009

Examinând recursul de față constată:

Prin sentința penală nr. 641 din 17 noiembrie 2008,

Judecătoria Sibiu a declinat, în favoarea Curții

de Apel Alba lulia,

competența de

soluționare a plângerii formulate de petiționara V.D. împotriva rezoluției nr. 1507/P/2008

a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sibiu.

Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, prin sentința penală nr. 13

din 5 februarie 2009, a respins, ca inadmisibilă,

plângerea formulată de petiționara V.D. împotriva rezoluției

nr.

1507/P/2008 din 12 august 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sibiu, reținând că rezoluția atacată a fost infirmată prin rezoluția adoptată

în dosarul nr. 875/ll/2/2008 de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sibiu.

S-a mai reținut că după infirmarea

rezoluției, la data de 5

noiembrie 2008, s-a dispus

declinarea competenței la Parchetul de

pe

lângă Curtea de Apel Alba lulia, unde cauza se află în curs de

soluționare.

Petiționara V.D. a declarat recurs în

motivarea căruia

a arătat că, în cauză, competența nu

aparținea Curții de Apel Alba lulia ci Judecătoriei Sibiu, procesul nefiind în

faza de judecată în primă instanță.

S-a mai susținut în motivarea recursului

că în mod greșit i-a

fost

respinsă plângerea ca inadmisibilă și nu s-a invocat autoritatea

de lucru judecat, astfel cum a solicitat, întrucât, în plângerile

formulate împotriva s, au fost date de procuror

soluții de netrimitere în

judecată, iar V.N. nu a atacat aceste soluții,

formulând însă în continuare „denunțuri”.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate, dar și sub

toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Astfel, este nefondat motivul de recurs

vizând încălcarea

dispozițiilor legale referitoare la

competență.

Conform art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen.,

instanța

competentă să soluționeze plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată, este cea

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența de

a soluționa cauza în

primă instanță.

Din actele dosarului rezultă că V.D., față

de care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale pentru

infracțiunea prevăzută de

art. 24 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 50/1991 republicată, are calitatea de

avocat.

Înalta Curte, având în vedere

dispozițiile art. 278

1

, precum și prevederile art. 28

1

pct.

l lit. b) C. proc. pen., modificat

prin Legea nr. 79/2007,

constată că au fost respectate dispozițiile

legale

imperative privind competența după calitatea persoanei,

Curtea de Apel

Alba lulia fiind instanță competentă să soluționeze plângerea formulată de

petiționară.

Se constată că nu este întemeiat nici cel

de al doilea motiv

de

recurs, plângerea fiind legal și temeinic respinsă ca inadmisibilă.

Din actele dosarului rezultă că petiționara a formulat plângere, la

data de 28 octombrie 2008, împotriva rezoluției

nr. 875/11/2/2008 din 26 septembrie 2008, prin care prim procurorul

adjunct

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu i-a admis

plângerea și a infirmat rezoluția nr. 1507/P/2008 dispusă de procuror

la

data de 12 august 2008.

Conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

„după respingerea plângerii făcute conform art. 275

– art. 278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror

interese

legitime au fost vătămate pot face plângere” la instanță.

Din prevederile textului de lege menționat

rezultă explicit că o primă condiția de admisibilitate a plângerii adresate

instanței este

aceea ca procurorul ierarhic superior să fi

respins plângerea

împotriva rezoluției sau

ordonanței procurorului de netrimitere în

judecată, precum și faptul că rezoluția sau ordonanța procurorului

ierarhic

nu poate fi atacată cu plângere la instanță.

Cum, în speță, prim procurorul adjunct a

admis plângerea

petiționarei și a infirmat rezoluția

procurorului de netrimitere în judecată, în mod corect s-a reținut prin

hotărârea recurată că

plângerea adresată

instanței de petiționară este inadmisibilă.

Este evident că, fiind investită cu soluționarea unei plângeri

inadmisibile, instanța nu putea examina apărările (existența autorității de

lucru judecat) formulate de petiționară pe fondul cauzei.

Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existența

vreunui motiv de casare care să poată fi luat în

considerare din oficiu,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

conform art. 385

15

pct. lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara V.

D. împotriva sentinței penale nr. 13/ F din 5

februarie 2009 a Curții

de Apel Alba lulia, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la 6 aprilie 2009.