ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 595/2010

Deliberând asupra recursului de față pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin sentința penală nr. 320/PI din 30 noiembrie 2009 a respins ca

nefondată plângerea în baza art. 278

1

C. proc. pen. formulată de

petentul B.I.I. împotriva ordonanței procurorului din 26 august 2009 dată în

dosar nr. 388/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații-făptuitori

avocat I.C. și I.E.; în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. g) C.

proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și instigare la șantaj prevăzute de art. 246 și art. 25

raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., menținând ordonanța atacată.

Conform art.192 alin.

(1) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare statului.

Hotărând

astfel judecătorul cauzei - în pofida susținerilor în sens contrar făcute de

petent – a confirmat constatările procurorului de caz privind intervenirea

prescripției răspunderii penale, ca impediment legal la începerea unor urmăriri

penale sub aspectul infracțiunilor sesizate ce se pretinde a fi fost comise de

către intimate, în care sens au fost reținute următoarele:

La

data de 2 iunie 2009 numitul B.I.I. în calitate de reprezentant legal al lui V.D.

și V.P. (procură autentică din 21 septembrie 2006) a solicitat tragerea la

răspundere penală a avocatului I.C. deoarece și-a îndeplinit defectuos

atribuțiile profesionale în legătură cu dobândirea unor proprietăți de către V.P.,

obligații ce-i reveneau conform contractului de asistență juridică nr. 4594 din

22 noiembrie 2002 și a procurii autentice din 22 noiembrie 2002 (acuzații

similare fiind aduse și mamei avocatului, numita I.E. împuternicită prin

procură autentică de către V.D. pentru a-l reprezenta în vederea îndeplinirii

tuturor actelor și faptelor pentru intrarea în patrimoniul acestuia a dreptului

de proprietate revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 sau pe calea dreptului

comun).

În urma

verificărilor s-a constatat că procurile date lui I.C. și mamei sale au fost

revocate la 14 martie 2003 (iar din adresa Baroului Timiș nr. 617 din 15 iunie 2009

a reieșit că avocatul I.C. începând cu 1 decembrie 2002 a fost suspendat pe o

perioadă nelimitată la cerere, după care acesta a plecat în SUA).

Pretinsele

infracțiuni prevăzute de art. 246 și art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C.

pen. fiind pedepsite de la 6 luni la 3 ani / respectiv de la 6 luni la 5 ani;

în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de

prescripție a răspunderii penale de 5 ani – calculat de la momentul de început

cel mai favorabil pentru petent ca fiind 14 martie 2008 data revocării procurorilor

– s-a împlinit anterior formulării plângerii penale, la 14 martie 2008.

[Solicitarea

petentului privind calcularea termenului prescripției răspunderii penale de la

momentul când acesta a luat cunoștință de faptele penale respective considerat

a fi data de 31 martie 2009 când Primăria Timișoara i-a comunicat dispozițiile

din dosarul de revendicare conform Legii nr. 10/2001 fiind respinsă ca

nefondată, întrucât potrivit art. 122 alin. (2) teza I C. pen. „termenele de

prescripție a răspunderii penale se socotesc de la data săvârșirii

infracțiunii”; în plus, prin plecarea în SUA a intimatului I.C. caracterul

continuu sau continuat al infracțiunilor s-a epuizat la 1 decembrie 2002 când a

părăsit definitiv România].

termen declarat de petentul B.I.I. reiterând critica de nelegalitate invocată

la prima instanță privind calcularea greșită a termenului prescripției

răspunderii penale în raport cu prevederile art. 122 alin. (2) teza a II-a C.

pen. – cu consecința trimiterii dosarului la procuror în vederea începerii

urmăririi penale pentru toate infracțiunile sesizate conform art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. - este nefondat urmând a fi respins ca atare în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate

în continuare.

Prescripția

răspunderii penale, este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, ca urmare

a neexercitării în timp util de către stat, prin organele judiciare, a

dreptului de a aplica infractorului o pedeapsă, având ca obiect stingerea

acestui drept și a obligației corelative a infractorului de a suporta aplicarea

unei sancțiuni penale; împlinirea termenului de prescripție trebuie verificată

de organul judiciar înaintea oricărei probleme, privind fondul cauzei, excepția

prescripției răspunderii penale putând fi invocată din oficiu sau de partea

interesată, fiind excepție dirimantă; pentru a produce efecte, anterior

arătate, împlinirea termenului de prescripție, trebuie să fi avut loc înainte

de împlinirea oricărui act care trebuie comunicat învinuitului sau

inculpatului.

În conformitate

cu prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de

prescripție al răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani.

La dosarul

cauzei se constată că, în cazul avocatului I.C., care a avut raporturi de reprezentare

cu clientul său până la data de 14 martie 2003, termenul de prescripție a

răspunderii penale s-a împlinit la data de 14 martie 2008. În cazul numitei I.E.,

raportul de reprezentare dat de numitul V.D.A.V. a fost tot până la data de 14

martie 2008, astfel că, termenul de prescripție al răspunderii penale s-a

împlinit la data de 14 martie 2008 (iar plângerea penală formulată de petent a

fost adresată organelor de cercetare, după împlinirea termenelor de prescripție

amintite la 2 iunie 2009).

În plus așa cum

în mod corect a reținut prima instanță o eventuală activitate infracțională din

partea avocatului putea fi săvârșită în intervalul 22 noiembrie 2002 – 01

decembrie 2002. După suspendarea din profesia de avocat, acesta a plecat în

SUA. Rezultă că el nu putea comite după data de 01 decembrie 2002 o infracțiune

continuă sau continuată în calitate de avocat, iar conform art. 122 alin. (2)

teza I C. pen., termenele de prescripție ale răspunderii penale se socotesc de

la data săvârșirii infracțiunii și nu de la data când persoana vătămată a luat

la cunoștință de faptele penale respective.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I.I. împotriva sentinței penale

nr. 320/PI din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 februarie

2010.