ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1613/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 32/PI din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.V. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dată în Decizia penală nr. 622/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că printr-o plângere înregistrată la data de 28 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Timișoara, petentul A.V. a solicitat desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale dispusă față de magistratul C.M. - judecător în cadrul Judecătoriei C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

și art. 289 C. pen. În motivarea plângerii petentul a susținut că intimata a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. deoarece ar fi favorizat persoane înscrise în barouri ilegale, iar pe de altă parte a interzis exercitarea profesiei de avocat celor care au dobândit calitatea de avocat în baza Legii nr. 51/1995 și nu a permis petentului să reprezinte un client, în calitate de avocat. Referitor la infracțiunea de fals intelectual, imputată de asemenea intimatei, petentul a considerat că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar motivarea rezoluției date de către procuror a considerat-o "aberantă", singurul scop al acesteia fiind de a mușamaliza infracțiunile săvârșite de către intimată.

S-a mai reținut în fapt că, printr-o plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara petentul a solicitat angajarea răspunderii penale a magistratului C.M. pentru faptul că nu a permis petentului să pună concluzii într-o cauză și să-l reprezinte pe clientul său, B.M., motivând că petentul nu făcea parte din Baroul de Avocați. În urma actelor premergătoare efectuate în cauză prin rezoluția din 20 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 622/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., iar prin rezoluția din 25 noiembrie 2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea petentului întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc.

pen. Învestită cu soluționarea plângerii formulate de petent potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Curtea de Apel Timișoara, analizând legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, în raport de dispozițiile legale în materie și având în vedere și prevederile art. 28 și 57 din Legea nr. 51/1995, cu modificările și completările ulterioare, a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză este legală și temeinică, în deplină concordanță cu actele dosarului. Instanța a constatat, că nu sunt întemeiate în speță, elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de către petent, respectiv art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., intimata îndeplinindu-și doar obligațiile profesionale, prin demersul său de a pune în vedere petentului dispozițiile legale în materia dreptului de a reprezenta în fața instanței, drept recunoscut de lege doar persoanelor care au calitatea de avocați înscriși în Barourile de avocați locale sau în cel central.

În considerentele sentinței penale instanța a mai reținut că petentul nu a fost și nu este înscris în tabloul avocaților din Județul Caraș Severin, așa cum rezultă din adresa din 06 octombrie 2009 a Baroului Caraș Severin, astfel că având în vedere dispozițiile Legii nr. 51/1995, la care se face referire, în mod legal intimata și-a exercitat atribuțiile de serviciu, în raport și cu prevederile art. 2 pct. 3 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Împotriva sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs petentul, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie reiterând în speță, susținerile invocate în plângerea introductivă.

Înalta Curte examinând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât și din oficiu constată că recursul formulat de către petent este nefondat. În condițiile în care intimata, în calitatea sa de judecător, învestită cu soluționarea unei cauze, nu i-a permis petentului A.V.

să reprezinte interesele uneia dintre părți, în calitate de avocat al acestuia, față de împrejurarea că petentul nu a fost și nu este înscris în tabloul avocaților din Județul Caraș Severin (dreptul de asistare și reprezentare în instanță revenind doar avocaților înscriși în tabloul baroului, potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995, care, conform art. 57 alin. (4) din același act normativ se constituie și funcționează în cadrul U.N.B.R.), în mod corect a reținut procurorul că în cauză nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea unei fapte penale, dispunând neînceperea urmăririi penale față de aceasta, respectiv incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Demersul intimatei s-a înscris în obligația impusă acesteia de dispozițiile Legii nr. 303/2004 referitor la asigurarea supremației legii, dar și de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 27 din 16 aprilie 2007 prin care, admițându-se un recurs în interesul legii s-a stabilit că "asistența juridică acordată unui învinuit sau inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat din condițiile Legii nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia", în motivarea deciziei făcându-se referire la condițiile exercitării profesiei de avocat astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 51/1995 modificată și completată. Ca urmare, avându-se în vedere dispozițiile legale menționate cât și decizia Înaltei Curți la care s-a făcut referire a cărei forță este obligatorie, potrivit art. 414 2 alin. (3) C. proc.

pen. se constată că intimata C.M., în calitatea sa de judecător nu a făcut decât să respecte legea și îndrumările instanței supreme, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și nici pe cea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece împrejurarea că în încheierea de ședință de la termenul din 30 iunie 2009 nu s-au consemnat susținerile petentului s-a datorat lipsei de calitate a acestuia în acea cauză dedusă judecății intimatei. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimată este legală și temeinică ca și hotărârea primei instanțe prin care s-a respins plângerea formulată de către petent împotriva rezoluției atacate, care a fost menținută, astfel că recursul declarat de către petent apare ca fiind nefondat și va fi respins ca atare potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul A.V. împotriva Sentinței penale nr. 32/PI din 11 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 26 aprilie 2010.