ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2969/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC P.C. SRL

București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R.

SA, să oblige pârâta să sisteze acțiunile și amenințările de evacuare a

spațiului comercial ocupat de reclamantă cu destinația „covrigărie” în stația C.F.R.

Nord până la soluționarea de către justiție a dosarului nr. 2053/2005 conexat

la dosarul nr. 1702/2005 de la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în care, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea

judecății până la soluționarea dosarului penal nr. 1610/P/2005.

La data de 2 martie 2008 s-a admis

cererea de conexare a dosarului nr. 41018/3/2008 la dosarul de față, în

condițiile art. 164 C. proc. civ.

Prin cererea conexată, reclamanta

C.N.C.F. C.F.R. a solicitat obligarea SC P. SRL la plata sumei de 49.500 dolari

S.U.A., taxă de utilizare în suprafață de 50 m.p., precum și evacuarea pârâtei

din spațiul menționat.

Prin sentința comercială nr. 4277

din 16 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

acțiunea și cererea conexă ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, la data de 1 octombrie 2002, între C.N.C.F. C.F.R. SA

și SC A.E. SRL, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 10, având ca obiect

folosința unor spații de către locatar care, cu înștiințarea prealabilă a

locatorului, avea posibilitatea să se asocieze cu o altă societate în termen de

30 de zile.

Între SC A.E. SRL și SC P.C. SRL s-a

încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 2054 din 16 decembrie

2004 având ca obiect exploatarea în comun a spațiului comercial în suprafață de

50 m.p., cu destinația „covrigărie”, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data

semnării contractului – 6 decembrie 2005.

Tribunalul a mai reținut că între

părțile în proces a existat o corespondență în sensul încheierii unui contract

de închiriere, având în vederea expirarea contractului de asociere în

participațiune începând cu data de 15 iunie 2005, demersuri care nu s-au

finalizat, astfel încât, în absența unor relații întemeiate pe contractul de

locațiune, demersul reclamantei nu se justifică, conform art. 1169 C. civ.

Cât privește acțiunea conexă,

tribunalul a reținut că pretențiile reclamantei în sumă de 49.500 dolari S.U.A.,

reprezentând taxă de utilizare spațiu, se raportează la contractul de asociere

în participațiune, contract ce a expirat la 15 iunie 2005, prestațiile

reclamantei fiind calculate pe o perioadă ulterioară, astfel încât aceasta nu

își putea întemeia acțiunea pe art. 974 și 969 C. civ., ci, eventual pe art. 998

– art. 999 C. civ., în condițiile în care solicita contravaloarea lipsei de

folosință.

În privința capătului de cerere

privind evacuarea, tribunalul a apreciat că, întrucât între părți nu există un

contract de locațiune, acțiunea reclamantei nu se putea întemeia pe art. 969 C.

civ., ci, eventual, pe art. 480 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, reclamanta C.N.C.F. C.F.R., din acțiunea conexă, criticând

sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 23 din 20 ianuarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul

formulat de C.N.C.F. C.F.R. SA și a schimbat în parte sentința apelată, în

sensul că a admis în parte cererea conexă și a dispus evacuarea SC P.C. SRL din

spațiul în litigiu, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate și

obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut că acțiunea conexă vizând evacuarea pârâtei este o

acțiune oblică, în valorificarea drepturilor aparținând debitoarei sale SC A.E.

SRL și în considerarea drepturilor de creanță ale reclamantei, drepturi ce

izvorăsc din contractul de închiriere încheiat cu această societate sub nr. 10

din 1 octombrie 2002 și valabil până la 1 octombrie 2002, având în vedere și

adresa nr. 17 din 26 mai 2008, prin care SC A.E. SRL i-a învederat reclamantei

că nu mai poate pretinde plata chiriei, urmând a fi încheiat contractul de

închiriere cu SC P.C. SRL.

Ca atare, curtea de apel a apreciat

că reclamanta își justifică pe deplin calitatea procesuală activă în

introducerea acțiunii oblice.

S-a mai reținut că, societatea

intimată ocupă spațiul în litigiu fără să dețină un titlu valabil, ca urmare a

expirării contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC A.E. SRL,

astfel încât acțiunea în evacuare este întemeiată.

Privitor la taxa de utilizare a

spațiului solicitată prin acțiunea conexă, curtea de apel a arătat că această

cerere este neîntemeiată, întrucât taxa solicitată se raportează la un contract

în care reclamanta nu este parte, aceasta putând să solicite eventual

contravaloarea lipsei de folosință, conform art. 998 – art. 999 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, SC P.C. SRL, criticând decizia pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de

apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a dat o altă interpretare

actului dedus judecății, în sensul că a calificat acțiunea conexă drept acțiune

oblică.

Apelanta nu a făcut dovada

condițiilor de admisibilitate a acțiunii oblice, întrucât nu a probat că deține

o creanță certă, lichidă și exigibilă, și nu a justificat calitatea procesuală

activă și pasivă, întrucât, în speță, titular al dreptului dedus judecății este

SC A.E. SRL, în baza contractului de locațiune valabil până la 1 octombrie

2010.

Totodată, recurenta a arătat că sunt

nefondate rațiunile instanței de apel cu privire la încercarea recurentei de a

induce în eroare instanța cu privire la identitatea societății recurente față

de modul în care au fost formulate cererile în justiție de către recurentă.

Intimata a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte

reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza acțiunii conexe ce a

făcut obiectul dosarului nr. 28998/3/2008, acțiune cu care reclamanta

C.N.C.F. C.F.R. SA a investit

instanța de fond la data de 4 noiembrie 2008, Înalta Curte reține că aceasta a

fost formulată și motivată ca o acțiune oblică, fiind întemeiată expres pe

dispozițiile art. 974 C. civ. și art. 969 C. civ. De altfel, și soluția primei

instanțe de fond se raportează tot la acțiunea oblică cu care reclamanta din

acțiunea conexă a înțeles să învestească instanța de judecată, astfel încât,

primul motiv de nelegalitate invocat relativ la depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, conform art. 304 pct. 4 C. proc. civ., apare ca nefondat,

întrucât instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni oblice. O

atare calificare este impusă și de modul în care reclamanta a înțeles să-și

motiveze acțiunea în fapt și să probeze criticile din apelul declarat împotriva

sentinței de fond. Faptul că, în acțiunea conexă a fost indicat art. 969 C.

civ., ca temei de drept, nu înseamnă că instanța de apel și-a depășit

atribuțiile întrucât a calificat acțiunea ca o acțiune oblică, iar nu ca o

acțiune în executarea contractului, cu atât mai mult cu cât calificarea în

drept a acțiunilor judecătorești, revine în puterea art. 84 C. proc. civ.,

raportat la art. 129 C. proc. civ., care reglementează rolul activ al

judecătorului, instanțelor judecătorești, în speță, instanța de fond reținând

expres excluderea temeiului de drept reglementat de art. 969 C. civ., în

acțiunea conexă.

Înalta Curte reține că soluția

pronunțată de instanța de apel este legală, întrucât recurenta nu mai are un

titlu valabil asupra spațiului comercial pe care îl deține, intimata –

reclamantă dovedindu-și calitatea procesuală activă prin actele juridice

succesive, respectiv contract de închiriere și contract de asociere în

participațiune. În alți termeni, intimata – reclamantă este proprietar al

spațiului în litigiu și a înțeles să acționeze în locul debitoarei sale,

respectiv SC A.E. SRL, față de înștiințarea expresă a acestuia, respectiv

adresa nr. 17 din 26 mai 2007. Ca atare, criticile relative la nedovedirea

condițiilor acțiunii oblice nu subzistă, cu atât mai mult cu cât recurenta nu

deține în prezent un titlu valabil asupra spațiului, astfel încât susținerea că

o atare acțiune în evacuare este doar la îndemâna chiriașului SC A.E. SRL nu și

a proprietarului apare ca superfluă.

Cât privește criticile relative la

încercarea recurentei de a induce instanța în eroare cu privire la identitatea

părții în proces, Înalta Curte reține că aceste susțineri și, pe cale de

consecință, reținerile instanței de apel din decizia atacată, nu au legătură cu

soluționarea acțiunii în evacuare de față, instanțele nefiind investite cu

analiza identității dintre părțile în proces și părțile actelor juridice

invocate, astfel încât vor fi înlăturate din motivele deciziei de apel

considerentele relative la aceste aspecte.

Pentru considerentele mai sus

invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul – reclamant SC P.C. SRL București împotriva deciziei nr.

23 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.