ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2629/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 178/F-C din 27 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.,

a desființat decizia nr. 231 din 2 iulie 2009 și a obligat pârâta

să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei la

impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție

fiscală nr. 245397 din 26 noiembrie 2008.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, prin decizia contestată, pârâta a

dispus suspendarea soluționării contestației formulate de

reclamantă, cu motivarea existenței unei plângeri penale având o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma a fi emisă.

A mai reținut instanța de fond

că în urma plângerii penale formulate de către organele de control

fiscal, prin rezoluția din data de 30 octombrie 2008, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pitești a dispus neînceperea urmăririi

penale, iar plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost

respinsă prin sentința penală nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Pitești.

În raport cu această situație

de fapt și având în vedere dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C.

proc. fisc., instanța a concluzionat că, în speță, nu mai

subzistă temeiul suspendării procedurii de soluționare a

contestației, decizia emisă de pârâtă în acest sens urmând a fi

desființată, cu consecința obligării pârâtei să

soluționeze contestația reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., invocând prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a făcut o expunere a istoricului cauzei și a

arătat că instanța de fond a considerat în mod greșit

că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin

procesul-verbal nr. 121205 din 30 octombrie 2007 și actele fiscale

întocmite pe baza acestuia, pe de o parte, și stabilirea caracterului

infracțional al faptelor săvârșite, pe de altă parte, nu

există interdependență. Interdependența constă, în

opinia recurentei-pârâte, în faptul că în cauză se ridică

problema veridicității operațiunilor desfășurate,

având în vedere că s-a constatat că furnizorii reclamantei nu au

depus declarații de impozite și taxe, în perioada supusă

controlului, la organul fiscal teritorial, precum și lipsa documentelor

justificative și a actelor de evidență contabilă și omisiunea

evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a

operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, astfel

încât s-a constatat ca valorile înscrise în facturi au la bază operațiuni

fictive.

Totodată, recurenta-pârâtă

a arătat că hotărârea judecătorească penală

reținută de instanța de fond în motivarea soluției nu este

definitivă, concluzia că nu mai subzistă temeiul

suspendării soluționării contestației administrative fiind

greșită.

În altă ordine de idei, a

arătat că instanța de fond a omis faptul că rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 13 octombrie 2008, în

dosarul nr. 6951/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pitești, nu privește faptele menționate în sesizarea penală

nr. 142/121205 din 30 octombrie 2007, astfel că, în temeiul principiului

„penalul ține în loc civilul”, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 214

C. proc. fisc.

În fine, recurenta-pârâtă a

făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți, indicând o serie

de hotărâri prin care au fost menținute deciziile de suspendare a

contestațiilor administrative, precum și la decizia nr. 449 din 26 octombrie

2004 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 183 alin. (1)

lit. a) C. proc. fisc. (actualul art. 214).

intimatei-reclamante

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, intimata-reclamantă a arătat că recursul este nefondat,

pentru că, pe de o parte, în speță a existat o singură

plângere penală și hotărârea judecătorească prin care

a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale a rămas definitivă prin decizia penală nr.

96/R din 1 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în

dosarul nr. 6407/280/2009.

Pe de altă parte,

intimata-reclamantă a arătat că modul în care a acționat A.N.A.F.

este abuziv, pentru că a procedat la suspendarea soluționării

contestației deși nu a reținut, în raportul de inspecție

fiscală, vreo faptă care ar putea constitui infracțiune, dar în

același timp a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva

societății.

În dovedirea susținerilor sale,

a depus la dosar copiile sentinței penale nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Pitești și deciziei penale nr. 96 din 1 februarie 2010 a Tribunalului Argeș, proba cu înscrisuri fiind admisibilă în recurs, potrivit art. 305

C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Intimata-reclamantă a supus controlului

instanței de contencios administrativ decizia nr. 231 din 2 iulie 2009,

prin care A.N.A.F. a suspendat soluționarea contestației formulate

împotriva deciziei de impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008, întocmită de

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, în

temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Potrivit acestui text legal,

autoritatea fiscală competentă poate suspenda, prin decizie

motivată, soluționarea contestației administrative, atunci când

„organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni

a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă”.

În motivarea deciziei s-a făcut

referire la sesizarea penală nr. 142/121205 din 30 octombrie 2007,

transmisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Pitești, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Combaterea Terorismului de Stat, în

conformitate du prevederile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. - act pe care nu

l-a depus la dosar.

Sesizarea penală a făcut

obiectul dosarului nr. 6951/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești, în care a fost emisă, la data de 13

octombrie 2008, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale

față de administratorul intimatei-reclamante, în temeiul art. 228

alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ.

Această rezoluție a fost

menținută prin sentința penală nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Pitești, definitivă conform deciziei nr. 96 din 1 februarie 2010 a

Tribunalului Argeș, secția penală.

Recurenta-pârâtă a încercat să

acrediteze ideea că motivele suspendării contestației

subzistă și în prezent, pentru că rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale nu a avut ca obiect toate faptele sesizate.

Din considerentele hotărârilor

judecătorești menționate rezultă însă că

aceleași susțineri le-a făcut autoritatea fiscală și

în plângerea formulată împotriva rezoluției, dar instanțele

penale au reținut că singura faptă sesizată a fost

infracțiunea prevăzută de Legea nr. 241/2005, constând în

refuzul administratorului societății de a pune la dispoziția

organelor fiscale documentele financiar-contabile la data de 30 octombrie 2007,

după ce i se trimiseseră trei invitații în acest scop.

Prin urmare, instanța de fond a

reținut corect că în speță nu mai subzistă temeiul

suspendării procedurii de soluționare a contestației, concluzii

care nu contravin în nici un mod principiului „penalul ține în loc

civilul”, a cărui concretizare în procedura fiscală se

regăsește în prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., ori

hotărârilor judecătorești indicate cu titlu de precedent

judiciar.

e

xistența și

menținerea temeiurilor suspendării constituie chestiuni de fapt, care

se analizează de la caz la caz, în funcție de circumstanțele

speței.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a criticat sentința și din perspectiva

îndeplinirii condiției prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a) C.

proc. fisc., constând în interdependența dintre soluția ce

urmează a fi adoptată și stabilirea caracterului

infracțional al faptelor sesizate.

Înalta Curte constată însă

că acest motiv excede limitelor devolutive ale recursului, pentru că nu

a format obiect de analiză în cadrul judecății de fond, unicul motiv

pe care s-a fundamentat soluția de anulare a deciziei fiind acela al

încetării temeiurilor suspendării.

pronunțate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 178/F-C din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 mai 2010.