ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2629/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 178/F-C din 27 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a desființat decizia nr. 231 din 2 iulie 2009 și a obligat pârâta să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei la impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 245397 din 26 noiembrie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin decizia contestată, pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă, cu motivarea existenței unei plângeri penale având o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma a fi emisă.

A mai reținut instanța de fond că în urma plângerii penale formulate de către organele de control fiscal, prin rezoluția din data de 30 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale, iar plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost respinsă prin sentința penală nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Pitești. În raport cu această situație de fapt și având în vedere dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., instanța a concluzionat că, în speță, nu mai subzistă temeiul suspendării procedurii de soluționare a contestației, decizia emisă de pârâtă în acest sens urmând a fi desființată, cu consecința obligării pârâtei să soluționeze contestația reclamantei.

2. Recursul exercitat de pârâtă Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere a istoricului cauzei și a arătat că instanța de fond a considerat în mod greșit că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin procesul-verbal nr. 121205 din 30 octombrie 2007 și actele fiscale întocmite pe baza acestuia, pe de o parte, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, pe de altă parte, nu există interdependență.

Interdependența constă, în opinia recurentei-pârâte, în faptul că în cauză se ridică problema veridicității operațiunilor desfășurate, având în vedere că s-a constatat că furnizorii reclamantei nu au depus declarații de impozite și taxe, în perioada supusă controlului, la organul fiscal teritorial, precum și lipsa documentelor justificative și a actelor de evidență contabilă și omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, astfel încât s-a constatat ca valorile înscrise în facturi au la bază operațiuni fictive. Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea judecătorească penală reținută de instanța de fond în motivarea soluției nu este definitivă, concluzia că nu mai subzistă temeiul suspendării soluționării contestației administrative fiind greșită.

În altă ordine de idei, a arătat că instanța de fond a omis faptul că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 13 octombrie 2008, în dosarul nr. 6951/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, nu privește faptele menționate în sesizarea penală nr. 142/121205 din 30 octombrie 2007, astfel că, în temeiul principiului „penalul ține în loc civilul”, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 214 C. proc. fisc. În fine, recurenta-pârâtă a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți, indicând o serie de hotărâri prin care au fost menținute deciziile de suspendare a contestațiilor administrative, precum și la decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 183 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc. (actualul art. 214). 3. Apărările intimatei-reclamante Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă a arătat că recursul este nefondat, pentru că, pe de o parte, în speță a existat o singură plângere penală și hotărârea judecătorească prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a rămas definitivă prin decizia penală nr. 96/R din 1 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 6407/280/2009. Pe de altă parte, intimata-reclamantă a arătat că modul în care a acționat A.N.A.F. este abuziv, pentru că a procedat la suspendarea soluționării contestației deși nu a reținut, în raportul de inspecție fiscală, vreo faptă care ar putea constitui infracțiune, dar în același timp a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății.

În dovedirea susținerilor sale, a depus la dosar copiile sentinței penale nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Pitești și deciziei penale nr. 96 din 1 februarie 2010 a Tribunalului Argeș, proba cu înscrisuri fiind admisibilă în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 231 din 2 iulie 2009, prin care A.N.A.F. a suspendat soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008, întocmită de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Potrivit acestui text legal, autoritatea fiscală competentă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea contestației administrative, atunci când „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă”. În motivarea deciziei s-a făcut referire la sesizarea penală nr. 142/121205 din 30 octombrie 2007, transmisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Combaterea Terorismului de Stat, în conformitate du prevederile art. 108 alin. (1) C. proc.

civ. - act pe care nu l-a depus la dosar. Sesizarea penală a făcut obiectul dosarului nr. 6951/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care a fost emisă, la data de 13 octombrie 2008, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de administratorul intimatei-reclamante, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ. Această rezoluție a fost menținută prin sentința penală nr. 1651 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Pitești, definitivă conform deciziei nr. 96 din 1 februarie 2010 a Tribunalului Argeș, secția penală. Recurenta-pârâtă a încercat să acrediteze ideea că motivele suspendării contestației subzistă și în prezent, pentru că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nu a avut ca obiect toate faptele sesizate.

Din considerentele hotărârilor judecătorești menționate rezultă însă că aceleași susțineri le-a făcut autoritatea fiscală și în plângerea formulată împotriva rezoluției, dar instanțele penale au reținut că singura faptă sesizată a fost infracțiunea prevăzută de Legea nr. 241/2005, constând în refuzul administratorului societății de a pune la dispoziția organelor fiscale documentele financiar-contabile la data de 30 octombrie 2007, după ce i se trimiseseră trei invitații în acest scop. Prin urmare, instanța de fond a reținut corect că în speță nu mai subzistă temeiul suspendării procedurii de soluționare a contestației, concluzii care nu contravin în nici un mod principiului „penalul ține în loc civilul”, a cărui concretizare în procedura fiscală se regăsește în prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., ori hotărârilor judecătorești indicate cu titlu de precedent judiciar. e xistența și menținerea temeiurilor suspendării constituie chestiuni de fapt, care se analizează de la caz la caz, în funcție de circumstanțele speței. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a criticat sentința și din perspectiva îndeplinirii condiției prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., constând în interdependența dintre soluția ce urmează a fi adoptată și stabilirea caracterului infracțional al faptelor sesizate. Înalta Curte constată însă că acest motiv excede limitelor devolutive ale recursului, pentru că nu a format obiect de analiză în cadrul judecății de fond, unicul motiv pe care s-a fundamentat soluția de anulare a deciziei fiind acela al încetării temeiurilor suspendării.

2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 178/F-C din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.