ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1047/2010

Asupra

recursului de față

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 344 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de

petiționarul

R.M. împotriva rezoluției nr. 1567/11-2/2009 a

Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin

plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

petiționarul R.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul M.C.,

din cadrul Parchetului

de pe lângă

Judecătoria Sectorului 6 și subcomisarul C.F.

din cadrul Secției 21 de

Poliție, pentru pretinsa săvârșire a

infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., motivând că

aceștia și-au

exercitat în mod abuziv și tendențios atribuțiile.

Prin

rezoluția din 22 septembrie 2009, dată în dosarul

nr. 1613/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

în

baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru

infracțiunile reclamate, reținându-se, din verificările efectuate, că

nu

există indicii din care să rezulte săvârșirea vreunei fapte penale.

Prin

rezoluția din 13 octombrie 2009, dată în dosarul

nr. 1567/11-2/2009 a procurorului general, a fost menținută rezoluția

de

neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin

plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea ambelor

rezoluții, arătând că procurorul a acționat în mod incorect, pe baza unor probe

false, iar polițistul a furnizat procurorului probe materiale în defavoarea sa,

favorizând partea adversă.

Instanța

de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarului, reținând, în esență, că soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de Asociația de

Proprietari,

împotriva căreia petentul formulase plângere penală, s-a

dispus fără ca

lucrătorul de poliție ori procurorul de caz să-și fi exercitat în mod abuziv

atribuțiile, nemulțumirile petentului față de soluție putând fi eventual avute

în vedere în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, întrucât nimic din

activitatea organelor de urmărire penală nu reprezintă elemente, obiective sau

subiective, ale vreunei infracțiuni de abuz în serviciu sau favorizarea infractorului.

Având în vedere că afirmațiile petentului nu au niciun suport probator, iar

rezoluția atacată este legală și temeinică, s-a respins plângerea, ca

nefondată, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat de petiționar împotriva

sentinței, motivat la

fila 9 din dosar, este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată

că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționar, ca nefondată.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul

procuror M.C. și lucrătorul de poliție C.F. și-au îndeplinit atribuțiile de

serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, pe baza actelor de verificare

efectuate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Examinând

actele premergătoare efectuate în cauză, se constată că magistratul procuror

și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale,

pe baza actelor de verificare

efectuate și

a dispus o soluție care era supusă cenzurii procurorului

ierarhic

superior, iar, ulterior instanței, în condițiile procedurii

reglementate de art. 278

1

C. proc.

pen.

Criticile

petiționarului referitoare la greșita soluționare de către intimatul procuror a

plângerii sale penale, nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de

procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea

incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. Legalitatea și temeinicia

activității efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea

căii

de atac a plângerii la procurorul

ierarhic superior, în conformitate cu

dispozițiile art. 275-278 C. proc.

pen.

Drept

urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv

atribuțiile de serviciu, activitatea acestuia neputând antrena răspunderea sa

penală, decât în măsura în care există probe că a fost interesat sau de

rea-credință.

Referitor

la actele efectuate de lucrătorul de poliție, nu poate fi reținută vreo

infracțiune în sarcina acestuia, dat fiind că activitatea de cercetare penală a

lucrătorilor de poliție este supusă verificării procurorului, care poate

confirma sau infirma propunerile organului

de

cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror, pe baza actelor

premergătoare

din dosar, efectuate pentru a se verifica dacă există temeiuri sau nu pentru

începerea urmăririi penale poate fi supusă cenzurii, sub aspectul legalității

și temeiniciei, doar procurorului ierarhic superior și, ulterior, judecătorului

de la instanța căreia i-ar reveni competența de soluționare a cauzei în primă

instanță.

Pe de

altă parte, activitatea procurorului de a dispune o

soluție, prevăzută de lege, în conformitate cu verificările efectuate

în cadrul actelor premergătoare, nu poate constitui element material al

laturii

obiective a unei infracțiuni, în înțelesul legii penale, întrucât nu reprezintă

o manifestare externă, o activitate fizică, obiectiv

neconvenabilă legii, ci o expresie a activității sale în conformitate

cu

propria apreciere, în raport cu prevederile legii.

Î

n ce

privește infracțiunea de favorizare a infractorului, pentru existența acesteia,

legea prevede o situație premisă pe care

să

se grefeze ajutorul dat unui infractor, și anume să se fi săvârșit o

infracțiune

și să se fi dobândit calitatea de infractor. Or, în cauză,

Asociația de proprietari, împotriva căreia a

formulat plângere penală

petentul nu a dobândit această calitate, fiind

doar o pretinsă făptuitoare a unei infracțiuni reclamate și nu a săvârșit vreo

infracțiune, așa cum rezultă din actele premergătoare.

Așa

fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în

sarcina intimaților.

Î

n raport de considerentele expuse, se constată că

sentința

instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.M., cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul petiționar R.M. împotriva sentinței penale nr. 344 din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie

2010.