ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2106/2009

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 16 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă plângerea petiționarului

B.S., a fost desființată rezoluția din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr.

1959/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimisă cauza

la același parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii

urmăririi penale.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Prin plângerea

formulată de petiționarul B.S. la parchet, acesta a solicitat efectuarea de

cercetări față de comisarul

șef C.D. pentru

pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute

de art. 246, art. 247,

art. 263 și art. 264 C. pen., motivând că acesta

a aprobat greșit referatul de conexare a două memorii formulate de

petiționar,

prin care solicita identificarea și sancționarea contravențională a unui avocat

care l-a amenințat și insultat în zilele de 8 octombrie 2007 și 9 octombrie

2007.

Prin rezoluția din 3

octombrie 2008, dată în dosarul

nr.

1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef, pentru infracțiunile

reclamate, reținându-se că nu sunt indicii cu privire la acestea.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin

rezoluția nr. 1709/11-2/ 2008 din 28 octombrie 2008 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin plângerea depusă

la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale.

Instanța de fond,

prin sentința penală sus-menționată, a admis, plângerea petiționarului,

reținând, în esență, următoarele:

n ceea ce privește desfășurarea anchetei, s-a

reținut că,

dat fiind că în cauză competența de efectuare a urmăririi

penale

aparținea procurorului, conform art.

209 alin. (3) raportat la art. 28

1

C. proc. pen.

, raportat la

art.

IV din Legea nr. 281/2003,

urmărirea

penală, în faza actelor premergătoare nu se putea delega

organelor

judiciare ale poliției efectuarea actelor procedurale care

sunt de competența procurorului, urmând ca acesta

să întocmească

așa cum s-a întâmplat în cauză, doar actul prin care dă o

soluție. Având în vedere că este vorba despre o cauză în care procurorul

efectuează urmărirea penală, actele procedural trebuie să fie întocmite de

acesta.

privește organul care a întocmit actele în cauză, instanța a constatat că

declarația petiționarului, precum și cea a intimatului comisar șef, au fost

luate de către un subcomisar, persoană inferioară în funcție celui cercetat,

ceea ce atrage suspiciuni cu privire la imparțialitatea organului ce face

ancheta.

privește actul procurorului prin care a fost dată rezoluția, s-a reținut că

aceasta nu a fost motivată, neconținând o analiză a faptelor, în raport cu

întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționar,

ci o raportare la persoana acestuia. Această motivare, coroborată cu faptul că

la dosar s-a depus în copie un raport medico-legal psihiatric prin care se

concluziona că "numitul B.S. prezintă tulburare de personalitate mixtă cu

predominanță de tip paranoid și borderline" induce ideea că soluția a fost

dată în considerarea persoanei

petiționarului,

fără să intereseze faptele reclamate.

În susținerea considerentelor,

instanța a invocat principiile

consacrate

de C.E.D.O. și hotărâri ale Curții Europene, referitoare la

dreptul la

un proces echitabil, care cuprinde, între altele și dreptul la o hotărâre

motivată.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a admis plângerea petiționarului, a desființat

rezoluția atacată și a trimis cauza la parchet în vederea efectuării actelor

premergătoare începerii urmăririi penale, reținând că dispune o soluție

neprevăzută de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., considerând că

primordial în cazul unui proces penal este aflarea adevărului cu respectarea

drepturilor procesuale ale părților, urmând ca judecătorul să dispună în acest

sens și acolo unde legea este eliptică.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând

casarea sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de

fond, susținând că s-a pronunțat o soluție în contradicție cu art. 278

1

C. proc. pen.

Recursul

declarat este fondat.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea instanței de fond este nelegală,

sub aspectul greșitei soluții dispuse.

Din economia

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen.,

rezultă că judecătorul soluționează plângerea împotriva unei soluții de

netrimitere în judecată a procurorului și pronunță, în situația în care

constată rezoluția sau ordonanța atacată ca fiind nelegală și netemeinică, una

dintre următoarele soluții:

-

admite plângerea, prin sentință, desființează

rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea

începerii

sau redeschiderii urmăririi penale, după caz;

-

admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente

la dosar sunt suficiente, reține cauza spre rejudecare, în complet legal

constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac

aplicându-se în mod corespunzător.

Or, în cauză,

instanța, admițând plângerea, prin sentință, admis plângerea petiționarului, a

desființat rezoluția atacată și a trimis cauza la parchet în vederea efectuării

actelor premergătoare începerii urmăririi penale, pronunțând o soluție

neprevăzută de lege

în cadrul procedurii

reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. Î

n urma investirii cu

soluționarea plângerilor în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., judecătorul este investit numai cu verificarea

legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată dispusă de

procuror.

Așadar, din moment ce

legea stabilește anumite limite ale investirii sale, prevăzând expres ce

soluții se pot dispune,

judecătorul nu

poate pronunța o altă soluție decât cele prevăzute de

dispozițiile

procesual penale.

Asupra

fondului soluției dispuse, Curtea constată că motivele invocate de instanță

pentru completarea actelor premergătoare sunt

exterioare obiectului cu care a fost investită prin

plângerea petiționarului.

În cadrul procesual

limitat de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., judecătorul face o

verificare a legalității și temeiniciei soluției procurorului, examinând actele

premergătoare efectuate cu privire la persoana pretins autoare a infracțiunilor

reclamate printr-o plângere, însă nu poate extinde aceste acte și referitor la

alte persoane, o astfel de instituție procesuală nefiind caracteristică acestei

faze exterioare procesului penal.

Examinând actele

premergătoare efectuate în cauză, instanța ar fi trebuit să constate că nu

există indicii cu privire la faptele penale reclamate de petiționar în sarcina intimatului

comisar șef, care a respectat dispozițiile legale în soluționarea memoriilor

petiționarului.

Procedând în acest

mod, instanța de fond a depășit limitele investirii sale, motiv pentru care

Curtea constată că sentința pronunțată nu este temeinică și legală, urmând a

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a

fi casată sentința penală atacată și, rejudecând, să se respingă, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul B.S. formulată împotriva rezoluției din 3

octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, rezoluție pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței

penale nr. 16 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința

penală atacată și, rejudecând:

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul

B.S. formulată împotriva rezoluției din 3 octombrie 2008 dată în

dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel

București, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 iunie 2009.