ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2106/2009

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă plângerea petiționarului B.S., a fost desființată rezoluția din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimisă cauza la același parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționarul B.S. la parchet, acesta a solicitat efectuarea de cercetări față de comisarul șef C.D.

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 263 și art. 264 C. pen., motivând că acesta a aprobat greșit referatul de conexare a două memorii formulate de petiționar, prin care solicita identificarea și sancționarea contravențională a unui avocat care l-a amenințat și insultat în zilele de 8 octombrie 2007 și 9 octombrie 2007. Prin rezoluția din 3 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că nu sunt indicii cu privire la acestea. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 1709/11-2/ 2008 din 28 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a admis, plângerea petiționarului, reținând, în esență, următoarele: 1. Î n ceea ce privește desfășurarea anchetei, s-a reținut că, dat fiind că în cauză competența de efectuare a urmăririi penale aparținea procurorului, conform art. 209 alin. (3) raportat la art. 28 1 C. proc. pen. , raportat la art. IV din Legea nr. 281/2003, urmărirea penală, în faza actelor premergătoare nu se putea delega organelor judiciare ale poliției efectuarea actelor procedurale care sunt de competența procurorului, urmând ca acesta să întocmească așa cum s-a întâmplat în cauză, doar actul prin care dă o soluție.

Având în vedere că este vorba despre o cauză în care procurorul efectuează urmărirea penală, actele procedural trebuie să fie întocmite de acesta. 2. În ceea ce privește organul care a întocmit actele în cauză, instanța a constatat că declarația petiționarului, precum și cea a intimatului comisar șef, au fost luate de către un subcomisar, persoană inferioară în funcție celui cercetat, ceea ce atrage suspiciuni cu privire la imparțialitatea organului ce face ancheta. 3. În ceea ce privește actul procurorului prin care a fost dată rezoluția, s-a reținut că aceasta nu a fost motivată, neconținând o analiză a faptelor, în raport cu întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționar, ci o raportare la persoana acestuia.

Această motivare, coroborată cu faptul că la dosar s-a depus în copie un raport medico-legal psihiatric prin care se concluziona că "numitul B.S. prezintă tulburare de personalitate mixtă cu predominanță de tip paranoid și borderline" induce ideea că soluția a fost dată în considerarea persoanei petiționarului, fără să intereseze faptele reclamate. În susținerea considerentelor, instanța a invocat principiile consacrate de C.E.D.O. și hotărâri ale Curții Europene, referitoare la dreptul la un proces echitabil, care cuprinde, între altele și dreptul la o hotărâre motivată. Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis plângerea petiționarului, a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza la parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, reținând că dispune o soluție neprevăzută de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., considerând că primordial în cazul unui proces penal este aflarea adevărului cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, urmând ca judecătorul să dispună în acest sens și acolo unde legea este eliptică. Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând casarea sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, susținând că s-a pronunțat o soluție în contradicție cu art. 278 1 C. proc. pen. Recursul declarat este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, sub aspectul greșitei soluții dispuse. Din economia dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) și c) C. proc.

pen., rezultă că judecătorul soluționează plângerea împotriva unei soluții de netrimitere în judecată a procurorului și pronunță, în situația în care constată rezoluția sau ordonanța atacată ca fiind nelegală și netemeinică, una dintre următoarele soluții: - admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz; - admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre rejudecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

Or, în cauză, instanța, admițând plângerea, prin sentință, admis plângerea petiționarului, a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza la parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, pronunțând o soluție neprevăzută de lege în cadrul procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. Î n urma investirii cu soluționarea plângerilor în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., judecătorul este investit numai cu verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror. Așadar, din moment ce legea stabilește anumite limite ale investirii sale, prevăzând expres ce soluții se pot dispune, judecătorul nu poate pronunța o altă soluție decât cele prevăzute de dispozițiile procesual penale.

Asupra fondului soluției dispuse, Curtea constată că motivele invocate de instanță pentru completarea actelor premergătoare sunt exterioare obiectului cu care a fost investită prin plângerea petiționarului. În cadrul procesual limitat de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., judecătorul face o verificare a legalității și temeiniciei soluției procurorului, examinând actele premergătoare efectuate cu privire la persoana pretins autoare a infracțiunilor reclamate printr-o plângere, însă nu poate extinde aceste acte și referitor la alte persoane, o astfel de instituție procesuală nefiind caracteristică acestei faze exterioare procesului penal. Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, instanța ar fi trebuit să constate că nu există indicii cu privire la faptele penale reclamate de petiționar în sarcina intimatului comisar șef, care a respectat dispozițiile legale în soluționarea memoriilor petiționarului.

Procedând în acest mod, instanța de fond a depășit limitele investirii sale, motiv pentru care Curtea constată că sentința pronunțată nu este temeinică și legală, urmând a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fi casată sentința penală atacată și, rejudecând, să se respingă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.S. formulată împotriva rezoluției din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluție pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 16 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și, rejudecând: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.S. formulată împotriva rezoluției din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2009.