ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2510/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.C.I. SRL ROȘIORI DE VEDE prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului MUNICIPIUL ROȘIORI DE VEDE la plata sumei de 184.204 lei reprezentând contravaloarea investițiilor cu caracter definitiv – realizate cu acordul locatorului, necesare bunei desfășurări a activității obiectivului, care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001. Prin sentința comercială nr. 118 din 4 octombrie 2007, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Teleorman.

Tribunalul Teleorman, prin sentința comercială nr. 291 din 30 iunie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantei SC B.C.I. SRL ROȘIORI DE VEDE și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 155.200 lei, reprezentând c/val investiții (lucrări) la spațiul comercial "Ștrandul Tineretului”, precum și suma de 4931 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, următoarele: Pârâtul MUNICIPIUL ROȘIORI DE VEDE, prin adresa nr. 13829 din 20 iunie 2009, și-a dat acordul pentru realizarea investițiilor de către reclamanta SC B.C.I. SRL ROȘIORI DE VEDE menționate în adresele nr. 8805/2001 și 5250/2002. Astfel că, reclamanta a efectuat investițiile numai cu acordul scris al pârâtei, însă nu sub forma unui act adițional la contractul nr. 3001 din 9 februarie 2001 așa cum era prevăzut în art. 15 alin. (2) din același contract.

Totodată, a mai reținut că în ce privește încheierea actului adițional nu poate fi reținută culpa reclamantei, întrucât această obligație îi revenea pârâtei care nu a încheiat actul adițional ci doar și-a exprimat acordul scris. De asemenea, a mai reținut că față de concluziile raportului de expertiză instanța a constatat că cererea reclamantei este întemeiată în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, contractul de închiriere a obiectivului încetând din anul 2005. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 545 din 10 decembrie 2008, a admis apelul formulat de pârâtul MUNICIPIUL ROȘIORI DE VEDE, – prin Primar N.I.

și a modificat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că, în cauză, nu a fost făcută dovada cu privire la natura îmbunătățirilor în sensul art. 15 din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001. A mai reținut că nu există nici un act adițional la contractul de închiriere așa cum prevede art. 15 alin. (2) din același contract, iar valoarea pretențiilor solicitate de reclamantă ca fiind contravaloarea investițiilor executate nu a fost cert determinată, reclamanta nereprezentând nici în instanță, nici cu ocazia efectuării expertizei, facturi sau decont cu cheltuielile efectuate. Astfel că, în speță, nu se aplică principiul îmbogățirii fără justă cauză cum greșit a reținut instanța de fond; ci mai degrabă se află în prezenta unei plăți nedatorate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B.C.I. SRL ROȘIORI DE VEDE solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică sub aspectul legat de expertiza efectuată în cauză și sub aspectul legat de forma juridică pe care trebuia să o îmbrace acordul scris pentru efectuarea de investiții cu caracter definitiv.

Astfel, susține recurenta că s-a făcut dovada acordului dat prin cele două adrese semnate de instituția primarului, fără să fie o condiție ad-validitatem, ce îmbracă forma unui act adițional conform art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001. De asemenea, mai susține că este evidentă îmbogățirea fără justă cauză a intimatei pârâte, forma scrisă a acordului nu cădea în sarcina subscrisei, ea fiind atributul locatorului și nu putea să ducă la neacordarea îmbunătățirilor efectuate la obiectivul aparținând locatorului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât MUNICIPIUL ROȘIORII DE VEDE – prin Primar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, critica recurentei reclamante privind decizia instanței de apel fiind strâns legată de forma pe care trebuia să o îmbrace acordul scris al locatorului, menționat în art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001. Analizând hotărârea prin prisma temeiului de drept arătat și a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Recursul, astfel cum rezultă din prevederile art. 299-316 C. proc. civ., este definit drept o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se află la dispoziția părților în proces în ce privește promovarea sa în instanță.

Regulile procedurale stabilesc expres cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de cerere și în acest sens sunt de observat dispozițiile art. 302¹ lit. c) C. proc. civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. După cum rezultă din sinteza susținerilor din recurs, așa cum a fost redată mai sus, recurenta nu a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prima critică privind raportul de expertiză este de netemeinicie, analiza acesteia nefiind posibilă în prezenta cale de atac, Înalta Curte reținând că aceasta tinde la o reapreciere a probelor în recurs, ceea ce este inadmisibil. Deși recurentul nu a invocat explicit niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., Înalta Curte încadrează cea de a doua critică privind acordul scris ce trebuia să îmbrace forma unui act adițional ca fiind circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei a rezultat că instanța de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. Instanța de apel a reținut în mod judicios că părțile nu au încheiat actul adițional prevăzut de art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001, condiție ad-validitatem. Totodată, instanța de apel în mod corect a apreciat că în cauză nu poate fi aplicat principiul îmbogățirii fără justă cauză cum greșit a reținut instanța de fond, ci mai degrabă se află în prezenta unei plăți nedatorate.

Pentru toate aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.C.I. SRL ROȘIORI DE VEDE împotriva deciziei nr. 545 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C.I. SRL ROȘIORI DE VEDE împotriva deciziei nr. 545 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.