ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 263/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 278 din 26 septembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 33/2005 al Tribunalului Teleorman, secția civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.I.R. SRL București împotriva pârâților C.L.M. Roșiorii de Vede și M. Roșiorii de Vede precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul M. Roșiorii de Vede. Totodată s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții SC P. SRL Roșiorii de Vede, SC C. SRL Roșiorii de Vede, SC T. SRL Roșiorii de Vede, SC E.I. SRL Roșiorii de Vede, Asociația Familială G.F., SC O.C. SRL Roșiorii de Vede, SC V.P. SRL Roșiorii de Vede, SC R.P.

SRL Roșiorii de Vede, SC U.C. SRL Alexandria, SC L.M. SRL Roșiorii de Vede, SC C. SRL Roșiorii de Vede și SC M.S. SRL Roșiorii de Vede. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantei de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de concesiune nr. 23/2003 în sensul de a întreprinde demersurile necesare în vederea eliberării autorizației de construire precum și plata daunelor cominatorii în cuantum de 500.000 lei pe zi de întârziere este nefondată deoarece pârâții, în calitate de concedenți nu și-au asumat proiectul tehnic pentru care se solicită eliberarea autorizației. În consecință, nu se poate reține existența unei culpe contractuale în sarcina acestora.

De asemenea, cererea reconvențională formulată de pârâtul M. Roșiorii de Vede având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a procedurii de licitație a contractului de concesiune și a actului adițional încheiate în urma licitației, a fost respinsă de tribunal cu motivarea că aceasta s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 5 și 16 din H.G. 216/1999 și respectiv art. 5 din Legea 219/1998, în privința numărului de ofertanți și a nivelului redevenței. Au fost totodată respectate și prevederile art. 38 lit. g) și h) din Legea nr. 215/2001 care atribuie consiliului local calitatea de a hotărî în privința concesionării bunurilor aparținând domeniului public sau privat al orașului.

În privința cererii de intervenție în interes propriu, prima instanță reținând că sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 219/1998 sub aspectul conținutului contractului de concesiune a respins și această cerere, arătând totodată că intervenienții având calitatea de terți față de contractul în litigiu nu au calitate procesuală în a solicita încetarea acestei convenții. Prin decizia comercială nr. 64 din 1 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 36419/2/2005 s-a admis apelul declarat de pârâta P.M.

Roșiorii de Vede și intervenienții în interes propriu, iar sentința tribunalului a fost modificată în parte în sensul admiterii cererii reconvenționale și a cererilor de intervenție și a constatării nulității absolute parțiale a licitației din 17 iulie 2003, a contractului de concesiune nr. 23/2003 și a actului adițional din 19 aprilie 2003. Prin aceeași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei fiind păstrate restul dispozițiilor hotărârii. Instanța de control judiciar a reținut că licitația este lovită de nulitate absolută deoarece s-a desfășurat cu nesocotirea dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 219/1998 și H.G. nr. 216/1999 referitoare la obligativitatea efectuării anunțului publicitar, a întocmirii proceselor-verbale privind rezultatul deschiderii ofertelor, a participării unui număr de cel puțin doi ofertanți și a necesității semnării procesului-verbal de adjudecare de către câștigătorul licitației.

Dat fiind faptul că toate aceste dispoziții au caracter imperativ nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a licitației organizate pentru concesionarea suprafeței de 1.168,90 mp. reprezentând suprafața corespunzătoare realizării etajării construcției situate în piața centrală a M. Roșiorii de Vede. Ca o consecință a soluției pronunțate în privința apelului pârâtului și intervenienților, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.I.R. SRL București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 219/1998. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod eronat că licitația este lovită de nulitate absolută, în realitate aceasta desfășurându-se cu respectarea tuturor normelor pretins încălcate.

Analizând recursul formulat cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma excepției necompetenței materiale a instanțelor comerciale invocate potrivit art. 158 alin. (1) și art. 159 alin. (3) C. proc. civ., curtea constată că excepția este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 1 alin. (2) din Legea nr. 219/1998, în prezent abrogată, contractul de concesiune definit ca fiind un contract având ca obiect exploatarea unui bun sau a unui serviciu public are natura unui contract de natură administrativă și nu comercială. În consecință, în această ipoteză devin incidente prevederile art. 27 2 alin. (3) din Legea 528/2004 publicată în M. Of. din 7 decembrie 2004 pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 16/2002 și a Legii nr. 219/1998 conform cărora acțiunea prin care se atacă o atare licitație „se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul autorității contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel”. Prin urmare, în considerarea textului legal anterior citat și raportat la data introducerii acțiunii, 29 decembrie 2004, rezultă că revenea tribunalului, ca instanță de contencios administrativ competența materială de soluționare a cauzei, iar împotriva hotărârii astfel pronunțate se putea exercita doar calea de atac a recursului.

Din această perspectivă, întrucât instanțele au soluționat cauza atât prin încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, dar și într-o cale de atac, apelul, inexistentă în această materie, soluția ce se impune este aceea de admitere a excepției necompetenței materiale a instanțelor comerciale, admiterea recursului reclamantei, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță tribunalului, ca instanță de contencios administrativ. Față de soluția pronunțată, analizarea criticilor de fond este inutilă și lipsită de interes juridic, însă vor fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursul reclamantei SC C.I.R. SRL București. Casează decizia nr. 64 din 1 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și sentința civilă nr. 278 din 26 septembrie 2005 a Tribunalului Teleorman, secția civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman ca instanță de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.