ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 263/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 263/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

278 din 26 septembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 33/2005 al Tribunalului

Teleorman, secția civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC

C.I.R. SRL București împotriva pârâților C.L.M. Roșiorii de Vede și M. Roșiorii

de Vede precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul M. Roșiorii de

Vede. Totodată s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată

de intervenienții SC P. SRL Roșiorii de Vede, SC C. SRL Roșiorii de Vede, SC T.

SRL Roșiorii de Vede, SC E.I. SRL Roșiorii de Vede, Asociația Familială G.F., SC

O.C. SRL Roșiorii de Vede, SC V.P. SRL Roșiorii de Vede, SC R.P. SRL Roșiorii

de Vede, SC U.C. SRL Alexandria, SC L.M. SRL Roșiorii de Vede, SC C. SRL

Roșiorii de Vede și SC M.S. SRL Roșiorii de Vede.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantei de

îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de concesiune nr. 23/2003 în

sensul de a întreprinde demersurile necesare în vederea eliberării autorizației

de construire precum și plata daunelor cominatorii în cuantum de 500.000 lei pe

zi de întârziere este nefondată deoarece pârâții, în calitate de concedenți nu

și-au asumat proiectul tehnic pentru care se solicită eliberarea autorizației.

În consecință, nu se poate reține existența unei culpe contractuale în sarcina

acestora.

De asemenea, cererea

reconvențională formulată de pârâtul M. Roșiorii de Vede având ca obiect

constatarea nulității absolute parțiale a procedurii de licitație a

contractului de concesiune și a actului adițional încheiate în urma licitației,

a fost respinsă de tribunal cu motivarea că aceasta s-a desfășurat cu

respectarea prevederilor art. 5 și 16 din H.G. 216/1999 și respectiv art. 5 din

Legea 219/1998, în privința numărului de ofertanți și a nivelului redevenței.

Au fost totodată respectate și prevederile art. 38 lit. g) și h) din Legea nr. 215/2001

care atribuie consiliului local calitatea de a hotărî în privința concesionării

bunurilor aparținând domeniului public sau privat al orașului.

În privința cererii de

intervenție în interes propriu, prima instanță reținând că sunt nefondate

criticile referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 219/1998 sub

aspectul conținutului contractului de concesiune a respins și această cerere,

arătând totodată că intervenienții având calitatea de terți față de contractul

în litigiu nu au calitate procesuală în a solicita încetarea acestei convenții.

Prin decizia comercială nr. 64

din 1 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 36419/2/2005 s-a admis apelul

declarat de pârâta P.M. Roșiorii de Vede și intervenienții în interes propriu,

iar sentința tribunalului a fost modificată în parte în sensul admiterii

cererii reconvenționale și a cererilor de intervenție și a constatării

nulității absolute parțiale a licitației din 17 iulie 2003, a contractului de

concesiune nr. 23/2003 și a actului adițional din 19 aprilie 2003.

Prin aceeași decizie s-a

respins, ca nefondat, apelul reclamantei fiind păstrate restul dispozițiilor

hotărârii.

Instanța de control judiciar

a reținut că licitația este lovită de nulitate absolută deoarece s-a desfășurat

cu nesocotirea dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 219/1998 și H.G. nr.

216/1999 referitoare la obligativitatea efectuării anunțului publicitar, a

întocmirii proceselor-verbale privind rezultatul deschiderii ofertelor, a

participării unui număr de cel puțin doi ofertanți și a necesității semnării

procesului-verbal de adjudecare de către câștigătorul licitației.

Dat fiind faptul că toate

aceste dispoziții au caracter imperativ nerespectarea lor atrage nulitatea

absolută a licitației organizate pentru concesionarea suprafeței de 1.168,90

mp. reprezentând suprafața corespunzătoare realizării etajării construcției situate

în piața centrală a M. Roșiorii de Vede.

Ca o consecință a soluției

pronunțate în privința apelului pârâtului și intervenienților, apelul

reclamantei a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC C.I.R. SRL București criticând-o pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din

aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 219/1998.

În dezvoltarea motivelor

recurenta invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod eronat că

licitația este lovită de nulitate absolută, în realitate aceasta

desfășurându-se cu respectarea tuturor normelor pretins încălcate.

Analizând recursul formulat

cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma excepției

necompetenței materiale a instanțelor comerciale invocate potrivit art. 158 alin.

(1) și art. 159 alin. (3) C. proc. civ., curtea constată că excepția este

întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1

1

alin. (2) din Legea nr. 219/1998, în prezent abrogată, contractul de concesiune

definit ca fiind un contract având ca obiect exploatarea unui bun sau a unui

serviciu public are natura unui contract de natură administrativă și nu

comercială.

În consecință, în această

ipoteză devin incidente prevederile art. 27

2

alin. (3) din Legea

528/2004 publicată în M. Of. din 7 decembrie 2004 pentru modificarea și

completarea O.G. nr. 16/2002 și a Legii nr. 219/1998 conform cărora acțiunea

prin care se atacă o atare licitație „se introduce la secția de contencios

administrativ a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

autorității contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara

recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel”.

Prin urmare, în considerarea

textului legal anterior citat și raportat la data introducerii acțiunii, 29

decembrie 2004, rezultă că revenea tribunalului, ca instanță de contencios

administrativ competența materială de soluționare a cauzei, iar împotriva

hotărârii astfel pronunțate se putea exercita doar calea de atac a recursului.

Din această perspectivă,

întrucât instanțele au soluționat cauza atât prin încălcarea normelor

imperative ce reglementează competența materială, dar și într-o cale de atac, apelul,

inexistentă în această materie, soluția ce se impune este aceea de admitere a

excepției necompetenței materiale a instanțelor comerciale, admiterea

recursului reclamantei, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre

rejudecare în primă instanță tribunalului, ca instanță de contencios

administrativ.

Față de soluția pronunțată,

analizarea criticilor de fond este inutilă și lipsită de interes juridic, însă

vor fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul reclamantei SC

C.I.R. SRL București.

Casează decizia nr. 64 din 1

februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și sentința

civilă nr. 278 din 26 septembrie 2005 a Tribunalului Teleorman, secția civilă

și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman ca instanță de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.