ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 648/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Reclamanta A.V.A.S BUCUREȘTI a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 17 noiembrie 2005 pe rolul Tribunalului Teleorman, obligarea pârâtului A.C.O., la plata daunelor interese calculate conform art. 21 alin. (1 1 ) lit. a) și b) din O.G. nr. 25/2002, daune reprezentând valoarea obligației investiționale de mediu, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, dividende încasate de pârât și prejudiciile aduse reclamantei, care vor fi stabilite prin expertiză, precum și rezoluțiunea acestui contract. Potrivit susținerilor reclamantei, în vederea privatizării SC R. SA ROȘIORII DE VEDE, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, cumpărătorul a dobândit un număr de 577.404 acțiuni, reprezentând 89,78% din capitalul social al SC R. SA ROȘIORII DE VEDE.

Potrivit clauzei 8.14 din contract, pârâtul s-a obligat să efectueze în societate, pe o perioadă de 2 ani o investiție pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare, în sumă de 650.000.000 lei, iar prin clauza 8.20.1 din contract, pârâtul s-a obligat să efectueze în societate din surse proprii sau atrase, o investiție aport de capital, în valoare de 1.000.000 mărci germane. În această situație, reclamanta a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020 și art. 1021 C. civ. și art. 15 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997, în ceea ce privește rezoluțiunea contractului și plata daunelor interese. Prin sentința comercială nr. 380 din 12 decembrie 2005, Tribunalul Teleorman, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut în considerentele sentinței că acțiunea în rezoluțiune nu este admisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 1020-1021 C. civ., neexistând o culpă a pârâtului care să îndreptățească promovarea cererii de față. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, soluționând apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI, a apreciat întemeiate criticile reclamantei, privind omisiunea instanței de fond de a analiza culpa pârâtului cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației contractuale prevăzută în clauza nr. 8.14 din contract , iar prin decizia comercială nr. 403 din 29 iunie 2006 a admis apelul formulat de reclamantă, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cu prilejul rejudecării cauzei, tribunalul a analizat excepțiile inadmisibilității petitului acțiunii privind pretenții și a lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii. Instanța a respins excepțiile invocate de pârât, reținând că reclamanta, în calitatea sa de parte în contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, poate solicita rezoluțiunea contractului și daune interese. Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a analizat neîndeplinirea obligației contractuale prevăzută de clauza 8.14 din contract, reținând că pretențiile care decurg din neexecutarea acestei obligații sunt prescrise, în raport de data scadenței obligației – 14 noiembrie 2004 – și data introducerii cererii de chemare în judecată – 15 noiembrie 2005. Și pe fondul neîndeplinirii obligației, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit culpa pârâtului.

De altfel, nici în cadrul procesului privind falimentul SC R. SA nu s-a reținut vreo culpă a administratorilor societății. Cu referire la obligația prevăzută de clauza 8.20.1 din contract, s-a reținut că imposibilitatea realizării investițiilor s-a datorat condiției obiective, reprezentată de falimentul societății SC R. SA. În consecință, Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința comercială nr. 1402 din 27 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S BUCUREȘTI. Motivele de apel au vizat încălcarea principiului contradictorialității, în sensul că reclamanta nu a putut formula apărări în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune și constatarea inexistenței culpei pârâtului raportat la neîndeplinirea clauzei 8.20.1.

De asemenea, reclamanta a mai susținut oportunitatea efectuării unei expertize, probă respinsă de către instanța de fond. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 515 din 5 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. În expunerea raționamentului care a condus la adoptarea acestei soluții, instanța de apel a examinat criticile invocate de reclamantă, reținând că în situația în care a fost constatată netemeinicia capătului principal al cererii s-a constatat implicit și netemeinicia capătului privind plata daunelor interese. În argumentul respingerii acțiunii se înscrie și intrarea în faliment a societății SC R. SA, fiind evidentă imposibilitatea realizării investițiilor la care s-a obligat pârâtul, situație cunoscută de către reclamantă.

Cu referire la încălcarea principiului disponibilității, instanța de apel a constatat că deși instanța de fond a făcut aprecieri cu privire la prescrierea capătului de cerere privind neîndeplinirea obligației investiționale prevăzută de clauza 8.14 din contract, a analizat această cerere în ceea ce privește fondul ei. Decizia Curții de Apel a fost recurată de către reclamanta A.VA.S BUCUREȘTI în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată , în sensul admiterii apelului și admiterii cererii de chemare în judecată. Reclamanta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 cpt. 9 C. proc.

civ., susținând aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ. În concret, reclamanta a susținut următoarele : - instanța de apel nu a avut în vedere modificarea în totalitate a conținutului clauzei 8.20.1 din contract prin actul adițional din 29 octombrie 2003, situație în care forța majoră nu poate fi extinsă celor stipulate în capitolul 11 din contract ; - pârâtul, din poziția sa de acționar majoritar avea posibilitatea evitării falimentului societății ; - din analizarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă culpa pârâtului în neîndeplinirea obligațiilor asumate, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă în contractele sinalagmatice; Asupra recursului : Examinând decizia atacată, în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează : Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. are în vedere ipoteza în care instanța prin hotărârea dată a aplicat greșit dispozițiile legale. Recurenta își construiește argumentele pe susținerea că instanța de apel a constatat că nu sunt întrunite condițiile art. 1020-1021 C. civ., condiția rezolutorie fiind subînțeleasă când una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile. În cauză, instanța de apel a analizat condiția culpei pârâtului cu privire la îndeplinirea clauzelor contractuale, în raport de probele existente la dosarul cauzei. Deși reclamanta a susținut că neexecutarea obligațiilor se datorează pasivității pârâtului, această susținere nu rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar al SC R. SA, din care rezultă că starea de insolvență a societății debitoare nu se datorează administratorilor societății, ci altor factori, de natură economico financiară.

În consecință, neîndeplinirea condiției privind lipsa culpei pârâtului în îndeplinirea obligației, a îndreptățit instanța să aprecieze lipsa îndeplinirii uneia dintre condițiile cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare. Deși reclamanta invocă prevederea art. 1020 C. civ., Înalta Curte constată că rezoluțiunea nu se întemeiază pe îndeplinirea unei condiții rezolutorii, întrucât nu operează de drept, fiind necesară intervenția instanței judecătorești, care are dreptul de a verifica și aprecia cauzele rezoluțiunii ( art. 1021 C. civ.

). În ceea ce privește critica privind reținerea de către instanță a imposibilității fortuite de executare a obligațiilor de către pârât, având în vedere starea de faliment a societății SC R. SA, declanșată de către creditorii debitoarei, la data de 15 iunie 2004, fapt ce a condus la dizolvarea și radierea societății, aceasta nu poate fi reținută, în condițiile în care declanșarea falimentului debitoarei nu se datorează voinței debitorului (așa cum s-a reținut în rapoartele lichidatorului judiciar , însușite de instanța de judecată prin sentința comercială nr. 11 din 11 ianuarie 2005 a Tribunalului Teleorman) situație în care nu se mai poate pune problema rezoluțiunii, ci a riscului contractului.

Susținerile recurentei privind stabilirea prin contract a condițiilor de forță majoră, care conduc la exonerarea de răspundere, astfel cum au fost definite prin capitolul 11 din contract, nu vor fi primite, întrucât împrejurările menționate în contract reprezintă împrejurări externe absolut imprevizibile, cu caracter extraordinar, iar situația reținută de către instanța de apel este o împrejurare relativ imprevizibilă, care nu putea fi prevăzută prin contract, însă ambele împrejurări au efect exonerator de răspundere. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. ( 1 ) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 515 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.