ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe

pârâta SC S.I. SRL Piatra Neamț solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare

- cumpărare de acțiuni din 26 februarie 1999, reținerea sumelor achitate de

cumpărător, obligarea pârâtei la daune interese reprezentând plata cu

întârziere a dividendelor pe anul 1997 și fonduri de restructurare acordate în

baza Legii nr. 58/1991 și a convenției din 1996 precum și a prejudiciului

provocat ca urmare a desființării contractului.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 14786 din 10 decembrie 2007 a admis în parte acțiunea,

a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni modificat

prin actul adițional din 15 februarie 2000 și a respins celelalte capete de

cerere.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că prin sentința nr. 740 din 11 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul

Teleorman, SC R. SA (succesor al SC M. SA) a fost obligată să plătească

reclamantei suma de 12.160.064 lei reprezentând dobânzi datorate pentru plata

dividendelor pentru anul 1997, datorie preluată de pârâtă ca urmare a

contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni (art. 8.7 din contract) dar

neachitată.

În privința daunelor -

interese, Tribunalul a considerat că reclamanta nu a pus în executare hotărârea

judecătorească din 2001 nici cu ocazia deschiderii procedurii falimentului

societății comerciale vândute iar contractul de vânzare - cumpărare stabilea

numai obligația cumpărătorului de a face demersuri pentru plata datoriilor

anterioare cumpărării.

Restituirea fondurilor de

restructurare a fost inclusă în prețul acțiunilor astfel cum art. 2 lit. d) a

fost inserat în convenție.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială 148 din 20 martie 2008, a respins apelul reclamantei

considerând că temeiul cererii privind plata dobânzilor la dividende pentru

anul 1997 îl constituie art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, care exclude

răspunderea contractuală întemeiată pe art. 8.7 lit. c) întrucât s-a cerut

rezoluțiunea vânzării, nu executarea contractului iar cauza era anterioară și

independentă încheierii contractului.

Fondurile de restructurare a

SC M. SA acordate prin convenția din 1996 au fost recuperate prin includerea

lor în prețul de vânzare al acțiunilor, respectiv în contractul încheiat la 26

februarie 1999.

În legătură cu celelalte daune

- interese, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

pretențiilor sale, expertiza determinând diferența contabilă dintre activele

nete și totalul datoriilor societății iar pe de altă parte dreptul la

despăgubire pentru prejudiciile aduse de către un acționar aparține societății

vătămate și nu A.V.A.S.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor art.

21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 și ale art. 969 și art. 1020 - art. 1021 C.

civ.

Prevederile art. 8.7 lit. c)

din contract obligau pe cumpărător să asigure plata datoriilor societății către

F.P.S. Astfel suma de 1.206,20 lei reprezenta daune - interese pentru

prejudiciul suferit de A.V.A.S. ca urmare a neplății sumelor datorate de

societate anterior vânzării. Ea nu reprezenta o executare a contractului iar

sancțiunea aplicată pârâtului prin rezoluțiunea contractului nu exclude

răspunderea contractuală. Temeiul acestei cereri îl constituie contractul de

vânzare - cumpărare de acțiuni iar datorită neexecutării culpabile a

obligațiilor asumate prejudiciul trebuie integral recuperat.

Mai susține recurenta că în

mod greșit instanțele au apreciat că fondurile de restructurare au fost

recuperate prin înglobarea lor în prețul acțiunilor. Acțiunile au fost

cumpărate libere de orice sarcini au fost subevaluate – de la 25.000

lei/acțiune la 10.000 lei/acțiune - ceea ce evidențiază că această sumă nu a

fost recuperată.

Principiul restitutio in

integrum nu a fost respectat de instanțe, care au respins despăgubirile deși

prin radierea societății comerciale, A.V.A.S. nu mai putea redobândi calitatea

de acționar. Prejudiciul a fost determinat prin diminuarea valorii activului

net al SC R. SA în intervalul de la încheierea contractului până la lichidare

iar partea care l-a cerut este obligată la despăgubiri.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Prin contractul de vânzare -

cumpărare de acțiuni F.P.S. a vândut pârâtei 70% din valoarea capitalului

social subscris, al SC M. SA (autoarea SC R. SA), prevăzându-se în art. 7.2.2

că societatea nu este obligată la plata de daune și nu este acționată în

judecată pentru nerespectarea normelor privind protecția mediului; art. 8.7 lit.

c) stabilește obligația cumpărătorului să asigure plata datoriilor societății

către F.P.S.

Apare așadar o contradicție

între clauzele contractuale, pe care instanțele de fond, judicios le-a

interpretat în considerația prevederilor art. 983 C. civ. Astfel atât suma de

1.206,20 lei cât și cea de 20.900 lei solicitată de reclamantă cu titlu de

daune - interese pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului

1997, respectiv fondurile de restructurare acordate în baza convenției din 1996

nu apar ca datorii ale societății comerciale ale cărei acțiuni au fost vândute

la data de 26 februarie 1999, art. 7.2.2 prevăzând fără echivoc lipsa debitelor

societății.

În aceeași măsură, instanța

de apel, judicios a sesizat că aplicarea prevederilor privind executarea

contractului exclude acordarea despăgubirilor pentru rezoluțiunea acestuia,

însă silogismul juridic expus are în cauza dedusă judecății numai valoare de

principiu întrucât datoriile eventuale anterioare încheierii contractului exced

înțelegerii părților.

În privința celorlalte

despăgubiri, determinate de radierea societății comerciale și imposibilității

A.V.A.S. de a redobândi calitatea de acționar, art. 21 din O.G. nr. 25/2002

stabilește determinarea acestora pe baza unei expertize. Raportul de expertiză

a stabilit o diminuare a activelor societății care s-au repercutat ca pagubă

produsă acționarilor. Reclamanta nu poate redobândi calitatea de acționar al

societății lichidate, întrucât efectele produse de rezoluțiune nu sunt în

măsură să revitalizeze o entitate desființată.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale 148 din 20

martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei

comerciale nr. 148 din 20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 5 mai 2009.