ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3284/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 107, pronunțată în dosarul

nr. 24/2001 al Tribunalului Neamț a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului F.P.S., împotriva pârâtelor Asociația P.A.I.C. și SC A.I.C. SA,

pentru rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 162 din 23

ianuarie 1997 și repunerea în situația anterioară.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale pentru

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiat între părți

întrucât reclamanta nu a dovedit reaua-credință a pârâtei în executarea

contractului ci doar o imposibilitate conjuncturală de plată a ratelor, pentru

care reclamanta poate cere daune interese pe lângă preț, constând în dobânzi

penalizatoare conform art. 4 pct. b alin. (5) din contract.

Prin decizia civilă nr. 508 din 16

iulie 2001 a Curții de Apel Bacău, a fost respins apelul reclamantei dar Curtea

Supremă de Justiție, prin decizia nr. 5919 din 15 octombrie 2002, pronunțată în

dosarul nr. 8632/2002, a admis recursul reclamantei trimițând cauza pentru

rejudecare instanței de apel.

Rejudecând apelul după casare,

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 22 din 9 septembrie 2003, pronunțată în

dosarul nr. 791/2003, a admis apelul reclamantei și admițând acțiunea, astfel

cum a fost precizată, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni nr. 162/1997 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul

ca pârâta să restituie cele 4242 acțiuni reprezentând 40% din capitalul social

al SC A.I.C., iar reclamanta să restituie pârâtei suma de 33.000.000 lei,

achitată de pârâtă pentru 20% din acțiunile cumpărare precum și rata pe anul

interese (penalități și dobânzi contractuale).

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că pentru cele 40% din acțiunile cumpărate de pârâtă, prin

contractul nr. 162/1997, aceasta a achitat doar 22 milioane lei reprezentând

contravaloare a 20% din acțiuni și apoi 11 milioane reprezentând rata stabilită

pentru anul 1998, dar nu a mai achitat ratele aferente anilor 1999 – 2000,

pentru care reclamanta a calculat dobândă și penalități de întârziere. S-a

reținut de asemenea că sunt îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 1020 C.

civ., pentru rezoluțiunea contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs doar reclamanta A.P.A.P.S, solicitând admiterea acestuia și modificarea

deciziei în sensul înlăturării obligației reținute în sarcina ei și de a

restitui pârâtei suma de 33.000.000 lei.

În motivarea recursului, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se arată că A.P.A.P.S.

nu putea fi obligată la restituirea sumelor încasate, în cuantum de 33.000.000

lei întrucât, în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 (în formularea

inițială și apoi așa cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2002) era

îndreptățită să rețină de la cumpărător, în cazul desființării contractului,

toate sumele achitate de acesta în contul contractului.

Examinând recursul prin prisma

motivului invocat de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat

pentru motivul de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce

privește obligația de restituire de către reclamantă a sumei de 33.000.000 lei.

Este adevărat că art. 1019 alin. (2)

C. civ., prevede obligația creditorului de a restitui ceea ce a primit în cazul

neîndeplinirii condiției rezolutorii care atrage rezoluțiunea contractului, în cazul

în speță neîndeplinirea de către pârâtă a angajamentului de a achita ratele

scadente, însă instanța a ignorat dispozițiile legale speciale aplicabile în

materie, respectiv O.G. 25/2002.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1)

din O.G. nr. 25/2002, privind unele măsuri de urmărire a executării

obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale,

modificat prin Legea nr. 506/2002, pentru aprobarea respectivei ordonanțe „În

cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară,

Autoritatea va reține de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în

contul contractului reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități

achitate cu orice titlu, până la desființarea acestuia”.

În speță contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni a fost desființat pe cale judiciară, instanța

dispunând rezoluțiunea contractului ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă

a obligației asumate prin contract de plată a ratelor pe anii 1999 și 2000

ajunse la scadență, situație în care aplicarea dispozițiilor legale menționate

se impune.

Pentru acest motiv, și în temeiul art.

312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat

de A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) împotriva deciziei nr. 22 din 9 septembrie 2003

a Curții de Apel Bacău, pe care o va modifica în parte, în sensul înlăturării

obligării reclamantei recurentă la plata către pârâtă a sumei de 33.000.000 lei

și menținând restul dispozițiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București,

împotriva deciziei nr. 22 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia atacată, în sensul

că înlătură obligarea de la plata sumei de 33 milioane lei a reclamantei către

pârâtă.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 5 octombrie 2004.