Decizia nr. 2131/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — contestație în anulare împotriva deciziei nr. 545/2008 a Curții de Apel București

Tribunalul Teleorman, prin sentința comercială nr. 291 din 30 iunie 2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.C.I. SRL Roșiori de Vede în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Roșiori de Vede în sensul obligării unității administrativ teritoriale la plata sumei de 155.200 lei reprezentând contravaloare investitor realizate la spațiul comercial,,Ștrandul Tineretului”, reținând că lucrările au fost executate de reclamantă cu acordul pârâtei și cu respectarea de către reclamantă, în calitate de locatar a obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini care a stat la baza procesului verbal de adjudecare având ca obiect închirierea spațiului comercial respectiv.

Prin decizia comercială nr. 545 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Roșiori de Vede și a modificat în tot sentința fondului în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, reținând în esență că reclamanta nu a făcut dovada naturii lucrurilor de îmbunătățiri, așa cum s-a stipulat de părți în art. 15 din contractul de închiriere, iar principiul îmbogățirii fără just temei aplicat de prima instanță nu își găsește justificarea.

Prin decizia nr. 2510 din 21 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva hotărârii instanței de apel, constatând că soluția pronunțată nu este susceptibilă de critică, în condițiile în care părțile nu au încheiat actul adițional prevăzut de art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere, condiție ad validitatem. Cu privire la temeiul cererii instanța de recurs confirmă dezlegarea dată în apel, în sensul neîndeplinirii cerințelor îmbogățirii fără justă cauză.

Contestația în anulare Motive. Împotriva deciziei nr. 2510 din 21 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție SC B.C.I. SRL a formulat la data de 3 noiembrie 2009 contestație în anulare întemeiată pe ipoteza reglementată de art. 317 alin. (1)-(2) C. proc. civ. și art. 318 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul a susținut că au fost încălcate dispozițiile privitoare la competență în raport de cuantumul sumei ce i se cuvine cu titlu de despăgubiri, în ipoteza plății nedatorate, pe care instanța îl reține ca temei juridic. Sub un al doilea motiv contestatorul arată că instanța de recurs a încadrat în mod greșit criticile formulate, referitoare la încheierea actului adițional, în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în opinia contestatorului motivul de nelegalitate incident se referea la încălcarea și aplicarea greșită a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul pârât a depus la data de 31 mai 2010 întâmpinare la cererea contestatorului, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, în raport de motivele invocate care nu îndeplinesc ipotezele dispozițiilor art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este nefondată. 5.1. Circumstanțial, Curtea amintește că exercitarea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, se poate face numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de dispozițiile art. 317 – 318 C. proc. civ., motive nesusceptibile de interpretare sau extrapolare. 5.2. În ce privește motivul reglementat de art. 317 alin. (1)-(2) C. proc. civ. referitor la încălcarea normelor de competență materială, textul de lege impune, o condiție în teza 1 din art. 317, în sensul că partea nu a putut să invoce necompetența pe calea apelului său recursului. În alte cuvinte legiuitorul activ prin impunere acestei condiții a statuat că nu se poate exercita o cale de atac de retractare, așa cum este contestația în anulare, atunci când partea are deschisă o cale de reformare, apelul sau recursul. Din verificarea motivelor de recurs rezultă că recurentul-reclamant societate comercială nu a invocat încălcarea competenței materială a judecătoriei în fața instanței de recurs în raport de soluția pronunțată în apel, ci dimpotrivă a susținut că sentința pronunțată de Tribunalul Teleorman, ca primă instanță este temeinică și legală. Concluzionând pe acest prim motiv, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea necompetenței materiale pentru prima dată în această cale de retractare, deoarece contestația în anulare nu se substituie apelului sau recursului. 5.3. Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 C. proc. civ., contestatorul pune în discuție dezlegarea dată în recurs pe fondul criticilor formulate. Încadrarea greșită, în opinia contestatorului a criticilor formulate și analiza lor de către instanța de recurs din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu semnifică o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., care are în vedere numai greșeli cu caracter procedural pentru care nu este necesară o reexaminare a fondului și a probelor. Or, contestatorul, în susținerea acestui motiv invocă argumente de drept substanțial și probatoriile administrate, chestiuni care au fost antamate și prin motivele de recurs și asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat. Exercitarea contestației în anulare specială astfel cum este reglementată, nu deschide calea unui recurs la recurs fiind limitată la cazurile expres prevăzute în care dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau omisiuni instanței de recurs de a examina un motiv de modificare sau casare, ipoteze care nu sunt îndeplinite în cauza de față. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată.