ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2780/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2780/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4791/303 din 31 mai 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta SC D.G.N.D.S. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primarul General pentru a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în București, sector 6, reprezentând clădire birouri și vestiare, cabină portar și magazie. In motivarea cererii, reclamanta a reținut că își desfășoară activitatea în imobilul ce face obiectul acestei cauze încă din anul 1984, astfel cum este prezentat în extrasul din existentul mijloacelor fixe ale reclamantei.
A mai reținut reclamanta in motivarea cererii că s-a înființat în baza H.G. nr. 334/2000 ca și societate comercială cu capital integral de stat, ce a fost ulterior privatizată și că imobilul - construcție pentru care solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate este cuprins în lista de inventar a societății, fiind astfel în patrimoniul reclamantei, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în speță fiind aplicabile și dispozițiile art. 482 și art. 492 C. proc. civ., proprietarul terenului fiind li proprietarul clădirii construite pe acesta. Prin sentința civila nr. 7602 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, motivat de faptul că valoarea imobilului în discuție este mai mare de 500.000 lei, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.
civ. Prin sentința civilă nr. 373 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului pentru lipsa calității procesuale pasive; s-a admis cererea formulată de reclamantă și s-a constatat că reclamanta este proprietara construcțiilor edificate pe terenul situat în București, sector 6 și anume CI, cabină poartă în suprafață de 4,545 mp; C2.1 clădire birouri și vestiare cu regim înălțime parte, în suprafață de 4,545 mp; C2,l clădire birouri și vestiare cu regim de înălțime S+P+E cu suprafața utilă de 154,99 mp; C3 - magazie cu regim înălțime parte, cu o suprafață desfășurată de 154,17 mp și C4 - clădire dușuri și WC cu regim înălțime parter, cu o suprafață utilă de 40,7 mp.
Prin decizia civilă nr. 279 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 373 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut următoarele: Unitatea administrativ-teritorială este reprezentată de către primar în relațiile cu autoritățile publice sau persoanele fizice sau juridice și reprezintă în justiție unitatea administrativ teritorială. In ceea ce privește existența construcțiilor, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, acesta, respectiv antecesorul său fiind doar emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află amplasate clădirile în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.
nr. 834/1991. Î mpotriva deciziei civile nr. 279 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând următoarele: Municipiul București nu justifică calitatea procesuală pasivă, întrucât prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6958 din 3 decembrie 2001, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2064,42 mp, situat în București, sector 6 acest certificat fiind eliberat de Ministerul Industriilor și Resurselor. Reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, în sensul că această instituție ar pretinde vreun drept asupra terenului sau materialelor din care a fost edificată construcția.
Din evidența privind situația juridică a imobilului rezultă faptul ca o secțiune din teren figurează ca fiind proprietate de stat și doar suprafața de 1317 mp ca fiind în posesia I.R.D.G. Recursul este nefondat. Din situația de fapt reținută de instanța de apel rezultă că reclamanta SC D.G.N.D.S. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției situate în București, sector 6, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6958 din 3 decembrie 2001. Referitor la excepția invocată de pârâta Primăria Municipiului București cu privire la lipsa calității procesuale pasive se constată că în mod corect aceasta a fost respinsă ca nefondată de către instanța de apel, față de dispozițiile Legii nr. 215/2001.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din această lege, în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Potrivit art. 62 alin. (1) din aceeași lege primarul reprezintă unitatea teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție, iar conform art. 83 alin. (3) din aceeași lege, primarul general și viceprimarii municipiului București funcționează și îndeplinesc atribuțiile prevăzute de dispozițiile prezentei legi pentru primarii și viceprimarii comunelor și orașelor, care se aplică în mod corespunzător. Așa fiind, Primarul General, în baza dispozițiilor art. 21 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 62 alin. (1) și art. 83 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, reprezintă autoritatea administrativ - teritorială Primăria Municipiului București în justiție.
Referitor la susținerile recurentei-pârâte conform cărora ar exista anumite neconcordanțe între suprafețele de teren înscrise în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6958/2001 emis de Ministerul Industriei și Resurselor și suprafețele înscrise în evidențele privind situația juridică a imobilului, se observă că acestea sunt aspecte ce țin de temeinicia hotărârii și care nu mai pot fi supuse analizei de către instanța de recurs în urma abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2008. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constatând neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 279 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.