ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 816 din 3 iulie 2008

Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul V.N.M., fiul lui V. și al M.,

recidivist, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. a), i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani

închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 786 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 7 ani aplicată prin sentința penală nr. 87/2005 a Judecătoriei Sectorului 4

București, pe care l-a contopit cu pedeapsa din cauză, inculpatul urmând să

execute 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

A aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

A dedus prevenția de la 25

februarie 2007 la 14 februarie 2008.

A luat act că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt,

în baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în cel

al judecății, că în seara de 25 martie 2007 partea vătămată B.G.A. s-a deplasat

cu martorul S.F., cu autoturismul acestuia din urmă, la restaurantul P.U. din

Complexul studențesc R.

La intrarea în local cei doi

s-au întâlnit cu martorii I.A. și M.I., intrând toți în restaurant și ocupând o

masă în cramă.

Partea vătămată se afla sub

influența alcoolului, iar în local susnumiții au comandat și consumat whisky cu

R.B.

După aproximativ o oră, în

crama restaurantului a apărut un grup de 8 sportivi din echipa de rugby tineret

a Clubului D., între care se afla și prietenul părții vătămate, respectiv

martorul D.Ș., care au alăturat masa lor la cea a celei la care se afla partea

vătămată.

În jurul orelor 24,00 în

cramă a coborât inculpatul V.N.M. însoțit de concubina sa S.A.N. și sora

acestuia, V.G., așezându-se la o masă separată.

La un moment dat inculpatul

V.N.M. a mers la masa părții vătămate, așezându-se în fața acesteia.

Din declarațiile martorilor

nu rezultă să fi existat un conflict verbal între inculpat și partea vătămată,

aspect explicabil prin faptul că toți se aflau sub influența alcoolului.

Cu toate acestea, din

declarația martorului I.A., care nu consuma băuturi alcoolice, rezultă că în

momentul când inculpatul s-a așezat la masă, partea vătămată i-a reproșat că îl

înjură pe la spate și nu știe de ce, după care a încercat să-l umilească și

să-l minimalizeze în fața persoanelor prezente. Ca urmare a intervenției

susnumitului martor, cei doi au încetat discuțiile.

În jurul orelor 2,00 partea

vătămată B.G.A., însoțit de martorul S.F. a mers la toaletă, unde în acel

moment se afla și martorul R.C.A., care, însă, a părăsit locul.

După aceștia au venit în

toaletă inculpatul V.N.M. cu martorul M.I. și întrucât partea vătămată se afla

la chiuvetă, spălându-se pe mâini, s-a iscat o discuție între aceasta și

ceilalți doi.

Martorul S.F., văzând ce se

întâmplă, a întrebat-o pe partea vătămată dacă este cazul să rămână însă

aceasta i-a răspuns că poate să plece, întrucât cu M.I. este „ca și cu fratele

lui”.

După plecarea martorului S. și

în timp ce partea vătămată se afla la chiuvetă să se spele, din spate și fără

avertisment, inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură puternică cu cuțitul în

față, străpungându-i maxilarul, după care a mai lovit-o și în cap, lângă tâmpla

stângă.

După aceste lovituri

inculpatul a ieșit în fugă din toaletă, trecând pe lângă martorul S.F. și

părăsind restaurantul.

Martorul M.I. a ieșit și el

din toaletă, coborând scările în cramă.

Alertat de aceste date,

martorul S.F. a revenit în toaletă, găsind-o pe partea vătămată plină de sânge

și care i-a spus că a fost tăiată de inculpat.

Partea vătămată a fost dusă

cu autoturismul la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca de către martorul I.A.,

fiind internată.

Din raportul de expertiză

medico-legală al I.M.L.M.M. rezultă că partea vătămată a prezentat traumatism

cranio-facial cu plăgi înjunghiate (cuțit) transfixiante obraz drept, buză

inferioară, cu avulsii traumatice ale dinților 33, 32, 31, 41, 42, plagă

contuză temporal stânga, care au fost produse prin lovire cu corp dur și corp

tăietor-înțepător, pentru care necesită 22-24 zile îngrijiri medicale.

Din același act medico-legal

rezultă că leziunile traumatice nu i-au pus victimei viața în primejdie din

punct de vedere medico-legal, dar au vizat zone vitale ale corpului (plaga transfixiantă

facială).

Instanța a înlăturat

declarațiile inculpatului relativ la împrejurările comiterii faptei, potrivit

cărora, după reproșurile de la masă, partea vătămată l-a invitat să discute în

toaletă, unde, venind și alte persoane din anturajul părții vătămate și văzând

că a fost încuiată ușa toaletei, i s-a făcut frică.

Inculpatul a susținut că tot

în toaletă partea vătămată i-ar fi cerut să i-o dea pe fata cu ochii verzi,

care este concubina sa și în aceste condiții îl va ierta. Văzând că partea

vătămată are la spate un pumnal tip B., i l-a sustras și în momentul în care

aceasta a vrut să-l lovească, i-a aplicat lovitura cu „boxul” în față și apoi,

după ce a coborât, i-a mai dat cu latul pumnului după cap și apoi a fugit.

Aceste susțineri – arată

instanța – nu se coroborează cu constatările actului medico-legal, potrivit

cărora leziunile au fost produse cu corp înțepător-tăietor, boxul neavând

astfel de caracteristici, după cum nu sunt întemeiate nici apărările

inculpatului în sensul că a lovit pentru a se apăra întrucât, dacă ar fi vrut

să evite conflictul, acesta putea părăsi incinta localului cu mult înainte de

agresiune.

Instanța a înlăturat și

apărarea potrivit căreia inculpatul nu a intenționat să o ucidă pe partea

vătămată și nici nu ar fi urmărit acest rezultat, reținând că, într-o astfel de

atitudine, nu ar fi lovit victima în zone vitale și cu un asemenea instrument.

De urmare, instanța a

respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea

de vătămare corporală.

În schimb, luând în

considerare declarația concubinei inculpatului, potrivit căreia partea vătămată

i-ar fi cerut inculpatului să-i dea concubina precum și declarațiile celorlalți

martori din care rezultă că inculpatul s-a apărat de comportamentul părții

vătămate, instanța a reținut săvârșirea infracțiunii în condițiile stării de

provocare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel:

- Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

respectiv greșita schimbare a încadrării juridice prin reținerea circumstanței

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., care este incompatibilă cu agravanta legală

specială prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. – premeditarea – și nici nu își

găsește justificarea în starea de fapt.

Asemenea, a fost criticată

pentru greșita individualizare a pedepsei, apreciind că pedeapsa se impunea să

fie orientată spre limita maximă legală specială în raport de persoana

inculpatului, cu multiple condamnări, precum și pentru omisiunea de a se

pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea

agravantelor speciale prevăzute de art. 175 lit. a), i) C. pen., cerere făcută

cu ocazia dezbaterilor.

Partea vătămată B.G.A., care

a solicitat înlăturarea scuzei provocării și majorarea pedepsei.

Inculpatul V.N.M. a

solicitat menținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 303

din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea vătămată B.G.A., a

desființat în parte sentința și, în fond, a schimbat încadrarea juridică prin

înlăturarea lit. a) de la art. 175 C. pen. și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., astfel că în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.N.M. la

8 ani închisoare, menținând revocarea liberării condiționate și contopirea,

inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

și art. 64 lit. a), b) C. pen.

A aplicat pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o

perioadă de 4 ani.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins apelul

inculpatului.

Instanța de control judiciar

a constatat că actele provocatoare ale părții vătămate au fost comise cu două

ore în urmă, fapta fiind comisă pe fondul consumului exagerat de alcool și nu

tulburării cauzate de atitudinea și insultele victimei.

Pe de altă parte, s-a

constatat că nu este incidentă agravanta legală specială a săvârșirii faptei cu

premeditare, prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., reținută numai pentru că

inculpatul avea un cuțit asupra lui, legea condiționând existența acesteia de o

hotărâre prealabilă și de unele acțiuni pregătitoare pentru săvârșirea

infracțiunii, ceea ce nu se regăsește în cauză.

Nu a fost primită cererea

apărării de înlăturare și a agravantei săvârșirii faptei în public, prevăzută

de art. 175 lit. i) C. pen., aceasta fiind în contradicție cu conținutul art. 152

lit. a) C. pen., după cum nu a fost găsită întemeiată nici cererea de schimbare

a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, rezultând

din modul și mijloacele de comitere și constatările medico-legale intenția de a

ucide.

În sfârșit, s-a apreciat că

pedeapsa de 8 ani este cea corespunzătoare pentru realizarea constrângerii și

reeducării inculpatului, în considerarea și a cazierului judiciar al acestuia,

cu multiple condamnări.

Decizia penală susmenționată

a fost atacată cu recurs de către partea vătămată B.G.A., nemotivat în scris și

nesusținut oral precum și de către inculpat, care, prin motivele scrise, a

criticat-o după cum urmează:

- cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., respectiv instanța nu a

fost sesizată legal, solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea

refacerii urmăririi penale.

Sub acest aspect, s-a arătat

că, deși prin rezoluția din 2 aprilie 2007 urmărirea penală a fost începută

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit.

e) și i) C. pen., încadrarea juridică adusă la cunoștința inculpatului

(învinuit la acea dată) la data de 26 mai 2007, prin ordonanța din 25 mai 2007

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. a) și i) C. pen.,

astfel că, pentru agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. – pentru care

nu s-a început urmărirea penală – inculpatul a fost privat de dreptul de a folosi

noi mijloace de apărare.

- cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru parte, de natură

să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului.

Concret, instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice prin

înlăturarea agravantelor prevăzute de art. 175 lit. a), i C. pen., formulată de

apărătorii inculpatului cu ocazia dezbaterilor din 12 iunie 2008.

- cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv greșita

încadrare juridică dată faptei, încadrarea juridică legală fiind în prevederile

art. 181 C. pen.

- cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita

individualizare a pedepsei, impunându-se, în raport de împrejurările concrete

ale săvârșirii faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut

și regretat fapta, precum și de starea de provocare, greșit înlăturată în apel,

reducerea pedepsei sub minimul legal special.

Verificând hotărârea

criticată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că

recursurile nu sunt fondate.

În cauză au fost

administrate probele concludente și utile necesare aflării adevărului, fie din

oficiu, la inițiativa organelor judiciare, fie la cererea părților.

Instanța de apel a stabilit

corect situația de fapt, înlăturând împrejurările relative la incidența

circumstanței atenuante a provocării printr-o interpretare judicioasă a

probelor.

De altfel, inculpatul V.N.M.

a recunoscut săvârșirea actelor de violență în toaleta restaurantului P.U.,

însă în condițiile conduitei provocatoare a părții vătămate.

În orice caz, discuțiile cu

conotații jignitoare au avut loc între partea vătămată și inculpat cu peste

două ore înainte de momentul săvârșirii faptei, astfel că actele de violență

apar ca motivate de un alt impuls decât cel specific provocării.

În realitate, cauza

conflictului dintre inculpat și partea vătămată rezultă cu pregnanță din

transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului cu alte

persoane, autorizate legal, potrivit cărora părțile fac parte din grupări ale

lumii interlope, de recuperatori, între care au intervenit neînțelegeri și,

conform afirmațiilor inculpatului „dacă nu făceam aia repede sus în baie, eram

terminat. Sau a doua zi pe stradă, a treia zi, dacă fugeam, nu ?” (dosar urmărire

penală – filele 133-139).

A fost, așadar, o reglare de

conturi.

Critica făcută de inculpat

prin recurs referitoare la omisiunea reținerii provocării este, astfel,

neîntemeiată.

Cât privește celelalte

critici, Curtea reține că nici acestea nu sunt întemeiate.

Deși este adevărat că

urmărirea penală a fost începută pentru săvârșirea infracțiunii în condițiile

agravantelor prevăzute de art. 175 lit. e) și i) C. pen., în loc de art. 175 lit.

a) și i) C. pen., prin ordonanță procurorul a pus în mișcare acțiunea penală

pentru încadrarea juridică legală, inculpatului fiindu-i prezentat materialul

de urmărire penală sub această din urmă încadrare juridică.

Trecând peste faptul că încadrarea

juridică din actul de începere a urmăririi penale este consecința unei erori

(neregăsindu-se în cauză împrejurarea agravantă specială prevăzută de art. 175 lit.

e) C. pen.), omisiunea procurorului de a face aplicația art. 238 C. proc. pen.,

de a schimba formal încadrarea juridică în prealabil punerii în mișcare a

acțiunii penale, este sancționată cu nulitatea relativă prevăzută de art. 197 alin.

(4) C. proc. pen., neinvocată în termenii legii, iar din oficiu nu este cazul a

fi luată în considerare, nefiind necesară anularea actului în condițiile în

care, în prezența apărătorului, a fost prezentat inculpatului materialul de

urmărire penală cu încadrarea juridică legală, având astfel posibilitatea să-și

formuleze apărări.

Instanța de fond, analizând

încadrarea juridică a faptei, a reținut că aceasta este legală, cu reținerea

agravantelor prevăzute de art. 175 lit. a) și i) C. pen.

Omisiunile motivării

menținerii încadrării juridice și, implicit, a respingerii cererii de schimbare

a acestei încadrări prin înlăturarea agravantelor legale speciale, au fost

suplinite de instanța de apel, care, pe de o parte, a înlăturat agravanta

prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. iar, pe de altă parte, a motivat

judicios, prin interpretarea corectă a prevederilor art. 152 C. pen.

referitoare la înțelesul expresiei „faptă săvârșită în public”, menținerea

agravantei prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen.

Ambele instanțe – de fond și

apel – au făcut o analiză temeinică a faptelor și împrejurărilor comiterii

acestora, în raport de prevederile legale incriminatoare.

Constatările acestora,

potrivit cărora fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat și nu ale infracțiunii de vătămare

corporală, sunt legale.

Vinovăția inculpatului în

forma cerută de lege, respectiv a intenției de a ucide cu care a acționat,

rezultă indubitabil din realitatea materială a faptei, respectiv aplicarea unei

lovituri cu cuțitul în zona feței victimei cu penetrarea cavității bucale prin

regiunea mandibulei și distrugerea și ovulsia dinților în zona de pătrundere.

Raportul de expertiză

medico-legală atestă că, deși leziunile nu au pus în primejdie viața victimei,

acestea au vizat zone vitale ale corpului.

În privința individualizării

pedepsei, Curtea constată că aceasta a fost făcută în considerarea criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., între care gradul ridicat de pericol social al

faptei, împrejurările comiterii acesteia, persoana inculpatului și celelalte

elemente de apreciere cerute de lege.

Inculpatul, prin multiplele

condamnări suferite în precedent, de la furturi, tâlhării și o altă tentativă de

omor în timpul când era minor, prezintă o periculozitate socială aparte, care

impune un regim sancționator sever, atât pentru realizarea funcțiilor pedepsei,

de constrângere, intimidare și, respectiv, reeducare, cât și a scopului

sancțiunii, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța a aplicat o

pedeapsă moderată, în apropierea minimului special prevăzut de lege și care,

examinată din perspectiva recursului inculpatului, nu se impune a fi

modificată.

Față de toate cele ce

preced, recursul inculpatului V.N.M. urmează să fie respins ca nefondat.

Partea vătămată B.G.A. a

declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris și nici nu l-a susținut oral.

Examinând din oficiu

hotărârea atacată, în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există motive de nelegalitate

ori netemeinicie, astfel încât și recursul părții vătămate urmează să fie

respins ca nefondat.

Recurenții vor fi obligați,

în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul

V.M. și partea vătămată B.A.G. împotriva Deciziei penale nr. 303 din 09

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă recurenta parte vătămată la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 noiembrie 2009.