ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 37/2010

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 372 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen. , cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului U.M. la 11 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.

s-a dedus prevenția acestuia de la 16 mai 2008, la zi. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 11.741,2 lei, daune materiale către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București. S-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 3 februarie 2008, partea vătămată B.V., însoțită de martorul P.P. s-a deplasat la restaurantul „Atlantic" din București pentru a achita martorului C.C.P. o sumă de bani restantă de la o petrecere la care cei doi participaseră anterior în localul respectiv.

Partea vătămată și martorii P.P. și C.C.P. s-au așezat la o masă lângă bar, timp în care la masa învecinată s-a așezat un grup de persoane, respectiv inculpatul U.M., martorii C.E. și G.M.V. și un individ rămas neindentiflcat, cunoscut sub porecla „P.". Acesta din urmă s-a deplasat la un moment dat lângă o masă alăturată, unde se aflau câteva tinere, începând să danseze, fapt ce le-a deranjat pe fete. A intervenit martorul C.C.P., patronul barului, care 1-a condus pe numitul P. la masa la care se afla grupul inculpatului. Intervenția martorului a generat un conflict între acesta și ocupanții mesei, una din persoanele aflate la masa inculpatului, încercând să-1 lovească pe martor. În ajutorul lui C.C.P.

au intervenit partea vătămată și martorul P.P., încercând să determine grupul inculpatului să părăsească localul. In busculada creată la ieșirea din restaurant, inculpatul U.M. a luat dintr-o navetă două sticle, a spart una dintre ele de podea și cu cealaltă a amenințat pe partea vătămată și pe martorii C. și P. Inculpatul, care rămăsese în urma grupului său a scos din buzunar un cuțit cu lama de 20 cm cu care a început să gesticuleze și să amenințe. Partea vătămată s-a îndreptat spre inculpat pentru a-l imobiliza, moment în care a fost lovit de inculpat în abdomen din față spre înapoi. În urma agresiunii, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență București cu diagnosticul „plagă penetrantă prin înjunghiere", leziunile cauzate necesitând 30 zile îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei.

Situația de fapt expusă a fost reținută de instanța de fond pe baza declarațiilor părții vătămate și ale martorilor C.C.P., G.M.V. și P.P. date în cursul urmăririi penale, toate aceste persoane relatând în mod identic că la momentul la care grupul său se afla lângă ușa barului, U.M. a început să fluture un cuțit pe care îl avea asupra sa, partea vătămată a încercat să-1 prindă de mâini și în acest moment, inculpatul a lovit-o cu cuțitul de jos în sus, în zona stomacului. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpatul U.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de tentativă de omor, a greșitei încadrări juridice dată faptei, nereținerea legitimei apărări și greșita individualizare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 193/A din 2 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.M. împotriva sentinței penale nr. 372 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. În temeiul art. 383 alin. (1/1) C. proc. pen., raportat la art. 300/2 C. proc. pen. și art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 16 mai 2008, la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul este autorul agresiunii din 3 februarie 2008 asupra părții vătămate B.V.

Chiar dacă inculpatul, pe parcursul cercetărilor a avut o atitudine nesinceră, de negare a faptei reținută în sarcina sa, vinovăția acestuia a fost stabilită pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză și ale părții vătămate, a proceselor verbale de recunoaștere de pe planșa foto. În raport de situația de fapt reținută, instanța de apel a apreciat că încadrarea juridică este corectă. S-a reținut că, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate în zona abdomenului, în partea dreaptă, provocându-i o plagă penetrantă, care a necesitat pentru vindecare 30 zile de îngrijiri medicale și a pus în primejdie viața victimei.

S-a arătat că instrumentul folosit de inculpat, un cuțit de lama de aproximativ 20-25 cm apt de a produce moartea și zona vitală vizată constituie elemente semnificative în aprecierea intenției de a ucide, atâta timp cât, în lipsa unei intervenții chirurgicale, exista riscul eminent de moarte a victimei, aspect menționat și în raportul medico-legal. În ce privește critica referitoare la neaplicarea art. 73 lit. a) teza I C. pen., instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existenta excesului scuzabil. Din examinarea materialului probator de la dosar nu rezultă că martorul C.C.P. ar fi declanșat conflictul dintre părți, acțiunea acestuia constând doar în apostrofarea numitului „P." pentru faptul că a deranjat ordinea în restaurant, al cărui patron era martorul și conducerea acestuia la masa la care se aflau celelalte persoane din grupul inculpatului.

La solicitarea martorului C.C.P. de a achita consumația și a părăsi locația, aceste din urmă persoane au fost cele care l-au agresat pe martor, fapt care a determinat și intervenția părții vătămate B.V. și a martorului P.P. Și sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, s-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare, în raport de prevederile art. 72 C. pen. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs inculpatul U.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei, al vinovăției inculpatului și al pedepsei aplicate. A solicitat în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă și achitarea inculpatului, iar în subsidiar, redozarea pedepsei.

A mai solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probelor care nu au fost administrate, respectiv audierea martorilor A.A. și M.C. zis „P.". Recursul inculpatului este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptei comise au fost corect stabilite de instanța de fond și menținute de instanța de apel. Astfel, deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, din declarațiile părții vătămate, ale martorilor C.C.P., P.P. și G.M.V. , din procesele verbale de recunoaștere de pe planșele foto și raportul de expertiză medico-legală rezultă fără dubiu că în ziua de 3 februarie 2008, partea vătămată a fost lovită cu un cuțit de inculpatul U.M.

Inculpatul a fost recunoscut de partea vătămată și de martori, de pe planșele foto, în prezența procurorului și a organelor de cercetare penală, iar descrierea făcută inculpatului a corespuns întocmai cu semnalmentele acestuia. Declarațiile date în faza de urmărire penală de către partea vătămată și martorii menționați descriu modul în care s-au desfășurat evenimentele, neexistând nicio contradicție între acestea și din care rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a lovit partea vătămată cu cuțitul, declarațiile de retractare a declarațiilor inițiale, fiind în mod corect înlăturate, atâta vreme cât partea vătămată nu a oferit nicio explicație, iar martorii G.M.V. și C.C.P. au menționat în declarațiile date la urmărirea penală că acestea corespund adevărului.

Nu numai situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de instanța de apel, ci și încadrarea juridică a faptei comise de inculpat. Astfel, obiectul cu care a lovit inculpatul, un briceag cu lama de 20-25 cm, intensitatea loviturii, și zona vitală asupra căreia s-a acționat dovedesc intenția inculpatului de a suprima viața victimei. Potrivit concluziilor raportului medico-legal, viața victimei a fost pusă în primejdie și numai intervenția chirurgicală imediată a condus la salvarea acesteia. Având în vedere împrejurările cauzei, s-a reținut în mod corect că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor fiind îndeplinite atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

În ce privește pedeapsa aplicată, se constată că s-a făcut o corectă individualizare, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. S-au avut în vedere împrejurările cauzei, pericolul social deosebit al infracțiunii comise, și persoana inculpatului, respectiv atitudinea procesuală a acestuia care a încercat să denatureze adevărul și a exercitat presiuni asupra unor martori pentru ca aceștia să-și schimbe declarațiile, împrejurarea că s-a sustras urmăririi penale, mandatul de arestare preventivă fiind emis în lipsă, precum și starea de recidivă a acestuia. Față de împrejurarea că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptei au fost corect stabilite de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune administrarea de noi probe, astfel că solicitarea inculpatului privind audierea numiților M.C.

zis „P." și A.A. , urmează a fi respinsă. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul U.M. împotriva deciziei penale nr. 193/A din 2 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I p enală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, arestarea preventivă de la 16 mai 2008 la 12 ianuarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2010.