ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8118/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8118/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând

asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2141/105/2008, contestatorul B.N.E. s-a

adresat instanței formulând plângere împotriva dispoziției nr. 12872 din 10

martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploiești, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu acesta, să se constate

nulitatea absolută a dispoziției nr. 12872 din 10 martie 2008; să se constate

calitatea de persoană îndreptățită și să i se recunoască calitatea de proprietar

asupra imobilului situat în municipiul Ploiești, județul Prahova.

Motivându-și în fapt contestația s-a

susținut de către contestator că în baza unor contracte de vânzare cumpărare

autentificate, succesive, a devenit proprietarul imobilului respectiv, făcând

parte din patrimoniul societății, achiziționat în ultimă instanță de la familia

D., însă ulterior, făcând demersuri pentru a obține autorizația de desființare

a construcției și de construire a unei noi clădiri, s-a izbit de refuzul

primăriei locale motivat de faptul că terenul în suprafață de 750 mp figurează

în proprietatea publică a municipiului, fiind expropriat în baza Decretului nr.

235/1988.

În aceste condiții au formulat

cerere de retrocedare în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă notificarea

le-a fost respinsă cu motivarea că nu are calitatea de persoană îndreptățită,

aspect eronat în condițiile în care are calitatea de succesor în drepturi al

persoanei ce figurează în anexa decretului de expropriere.

Prin sentința civilă nr. 1770 din 13

iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2141/105/2008, Tribunalul Prahova a admis

contestația formulată de contestatorul B.N.E. cu sediul în municipiul Ploiești,

județul Prahova; a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 12872 din 10

martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploiești; a constatat calitatea de

persoană îndreptățită a B.N.E. de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001;

a constatat calitatea de proprietar a B.N.E. asupra imobilului situat în

municipiul Ploiești, județul Prahova, imobil compus din teren în suprafață de

892 mp și construcție edificată pe acesta.

S-a dispus obligarea intimatului

către contestator la plata sumei de 1966 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că este întemeiată contestația formulată de contestatorul B.N.E.

cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, în mod greșit Primarul

municipiului Ploiești reținând prin emiterea dispoziției nr. 12872 din 10

martie 2008, că nu are calitatea de persoană îndreptățită pentru a putea

beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât din interpretarea

dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite

în sensul acestei legi cu caracter reparatoriu sunt nu numai moștenitorii

legali și testamentari ai foștilor proprietari ci și succesorii cu titlu

particular, împrejurare dovedită prin utilizarea termenului de succesibil (art.

4 din Legea nr. 10/2001), dar și pe faptul că succesorii cu titlu particular au

dobândit toate drepturile și obligațiile legate de bunul pe care l-au

achiziționat.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 12 august 2008, a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploiești

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului,

schimbarea în totalitate a hotărârii Tribunalului Prahova în sensul respingerii

contestației formulată împotriva dispoziției nr. 12872 din 10 martie 2008.

Prin motivele de apel depuse pe data

de 1 octombrie 2008, s-a criticat hotărârea primei instanțe, susținându-se că

în mod greșit Tribunalul Prahova a reținut că are calitatea de persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, contestatorul B.N.E. Ploiești.

Astfel, s-a susținut că dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt fără echivoc, în sensul că pot

beneficia de prevederile acesteia numai moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite, fiind eronată motivarea primei instanțe în

sensul că, termenul de succesibil utilizat de legiuitor are în vedere și

dobânditorii cu titlu particular ai bunului, termenul de succesibil utilizat în

dispozițiile art. 3 alin. (4) din lege, neputând fi extins la dobândirea

bunurilor prin acte între vii, cum este cazul în speță, acesta referindu-se

numai la transmiterea prin moștenire a bunurilor imobile ce fac obiectul Legii

nr. 10/2001.

S-a invocat și faptul că demersurile

efectuate în baza Legii nr. 10/2001 de către contestator, apar ca fiind lipsite

de interes, în condițiile în care Decretul de expropriere nu și-a produs

efectele iar foștii proprietari au continuat să exercite toate atributele

dreptului de proprietate (posesia, folosința și dispoziția), iar pe de altă

parte, prin constatarea calității de proprietar a B.N.E. asupra imobilului

aflat în litigiu, s-a ajuns ca această persoană juridică să dețină două titluri

de proprietate asupra acestuia, contactul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 94 din 27 decembrie 1995, nefiind anulat.

La data de 15 octombrie 2008,

intimatul B.N.E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca

nefondat.

Prin decizia civilă nr. 252 din 5

noiembrie 2008 pronunțat în dosarul nr. 2141/105/2008 Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat

apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Ploiești, cu obligația plății

sumei de 1904 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.N.E.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de pârâta

Primăria municipiului Ploiești, demersul efectuat în baza Legii nr. 10/2001 de

către contestator, nefiind lipsit de interes, în condițiile în care Decretul de

expropriere nr. 235/1988 nu și-a produs efecte, în evidențele apelantei

imobilul figurând ca fiind în proprietatea publică a municipiului Ploiești, iar

prin notificarea formulată intimata-contestatoare are drept scop final,

recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului, pentru a putea

efectua acte de dispoziție materială și juridică cu privire la acesta.

S-a arătat de asemenea că existența

a două titluri de proprietate în favoarea intimatei-contestatoare nu contravine

dispozițiilor legale în condițiile în care hotărârea judecătorească constată

dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren și construcție, iar

introducerea unei acțiuni civile în constatare, presupune ca în patrimoniul

contestatoarei să preexiste dreptul de proprietate a cărui constatare se

solicită a fi făcută.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

hotărârea Tribunalului Prahova este legală și temeinică, în mod corect

reținându-se calitatea de persoană îndreptățită a B.N.E. Ploiești de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile

în care este succesorul cu titlu particular al foștilor proprietari,

subrogându-se în toate drepturile și obligațiile acestora legate de bunul pe

care l-au achiziționat, calitate dobândită prin interpretarea dispozițiilor

art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei respective, la

data de 15 decembrie 2008, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului

Ploiești, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând modificarea acesteia în

sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii Tribunalului Prahova,

iar pe fond, schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii

contestației formulate de B.N.E. Ploiești împotriva dispoziției nr. 12872 din 10

martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploiești.

Prin motivele de recurs depuse pe

aceeași dată și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

susținut că în mod greșit Curtea de Apel Ploiești a menținut hotărârea

Tribunalului Prahova prin care s-a constatat că B.N.E. Ploiești are calitatea

de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, s-a susținut că cele două

instanțe, au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea

nr.10/2001, întrucât legiuitorul a prevăzut că au calitatea de persoane

îndreptățite pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act

normativ, persoanele fizice și juridice nominalizate în dispozițiile art. 3

alin. (1), precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite, conform art. 4 alin. (1).

S-a arătat că în mod eronat cele

două instanțe au interpretat dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,concluzionând

că termenul de succesibil utilizat de legiuitor în dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 10/2001, include și succesorii cu titlu particular ai bunului, în

realitate, termenul de succesibil utilizat de legiuitor fiind de strictă

interpretare, neputând fi extins la dobândirea bunurilor prin acte între vii,

referindu-se în mod strict la transmiterea prin moștenire a bunurilor mobile ce

fac obiectul Legii nr. 10/2001, noțiunea de succesibil reprezentând în fapt,

vocația generală a unei persoane fizice de a culege moștenirea lăsată de o altă

persoană fizică decedată, fie în virtutea legii, fie în baza unui testament.

S-a mai susținut că demersurile

efectuate în baza Legii nr. 10/2001 de B.N.E. apar ca lipsite de interes, în

condițiile în care decretul de expropriere nu și-a produs efectele, iar foștii

proprietari au continuat să exercite toate atributele dreptului de proprietar

(posesia, folosința și dispoziția), iar pe de altă parte și prin admiterea

contestației formulate de către contestator s-a ajuns ca acesta să dețină două

titluri de proprietate asupra imobilului, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 94 din 27 decembrie 1995, nefiind anulat.

Recursul declarat de pârâta Primăria

municipiului Ploiești este întemeiat și se va admite avându-se în vedre

următoarele considerente:

Dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, stipulează faptul că: sunt

îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în

restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent – persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

De asemenea, dispozițiile art. 4

alin. (1), prevăd faptul că: de prevederile prezentei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Aceste dispoziții legale au fost

interpretate în mod greșit de cele două instanțe, atât de către Tribunalul

Prahova, cât și de Curtea de Apel Ploiești, concluzionându-se în mod eronat, că

B.N.E. are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001,

atâta vreme cât este succesorul cu titlu particular ai foștilor proprietari,

prin utilizarea termenului de succesibil în art. 4 din actul normativ,

înțelegându-se nu numai moștenitorii legali sau testamentari ci și succesorii

cu titlu particular.

Astfel, prin calitatea de succesibil

se înțelege vocația generală a unei persoane de a moșteni pe cineva, de a fi

chemată de lege la moștenire, calitatea sa noțiunea de succesibil derivând din

termenul de succesiune, ereditate sau moștenire, desemnând transmisiunea

patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau mai multe persoane în

viață. În acest înțeles, se spune că o persoană succedă alteia sau o

moștenește.

Într-un al doilea înțeles, derivat

din primul, succesiunea, ereditatea sau moștenirea, desemnează patrimoniul

transmis „

mortis causa

”, cu alte cuvinte, succesiunea înseamnă atât

transmisiunea

mortis causa

, cât și obiectul acesteia, iar moștenirea

poate fi legală sau testamentară.

În același timp, persoanele care

dobândesc în tot sau în parte patrimoniul

decujusului

, sunt denumite

moștenitori, succesori sau erezi, dacă moștenirea este „

ab intestat”,

sau legatari în cazul moștenirii testamentare.

Aceste considerente de ordin

teoretic, raportate la datele speței, converg cu claritate asupra ideii că,

dispozițiile Legii nr. 10/2001 (art. 3 și art. 4), au fost interpretate în mod

greșit de cele două instanțe, legiuitorul prevăzând în mod expres faptul că, au

calitatea de persoane îndreptățite în sensul acestei legi cu caracter

reparatoriu, numai moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite.

Sub acest aspect, noțiunea de

succesibil prevăzută de lege nu trebuie extinsă la succesorii cu titlu

particular, respectiv la dobândirea bunurilor prin acte între vii, cum este

cazul în speță, aceasta referindu-se strict la transmiterea, prin moștenire a

bunurilor imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Astfel, concluzia care se impune

este aceea că, intimatul contestator, persoană juridică și-a dobândit imobilul

printr-un act între vii (contractul de vânzare-cumpărare nr. 94 din 27

decembrie 1995), neavând calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.

10/2001, cele două instanțe adăugând la lege, extinzând sfera persoanelor

îndreptățite și la succesibilii cu titlu particular, în realitate legiuitorul

referindu-se în mod strict numai la moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării de către stat.

În ceea ce privește celelalte două

motive de recurs formulate de pârâta Primăria municipiului Ploiești,

referitoare la lipsa de interes a contestatorului precum și la faptul că acesta

deține două titluri de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, se

constată că sunt nefondate, în mod corect Curtea de Apel Ploiești, soluționând

aceste aspecte.

În primul rând, nu se poate susține

faptul că demersurile contestatorului B.N.E. întreprinse în baza Legii nr. 10/2001,

ar fi lipsite de interes, în condițiile în care imobilul aflat în litigiu

figurează în proprietatea publică a municipiului Ploiești, fiind nominalizat în

anexele Decretului de expropriere nr. 235/1988.

Este adevărat că acest decret nu

și-a produs efecte în sensul că nu a fost preluat efectiv de către stat prin

organele administrației publice locale însă actualul deținător poate exercita

numai dreptul de posesie și folosință, nu și dreptul de dispoziție materială și

juridică, solicitarea B.N.E. de a obține autorizație de demolare a construcției

dobândite odată cu terenul, cât și a unei autorizații de edificare a unei noi clădiri,

fiind respinsă tocmai pe acest considerent.

Prin utilizarea acestui demers

procesual, chiar dacă în mod greșit, contestatorul a tins să obțină un nou

drept de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, tocmai pentru a-și

putea exercita în mod neîngrădit dreptul de dispoziție.

De asemenea, în ceea ce privește

ultimul motiv de recurs, se constată de asemenea, că în mod corect instanța de

apel a reținut că existența a două titluri de proprietate în favoarea

intimatei-contestatoare nu contravine dispozițiilor legale în condițiile în

care hotărârea judecătorească în constatare, constată dreptul de proprietate

asupra imobilului, iar introducerea în asemenea acțiuni presupune ca în

patrimoniul contestatoarei să preexiste un drept de proprietate , cum este

cazul în speță, intimata fiind beneficiara contractului de vânzare-cumpărare

nr. 94 din 27 decembrie 1995.

Pe de altă parte, acest motiv de

recurs nu mai prezintă relevanță pentru pârâta-recurentă, în condițiile în care

pe fondul cauzei s-a reținut că B.N.E. nu are calitate de persoană îndreptățită

în sensul Legii nr. 10/2001, astfel încât nu s-a mai ajuns la situația în care această

persoană juridică să dețină două titluri de proprietate asupra imobilului

situat în municipiul Ploiești.

Față de considerentele arătate, se

constată că cele două instanțe au făcut o greșită aplicare a legii, decizia

recurată fiind afectată de motivul de modificare prevăzut în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești se privește ca fiind

fondat și se va admite, se va modifica în totalitate decizia nr. 252 din 5

noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că se va admite apelul

formulat de pârâta Primăria municipiului Ploiești împotriva sentinței civile

nr. 1770 din 13 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, care se va schimba în totalitate,

respingându-se contestația formulată de B.N.E. Ploiești împotriva dispoziției

nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Primăria

municipiului Ploiești prin reprezentantul legal Primar A.L.V. împotriva

deciziei civile nr. 252 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2141/105/2008

în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.N.E. Ploiești.

Modifică decizia atacată, în sensul

că, admite apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1770 din 13 iunie 2008

pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă.

Schimbă în tot sentința

sus-menționată în sensul că, respinge acțiunea formulată de B.N.E. împotriva

dispoziției nr. 12872 din 10 martie 2008 emisă de Primarul municipiului

Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 octombrie 2009.