ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 3927/2005, reclamantele N.E., N.C. și S.V. au

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al municipiului Galați și

Primăria municipiului Galați, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună obligarea acestora la retrocedarea imobilului-teren situat în

Ploiești.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că imobilul a cărui retrocedare o solicită a aparținut autoarei

acestora, I.D. și a fost compus din construcție și teren în suprafața de 500

mp, fiind expropriat prin Decretul nr. 354/1986, terenul a fost trecut în

proprietatea statului, iar construcția a fost demolată.

După decesul autoarei, conform

certificatului de moștenitor nr. 864/1978 emis de fostul Notariat de Stat

județean Prahova, au rămas ca moștenitori C.A. și S.G., în calitate de

descendenți de gradul I, cât și N.V., ca nepot de fiică predecedată.

Ulterior, au decedat C.A., fără

moștenitori, S.G., de pe urma căruia a rămas ca moștenitoare soția supraviețuitoare

S.V., și N.V., de pe urma căruia au rămas ca moștenitori N.E., în calitate de

soție supraviețuitoare, și N.C., în calitate de fiică.

În prezent, utilitatea pentru care a

fost expropriat terenul autoarei acestora nu s-a realizat în totalitate, în

sensul că doar o parte din acest teren a fost ocupat de lărgirea străzii M.,

restul fiind liber și poate fi retrocedat conform dispozițiilor art. 35 din

Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 360 din 12

aprilie 2006, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de reclamante, privind retrocedarea imobilului, teren situat în Ploiești,

reținând următoarele:

Prin Decretul nr. 354/1986 s-a

trecut în proprietatea statului, prin expropriere pentru realizarea arterei de

circulație „str. Ș.G.” din Municipiul Ploiești, imobilul proprietatea autoarei

reclamantelor situat în Ploiești, str. M. (fostă Ș.G. nr. 314) compus din casă

și teren în suprafață de circa 500 mp, ce a fost evaluat conform procesului

verbal din 16 decembrie 1989 și pentru care s-au acordat despăgubiri

moștenitorilor C.A., S.G. și N.V. în valoare de 31.642 lei.

Prin raportul de expertiză

topografică efectuat în cauză de către expertul N.N. s-a identificat terenul în

litigiu și s-a stabilit că suprafața reală a acestuia este de 540 mp, din care

suprafața de 362,50 mp, poziționată pe schița de plan (5, 2, 3, 6) este liberă

de construcție, fiind afectată de modernizare numai suprafața de 177,57 mp,

identificată pe schița de plan prin punctele 1, 5, 6, 4.

Deși expertiza concluzionează că

suprafața de teren liberă este de 362,50 mp și aceasta poate fi retrocedată,

întrucât este un loc viran, prima instanță a considerat că prin realizarea

obiectivului pentru care s-a făcut exproprierea imobilului, această suprafață

este afectată de servituțile legale și alte amenajări de utilitate publică din

zonă, fiind încadrată pe de o parte de construcții ale Ministerului Apărării

Naționale și de artere de circulație, astfel că aceasta nu poate fi restituită

fără a se aduce atingere planului de urbanism și sistematizare în zonă,

situație față de care a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 358 din 1 noiembrie

2006, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția lipsei calității procesuale

active invocată de către pârâți; a admis apelul declarat de reclamanta N.I.C.;

a schimbat în tot sentința în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a dispus

retrocedarea către reclamante a terenului în suprafață de 362,5 mp, situat în

punctele 5 – 2 – 3 – 6 – 5, astfel cum a fost identificat prin raportul de

expertiză topografică – completare, întocmit de expertul N.N. – filele nr. 61 –

63 din dosarul nr. 3927/2005 al Tribunalului Prahova; a obligat reclamantele la

plata către pârâtul Consiliul Local Ploiești a sumei de 816 lei, care va fi

actualizată de la data de 6 martie 1990 până la data plății efective; a respins

în rest acțiunea și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 33/1994,

în situația în care bunurile imobile expropriate nu au fost preluate de la

expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari sau

moștenitorii acestuia pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă

declarare de utilitate publică.

Prin decizia nr. 6/1999, Secțiile

Unite ale fostei Curți Supreme de Justiție au stabilit că dispozițiile art. 35

din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri

imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a

realizat scopul exproprieri.

S-a constatat, în raport de probele

administrate în cauză, că terenul expropriat, proprietatea reclamantelor, a

avut o suprafață de 540 mp, din care suprafața de 117,5 mp este afectată

modernizării străzii M. din Municipiul Ploiești, iar suprafață de 362,5 mp este

liberă de construcții, fiind un teren viran, pentru care nu s-a întocmit

documentația pentru o nouă declarare de utilitate publică.

În concluzie, s-a reținut că cererea

de retrocedare a terenului în suprafață de 362,5 mp este întemeiată, deoarece

acest teren nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat de

la autorii reclamantelor, iar în temeiul art. 35 și art. 36 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994 s-a dispus retrocedarea către reclamante.

S-a mai reținut că, deși

reclamantele nu au depus la dosar actele de proprietate ale acestui imobil,

calitatea de coproprietari a autorilor lor nu poate fi contestată, deoarece

aceștia figurează în anexa la Decretul nr. 354/1986, la poziția 42, precum și

în procesul verbal de evaluare nr. 1057 din 16 decembrie 1989, și aplicând prin

analogie dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a

concluzionat că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate

privind preluarea terenului de către stat, este presupusă că deține imobilul

sub nume de proprietar și în consecință, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția

lipsei calității procesuale active invocată de pârâte.

Cum pentru terenul în suprafață de

362,5 mp, reclamantele au primit o despăgubire în cuantum de 816 lei, în

temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 s-a dispus restituirea acesteia

către Consiliul Local Ploiești.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Primăria

municipiului Ploiești, ambele prin primar ca reprezentant legal, criticând-o

pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs,

s-a arătat că reclamantele nu fac dovada vocației succesorale de pe urma

defuncților C.A., S.G. și N.V., cei de la care a fost expropriat terenul în

litigiu, întrucât, deși la dosarul cauzei au fost depuse acte de stare civilă,

intimatele trebuiau să depună certificatele de moștenitor de pe urma

defuncților, emise urmare a deschiderii procedurii succesorale notariale, în

cadrul căreia se manifestă, de către persoanele care au vocație la succesiune,

fie dreptul de a accepta succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 alin. (1)

C. civ., fie renunțarea la succesiune.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că

soluția instanței de apel este nelegală, deoarece greșit au fost respinse

susținerile pârâților privitoare la netemeinicia acțiunii în retrocedare.

Astfel, intimatele reclamante nu au

făcut dovada existenței vreunui titlu de proprietate asupra terenului în

litigiu, întrucât nici tabelul anexă la decretul de expropriere și nici

procesul verbal de evaluare nr. 1057 din 16 decembrie 1989 nu țin loc de titlu

de proprietate și nici certificatul de moștenitor nr. 864 din 26 mai 1978,

acesta din urmă constatând doar calitatea de moștenitor a unei persoane,

calitate dobândită în temeiul legii sau al testamentului.

De asemenea, se arată că, nelegal,

în lipsa titlului de proprietate, s-a apreciat că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dispoziții legale mai favorabile

pentru dovedirea existenței dreptului de proprietate și întinderii acestuia.

Instanța de apel a soluționat cauza

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, întrucât

acest text de lege vizează ipoteza în care „lucrările nu au fost începute”,

iar, în speță lucrările de utilitate publică pentru care s-a dispus

exproprierea au început, moment marcat de punerea în executare a proiectului

lucrărilor de utilitate publică, ipoteză care nu se identifică cu cea

reglementată de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care vizează situația

în care construcțiile expropriate au fost demolate integral, iar lucrările de

utilitate publică ocupă terenul doar parțial, fostului proprietar

restituindu-i-se în natură partea de teren rămasă liberă.

Prin cererea depusă la 9 ianuarie

2008, intimatele reclamante au solicitat declanșarea procedurii trimiterii

prejudiciale în aprecierea validității recursului în interesul legii, cât și a

deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, pronunțată de Secțiile Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendarea judecății și sesizarea

instanței comunitare europene competentă să se pronunțe asupra acestei cereri

în temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, cerere

asupra căreia reclamanta N.I.C. a revenit cu ocazia dezbaterilor, în sensul că

nu mai insistă în aceasta.

În ceea ce privește această cerere

formulată de reclamantele N.I.C., N.E. și S.V., instanța o constată

neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Procedura cererii de hotărâre

preliminară este prevăzută de art. 234 al Tratatului Comunității Europene.

Competența Curții Europene de

Justiție permite instanțelor judecătorești naționale sesizate cu privire la un

litigiu de a adresa o întrebare acesteia cu privire la interpretarea sau

validitatea unei norme de drept comunitar în măsura în care soluționarea

litigiului depinde de acesta.

Or, în speță, intimatele reclamante

nu solicită declanșarea procedurii cererii de hotărâre preliminară cu privire

la interpretarea sau validitatea unei norme de drept comunitar, ci în legătură

cu legalitatea deciziei nr. LIII din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recursul în interesul legii promovat de

procurorul general.

De aceea, cererea de sesizare a

Curții Europene de Justiție cu întrebarea prejudicială formulată de

intimatele-reclamante N.I.C., N.E. și S.V. va fi respinsă.

Examinând decizia în raport de

motivul de recurs invocat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată următoarele:

Reclamantele au făcut dovada

calității și a acceptării succesiunii autorilor lor, cu actele de stare civilă

și certificatul de moștenitor depuse la dosar, astfel că, susținerea

recurenților-pârâți sub acest aspect este nefondată.

Susținerea recurentei că în lipsa

actelor de proprietate greșit s-au aplicat prevederile art. 24 din Legea nr.

10/2001 este întemeiată, întrucât intimatele-reclamante și-au întemeiat

prezenta acțiune în drept pe dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr.

33/1994, iar acest act normativ nu reglementează prezumția relativă de

proprietate în favoarea persoanelor expropriate, în sensul că actele de autoritate

privind proprietatea fac dovada că expropriatul (expropriații) deținea imobilul

sub nume de proprietate.

Art. 35 din Legea nr. 33/1994

prevede că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de

un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat,

respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară

retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică”,

iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege prevede că „cererea de

retrocedare se va adresa tribunalului, care, verificând temeiurile acesteia, va

putea dispune retrocedarea”.

Prin urmare, și critica formulată de

recurenții-pârâți, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994 este întemeiată, întrucât

acestea privesc doar ipoteza neutilizării imobilului conform scopului de

utilitate publică, pentru care s-a dispus exproprierea, iar neutilizarea are

înțelesul neînceperii lucrărilor respective.

Or, în cauză, lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea au început, ocupând parte din teren, iar art. 35 și

art. 36 din Legea nr. 33/1994 nu prevăd posibilitatea restituirii unei părți de

teren expropriat, rămasă liberă, situație reglementată numai prin Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a făcut aplicarea

greșită, prin analogie, a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și art. 24 din Legea

nr. 10/2001, republicată, schimbând astfel, în apel, cauza acțiunii, ceea ce

este inadmisibil în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri

noi”.

De altfel, prin decizia în interesul

legii nr. LIII din 4 iunie 2007, publicată în M.Of., partea I, nr. 769 din 13

noiembrie 2007, s-a statuat că „Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în

sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect

imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”.

Prin decizia pronunțată în recursul

în interesul legii, secțiile unite ale instanței supreme au arătat, printre

altele, că „din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, având tocmai

caracterul special menționat, care reglementează toate situațiile ce privesc

restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul

imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se impune

ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără

aplicarea în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost

introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca și în toate celelalte

cazuri de preluare abuzivă de către stat”.

Față de cele expuse și având în

vedere și decizia în interesul legii dată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, obligatorie pentru instanțe, inclusiv pentru instanța supremă, și

faptul că intimatele reclamante au formulat acțiune la 24 mai 2005, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, recursul declarat de pârâți se va

privi ca fondat, și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis,

se va casa decizia recurată și rejudecând apelul declarat de reclamanta N.I.C.

îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de sesizare a

Curții Europene de Justiție cu întrebarea prejudicială formulată de

intimații-reclamante N.I.C., N.E. și S.V.

Admite recursul declarat de pârâții

Consiliul local al municipiului Ploiești și Primăria municipiului Ploiești

împotriva deciziei nr. 358 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de

reclamanta N.I.C. împotriva sentinței nr. 360 din 12 aprilie 2006 a

Tribunalului Prahova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2008.