ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2575/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 19 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 580/39/2008, Curtea de Apel Suceava, secția penală, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de persoana solicitată C.M., cu soluționarea excepțiilor de neconstituționale a disp. art. 77-100, art. 102, art. 106 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea internațională în materie penală, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Prin încheierea din data de 10 decembrie 2008 a acestei instanțe s-a dispus luarea, față de persoana solicitată C.M., a măsurii de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu aceeași dată.

Măsura a fost ulterior menținută, ultima menținere fiind dispusă prin încheierea nr. 14 din data de 02 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 2156 din data de 09 iunie 2009a ÎCCJ. A invocat persoana solicitată neconstituționalitatea disp. art. 77-100 inclusiv, art. 102, art. 105, art. 106 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, susținând că aceste dispoziții intră în contradicție cu textele articolelor art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23, art. 24 și art. 124 din Constituție.

A arătat persoana solicitată că dispozițiile legale în vigoare nu asigură o exercitare efectivă a dreptului la apărare, a dreptului la libertate individuală și a dreptului la un proces echitabil, a accesului la justiție și se încalcă dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției, prin aceea că judecătorul național nu are posibilitatea verificării dosarului organului judiciar străin care solicită predarea unei persoane, pentru a se convinge de seriozitatea acuzațiilor și necesitatea emiterii mandatului european de arestare. Or, rezultă de aici că aceste critici, în concret, nu vizează textele de lege pretins neconstituționale prin raportare la articolele din Constituție, ci tind la completarea legii cu noi dispoziții normative.

Persoana solicitată, deși a precizat că dispozițiile legale mai susmenționate vin în contradicție cu prevederile art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23, art. 24 și art. 124 din Constituția României, nu a motivat în niciun fel prin ce anume se aduce atingerea acestor texte din legea fundamentală, nefiind astfel îndeplinită condiția imperativă de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale prevăzută de disp. art. 10 alin. (2) rap. la disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1992, republicată. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs persoana solicitată C.M. Recursul formulat este tardiv. Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, se poate formula recurs, la instanța superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare.

În cauză se observă că încheierea atacată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate, a disp. art. 77-100, art. 102, art. 105 și art. 106 din Legea nr. 302/2004, a fost pronunțată la data de 19 iunie 2009 ora 13 05 , oră de la care începe să curgă termenul de 48 ore pentru declararea recursului. După cum se constată din actele dosarului, persoana solicitată C.M. a formulat recurs la data de 22 iunie 2009, după cum rezultă din ștampila aplicată de oficiul poștal pe plicul de corespondență. Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. pen., la calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul menționat în actul care a provocat curgerea termenului, cu excepțiile prevăzute de lege.

Termenele pe ore, (cum este și cazul în speță) se calculează pe unități libere de timp [art. 186 alin. (2) C. proc. pen.], în sensul că ora de la care începe să curgă termenul și ora în care termenul se împlinește, nu intră în durata termenului. Aceasta înseamnă că în speță, pentru a putea fi declarat în termenul legal prev. de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, persoana solicitată C.M. trebuia să formuleze recursul până la data de 21 iunie 2009 ora 15 05 , având în vedere că durata termenului material este mai mare cu 2 unități de timp (respectiv 2 ore), decât termenul procedural în sine. Înalta Curte constată că în cauză nu este aplicabilă prorogarea termenelor, prevăzută de art. 186 alin. (4) C. proc.

pen., potrivit căreia atunci când ultima zi a unui termen este o zi nelucrătoare (în speță, ziua de 21 iunie era duminică, zi nelucrătoare), termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. După cum rezultă din interpretarea disp. art. 186 alin. (4) C. proc. pen., prorogarea generală a termenelor este aplicabilă tuturor termenelor procedurale a căror durată este fixată pe zile, luni sau ani. Cum în speță, termenul procedural de declarare a recursului este de 48 de ore, nefiind aplicabilă prorogarea generală reglementată în textul de lege anterior citat, rezultă că pentru formularea în termen a recursului, acesta trebuia să fi fost declarat până la ora 15 05 a zilei de 21 iunie 2009. În consecință, având în vedere că re cursul a fost declarat în data de 22 iunie 2009, deci după expirarea termenului legal prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge, ca tardiv recursul declarat de persoana solicitată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 580/39/2008. Obligă recurentul persoană solicitată la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2009.