ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1282/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 193 din 22 mai 2008 pronunțată

în dosarul nr. 3106/111/2007 al Tribunalului Bihor, secția comercială și contencios

administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate

de pârâta A.D.S. București în privința capătului de cerere referitor la

obligarea sa la încheierea contractului de vânzare - cumpărare asupra bunurilor

atribuite reclamantei SC A. SRL în folosință gratuită de către pârâta SC A.V.

SA.

S-a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC A.V. SA cu consecința obligării

acesteia să încheie actul adițional la contractul din 2002 privind predarea în

folosință a construcțiilor zootehnice dezafectate, și care au fost menționate

în dispozitivul hotărâri, cu privire la care pârâta A.D.S. București și-a dat

aviz favorabil, în caz contrar hotărârea va ține loc de act adițional. Totodată

pârâta a fost obligată și să încheie contract de vânzare - cumpărare cu privire

la construcțiile zootehnice dezafectate ce fac obiectul contractului de atribuire

în folosință gratuită din 2002, conform descrierii din dispozitivul hotărârii,

iar în caz contrar hotărârea să țină loc de contract de vânzare - cumpărare,

reclamanta fiind obligată să achite prețul legal de 10% din valoarea activelor

de la data atribuirii în folosință.

Prin aceeași hotărâre s-a respins

cererea reconvențională formulată de pârâta A.D.S. București.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut în esență că reclamanta a arătat că deține în

folosință mai multe bunuri mobile și imobile aparținând pârâtei SC A.V. SA cu

care a încheiat contractul de atribuire în folosință din 2002 având ca obiect

construcțiile zootehnice dezafectate, iar la data de 16 decembrie 2002 pârâta

ADS București a dat mandat special reprezentantului său în cadrul A.G.A. SC

A.V. SA să încheie cu reclamanta un act adițional la contractul de atribuire în

folosință și pentru alte bunuri decât cele care au făcut obiectul convenției

inițiale. În acest sens s-a încheiat la data de 10 ianuarie 2003 între

reclamantă și pârâta SC A.V. SA procesul-verbal de predare primire care

consemnează preluarea acestor bunuri de către reclamantă în temeiul art. 4 și art.

5 din O.G. nr. 168/2001 privind punerea în valoarea construcțiilor zootehnice

dezafectate destinate creșterii, îngrijirii și exploatării animalelor,

făcându-se totodată mențiunea că procesul-verbal a avut la bază contractul din 2002

și actul adițional la acesta.

Față de solicitările reclamantei Tribunalul

a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei A.D.S. în privința capătului doi al cererii deoarece bunurile cu

privire la care se solicită încheierea contractului de vânzare - cumpărare se

află în proprietatea pârâtei SC A.V. SA și nu a pârâtei A.D.S.București, care,

prin urmare nu are legitimare procesuală pasivă.

Referitor la fondul litigiului prima

instanță a arătat că a existat atât voința juridică a părților contractante cât

și avizul cerut de lege din partea pârâtei A.D.S., iar faptul că actul

adițional ca înscris, nu a fost întocmit nu este imputabil reclamantei care

fiind în posesia activelor din anul 2003 și-a îndeplinit cu bună-credință toate

obligațiile asumate, motiv pentru care a obligat pârâta SC A.V. SA să încheie

actul adițional la contractul din 2002 pentru bunurile atribuite în folosință

conform descrieri din procesul - verbal de predare primire.

A fost înlăturată apărarea pârâtei A.D.S.

București potrivit căreia actul adițional nu s-a mai întocmit din cauza

instituirii sechestrului asigurator asupra acestor bunuri, cu motivarea că

acest act a fost întocmit în anul 2006 adică, la aproximativ trei ani de la

data predări activelor. Pe de altă parte, s-a menționat faptul că aceasta

pârâtă este în eroare în privința situației terenului pe care se află

edificatele și cu privire la care nu există, de altfel, nicio mențiune în

cartea funciară în privința instituirii sechestrului asigurator.

În contextul îndeplinirii de către

reclamantă a tuturor obligațiilor asumate în conformitate cu prevederile art. 4

alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2001 în sensul că a efectuat lucrări de reparați

și întreținere a construcțiilor atribuite și a desfășurat activitatea de

creștere a animalelor, aspecte care au rezultat fără echivoc din probele

administrate în cauză fiind confirmate inclusiv prin procesul - verbal din 29

iulie 2005 de verificare și care consemnează poziția comisiei constituită prin

participarea unui membru al pârâtei A.D.S., Tribunalul a apreciat că este

întemeiată și solicitarea reclamantei de cumpărare a activelor la un preț de

10% din valoarea contabilă a obiectivelor zootehnice și a anexelor atribuite în

folosință gratuită până la aceea dată.

Au fost avute în vedere în acest

sens dispozițiile art. 7 din actul normativ anterior menționat în conformitate

cu care l-a expirarea termenului de cinci ani, sub rezerva îndeplinirii

obligațiilor asumate, construcțiile zootehnice, terenul de sub acesta, și

incintele aferente, pot fi vândute persoanelor care le-au avut în folosință

gratuită, la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora din momentul

atribuiri.

Reținând valabilitatea

procesului-verbal de predare primire încheiat la data de 10 ianuarie 2003 între

reclamantă și SC A.V. SA, prima instanță a respins cererea reconvențională

formulată de pârâta A.D.S. pentru anularea parțială a acestuia.

Apelul formulat de pârâta A.D.S. a

fost respins ca nefondat prin decizia nr. 13 din 27 ianuarie 2009 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Prin argumentarea soluției

pronunțate instanța de apel a înlăturat susținerile apelantei reiterate prin

motivele de apel în sensul că actul adițional nu s-a întocmit ca urmare a

instituiri sechestrului asigurator asupra bunurilor din litigiu, cu motivarea

că, acest sechestru a fost instituit pentru recuperarea unor creanțe care

izvorăsc dintr-un contract încheiat în anul 2000, adică anterior actelor

juridice încheiate în anul 2003 de către reclamantă, și prin care aceasta a

preluat în baza O.G. nr. 168/2001 bunurile din litigiu. Pe de altă parte,

sechestrul asigurator nu a fost operat în cartea funciară, nu s-au efectuat

actele de executare silită iar activele sunt în proprietatea pârâtei SC A.V. SA.

Bunurile din litigiu fiind predate

în baza procesului-verbal din 10 ianuarie 2003 și aflându-se în posesia

reclamantei în toată această perioadă, și fiind de necontestat împrejurarea că

aceasta și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile asumate în baza O.G. nr. 168/2001

au format convingerea instanței de apel care a analizat criticile apelantei și

prin prisma raportului de expertiză de identificare a amplasamentului, că

soluția Tribunalului este temeinică și legală.

Totodată, arată instanța de apel cu

referire la această probă, că deși are un caracter extrajudiciar a fost luată

în considerare ca urmare a faptului că, fiind depusă în cursul judecății la

fond, nu a fost contestată de părți iar prin apel nu s-a solicitat o expertiză

judiciară cu acest obiect.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâta A.D.S. București criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin.

(3) C. proc. civ.

În mod concret recurenta invocă

faptul că prin decizia recurată s-a reținut eronat că modificarea contractului din

2002 s-a realizat întrucât a existat voința juridică a părților contractante și

avizul cerut de lege, deși, potrivit art. 7.1 din contractul de atribuire în folosință

gratuită a construcțiilor zootehnice dezafectate era necesară încheierea unui

act adițional ce urma să fie trimis spre avizare A.D.S. În lipsa încheieri

actului adițional predarea incintelor aferente acestor spații, prin

procesul-verbal din data de 10 ianuarie 2003 s-a realizat nelegal, situație în

care greșit a fost respinsă critica formulată în privința modului de soluționare

a cereri reconvenționale.

De asemenea, susține recurenta

instanța de apel nu a stabilit corect starea de fapt, a ignorat împrejurarea că

raportul de expertiză depus la dosar este extrajudiciar, că acesta nu i-a fost

comunicat, situație în care instanța de apel avea obligația să își exercite

rolul activ în sensul examinării sentinței apelate și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) și art. 129 alin. (2) C. proc.

civ.

Examinând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea,

constată că este nefondat.

Prima critică este neîntemeiată în

condițiile în care, astfel cum corect au stabilit și instanțele anterioare în

temeiul contractului încheiat la data de 28 octombrie 2002 între reclamantă și

pârâta SC A.V. SA s-a convenit atribuirea în folosință gratuită a

construcțiilor zootehnice dezafectate, acest contract fiind încheiat în

condițiile și în scopul prevăzut de O.G. nr. 168/2001. Ulterior încheierii

acestui contract, la data de 17 decembrie 2002 a fost emis mandatul special

prin care reprezentantul pârâtei A.D.S. în A.G.A. SC A.V. SA a fost

împuternicit să aprobe încheierea unui act adițional la contractul anterior

menționat, fiind descrise și bunurile ce vor face obiectul acestui act

adițional, și care au fost predate, de altfel, reclamantei conform

procesului-verbal din 10 ianuarie 2003.

În acest context îndeplinirea de

către intimata-reclamantă a obligaților specifice raportului juridic

fundamental echivalează cu existența voinței juridice a părților contractante

întemeiată și pe avizul cerut de lege din partea pârâtei A.D.S., motiv pentru

care faptul că actul adițional nu a fost întocmit nu este imputabil acesteia,

cu atât mai mult cu cât recurenta a confirmat și în cursul anului 2005 că

intimata și-a îndeplinit toate obligațiile legale și contractuale, situație în

care decizia instanței de apel este legală sub acest aspect.

Concluzia este identică și în ceea

ce privește aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) și respectiv art. 295 C.

proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

instanța de apel trebuie să verifice, în limita cererii de apel stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ceea ce are

semnificația faptului că analiza criticilor este totuși circumscrisă motivelor

de apel formulate de parte, și doar cele de ordine publică pot fi invocate și

din oficiu, ipoteză neîndeplinită în speță.

Din această perspectivă, și în

aceste limite, în mod corect s-a reținut prin decizia recurată că pârâta A.D.S.

nu a formulat ca și motive de apel criticii în legătură cu nelelgalitatea

hotărâri instanței de fond derivate din modul de administrare a probelor și nu

a formulat astfel de cereri în apel.

De remarcat totodată că în calitate

de apelantă pârâta A.D.S. nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de apel

și nu a formulat niciun fel de cererii, cu alte cuvinte nu a fost preocupată la

rândul său, astfel cum impun dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. să

urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

În acest context este evident

nefondat și motivul de recurs si văzând lipsa rolului activ al instanței de

apel care conformându-se dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. a examinat apelul

în limitele investiri sale.

În concluzie recursul este nefondat

și va fi respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind în culpă procesuală în temeiul

art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de

judecată către intimata SC A. SRL Salonta în cuantum de 1.800 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.D.S. București împotriva deciziei nr. 13/2009/AC din 27 ianuarie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenta la 1.800 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC A. SRL Salonta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2010.