ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4390/2010

Asupra cererii de revizuire de față, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 930 din 14 februarie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins recursul declarat de reclamanta N.S. împotriva deciziei

nr. 426A din 24 noiembrie 206 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de

revizuire reclamanta N.S.

Prin încheierea de ședință din data

de 16 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de revizuire a deciziei nr.

930 din 14 februarie 2008 a aceleiași instanțe.

La data de 13 mai 2010, Înalta Curte

de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării

perimării.

Analizând această excepție, Înalta

Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie

îndeplinit din oficiu”.

Perimarea este o sancțiune ce se

răsfrângere asupra întregii activități judiciare și este determinată de lipsa

de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Conform textului citat, pentru a se

perima cererea, cauza trebuie să rămână în nelucrare timp de un an.

Textul sancționează lipsa de

stăruință a părților în continuarea activității procesuale, iar culpa

procesuală se deduce din simplul fapt al rămânerii cauzei în nelucrare în

termenul prevăzut de lege.

Prin art. 248 C. proc. civ. este

stabilită o prezumție simplă de culpă, care se deduce din lipsa de stăruință în

judecată, fiind determinante și situațiile în care partea nu se consideră în

culpă. Partea nu socotește că are vină, atunci când actul de procedură urma să

fie îndeplinit din oficiu, iar termenul perimării nu curge cât timp, fără vina

părții, cererea nu a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se

poate stabili termen de judecată.

Prin urmare, elementul de vină a

părții se referă la rămânerea procesului în nelucrare și nu la motivul

suspendării judecării acestuia.

De aceea, perimarea operează

indiferent de motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecății pricinii, cu

condiția ca suspendarea să fie dispusă cu respectarea prevederilor art. 242 –

244 C. proc. civ. , iar întreruperea sau suspendarea cursului perimării se

produce numai în condițiile art. 249 și art. 250 C. proc. civ.

În prezenta cauză, la termenul din

16 februarie 2009 s-a dispus suspendarea judecății, în raport de dispozițiile

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile prevăzute

de acest text, respectiv pricina a rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare în nelucrare i-a cauza culpei părților.

De aceea, în acest caz, rămânerea în

nelucrare a pricinii este imputabilă părții interesate și operează perimarea de

drept.

Este evident că în speța de față,

interesați să continue procesul era revizuienta a cărei cerere a rămas în

nelucrare, iar lipsa acesteia de stăruință în soluționarea cererii rezultă din

faptul că a lăsat pricina în nelucrare o perioadă mai mare de un an li nu a

făcut dovada că în această perioadă ar fi făcut vreun demers pentru reluarea

judecății cererii de revizuire.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că, până la data de 13 mai 2009, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării

judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în

cauză a condițiilor perimării prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând, totodată, că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea

se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de revizuire cu a cărei judecată a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de

revizuire formulată de revizuientul N.S. împotriva deciziei civile nr. 930 din

14 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

septembrie 2010.