ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2010

Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a degradării militare și a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin respingerea ca nefondate a apelului și recursului declarate de inculpat. Împotriva deciziei penale nr. 4915 din 5 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 1899/2005, condamnatul T.G.

a formulat contestație în anulare la data de 31 august 2009. În motivarea cererii, condamnatul a invocat disp. art. 386 C. proc. pen., arătând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, impunându-se reducerea acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante. Totodată, condamnatul a invocat faptul că nu are antecedente penale, suferă de mai multe afecțiuni grave și a beneficiat de două întreruperi de executare de pedeapsă. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, în conformitate cu disp. art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu este făcută în termenul prevăzut de lege, iar motivele pe care se sprijină nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc.

pen. Astfel, în conformitate cu disp. art. 388 C. proc. pen. contestația în anulare poate fi introdusă cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei de către persoana împotriva căreia se face executarea, în cazul invocării motivelor prev. de art. 286 lit. a)-c) și e). Or, condamnatul a început executarea pedepsei mult anterior acestui termen, întrucât una din cererile de întrerupere a executării pedepsei a fost formulată în anul 2008 (f.2-6 dosar nr. 7066/1/2008 Î.C.C.J.). Pe de altă parte, în cererea de contestație nu s-a invocat existența a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, astfel că în cauză nu este aplicabil nici termenul de introducere a contestației prev. de art. 386 alin. (2) rap.

la art. 386 lit. d) C. proc. pen. În legătură cu motivele de contestație în anulare invocate de condamnat, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu celor 5 cazuri expres și limitativ prevăzute de lege în care se poate formula contestație în anulare, potrivit disp. art. 386 C. proc. pen. Solicitarea reducerii cuantumului pedepsei aplicate excede situațiilor prevăzute în textul de lege arătat și nu poate face obiectul cererii de contestație în anulare. Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare și va dispune obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale nr. 4915 din 5 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.