ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2010

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din

21 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

inculpatul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatului i s-a aplicat și

pedeapsa complementară a degradării militare și a interzicerii

pe timp de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen.

Hotărârea de condamnare a rămas

definitivă prin respingerea ca nefondate a apelului și recursului

declarate de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 4915

din 5 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în dosarul nr. 1899/2005, condamnatul T.G.

a formulat contestație în anulare la data de 31 august 2009.

În motivarea cererii, condamnatul a

invocat disp. art. 386 C. proc. pen., arătând că pedeapsa ce i-a fost

aplicată este prea mare, impunându-se reducerea acesteia prin

reținerea de circumstanțe atenuante.

Totodată, condamnatul a invocat

faptul că nu are antecedente penale, suferă de mai multe

afecțiuni grave și a beneficiat de două întreruperi de executare

de pedeapsă.

Examinând admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație în anulare, în conformitate cu disp. art. 391 C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că aceasta nu este făcută în termenul prevăzut de lege, iar

motivele pe care se sprijină nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386

C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 388

C. proc. pen. contestația în anulare poate fi introdusă cel mai

târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei de către

persoana împotriva căreia se face executarea, în cazul invocării

motivelor prev. de art. 286 lit. a)-c) și e).

Or, condamnatul a început executarea

pedepsei mult anterior acestui termen, întrucât una din cererile de întrerupere

a executării pedepsei a fost formulată în anul 2008 (f.2-6 dosar nr. 7066/1/2008

Î.C.C.J.).

Pe de altă parte, în cererea de

contestație nu s-a invocat existența a două hotărâri

definitive pentru aceeași faptă, astfel că în cauză nu este

aplicabil nici termenul de introducere a contestației prev. de art. 386 alin.

(2) rap. la art. 386 lit. d) C. proc. pen.

În legătură cu motivele de

contestație în anulare invocate de condamnat, Înalta Curte constată

că acestea nu se circumscriu celor 5 cazuri expres și limitativ

prevăzute de lege în care se poate formula contestație în anulare,

potrivit disp. art. 386 C. proc. pen.

Solicitarea reducerii cuantumului

pedepsei aplicate excede situațiilor prevăzute în textul de lege

arătat și nu poate face obiectul cererii de contestație în

anulare.

Constatând că în cauză nu sunt

îndeplinite cerințele art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

inadmisibilă contestația în anulare și va dispune obligarea

contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul

apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva

deciziei penale nr. 4915 din 5 septembrie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.