ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2982/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 109 din 3 martie 2009, Tribunalul Dâmbovița, a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 47/1990, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. S-a reținut că, M.I. a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 47/1990 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, motivând că aceasta nu i-a fost comunicată în termen legal pentru a-și exercita drepturile procesuale în promovarea căilor de atac. S-a motivat că declararea căii extraordinare de atac de către persoana împotriva căreia se face executarea în cazurile prevăzute de art. 388 lit. a) - c) și e) este cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

Așa cum rezultă din referatul întocmit de Biroul Executări Penale, contestatorul a început executarea la 20 septembrie 1998, iar contestația a fost formulată la 15 decembrie 2008. Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu a declarat apel împotriva hotărârii de condamnare, deoarece a recuzat completul de judecată, astfel că a considerat că dosarul nu se va soluționa, hotărârea nefiindu-i comunicată, motiv pentru care nu a putut exercita calea de atac. Prin Decizia penală nr. 81 din 15 iulie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus respingerea apelului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat recurs, reiterând aceleași motive, respectiv că hotărârea nu i-a fost comunicată și ca atare nu a putut să-și exercite căile de atac. Recursul este nefondat. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate dar și din oficiu conform art. 385 6 , 385 9 și 386 C. proc. pen. instanța constată recursul nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., se poate face contestație în anulare în cazurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege la literele a) - e). În art. 388 C. proc. pen., se arată că se poate face contestație în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc.

pen., de persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în termen de 10 zile de la începerea executării, iar pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. d), contestația se poate introduce oricând. Or, în speță din actele dosarului se constată că executarea pedepsei de către contestator a început la 20 septembrie 1998, iar contestația a fost formulată la 15 decembrie 2008, după trecerea a 10 ani, condamnarea fiind definitivă prin Sentința penală nr. 47 din 13 noiembrie 1990, întrucât hotărârea nu a fost supusă examinării de o instanță de recurs. Pe de altă parte, în cauză, contestatorul nu a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive referitoare la aceeași faptă, astfel cum prevede art. 386 lit. d) C. proc.

pen. În aceste condiții, Înalta Curte, constată că în mod corect a fost respins apelul, ca nefondat, motivele invocate de contestator neîncadrându-se în dispozițiile art. 386 C. proc. pen., iar recursul nefiind fondat, va fi respins conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 septembrie 2009.