ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2982/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 109 din 3 martie

2009, Tribunalul Dâmbovița, a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 47/1990,

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

S-a reținut că, M.I.

a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 47/1990 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița, motivând că aceasta nu i-a fost comunicată în termen

legal pentru a-și exercita drepturile procesuale în promovarea căilor de atac.

S-a motivat că

declararea căii extraordinare de atac de către persoana împotriva căreia se

face executarea în cazurile prevăzute de art. 388 lit. a) - c) și e) este cel

mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

Așa cum rezultă din

referatul întocmit de Biroul Executări Penale, contestatorul a început executarea

la 20 septembrie 1998, iar contestația a fost formulată la 15 decembrie 2008.

Împotriva acestei

hotărâri, contestatorul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că nu a declarat apel împotriva hotărârii de condamnare,

deoarece a recuzat completul de judecată, astfel că a considerat că dosarul nu

se va soluționa, hotărârea nefiindu-i comunicată, motiv pentru care nu a putut

exercita calea de atac.

Prin Decizia penală

nr. 81 din 15 iulie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a dispus respingerea apelului, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii contestatorul a formulat recurs, reiterând aceleași motive, respectiv

că hotărârea nu i-a fost comunicată și ca atare nu a putut să-și exercite căile

de atac.

Recursul este

nefondat.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate dar

și din oficiu conform art. 385

6

, 385

9

și 386 C. proc.

pen. instanța constată recursul nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., se

poate face contestație în anulare în cazurile expres și limitativ prevăzute de

textul de lege la literele a) - e).

În art. 388 C. proc.

pen., se arată că se poate face contestație în anulare pentru motivele arătate în

art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., de persoana împotriva căreia se face

executarea cel mai târziu în termen de 10 zile de la începerea executării, iar

pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. d), contestația se poate introduce

oricând.

Or, în speță din

actele dosarului se constată că executarea pedepsei de către contestator a

început la 20 septembrie 1998, iar contestația a fost formulată la 15 decembrie

2008, după trecerea a 10 ani, condamnarea fiind definitivă prin Sentința penală

nr. 47 din 13 noiembrie 1990, întrucât hotărârea nu a fost supusă examinării de

o instanță de recurs.

Pe de altă parte, în

cauză, contestatorul nu a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive

referitoare la aceeași faptă, astfel cum prevede art. 386 lit. d) C. proc. pen.

În aceste condiții,

Înalta Curte, constată că în mod corect a fost respins apelul, ca nefondat,

motivele invocate de contestator neîncadrându-se în dispozițiile art. 386 C.

proc. pen., iar recursul nefiind fondat, va fi respins conform dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 15 iulie 2009 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

contestator să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 septembrie 2009.