ÎCCJ, Decizia nr. 28/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 4098

din 8 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 346/42/2008, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondat, recursul declarat de

petenta C.M. împotriva sentinței penale nr. 40 din 5 martie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu

obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin sentința penală

nr. 40 din 5 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenta C.M. împotriva rezoluției nr. 289/P/2008 din 31 octombrie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 4098 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

ultime decizii, petenta C.M. a declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 22

noiembrie 2010, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus

în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petenta C.M.

Examinând recursul

declarat de petentă, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a)

și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea

plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu

recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și de orice altă persoană

ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Din examinarea

textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii

instanței de fond.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de

a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după

caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt

supuse recursului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen.,

pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de

curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale,

tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu

sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de

față.

Totodată, art. 417 C.

proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză,

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

sesizat cu recursul declarat de către petenta C.M., împotriva unei hotărâri

definitive, respectiv decizia nr. 4098 din 8 decembrie 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 346/42/2008,

prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeași petentă

împotriva sentinței penale nr. 40 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentă împotriva unei rezoluții de

neîncepere a urmăririi penale.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția

inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către

instanță, este întemeiată.

În consecință, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen.,

Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta C.M.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenta C.M. împotriva deciziei nr. 4098 din

8 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1346/42/2008.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.