ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2293/2004

Deliberând asupra recursului declarat de

pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P.

Cluj împotriva deciziei nr. 74 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 730 pronunțată de

secția civilă a Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2002, în dosarul nr.

7911/2002 a fost admisă în parte acțiunea formulată de F.D.F. împotriva

STATULUI ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj,

pârâtul fiind obligat să îi plătească reclamantului 606 milioane lei cu titlu

de despăgubiri și 5 milioane lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelul făcut ulterior de pârât împotriva

acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 74 pronunțată de Curtea

de Apel, secția civilă, la 18 aprilie 2003, în dosarul nr. 1358/2003, apelantul

pârât fiind obligat și la plata cheltuielior de judecată în valoare de 4

milioane lei efectuate de reclamant în acea fază procesuală.

Pronunțând aceste hotărâri, instanța de

fond și cea de apel au avut în vedere că în perioada 30 ianuarie 1995 - 29

noiembrie 1995, F.D.F. s-a aflat în executarea unei pedepse privative de

libertate care i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1006 din 23 mai 1995

a Judecătoriei Cluj Napoca, în sarcina sa reținându-se infracțiunea de furt

calificat în dauna avutului privat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209

lit. e) și g) C. pen.

Totodată s-a relevat că ulterior

reclamantul a fost achitat, constatându-se că infracțiunea amintită fusese

săvârșită de o altă persoană.

În acest context cele două instanțe au

conchis că, potrivit prevederilor art. 504 – art. 505 C. proc. civ. și art. 998

C. civ., F.D.F. este îndreptățit să pretindă câte 2 milioane de lei pentru

fiecare dintre cele 303 zile de detenție, apreciindu-se că aceasta reprezintă o

modalitate echitabilă de despăgubire a sa pentru suferințele de ordin psihic și

moral datorate lipsirii sale de libertate.

La 13 iunie 2003, pârâtul STATUL ROMAN

reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj a declarat

recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe

rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar

3612/2003.

În motivarea recursului, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut în esență că

hotărârile pronunțate în cauză contravin cerințelor art. 504 C. proc. civ. și

sunt prin urmare criticabile deoarece:

„prin proba administrată, intimatul nu a

reușit să contureze dimensiunea suferințelor, cât și întinderea prejudiciilor

morale la care a fost supus în vederea stabilirii echivalentului valoric”;

instanțele de fond și de apel „au stabilit

în mod arbitrar” cuantumul sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri, deoarece nu

au ținut seama „de probatoriul administrat, precum și de persoana intimatului

(cu antecedente penale, nivelul scăzut al studiilor, fără calificare

profesională)”;

în raport cu aceste date ale speței,

reclamantul ar beneficia de o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce îl privește intimatul-reclamant

F.D.F. a solicitat respingerea recursului, formulând și o întâmpinare.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că

libertatea individuală constituie o valoare socială de prim rang consacrată

atât prin tratate internaționale, cât și prin reglementări interne, constituționale

și legale.

Așa fiind, se prezumă că lipsirea nelegală

de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu

moral.

În speță, F.D.F. nu a evocat însă numai

această prezumtie, iar depoziția martorului I.P.B. propus de reclamant și

audiat de către instanța de fond a confirmat pe deplin gravele traume de ordin

moral suferite de acesta în urma condamnării penale și a perioadei de detenție.

Prin urmare este nefondată critica

formulată de recurent referitoare la lipsa de suport probatoriu a acțiunii.

În altă ordine de idei, Curtea are în

vedere că stabilirea de către instanțe a cuantumului despăgubirilor echivalente

unui prejudiciu nepatrimonial implică de regulă și o operațiune de estimare.

O astfel de estimare s-a făcut și în speța

dedusă judecății, însă ea nu a avut caracter arbitrariu, așa cum se susține de

către recurent, efectuându-se în raport cu anumite criterii obiective, ca de

exemplu vârsta reclamantului și consecințele pe care condamnarea le-a avut

asupra statutului său social.

Afirmațiile recurentului potrivit cărora antecedentele

penale, nivelul scăzut al studiilor sau lipsa de calificare profesională ale

reclamantului ar trebui să ducă la o diminuare a cuantumului despăgubirilor

sunt lipsite de suport legal sau logic.

În speță, acești factori au fost evocați

de instanțe care au subliniat că datorita lor reclamantul avea deja dificultăți

de integrare socială și că deci, condamnarea nedreaptă și detenția care i-a

urmat au fost cu atât mai traumatizate în cazul său.

Considerentele deja expuse demonstrează că

valoare despăgubirilor a fost corect stabilită, sens în care se impune a fi

înlăturată și critica referitoare la pretinsa îmbogățire fără just temei de

care ar fi beneficiat reclamantul.

Prin urmare în speță nu își găsesc incidența

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici alte prevederi ale aceluiași

articol.

Așa fiind, Curtea va face aplicarea art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P.

Cluj împotriva deciziei nr. 74 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.