ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9446/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 5 martie 2002 și precizată la data de 12 noiembrie 2003, reclamantul T.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în temeiul art. 504-505 C. proc. pen. și art. 998 și art. 999 C. civ., să fie obligați în solidar la plata sumei de 30 miliarde lei, daune morale. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin sentința penală nr. 110/1959 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 267 alin. (5) C. pen.

anterior, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12 martie 1958-17 ianuarie 1963. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 100 din 10 decembrie 2001 a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârea menționată și a dispus achitarea numitului T.S., în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, investită cu soluționarea cauzei, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului suma de 1 miliard lei cu titlu de despăgubiri, pronunțând sentința civilă nr. 1638 din 11 noiembrie 2002. Această sentință a fost anulată prin decizia civilă nr. 218/A din 14 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Argeș.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 11 septembrie 2003 formând obiectul dosarului nr. 3503/2003. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 311 din 12 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției să plătească reclamantului suma de 8 miliarde lei, cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul T.S., Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Argeș și Ministerul Justiției. Curtea de Apel Pitești, secția civila, prin decizia nr. 250 A din 12 februarie 2004 a admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că pe fond a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului T.S.

suma de 2 miliarde lei, cu titlu de daune morale și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Împotriva sentinței civile nr. 311 din 12 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeș a declarat apel și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în susținerea motivelor arătându-se că, în mod greșit instanța de fond a obligat la despăgubiri și pe Ministerul Justiției, care nu are calitate procesuală potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, s-a arătat că despăgubirile prezumate nu au fost dovedite de către reclamant, acestea neputând fi prezumate nici în ceea ce privește existența și nici în ceea ce privește întinderea lor. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. A/674 din 1 aprilie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că, pe fond, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului T.S.

suma de 2 miliarde lei cu titlu de daune morale. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 752 din 23 ianuarie 2006 a admis recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Argeș, precum și de T.S., continuat de M.E., în calitate de legatar universal împotriva deciziilor civile nr. 674 A din 1 aprilie 2004 și 250 A din 12 februarie 2004 pronunțate de Curtea de Apel Pitești și a casat deciziile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Pitești. A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 674 A din 1 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Argeș. După casare, în rejudecarea apelurilor, prin decizia nr. 243 A din 10 noiembrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Argeș și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 311 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Argeș. A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei M.E. suma de 2 miliarde lei daune morale. A respins apelul declarat de reclamantul T.S., decedat, continuat de reclamanta M.E. A respins cererea de întoarcere a executării silite formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut, în esență, următoarele: În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și împotriva Ministerului Justiției, în speță, având calitate procesuală pasiva în acțiunea pentru repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, Statul prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamantul a solicitat plata de daune în cuantum de 30 miliarde lei pentru repararea pagubei ce i-a fost produsă ca urmare a condamnării sale pe nedrept la închisoare corecțională cu durata de 5 ani și confiscare totală a averii pentru săvârșirea delictului de act preparator de trecere frauduloasă a frontierei.

S-a dovedit că T.S. a executat pedeapsa închisorii privative de libertate între 12 martie 1958 și 17 ianuarie 1963, așa cum rezultă din decizia penală nr. 100 din 10 decembrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care reclamantul a fost achitat, că acesta a fost condamnat pe nedrept. Suma de 8 miliarde lei acordată de prima instanță de fond este nejustificată față de prejudiciul efectiv suferit de către reclamant, daunele în cuantum de 2 miliarde lei fiind de natură să acopere prejudiciul în raport de importanța valorilor lezate și de măsura în care i-a fost afectată reclamantului situația familială, profesională și socială. Referitor la excepția invocată de apărătorul reclamantei, privind inadmisibilitatea cererii formulate de Ministerul Finanțelor Publice, de Întoarcere a executării silite, această excepție s-a respins cu motivarea că nu este o cerere nouă în sensul art. 294 C. proc.

civ. Întoarcerea executării silite este o măsură de restabilire a situației anterioare, care poate fi dispusă în orice fază a procesului, dacă s-a dispus desființarea titlului executoriu în baza căruia executarea a avut loc. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.E., instanța de apel a reținut că legiuitorul a folosit sintagma de „persoane aflate în întreținere" pentru a lărgi sfera persoanelor care pot continua sau porni acțiunea pentru repararea pagubei după moartea celui îndreptățit, incluzând moștenitorii, dar și pe cei care, la data pronunțării acțiunii se aflau în întreținerea titularului dreptului, urmând a se stabili dacă întreținerea era una de drept sau de fapt.

Este neîntemeiată și excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a declarat apelul pentru Ministerul Finanțelor Publice, respectiv D.G.F.P., în numele acestui minister, deoarece, așa cum rezultă din delegațiile nr. 71250 din 05 decembrie 2005 și 53815 din 16 iunie 2005 D.G.F.P. a fost împuternicită de Ministerul Finanțelor Publice, care este reprezentantul Statului Român. Împotriva deciziei civile nr. 243 A din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând următoarele critici: Instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc.

pen. In speță, se impunea respingerea apelului formulat de M.E. ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, deoarece M.E. nu s-a aflat în întreținerea defunctului T.S., iar calitatea acesteia de legatară universală nu îi conferă și calitate procesuală activă într-o cauză întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. În mod greșit a fost obligat Statul Român la plata sumei de 2 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale către intimatul-reclamant „concluziile instanței fiind eronate întrucât nu a avut la îndemână nici un criteriu obiectiv de determinare a cuantumului acestora, recunoscându-se o „doză de aproximare". Suma acordată de instanța de apel ca echivalent al prejudiciului moral suferit de reclamant depășește valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viața, sănătatea și integritatea corporală.

Deși exista posibilitatea administrării unor probe care să permită stabilirea unui cuantum al daunelor morale, nici reclamantul și nici ulterior moștenitoarea sa nu au înțeles să le administreze mulțumindu-se să invoce doar o prezumție legată de faptul că dimensiunea suferințelor morale a fost cu atât mai mare încât în timpul detenției, lui T.S. i s-a născut un fiu, iar soția a divorțat, ca o consecință a calității sale de deținut. Această prezumție nu trebuia admisă de către instanță spre o soluționare favorabilă a cauzei, iar instanța de apel trebuia să rețină în egală măsură și prezumția existenței unor relații de familie deteriorate, având în vedere că soția T.E. a înțeles să promoveze acțiune de divorț, iar ulterior eliberării soțului său din penitenciar nu a înțeles să mai încheie o căsătorie cu acesta, locuind în domicilii separate până la sfârșitul vieții acestuia.

Instanța de apel, în mod eronat a respins și cererea de întoarcere, a executării; prin decizia civilă nr. 752 din 23 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 250/A din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la această instanță, desființându-se, deci, titlul executoriu în temeiul căruia Statul Român a făcut plata sumei de 221.464 Ron. Din certificatul de legatar nr. 118 din 20 august 2004, rezultă că M.E. a moștenit suma de 221.464 ron, fiind de fapt singura beneficiară a acesteia. Față de acestea se impunea admiterea cererii de în toarcere a executării formulate de Statul Român.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed: In primul rând, referitor la critica privind faptul că apelul declarat de M.E. trebuia respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă în raport de dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. pen., se constată că aceasta este nefondată. In mod corect a reținut instanța de apel că legiuitorul a folosit sintagma de „persoane aflate în întreținere" pentru a lărgi sfera persoanelor care pot continua sau porni acțiunea pentru repararea pagubei după moartea celui îndreptățit, incluzând moștenitorii, dar și pe cei care, la data promovării acțiunii se aflau în întreținerea titularului dreptului, urmând a se stabili dacă întreținerea era una de drept sau de fapt - cu caracter de stabilitate.

Astfel, este de reținut că, în cazul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 506 C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa. In categoria persoanelor aflate în întreținerea defunctului se include și persoana care conviețuia cu defunctul fără a fi căsătorită. A-i exclude pe moștenitori din categoria persoanelor care pot continua acțiunea pornită de autorul lor înseamnă a încălca prevederile art. 46 din Constituție, care garantează dreptul la moștenire. Aceasta, în condițiile în care dreptul de a pretinde despăgubiri pentru condamnarea pe nedrept este un drept cu un conținut patrimonial.

M.E. are și calitatea de moștenitor, fiind beneficiara unui legat universal. Referitor la susținerea potrivit căreia instanța de judecată în mod eronat a obligat Statul Român la plata sumei de 2 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale către intimatul-reclamant, se constată că și aceasta este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen., „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare". Așa cum a reținut instanța de apel, reclamantul T.S.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 110 din 23 mai 1959 a Tribunalului Militar București la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12 martie 1958 - 17 ianuarie 1963. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 100 din 10 decembrie 2001 a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârea menționată și a dispus achitarea lui T.S., în baza art. 11 pct. lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, instanța de apel a reținut că, pe lângă suferința inerentă oricărei privări de libertate, reclamantul a fost agresat fizic, a fost supus unor umilințe repetate și deținut în condiții inumane, toate acestea fiind de natură a-i provoca suferințe fizice și morale foarte puternice.

Față de situația de fapt reținută, în mod legal a constatat instanța de apel că arestarea pe nedrept a reclamantului a fost susceptibilă de a produce suferințe morale de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestuia. In acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că, în cazurile de violare a art. 5 paragraf. 1 al Convenției privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada detenției nelegale. Arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecințe asupra acestuia, vătămându-i onoarea, creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana umană și care analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamant.

In stabilirea întinderii daunelor, luând în considerare consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de către reclamant, percepute și de către familia acestuia, instanța de apel a dat eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile reținând că daunele în cuantum de 2 miliarde lei sunt de natură să acopere prejudiciul în raport de importanța valorilor lezate și de măsura în care i-a fost afectată reclamantului situația familială, profesională și socială. Referitor la critica potrivit căreia în mod eronat instanța a respins și cererea de întoarcere a executării, se constată că și aceasta este nefondată. Astfel, se constată că, față de soluția dată apelurilor declarate în cauză și în raport de dispozițiile art. 404 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia se naște numai în cazurile în care se desființează titlul executoriu, în mod legal instanța de apel a respins cererea de întoarcere a executării silite formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Deci, de vreme ce instanța de apel a admis în parte apelul Statului Român în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la plata cărora a fost obligat, aceasta nu a desființat, ci doar a modificat sentința care constituie titlul executor. Astfel, este de reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la întoarcerea executării. Față de aceste considerente, constatându-se neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Argeș împotriva deciziei civile nr. 243 A din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.