ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9446/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9446/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, la data de 5 martie 2002 și precizată la data de 12

noiembrie 2003, reclamantul T.S. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român

prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției, pentru ca, prin hotărârea

ce se va pronunța în temeiul art. 504-505 C. proc. pen. și art. 998 și art. 999

C. civ., să fie obligați în solidar la plata sumei de 30 miliarde lei, daune

morale.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că,

prin sentința penală nr. 110/1959 a Tribunalului Militar București, a fost

condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 267 alin.

(5) C. pen. anterior, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12 martie

1958-17 ianuarie 1963.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 100 din 10 decembrie 2001 a admis recursul în anulare

declarat de Procurorul General, a casat hotărârea menționată și a dispus

achitarea numitului T.S., în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, investită cu soluționarea cauzei, a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului suma de 1

miliard lei cu titlu de despăgubiri, pronunțând sentința civilă nr. 1638 din 11

noiembrie 2002.

Această sentință a fost anulată prin

decizia civilă nr. 218/A din 14 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în primă

instanță Tribunalului Argeș.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul

Argeș la data de 11 septembrie 2003 formând obiectul dosarului nr. 3503/2003.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin

sentința nr. 311 din 12 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției să

plătească reclamantului suma de 8 miliarde lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantul T.S., Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Argeș și

Ministerul Justiției.

Curtea de Apel Pitești, secția civila,

prin decizia nr. 250 A din 12 februarie 2004 a admis apelurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că pe fond a obligat Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice să plătească reclamantului T.S. suma de 2 miliarde lei, cu

titlu de daune morale și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 311 din 12

noiembrie 2009 a Tribunalului Argeș a declarat apel și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș, în susținerea motivelor arătându-se că, în mod greșit

instanța de fond a obligat la despăgubiri și pe Ministerul Justiției, care nu

are calitate procesuală potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, s-a arătat că despăgubirile

prezumate nu au fost dovedite de către reclamant, acestea neputând fi prezumate

nici în ceea ce privește existența și nici în ceea ce privește întinderea lor.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

prin decizia nr. A/674 din 1 aprilie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte

sentința civilă atacată, în sensul că, pe fond, a obligat Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului T.S. suma de 2

miliarde lei cu titlu de daune morale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

decizia civilă nr. 752 din 23 ianuarie 2006 a admis recursurile declarate de

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Argeș, precum și de T.S., continuat de M.E.,

în calitate de legatar universal împotriva deciziilor civile nr. 674 A din 1

aprilie 2004 și 250 A din 12 februarie 2004 pronunțate de Curtea de Apel

Pitești și a casat deciziile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare

Curții de Apel Pitești.

A fost respinsă ca rămasă fără obiect

cererea de revizuire a deciziei civile nr. 674 A din 1 aprilie 2004 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Argeș.

După casare, în rejudecarea apelurilor,

prin decizia nr. 243 A din 10 noiembrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Argeș și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile

nr. 311 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Argeș.

A schimbat în parte sentința, în sensul

că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantei M.E. suma de 2 miliarde lei daune morale.

A respins apelul declarat de reclamantul T.S.,

decedat, continuat de reclamanta M.E.

A respins cererea de întoarcere a

executării silite formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a

reținut, în esență, următoarele:

În mod greșit instanța de fond a admis

acțiunea și împotriva Ministerului Justiției, în speță, având calitate

procesuală pasiva în acțiunea pentru repararea pagubei în cazul condamnării pe

nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, Statul

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul a solicitat plata de daune în

cuantum de 30 miliarde lei pentru repararea pagubei ce i-a fost produsă ca

urmare a condamnării sale pe nedrept la închisoare corecțională cu durata de 5

ani și confiscare totală a averii pentru săvârșirea delictului de act

preparator de trecere frauduloasă a frontierei.

S-a dovedit că T.S. a executat pedeapsa

închisorii privative de libertate între 12 martie 1958 și 17 ianuarie 1963, așa

cum rezultă din decizia penală nr. 100 din 10 decembrie 2001 pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, prin care reclamantul a fost achitat, că acesta a

fost condamnat pe nedrept.

Suma de 8 miliarde lei acordată de prima

instanță de fond este nejustificată față de prejudiciul efectiv suferit de

către reclamant, daunele în cuantum de 2 miliarde lei fiind de natură să

acopere prejudiciul în raport de importanța valorilor lezate și de măsura în

care i-a fost afectată reclamantului situația familială, profesională și

socială.

Referitor la excepția invocată de

apărătorul reclamantei, privind inadmisibilitatea cererii formulate de

Ministerul Finanțelor Publice, de Întoarcere a executării silite, această

excepție s-a respins cu motivarea că nu este o cerere nouă în sensul art. 294 C.

proc. civ.

Întoarcerea executării silite este o

măsură de restabilire a situației anterioare, care poate fi dispusă în orice

fază a procesului, dacă s-a dispus desființarea titlului executoriu în baza

căruia executarea a avut loc.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei M.E., instanța de apel a reținut că legiuitorul

a folosit sintagma de „persoane aflate în întreținere" pentru a lărgi

sfera persoanelor care pot continua sau porni acțiunea pentru repararea pagubei

după moartea celui îndreptățit, incluzând moștenitorii, dar și pe cei care, la

data pronunțării acțiunii se aflau în întreținerea titularului dreptului,

urmând a se stabili dacă întreținerea era una de drept sau de fapt.

Este neîntemeiată și excepția lipsei

calității de reprezentant a persoanei care a declarat apelul pentru Ministerul

Finanțelor Publice, respectiv D.G.F.P., în numele acestui minister, deoarece,

așa cum rezultă din delegațiile nr. 71250 din 05 decembrie 2005 și 53815 din 16

iunie 2005 D.G.F.P. a fost împuternicită de Ministerul Finanțelor Publice, care

este reprezentantul Statului Român.

Împotriva deciziei civile nr. 243 A din

10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și formulând următoarele critici:

Instanța de apel nu a avut în vedere

dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. pen. In speță, se impunea respingerea

apelului formulat de M.E. ca fiind formulat de o persoană fără calitate

procesuală, deoarece M.E. nu s-a aflat în întreținerea defunctului T.S., iar

calitatea acesteia de legatară universală nu îi conferă și calitate procesuală

activă într-o cauză întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

În mod greșit a fost obligat Statul Român

la plata sumei de 2 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale către

intimatul-reclamant „concluziile instanței fiind eronate întrucât nu a avut la

îndemână nici un criteriu obiectiv de determinare a cuantumului acestora,

recunoscându-se o „doză de aproximare". Suma acordată de instanța de apel

ca echivalent al prejudiciului moral suferit de reclamant depășește valorile

nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viața, sănătatea și integritatea

corporală.

Deși exista posibilitatea administrării

unor probe care să permită stabilirea unui cuantum al daunelor morale, nici

reclamantul și nici ulterior moștenitoarea sa nu au înțeles să le administreze

mulțumindu-se să invoce doar o prezumție legată de faptul că dimensiunea

suferințelor morale a fost cu atât mai mare încât în timpul detenției, lui T.S.

i s-a născut un fiu, iar soția a divorțat, ca o consecință a calității sale de

deținut. Această prezumție nu trebuia admisă de către instanță spre o

soluționare favorabilă a cauzei, iar instanța de apel trebuia să rețină în

egală măsură și prezumția existenței unor relații de familie deteriorate, având

în vedere că soția T.E. a înțeles să promoveze acțiune de divorț, iar ulterior

eliberării soțului său din penitenciar nu a înțeles să mai încheie o căsătorie

cu acesta, locuind în domicilii separate până la sfârșitul vieții acestuia.

Instanța de apel, în mod eronat a respins

și cererea de întoarcere, a executării; prin decizia civilă nr. 752 din 23

ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile

declarate împotriva deciziei civile nr. 250/A din 12 februarie 2004 a Curții de

Apel Pitești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la

această instanță, desființându-se, deci, titlul executoriu în temeiul căruia

Statul Român a făcut plata sumei de 221.464 Ron. Din certificatul de legatar

nr. 118 din 20 august 2004, rezultă că M.E. a moștenit suma de 221.464 ron,

fiind de fapt singura beneficiară a acesteia. Față de acestea se impunea

admiterea cererii de în toarcere a executării formulate de Statul Român.

Recursul este nefondat în sensul

considerentelor ce succed:

In primul rând, referitor la critica

privind faptul că apelul declarat de M.E. trebuia respins ca fiind formulat de

o persoană fără calitate procesuală activă în raport de dispozițiile art. 506

alin. (1) C. proc. pen., se constată că aceasta este nefondată.

In mod corect a reținut instanța de apel

că legiuitorul a folosit sintagma de „persoane aflate în întreținere"

pentru a lărgi sfera persoanelor care pot continua sau porni acțiunea pentru

repararea pagubei după moartea celui îndreptățit, incluzând moștenitorii, dar

și pe cei care, la data promovării acțiunii se aflau în întreținerea

titularului dreptului, urmând a se stabili dacă întreținerea era una de drept

sau de fapt - cu caracter de stabilitate. Astfel, este de reținut că, în cazul

acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 506 C. proc. pen., acțiunea pentru

repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504,

iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele

care se aflau în întreținerea sa.

In categoria persoanelor aflate în

întreținerea defunctului se include și persoana care conviețuia cu defunctul

fără a fi căsătorită. A-i exclude pe moștenitori din categoria persoanelor care

pot continua acțiunea pornită de autorul lor înseamnă a încălca prevederile

art. 46 din Constituție, care garantează dreptul la moștenire. Aceasta, în

condițiile în care dreptul de a pretinde despăgubiri pentru condamnarea pe

nedrept este un drept cu un conținut patrimonial. M.E. are și calitatea de

moștenitor, fiind beneficiara unui legat universal.

Referitor la susținerea potrivit căreia

instanța de judecată în mod eronat a obligat Statul Român la plata sumei de 2

miliarde lei vechi cu titlu de daune morale către intimatul-reclamant, se

constată că și aceasta este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. (1)

C. proc. pen., „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la

repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a

pronunțat o hotărâre definitivă de achitare".

Așa cum a reținut instanța de apel,

reclamantul T.S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 110 din 23 mai 1959

a Tribunalului Militar București la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de acte preparatorii de trecere frauduloasă a

frontierei, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12 martie 1958 - 17

ianuarie 1963.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 100 din 10 decembrie 2001 a admis recursul în anulare

declarat de Procurorul General, a casat hotărârea menționată și a dispus achitarea

lui T.S., în baza art. 11 pct. lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Totodată, instanța de apel a reținut că,

pe lângă suferința inerentă oricărei privări de libertate, reclamantul a fost

agresat fizic, a fost supus unor umilințe repetate și deținut în condiții

inumane, toate acestea fiind de natură a-i provoca suferințe fizice și morale

foarte puternice.

Față de situația de fapt reținută, în mod

legal a constatat instanța de apel că arestarea pe nedrept a reclamantului a

fost susceptibilă de a produce suferințe morale de natură să lezeze demnitatea

și onoarea acestuia.

In acest sens, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a reținut constant că, în cazurile de violare a art. 5

paragraf. 1 al Convenției privind privarea nelegală de libertate, sunt

întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul

produs victimei, material și moral, pe perioada detenției nelegale.

Arestarea nelegală a reclamantului a avut

grave consecințe asupra acestuia, vătămându-i onoarea, creditul moral, poziția

socială, criterii care definesc persoana umană și care analizate și evaluate

obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamant.

In stabilirea întinderii daunelor, luând

în considerare consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de către

reclamant, percepute și de către familia acestuia, instanța de apel a dat

eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile reținând că

daunele în cuantum de 2 miliarde lei sunt de natură să acopere prejudiciul în

raport de importanța valorilor lezate și de măsura în care i-a fost afectată

reclamantului situația familială, profesională și socială.

Referitor la critica potrivit căreia în

mod eronat instanța a respins și cererea de întoarcere a executării, se

constată că și aceasta este nefondată.

Astfel, se constată că, față de soluția

dată apelurilor declarate în cauză și în raport de dispozițiile art. 404

alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora dreptul la întoarcerea executării prin

restabilirea situației anterioare acesteia se naște numai în cazurile în care

se desființează titlul executoriu, în mod legal instanța de apel a respins

cererea de întoarcere a executării silite formulată de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Deci, de vreme ce instanța de apel a admis

în parte apelul Statului Român în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor

la plata cărora a fost obligat, aceasta nu a desființat, ci doar a modificat

sentința care constituie titlul executor.

Astfel, este de reținut că, în speță, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la

întoarcerea executării.

Față de aceste considerente,

constatându-se neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Argeș

împotriva deciziei civile nr. 243 A din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

noiembrie 2009.