ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5570/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 101 din 6

martie 2003 a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art.

998 și art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul B.C.I., a fost obligat în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Cluj să plătească cu titlu

de despăgubiri mai multor părți civile printre care:

- S.M.P. suma de 100.000.000

lei cu 1% penalități pe zi lucrătoare începând cu 1 iunie 1997, până la

achitare și D.G.F.P.C.F.S. Cluj 82.710.641 lei, cu penalități calculate conform

O.G. nr. 11/1966.

Totodată, inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, s-a reținut că Tribunalul Cluj prin sentința nr. 538 din 5 decembrie

2001 a condamnat pe inculpatul B.C.I. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen. și de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr.

87/1994, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 C.

pen.

Prin aceeași hotărâre s-a

dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat

la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Totodată, inculpatul a fost

obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Cluj să

plătească unor părți civile diverse sume de bani cu titlu de despăgubiri și au

fost respinse acțiunile civile ale altora, printre care și S.M.P.

Prin decizia nr. 251 din 25

septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Cluj și de unele părți civile, printre care și S.M.P., au fost

admise și extinzându-se efectele și pentru D.G.F.P.C.F.S. Cluj, sentința nr. 538/2001

a Tribunalului Cluj a fost desființată și cauza trimisă pentru rejudecare numai

sub aspectul laturii civile la Tribunalul Cluj.

Totodată, s-a constatat că

pedeapsa a fost executată integral.

Rejudecând cauza, numai sub

aspectul laturii civile, s-au reținut în esență, următoarele:

Inculpatul B.C.I. a avut

calitatea de asociat unic și administrator la SC M. SRL Cluj Napoca, care a

avut ca obiect de activitate, printre altele, și executarea de lucrări de

construcții.

În vederea realizării

acestui obiectiv inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, a încheiat cu diferite

persoane fizice și juridice contracte de antrepriză intitulate, impropriu,

contracte de vânzare-cumpărare, prin care se obliga ca în schimbul unui preț

ferm să execute lucrări pentru beneficiari.

Astfel, în cuprinsul

contractelor respective se specifica prețul forfetar sau global pentru fiecare

apartament, termenele de plată și sancțiunile în cazul neachitării sau

nepredării la termen a lucrării contractate. De asemenea s-a stabilit și

obligația societății ca la data recepției lucrărilor să înscrie pe numele

beneficiarilor, dreptul lor de proprietate.

Printre persoanele care au

tranzacționat cu inculpatul a fost și partea civilă S.M.P., care a încheiat

două contracte de vânzare-cumpărare a câte unui apartament situat fiecare în

același imobil, cu toate că anterior acestea fuseseră vândute.

Prețul de vânzare a fost

stabilit la 8.000 dolari S.U.A. și penalități de câte 1% pe zi în caz de

nepredare la termen a locuințelor respectiv 1 iunie 1997. Partea civilă a

achitat inculpatului câte 50.000.000 lei pentru fiecare apartament și întrucât

nu a putut intra în posesia locuințelor a solicitat despăgubiri în valoare de

100.000.000 lei, pe care ulterior le-a transformat în 10.000 dolari S.U.A. cu

dobânda aferentă.

În cauză, s-a constituit

parte civilă și D.G.F.P.C.F.S. Cluj solicitând inițial suma de 10.375.322 lei T.V.A.

și 21.903.498 lei impozit pe profit cu penalități de întârziere, pretenții care

au fost majorate ulterior la 121.927.082 lei, sumă în care au fost incluși

21.059.912 lei impozit pe profit 51.867.918 lei T.V.A., 2.611.283 lei impozit

pe salarii, 6.999.150 lei taxa de timbru, 1.105.645 lei majorări de întârziere

la impozitul pe profit, 8.677.167 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.

901.619 lei majorări de întârziere pentru impozitul pe salar, 28.704.387 lei

majorări de întârziere referitoare la taxa de timbru, sume la care au fost

solicitate și majorări de întârziere potrivit O.G. nr. 11/1966.

Apelul declarat de

inculpatul B.C.I. a fost admis prin decizia nr. 110 din 4 iunie 2003 a Curții

de Apel Cluj, desființată hotărârea atacată și rejudecând cauza, acțiunea

civilă exercitată, printre altele, și de către partea civilă S.M.P., a fost

respinsă și pe cale de consecință, înlăturată dispoziția privitoare la

obligarea apelantului la plata despăgubirilor către această parte civilă.

Apelurile declarate de

partea civilă S.M.P. și de către D.G.F.P.C.F.S. Cluj au fost respinse prin

aceiași decizie, ca nefondate.

Împotriva acestor soluții,

inculpatul și cele două părți civile au declarat recurs.

Apărătorul inculpatului a

susținut că hotărârile nu sunt legale întrucât în mod greșit instanțele l-au

obligat să plătească părților civile despăgubiri, deși unele din ele nu și-au

dovedit pretențiile solicitate.

Partea civilă S.M.P. a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și obligarea inculpatului

la plata sumei de 10.000 dolari S.U.A., la care se adaugă și 3000 dolari

S.U.A., reprezentând dobânda aferentă pe perioada 3 aprilie 1997 – 19 februarie

2003 și în continuare până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În motivarea cererii sale,

partea civilă a arătat că a încheiat cu inculpatul două contracte de vânzare

cumpărare pe baza cărora a devenit proprietară a două apartamente ce erau în

construcție. Întrucât nu a putut să le folosească consideră că cererea de

despăgubiri civile, așa cum a fost formulată, este întemeiată.

Partea civilă D.G.F.P.C.F.S.

Cluj declarând recurs a susținut că instanțele au pronunțat hotărâri nelegale,

deoarece între pretențiile bănești ce nu au fost acordate și infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului, există o legătură de cauzalitate.

Partea civilă a mai

considerat că taxa de timbru are legătură cu activitatea infracțională atâta

timp cât inculpatul în calitate de administrator la SC M. SRL cu ocazia

autentificării unui contract de vânzare-cumpărare, prin care a achiziționat de

la mai multe persoane fizice un teren, a declarat un preț mai mic decât cel

real, sustrăgându-se astfel de la plata taxei legale de timbru.

De asemenea, această parte

civilă a mai considerat că în mod greșit instanța de apel a făcut distincție

între impozitul pe salar și restul impozitelor și taxelor sustrase de la

bugetul de stat, având în vedere că inculpatul în perioada 4 octombrie 1993 – 7

aprilie 1997, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, nu a înregistrat în evidențele contabile ale

societății suma de 188.516.000 lei obținută de la mai multe părți civile cu

titlu de preț al unor apartamente, sustrăgându-se astfel de la plata

obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.

Pentru aceste motive a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și obligarea inculpatului

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Cluj la plata sumei de

121.927.082 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere

aferente debitelor calculate până la data plății integrale a sumei.

Recursurile nu sunt fondate.

1) Referitor la recursul

declarat de inculpat

Starea de fapt reținută de

instanțe nu mai poate fi examinată, întrucât privitor la latura penală sentința

și decizia pronunțată au putere de lucru judecat în ceea ce privește existența

faptelor penale și a vinovăției inculpatului, iar privitor la modul de

stabilire a prejudiciului examinarea se poate face doar în limitele sumei care

reprezintă cuantumul pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunilor.

Analizând hotărârile

pronunțate prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că ele sunt

legale și temeinice sub aspectul stabilirii prejudiciilor cauzate părților

civile și a sumelor la care inculpatul a fost obligat să le plătească acestora

cu titlu de despăgubiri.

2) În ce privește recursul

părții civile D.G.F.P.C.F.S. Cluj

Având în vedere motivele

invocate de această recurentă, pe baza probelor și lucrărilor din dosar,

instanța constată că acțiunea civilă exercitată de D.G.F.P.C.F.S. Cluj a fost

corect soluționată de către prima instanță și de către cea de apel.

În acest sens este de

reținut că pretențiile acesteia sunt justificate numai în parte, cum bine și

convingător au motivat cele două instanțe și anume sumele care reprezintă

impozitul pe profit, T.V.A. și penalitățile de întârziere. Celelalte pretenții

care se referă la taxa de timbru plătită cu ocazia autentificării unui act de

vânzare cumpărare, impozitul pe salar și taxele sustrase de la bugetul de stat,

pe de o parte, nu sunt în legătură de cauzalitate directă cu infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, unele din aceste

pretenții își au sursa în fapte pentru care recurentul nu a fost trimis în

judecată.

Ca atare, suma de 82.710.641

lei pe care inculpatul trebuie să o plătească părții civile D.G.F.P.C.F.S. Cluj

a fost bine stabilită, ea reprezentând prejudiciul real cauzat prin faptele

penale comise de el și pentru care a fost condamnat.

3) Cu privire la recursul

declarat de partea civilă S.M.P.

În legătură cu pretențiile

bănești ale acestei părți civile se constată că deși inițial S.M.P. nu a avut

calitatea de parte vătămată în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 538/2001,

inculpatul nefiind condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune în legătură cu

această persoană, recurentul S.M.P. s-a constituit parte civilă cu

contravaloarea a două apartamente despre care a susținut că le-a cumpărat de la

inculpat dar nu i-au fost predate.

În realitate, între inculpat

și persoana respectivă s-a încheiat un contract de împrumut care a fost

garantat cu un apartament, ce ulterior a fost vândut de inculpat.

Pentru a se garanta

împrumutul, acesta a predat părții civile alte două apartamente, pentru care

există două chitanțe, din care rezultă că s-a achitat prețul de 100.000.000

lei.

Neînțelegerile dintre partea

civilă S.M.P. și inculpat, cu privire la cele două apartamente, la împrumutul

luat de aceasta de la bancă, constituie un litigiu civil a cărui soluționare

este de competența instanței civile, deoarece între faptele pentru care

recurentul B.C.I. a fost trimis în judecată și condamnat și paguba produsă

acestei persoane nu există legătură de cauzalitate.

Ca atare, bine a procedat

instanța de control judiciar când a admis apelul inculpatului, a casat sentința

și rejudecând cauza a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.M.P.,

iar pe cale de consecință a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea

inculpatului la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri.

În consecință, recursurile

declarate de părțile civile și de către inculpat, urmează să fie respinse ca

atare.

Cheltuielile efectuate de

stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului

din oficiu care l-a asistat pe inculpat vor fi restituite de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de inculpatul B.C.I. și părțile civile D.G.F.P.C.F.S. Cluj și S.M.P.,

împotriva deciziei nr. 110 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, ca

nefondate.

Obligă pe recurentele părți

civile la câte 1.200.000 lei și pe inculpat la 1.600.000 lei cheltuieli

judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de

400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 octombrie 2004.