ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1426/2010

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 418 din 12 mai 2003, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și intervenienților. A respins acțiunile formulate de reclamanții N.A., N.D. și S.E.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne și intervenienții G.M., G.C. și H.A.I., ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, (fost 11 bis), format din teren în suprafață de 550 mp și construcție din două corpuri.

Și intervenienții în interes propriu au solicitat obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul. Tribunalul a mai reținut că imobilul în litigiu a aparținut societății anonime B. & N., care avea 7 asociați. Dreptul de proprietate asupra imobilului nu s-a transmis în patrimoniul reclamanților și intervenienților, motiv pentru care aceștia nu au calitate procesuală pasivă. Prin decizia nr. 624A din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de intervenienți. Instanța de apel a reținut că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de intervenție, dar această omisiune nu este de natură a duce la nulitatea hotărârii, deoarece considerentele hotărârii au vizat în egală măsură și pe intervenienți.

Dreptul reclamat este un drept comun, situație în care operează coparticiparea procesuală activă. A mai reținut instanța de apel, că persoana juridică nu se confundă cu persoanele fizice acționari, patrimoniul său fiind distinct de cel al acționarilor. La momentul preluării imobilului, acesta nu făcea parte din patrimoniul reclamanților și intervenienților. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece cererea reclamanților s-a întemeiat pe dreptul comun și nu s-a făcut dovada că reclamanții și intervenienții sunt toți moștenitorii asociaților fostei societăți anonime. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și intervenienții. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., reclamanții N.A., N.D. și S.E.E. au arătat, în esență, că decizia este nelegală, deoarece bunul solicitat nu a putut să treacă din patrimoniul societății în cel al acționarilor din cauza rechiziționării de Comandamentul Miliției Capitalei, ceea ce echivalează cu forța majoră. Intervenienții G.M., G.C. și H.A.I., au invocat, la rândul lor, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au arătat că decizia este nelegală. Astfel, în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea art. 48 C. proc. civ., care se referă la coparticiparea procesuală, în condițiile în care tribunalul nu a soluționat pricina în ceea ce privește cererea de intervenție principală. Recurenții intervenienți au mai arătat că au calitate procesuală, deoarece societatea a fost preluată abuziv de stat, moștenitorii acționarilor putând revendica bunurile care au aparținut persoanei juridice.

Legea nr. 10/2001 conferă calitate procesuală moștenitorilor foștilor acționari, iar prin actele de stare civilă depuse s-a dovedit că sunt moștenitori, împreună cu reclamanții ai acționarilor. Au mai arătat recurenții intervenienți că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a regulii unanimității, în condițiile în care, prin acțiunea introdusă, se urmărește aducerea bunului în masa succesorală. La termenul din 14 octombrie 2004, Înalta Curte a suspendat judecata recursurilor, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că părțile au inițiat procedura prevăzută de legea specială de reparație. La 27 februarie 2009, cauza a fost repusă pe rol din oficiu.

După repunerea pe rol a cauzei, reclamanții și intervenienții au depus la dosar înscrisuri din care a rezultat că procedura de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001 s-a finalizat prin dispoziția nr. 1505 din 17 noiembrie 2006, emisă de Ministerul Administrației și Internelor, prin care s-a restituit în natură imobilul ce face obiectul prezentului litigiu. Analizând recursurile declarate, instanța urmează a le respinge pentru cele ce urmează. Imobilul ce face obiectul litigiului a fost solicitat de reclamanți și intervenienți atât pe calea acțiunii în revendicare, cât și pe calea procedurii deschise foștilor proprietari și moștenitorilor acestora de Legea nr. 10/2001.

Așa cum s-a arătat, procedura de restituire prevăzută de legea specială s-a finalizat prin emiterea deciziei de restituire în natură nr. 1505 din 17 noiembrie 2006, de către unitatea deținătoare și punerea în posesie, atestată de procesul verbal de punere în posesie încheiat la 13 aprilie 2007. Prin urmare, chiar dacă elementele avute în vedere de instanța de fond și de apel în determinarea calității procesuale a reclamanților și intervenienților nu au vizat procedura administrativă de restituire, soluția respingerii cererii de chemare în judecată se justifică față de natura acțiunii promovate în justiție și principiile aplicabile acțiunii în revendicare – atât în ceea ce privește dreptul de proprietate cât și regula unanimității – cu atât mai mult cu cât bunul a fost restituit ulterior, pe calea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Nici critica intervenienților referitoare la nepronunțarea asupra cererilor de intervenție nu este fondată. Într-adevăr, în dispozitivul hotărârii instanței de fond, deși se admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a intervenienților, nu există nici o mențiune cu privire la soluția asupra cererii de intervenție, dar în minuta întocmită de judecător este menționat „Respinge acțiunile fiind formulate de persoane fără calitate procesuală pasivă.” Este evident că prima instanță a respins cererea de intervenție principală, dar scriind minuta pe scurt, judecătorul a uitat să menționeze în dispozitiv și numele intervenienților, această omisiune putând fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. În ceea ce privește coparticiparea procesuală, aceasta operează doar atunci când un act de procedură îndeplinit profită părții care a stat în pasivitate sau a fost mai puțin diligentă, dar acest aspect nu este de natură a justifica schimbarea soluției de respingere a apelului declarat de intervenienți, motivarea putând fi suplinită în recurs. Instanța supremă nu poate constata că recursul a rămas fără obiect, așa cum susțin reclamanții, deoarece decizia atacată, pronunțată în apel, este în ființă, iar în lipsa unei cereri de renunțare la judecată sau la calea de atac, instanța de recurs este obligată să se pronunțe cu privire la recursul cu care a fost investită. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții N.A., N.D. și S.E.E. și intervenienții în interes propriu G.M., G.C. și H.A.I. împotriva deciziei nr. 624/A din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2010.