ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 623/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, prin sentința nr. 5936 din 24 aprilie 2008, a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul T.M., împotriva pârâților Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și SIF M. SA București, ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul T.M., împotriva pârâtei SC I.C.T.I. SA București, ca neîntemeiată. Tribunalul București, prin sentința nr. 883 din 19 ianuarie 2009, a respins cererea formulată de revizuientul T.M., împotriva sentinței Tribunalului București nr. 5936 din 24 aprilie 2008, ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 315 din 22 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul T.M., împotriva sentinței Tribunalului București nr. 883 din 19 ianuarie 2009. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs revizuientul T.M., criticile vizând fondul cauzei, fără nicio legătură cu decizia atacată, arătând, în esență, că,,instanța de fond, în baza rolului activ, a solicitat lămuriri cu privire la temeiul de drept al cererii, situație în care partea a arătat că temeiul de drept al cererii este art. 322 pct. 5 C. proc. civ.’’ și că,,din toate actele și lucrările dosarului rezultă că mandatul de cenzor a fost de trei ani, astfel că s-a făcut dovada mandatului de cenzor, schimbarea reclamantului din această funcție, înainte de acest termen, cauzându-i acestuia un prejudiciu a cărei reparație a fost solicitată prin acțiune’’.

Motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfășurată de către recurent în scopul susținerii nelegalității hotărârii atacate și, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanța de recurs asupra eventualelor neregularități ori greșeli pretins a sta la baza judecății în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât și indirect. Este de esența recursului faptul că, acesta privește exclusiv ipoteza nelegalității soluției pronunțate de către instanța de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în pricina de față, recurentul a înțeles să reitereze motivele de fapt pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată inițială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această parte să formuleze acțiunea în instanță echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmații și susțineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanță asupra hotărârii pronunțate în apel, deci, nepermițând examinarea acesteia din urmă de către instanța de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, cum recurentul nu a arătat în ce constau eventualele greșeli de judecată ale instanței de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanța de recurs, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității prevăzută de alin. (1) al art. 3021 C. proc.

civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancțiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de punctele 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ. Așadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluției la care tinde recurentul, iar abordarea recurentului în pricina de față a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenția vreo potențială greșeală de judecată în apel duce la constatarea nulității cererii de recurs, în absența motivelor de ordine publică care să conducă la incidența dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. Așa fiind, față de cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să sancționeze cererea de recurs formulată în cauză cu nulitatea. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs, formulată de reclamantul T.M., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 315 din 22 iunie 2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2010.