ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 623/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, prin sentința nr. 5936

din 24 aprilie 2008, a respins acțiunea precizată formulată de

reclamantul T.M., împotriva pârâților Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii și SIF M. SA București, ca introdusă împotriva

unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a

respins acțiunea precizată formulată de reclamantul T.M.,

împotriva pârâtei SC I.C.T.I. SA București, ca neîntemeiată.

Tribunalul București,

prin sentința nr. 883 din 19 ianuarie 2009, a respins cererea

formulată de revizuientul T.M., împotriva sentinței Tribunalului

București nr. 5936 din 24 aprilie 2008, ca inadmisibilă.

Curtea de Apel

București, prin decizia nr. 315 din 22 iunie 2009, a respins, ca nefondat,

apelul formulat de revizuientul T.M., împotriva sentinței Tribunalului București

nr. 883 din 19 ianuarie 2009.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs revizuientul T.M., criticile vizând

fondul cauzei, fără nicio legătură cu decizia atacată,

arătând, în esență, că,,instanța de fond, în baza

rolului activ, a solicitat lămuriri cu privire la temeiul de drept al

cererii, situație în care partea a arătat că temeiul de drept al

cererii este art. 322 pct. 5 C. proc. civ.’’ și că,,din toate actele

și lucrările dosarului rezultă că mandatul de cenzor a fost

de trei ani, astfel că s-a făcut dovada mandatului de cenzor,

schimbarea reclamantului din această funcție, înainte de acest

termen, cauzându-i acestuia un prejudiciu a cărei reparație a fost

solicitată prin acțiune’’.

Motivarea recursului

constituie activitatea procesuală desfășurată de către

recurent în scopul susținerii nelegalității hotărârii

atacate și, care determină limitele controlului judiciar extraordinar

exercitat de către instanța de recurs asupra eventualelor

neregularități ori greșeli pretins a sta la baza judecății

în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât și

indirect.

Este de esența

recursului faptul că, acesta privește exclusiv ipoteza

nelegalității soluției pronunțate de către

instanța de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din

prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în pricina de

față, recurentul a înțeles să reitereze motivele de fapt pe

care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată

inițială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această

parte să formuleze acțiunea în instanță echivalând cu o

nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmații și

susțineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanță asupra

hotărârii pronunțate în apel, deci, nepermițând examinarea

acesteia din urmă de către instanța de recurs, neputând fi

circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C.

proc. civ.

Așa fiind, cum

recurentul nu a arătat în ce constau eventualele greșeli de

judecată ale instanței de apel ce constituie obiectul cenzurării

de către instanța de recurs, Înalta Curte va aplica cererii de recurs

sancțiunea nulității prevăzută de alin. (1) al art. 3021

C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de

recurs va cuprinde, sub evocata sancțiune, motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ce înseamnă

încadrarea acestora într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate,

limitativ prevăzute de punctele 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Așadar, lipsa

criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu

poate atrage schimbarea soluției la care tinde recurentul, iar abordarea

recurentului în pricina de față a motivelor de recurs ce vizează

strict fondul pricinii, fără a evidenția vreo

potențială greșeală de judecată în apel duce la

constatarea nulității cererii de recurs, în absența motivelor de

ordine publică care să conducă la incidența

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind,

față de cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 3021 alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., urmează să sancționeze cererea de recurs formulată

în cauză cu nulitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs, formulată de reclamantul T.M., împotriva deciziei

Curții de Apel București nr. 315 din 22 iunie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 17 februarie 2010.