ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul

Liber al Salariaților din A.A.R. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, să se constate că autoritatea pârâtă a nominalizat un număr

de 6 membri în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome A.A.C.R., cu încălcarea

prevederilor art. 8 din anexa la hotărârea nr. 405/1993, invocând excepția de nelegalitate

a ordinului nr. 1644 din 12 septembrie 2006 și să fie obligat Ministerul Transporturilor

să înlocuiască membrii care nu îndeplinesc condițiile legale.

Prin sentința civilă

nr. 3364 din 19 decembrie 2007 a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea

reclamantului ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

precum și de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că pe rolul unei instanțe de

judecată se află în curs de soluționare un litigiu care privește actul administrativ

a cărui nelegalitate se invocă.

Prin decizia nr. 167 din

16 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de reclamant împotriva sentinței menționate, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanței indicația de a se analiza excepțiile invocate.

În fond după casare, în

raport de indicațiile din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța

a reținut că reclamantul a depus la termenul din 13 iunie 2007 o cerere modificatoare

prin care învederat că obiectul acțiunii îl formează Ordinul Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului nr. 2026 din 02 noiembrie 2006, față de care Ministerul

Transporturilor a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și a lipsei de obiect.

S-a mai reținut că, ulterior,

la termenul din 24 octombrie 2007, reclamantul a înțeles să își modifice din nou

acțiunea, în sensul de a solicita instanței să constate că Ministerul Transporturilor

a nominalizat în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome A.A.C.R. membri,

cu încălcarea prevederilor imperative legale și să oblige Ministerul Transporturilor

să înlocuiască din Consiliul de Administrație pe membrii care nu îndeplinesc condițiile

imperative impuse de prevederile art. 12 și 13 din Legea nr. 15/1990.

Față de această nouă modificare

de acțiune, Ministerul Transporturilor a invocat faptul că este formulată cu încălcarea

dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 2504 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocate de pârât și,

pe cale de consecință, a respins, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaților din

A.A.C.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că este nelegală modificarea cererii de chemare în judecată

a reclamantului formulată la termenul din 24 octombrie 2007 întrucât aceasta nu

s-a realizat la prima zi de înfățișare sau la următorul termen de judecată acordat

în sensul modificării cererii și, mai mult decât atât, modificarea din data de 24

octombrie nu a beneficiat și de consimțământul Ministerului Transporturilor, acesta

făcând opoziție la această cerere.

A concluzionat prima instanță

că sancțiunea pentru neexercitarea dreptului de a modifica în termenul imperativ

prevăzut de art. 132 C. proc. civ.este decăderea, aplicând în consecință această

sancțiune.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, prima instanță a reținut că din coroborarea dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ. rezultă

că sesizarea instanței de contencios administrativ competente se poate face numai

după îndeplinirea procedurii prealabile, iar în condițiile în care autoritatea emitentă

a actului nu a fost sesizată, cu plângere prealabilă nici în ceea ce privește ordinul

nr. 2026/2006 și nici cu privire la ordinele de eliberare și de numire în funcție

ale numiților C.C. și A.B. lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii, cererea

de chemare în judecată fiind astfel inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Sindicatul liber al Salariaților

din A.A.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei

legal dispozițiile art. 304

1

și 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs

se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu a

analizat și nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată astfel

cum a fost modificată, încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., fără

însă a se preciza însă care este în concret obiectul acestei cereri.

Se susține că eronat a

fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă pentru că a fost îndeplinită procedura prealabilă

la 26 martie 2007.

Se fac critici referitoare

și la alcătuirea completului de judecată, arătându-se că același judecător a judecat

pricina și după casarea sentinței nr. 3364 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel

București. De asemenea, se arată că hotărârea atacată nu a fost redactată în termenul

procedural.

Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, apreciind că sentința recurată este legală și temeinică pentru că modificarea

cererii de chemare în judecată la 24 octombrie 2007 este nelegală întrucât nu s-a

realizat la prima zi de înfățișare, nu a fost realizată plângerea prealabilă în

ceea ce privește ordinul nr. 2026/2006, iar judecătorul putea soluționa cauza după

casare pentru că în primul ciclu procesual nu a fost soluționat fondul acesteia.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

de la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat.

Conform îndrumărilor deciziei

nr. 167 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, „la rejudecare instanța de fond trebuia să analizeze excepțiile

invocate de pârât în raport de precizarea depusă de reclamant la 09 mai 2007 și

să se pronunțe asupra sancțiunii decăderii pentru precizările depuse la 22 octombrie

2007, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ., așa cum a invocat pârâtul”.

Din considerentele sentinței

nr. 2504 din 10 iunie 2009 recurată, rezultă că instanța de fond a respectat îndrumările

deciziei de casare.

În mod corect a fost sancționată

cu decăderea atitudinea procesuală a recurentului-reclamant în ceea ce privește

modificarea cererii de chemare în judecată formulată pentru termenul din data de

24 octombrie 2007, prin precizările depuse la 22 octombrie 2007, în raport de dispozițiile

art. 132 coroborat cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Este evident că la termenul

din data de 24 octombrie 2007, al patrulea termen acordat în cauză, recurentul-reclamant

nu-și mai putea întregi sau modifica cererea de chemare în judecată, cu atât mai

mult cu cât acesta, la prima zi de înfățișare, respectiv la 25 aprilie 2007, beneficiase

de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Deși prin cererea de recurs

se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare

în judecată, nu se precizează care este acesta, recurentul manifestând aceeași atitudine

confuză în determinare obiectivului cererii sale.

Obiectul cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost modificat prin cererea din 09 mai 2007 este anularea

ordinului nr. 2026/2006, iar prima instanță a hotărât asupra obiectului acestei

cereri.

De altfel, în recurs,

recurentul a precizat că actul a cărui anulare o solicită este ordinul nr. 2026/2006.

În consecință, au fost

respectate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată în mod corect instanța de fond a analizat cu prioritate

condițiile de admisibilitate ale acesteia prin prisma dispozițiilor art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile

cauzei, stabilind că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă în ceea ce privește

ordinul nr. 2026/2006 atacat, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Susținerile recurentului-reclamant

în sensul că a fost îndeplinită procedura prealabilă conform înscrisului înregistrat

în 26 martie 2007, la autoritatea pârâtă, sunt nefondate.

Acest înscris, depus și

în recurs, vizează ordinul nr. 1644 din 12 septembrie 2006, care nu constituie obiectul

cererii deduse judecății, acestui ordin încetându-i de altfel și aplicabilitatea

urmare a emiterii ordinului nr. 2026 din 03 noiembrie 2006, ulterior încetându-i

aplicabilitatea și acestuia conform Ordinului nr. 152 din 18 mai 2007 emis de Ministerul

Transporturilor.

Prin urmare, neexistând

dovezi în ceea ce privește realizarea plângerii prealabile, efect al aprecierii

ca întemeiată a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția de fond,

care se adaugă celorlalte condiții de exercițiu a acțiunii, în mod corect a fost

soluționată acțiunea formulată de reclamant, astfel că nu poate fi reținută incidența

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nu este fondat nici critica

referitoare la alcătuirea completului de judecată.

Este adevărat că judecătorul

cauzei a făcut parte din completul de judecată care a judecat în primul ciclu procesual,

însă prin sentința nr. 3364 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel București, cauza

nu a fost judecată pe fond, astfel că, drept casare nu sunt incidente dispozițiile

art. 24 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la incompatibilitatea judecătorului

ce a pronunțat sentința recurată.

Celelalte critici referitoare

la neredactarea hotărârii recurate în termenul procedural nu se încadrează în motivele

de recurs prevăzute de art. 304 și urm. C. proc. civ. sau Legea nr. 554/2004.

În raport de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Sindicatul Liber al Salariaților din A.A.R., împotriva sentinței civile nr. 2504

din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.