ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5557/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea de ședință din 18 mai 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost sesizată Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea

excepției de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă D.M.A. cu privire la

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1227/2003 și ale Ordinului nr. 776/2010

emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

În motivarea

excepției, s-a susținut că actele administrative contestate sunt nelegale, dat

fiind că, nici o dispoziție legală nu conferă ministrului transporturilor și

infrastructurii competența de numire în funcție a unui director general și în

consecință, domnul A.Gh.D. a fost numit în mod nelegal în funcția de director

general și președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare

de Turism - S.F.T. - C.F.R. - S.A., neavând calitatea de reprezentant al

acestei societăți.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 4544 din 9 iulie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată

excepția de nelegalitate invocată de reclamanta D.M.A.

Legalitatea Hotărârii

Guvernului nr. 1227/2003 privind înființarea Societății Feroviare de Turism

„S.F.T. - C.F.R.” S.A., prin divizarea parțială a Societății de Administrare

Active Feroviare „S.A.A.F.” a fost constatată în raport cu dispozițiile art.

134 alin. (4) și art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare

la data de 5 noiembrie 2013, care prevedeau că, numirea și înlocuirea

administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală, iar președintele

consiliului de administrație poate fi și director general.

Dat fiind că,

Societatea Feroviară de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA are un singur acționar,

statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar

reprezentantul legal al acestui minister este ministrul transporturilor, astfel

după cum rezultă din dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 și

art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009, instanța de fond a considerat că, prin

emiterea Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 nu au fost încălcate prevederile

Legii nr. 31/1990.

În acest sens, a fost

avută în vedere în principal reglementarea cuprinsă în art. 13 alin. (2) și

alin. (3) din H.G. nr. 1.227/2003, care a prevăzut că, până la finalizarea

procesului de privatizare a Societății Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.”

S.A., reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor, consiliul de

administrație, precum și președintele consiliului de administrație sunt numiți

prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, iar

președintele consiliului de administrație este și directorul general al

societății.

Instanța de fond a

constatat de asemenea legalitatea Ordinului nr. 776 din 1 octombrie 2010, cu

motivarea că, acesta a fost emis cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (4)

și art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Transportului și Infrastructurii, ale art. 13 alin. (2) și alin.

(3) din H.G. nr. 1.227/2003 și ale art. 17 alin. (2) din anexa acestei

hotărâri, care cuprinde Statutul Societății Feroviare de Turism „S.F.T. -

C.F.R.” S.A.

Analizând

dispozițiile legale care au reprezentat fundamentul juridic al Ordinului nr.

776 din 1 octombrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

judecătorul fondului a reținut că, numirea domnului A.Gh.D. în funcția de

director general și președinte al consiliului de administrație al Societății

Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA este în concordanță cu legislația în

vigoare la data întocmirii actului administrativ de numire.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta D.M.A., solicitând modificarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a dispozițiilor

Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 și ale Ordinului nr. 776/2010 emis de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Recurenta a susținut

că în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată, fără a se

observa că, ambele acte atacate au fost emise în mod nelegal, cu încălcarea

prevederilor Legii nr. 31/1990.

Față de dispozițiile

acestei legi, care prevăd că, numirea administratorilor se face de către

adunarea generală a acționarilor, recurenta a învederat că, nici ministerul și

nici ministrul nu au calitatea de acționar al Societății Feroviare de Turism

„S.F.T. - C.F.R.” SA și nu exercită administrarea unei societăți comerciale,

astfel că nu au prerogativa de numire a consiliului de administrație și a

directorului general al societății.

Recurenta a mai

arătat că prima instanță trebuia să observe că actele deduse judecății au fost

emise cu nerespectarea condițiilor prevăzute în cazul managerului unei

societăți comerciale la care statul este acționar, în lipsa unui proiect

managerial înregistrat și prezentat public, în lipsa unui program minimal și

fixării unor obiective, cum prevăd reglementările în vigoare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente.

de drept relevante

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 privind

înființarea Societății Feroviare de Turism „S.F.T - C.F.R.” SA prin divizarea

parțială a Societății de Administrare Active Feroviare „S.A.A.F” SA a fost

respinsă de instanța de fond printr-o interpretare corectă a cadrului

legislativ în vigoare la data publicării actului normativ supus controlului de

legalitate pe cale incidentă.

Recurenta-reclamantă

a invocat în mod neîntemeiat neconcordanța dintre această hotărâre de guvern și

dispozițiile art. 134 alin. (4) și art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

care în redactarea în vigoare la data de 5 noiembrie 2003, au prevăzut că

numirea și înlocuirea administratorilor se efectuează exclusiv de către

adunarea generală a acționarilor, iar președintele consiliului de administrație

poate fi și director general.

La data adoptării

Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003, capitalul social inițial al Societății

Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA era subscris și vărsat integral de

către Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, ceea ce dovedește legalitatea reglementării din art. 13 alin. (2)

și (3) al acestui act normativ, prin care s-a prevăzut că, până la finalizarea

procesului de privatizare, reprezentanții statului în adunarea generală a

acționarilor, consiliul de administrație, precum și președintele consiliului de

administrație se numesc prin ordin al ministrului transporturilor,

construcțiilor și turismului, iar președintele consiliului de administrație

este și directorul general.

În condițiile în care

Societatea Feroviară de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA avea un singur acționar și

anume, Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, reprezentat legal de către ministrul transporturilor, conform art.

35 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 și art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009,

judecătorul fondului a constatat în mod corect legalitatea Hotărârii Guvernului

nr. 1.227/2003, care nu încalcă, nu modifică și nu adaugă la Legea nr. 31/1990,

fiind adoptată cu respectarea principiului ierarhiei normelor juridice.

În raport cu actele

normative cu forță juridică superioară în vigoare la data emiterii Hotărârii

Guvernului nr. 1.277/2003, nu pot fi reținute motivele de nelegalitate invocate

de recurenta-reclamantă în susținerea excepției și în consecință, aceasta a

fost corect respinsă prin sentința recurată în cauză.

Particularitatea

modalității de numire și de înlocuire a consiliului de administrație și a

președintelui consiliului de administrație prevăzută prin reglementarea

contestată este determinată de participarea și natura capitalului social al

societății comerciale de la data înființării sale și până la finalizarea

procesului de privatizare, fără ca prin aceasta să fie încălcată Legea nr.

31/1990, ca lege-cadru în materia societăților comerciale.

Ca o consecință

directă a legalității Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003, s-a constatat în mod

judicios și legalitatea actului administrativ subsecvent, Ordinul nr. 776 din 1

octombrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care de

asemenea a fost contestat pe calea excepției de nelegalitate.

Fiind întocmit în

baza art. 13 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1227/2003, ordinul atacat a fost

emis de ministrul transporturilor în exercitarea atribuțiilor care i-au fost

conferite prin dispozițiile art. 5 alin. (4) și a art. 12 alin. (4) din H.G.

nr. 76/2009 cu privire la numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor

unităților aflate în subordinea, în coordonarea și, respectiv, sub autoritatea

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

De altfel,

recurenta-reclamantă nici nu a indicat cu privire la acest act normativ alte

motive de nelegalitate decât cele formulate în contestarea Hotărârii Guvernului

nr. 1.227/2003 și nu a argumentat în drept excepția de nelegalitate invocată

numai prin concluziile orale susținute de apărătorul ales la judecarea

recursului în litigiul de muncă din Dosarul nr. 36.989/3/2010 al Curții de Apel

București.

În ședința publică de

la 11 iunie 2012, instanța de contencios administrativ a pus în vedere

recurentei-reclamante să depună motivarea scrisă a excepției de nelegalitate,

să indice temeiul de dreptul și să precizeze în ce constă nelegalitatea celor

două acte administrative contestate.

Cum dispoziția

instanței de fond nu a fost îndeplinită pentru corecta determinare a obiectului

și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a

formulat neîntemeiat direct în recurs apărări care nu au fost deduse judecății

în primă instanță, cum sunt cele referitoare la numirea managerului unei

societăți comerciale la care statul este acționar fără un proiect managerial

înregistrat și prezentat public, fără un program minimal și fără fixarea unor

obiective.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat de D.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta D.M.A. împotriva Sentinței civile nr. 4544 din 9 iulie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM