ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6064/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6064/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta

S.D.I.

a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA

obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante potrivit contractului

individual și contractelor colective de muncă neplătite din anul 2007 până în

prezent.

Cauza a fost soluționată la data de

22

iunie

2011

prin sentința civilă nr. 6589.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât

reclamanta

S.D.I., cât și pârâta

Societatea

Feroviară de Turism

„S.F.T.-C.F.R”. SA.

Prin încheierea de ședință

din data de 11 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus suspendarea cererilor

de recurs până la soluționarea excepției de nelegalitate.

2.Hotărârea instanței

de fond

A. Prin sentința nr. 6563

din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă excepția de nelegalitate

formulată de reclamanta S.D.I. în contradictoriu cu Societatea Feroviară de

Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Guvernul

României.

A fost constatată nelegalitatea

H.G. nr. 1227/2003 și a ordinului nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii.

B. Motivele de fapt și

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii a fost numit domnul A.G.D. în funcția de director general și

președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.”

SA.

Curtea a constatat că

ordinul atacat respectă H.G. nr. 1227/2003, însă H.G. nr. 1227/2003 adaugă și contrazice

O.U.G. nr. 79/2008, precum și Legea nr. 31/1990. Instanța de primă jurisdicție a

excepției de nelegalitate a constatat că în cauză ordinul nr. 776/2010 moștenește

nelegalitatea actului de forță superioară pe care se fundamentează.

Având în vedere că ordonanțele

de urgență au o forță juridică superioară hotărârilor de guvern, dar și faptul că

norma de trimitere prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008 încorporează tehnic

Legea nr. 31/1990 în dispozițiile sale privind mandatul acordat în cadrul „regiilor

autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care

statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar”

(art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008), creând un standard unic de management și performanță

atât la operatori economici cu capital privat terț, dar și la operatori privați

cu capital majoritar de stat, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului atacat

prin faptul că se fundamentează pe o hotărâre de guvern, nelegală la rândul său.

De altfel, instanța reține

că întregul caracter anacronic al H.G. nr. 1227/2003 este eliminat de modernitatea

O.U.G. nr. 79/2008.

A constatat instanța că

procesul de privatizare nu poate fi trenat și bazat pe o legislație aferentă anului

2003, ci trebuie raportat la O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990 republicată,

care instituie inclusiv mecanisme noi de numire a directorilor acestor operatori

economici cu capital de stat, bazate pe necesitatea existenței unor criterii de

performanță a activității societăților de stat.

A reținut instanța că

modul de numire a directorilor operatorilor economici unde Statul e acționar unic/majoritar

nu se mai poate întemeia pe H.G. nr. 1227/2003, ci trebuie bazat pe noua legislație,

respectiv O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990.

Astfel a concluzionat

instanța faptul că H.G. nr. 1227/2003 și ordinul nr. 776/2010 au intrat în coliziune

cu O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990, datorită principiului „tempus regit

actum”, căci utilizarea H.G. nr. 1227/2003 pentru emiterea unor ordine la nivelul

anului 2010 reprezintă un caz prin care emitenții urmăresc ultraactivitatea H.G.

nr. 1227/2003, refuzând aplicarea imediată și directă a O.U.G. nr. 79/2008 și a

Legii nr. 31/1990.

de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA București, Ministerul Transporturilor

și Guvernul României.

Societatea Feroviară

de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA București a criticat hotărârea instanței de fond ca

nelegală și netemeinică, arătând că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut,

fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ.

Recurenta a precizat că

reclamanta a invocat excepția nelegalității dispozițiilor art. 13 alin. (2) și

(3) din H.G. nr. 1227/2003, iar instanța a admis excepția de nelegalitate a întregii

hotărâri de guvern.

S-a invocat și motivul

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că

hotărârea instanței care a soluționat excepția nu conține motivele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

A fost criticată soluția

instanței de fond și pentru considerentul că aceasta nu cuprinde termenul de exercitare

a căii de atac.

Ministerul Transporturilor

a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. A arătat faptul

că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1227/2003 și a ordinului Ministerului Transportului

și Infrastructurii nr. 776/2010 a fost solicitată în contextul în care a fost invocată

excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului promovat de

Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA.

Recurentul a precizat

că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală prin prisma încălcării dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și a principiilor fundamentale de

drept, principiul neretroactivității legii și principiul tempus regit actum.

S-a arătat că instanța

de fond a analizat legalitatea hotărârii de guvern atacate prin prisma nerespectării

unor dispoziții legale ulterioare emiterii acesteia.

Recurentul a precizat

că potrivit actelor de organizare și funcționare ale unităților aflate în portofoliul

ministerului, între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și conducătorii

unităților aflate în portofoliul său se năștea un raport de mandat prin emiterea

ordinului de numire în funcția de director general, președinte al consiliului de

administrație.

Guvernul României prin

motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică

și nelegală, indicând ca temei juridic al recursului formulat dispozițiile art.

304 pct. 5,7,9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul Guvernul României

a invocat nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că nu a fost comunicată

încheierea de amânare a pronunțării din data de 9 noiembrie 2012, despre care se

menționează expres că face parte din hotărâre. A arătat recurentul că dispozițiile

art. 260 C. proc. civ. stabilesc sancțiunea nulității, atunci când lipsește încheierea

de ședință prin care se amână pronunțarea hotărârii.

Recurentul a arătat că

a invocat inadmisibilitatea cererii privind nelegalitatea hotărârii de Guvern atacate,

iar instanța de fond nu a răspuns la această excepție. S-a arătat că excepția a

fost invocată având în vedere modificarea adusă dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prin art. VII din Legea nr. 202/2010, în conformitate cu care

poate face obiectul excepției de nelegalitate numai un act administrativ unilateral

cu caracter individual.

Cu privire la excepția

lipsei de interes a acțiunii, invocată de Guvernul României la instanța de fond,

s-a arătat că această instanță a omis să analizeze ori să soluționeze această excepție.

Astfel, s-a arătat că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ

cu excepția de nelegalitate a tuturor prevederilor H.G. nr. 1227/2003, fără a se

limita la anumite dispoziții, însă fără a avea în vedere că există acte administrative

a căror temeinicie și legalitate nu a fost constatată, ale căror efecte subzistă

în raport de prevederile art. 53 și 54 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul

pe căile ferate române și reorganizarea S.N. C.F.R.

De asemenea, a fost criticată

hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină soluția dată.

Astfel, s-a arătat că

eventuala neconformitate a actului administrativ se impunea a fi analizată și stabilită

strict în raport cu prevederi ale unor acte normative cu forță juridică superioară,

în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, condiție care nu este îndeplinită

în situația dedusă judecății.

Recurentul a arătat că

instanța de fond sesizată cu soluționarea unei excepții de nelegalitate a unui act

administrativ trebuia să verifice concordanța actului administrativ supus analizei

cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora

a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

S-a precizat că hotărârea

de guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, a normelor de

tehnică legislativă, proiectul actului administrativ contestat fiind avizat de autoritățile

publice interesate în aplicarea acestuia, inclusiv avizat favorabil de Consiliul

Legislativ prin avizul din 13 octombrie 2003.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele

de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va admite recursurile și va modifica sentința atacată

în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată.

În conformitate cu prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Critica formulată de recurenți

pe fondul excepției de nelegalitate va fi admisă de instanța de control judiciar

și constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor

legale, va rejudeca pe fond excepția de nelegalitate a actelor atacate și va respinge

excepția pentru considerentele ce urmează.

Criticile cu privire la

necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării, precum și cu privire la excepțiile

de inadmisibilitate și a lipsei de interes urmează a fi respinse de Înalta Curte.

Văzând faptul că sancțiunea

nulității hotărârii intervine în situația în care lipsește de la dosarul cauzei

încheierea de amânare a pronunțării, Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății,

aceasta se află la dosarul instanței. De asemenea, prin aceeași încheiere de amânare

a pronunțării Curtea s-a pronunțat în legătură cu excepția de inadmisibilitate invocată,

iar în cuprinsul sentinței se află și reținerile cu privire la excepția lipsei de

interes invocată, iar soluția dată pe aceste excepții urmează a fi menținută de

instanța de control judiciar.

Înalta Curte a constatat

că obiectul cererii aflate spre soluționare la instanța de contencios administrativ

îl reprezintă excepția de nelegalitate a dispozițiilor din ordinul nr. 776/2010

emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a H.G. nr. 1227/2003.

Prin ordinul nr. 776/2010

emis de către ministrul transporturilor și infrastructurii s-a dispus că „începând

cu data de 1 octombrie 2010 domnul A.G.D. a fost numit în funcția de director general

și președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism

S.F.T.-CFR SA”.

Prin H.G. nr. 1227/2003

a fost înființată Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-CFR” SA prin divizarea

parțială a S.A.A.F. SA.

Instanța

de control judiciar a reținut că reclamanta

S.D.I.

,

din perspectiva invocării lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului

recursului promovat de recurenta-pârâtă

Societatea Feroviară de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA împotriva sentinței nr. 6589 din 20 iunie 2011 a Tribunalului

București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, a solicitat

controlul de legalitate al H.G. nr. 1227/2003 și al ordinului Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii nr. 776/2010 prin care s-a dispus numirea în funcția de director

general și președinte al Consiliului de Administrație al

Societății Feroviare

de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA a domnului A.G.D.

În

susținerea excepției de nelegalitate s-a susținut că H.G. nr. 1227/2003 este nelegală

întrucât prin nicio dispoziție legală nu se conferă ministrului transporturilor

și infrastructurii competența funcțională de numire în funcție a unui director general,

precum și faptul că prin această modalitate de numire în funcție a unui director

general sunt încălcate dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

În

conformitate cu prevederile art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în forma aflată

în vigoare la data de 5 noiembrie 2003, data publicării H.G. nr. 1227/2003, numirea

și înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală, iar

potrivit art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 președintele consiliului de administrație

poate fi și director general.

Statutul

Societății

Feroviare de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003,

în cadrul dispozițiilor art. 17 alin. (2) prevede: „conducerea executivă a S.F.T.-C.F.R.

SA este asigurată de directorul general, care este și președinte al consiliului

de administrație.

Conform

prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1227/2003, capitalul social inițial al

Societății

Feroviare de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA este subscris și vărsat integral

de statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Având

în vedere aceste dispoziții legale, întrucât

Societatea Feroviară

de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA are un singur acționar, statul

român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar reprezentantul

legal al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este ministrul

transporturilor, astfel cum rezultă din prevederile art. 35 alin. (2) din Legea

nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor

și din prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Înalta Curte reține

că prin emiterea H.G. nr. 1227/2003 nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 31/1990.

De

altfel, acest aspect reiese din chiar dispozițiile art. 13 alin. (2) și alin.

(3) din H.G. nr. 1227/2003 potrivit căruia până la finalizarea procesului de privatizare

a

Societății

Feroviare de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA, reprezentanții statului în

adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație, precum și președintele

consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului transporturilor,

construcțiilor și turismului. Președintele consiliului de administrație al

Societății Feroviare

de Turism

„S.F. T.-C.F.R.” SA este și directorul general

al acesteia.

Potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările

ulterioare, „în exercitarea atribuțiilor sale ministrul transporturilor și infrastructurii

emite ordine și instrucțiuni".

Înalta

Curte a reținut că ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr.

776/2010 a fost emis în temeiul art. 5 alin. (4) și art. 12 alin. (4) din H.G.

nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 13

alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 privind înființarea

Societății Feroviare

de Turism

„S.F.T.-C.F.R.” SA prin divizarea parțială a

S.A.A.F. SA și ale art. 17 alin. (2) din Statutul Societății Feroviare de Turism

S.F.T.-C.F.R. SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003.

Potrivit

art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 1227/2003, Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R.

SA este o societate comercială cu capital integral de stat, aflată sub autoritatea

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel cum reiese din prevederile

lit. f) pct. 6 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările

ulterioare.

În

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 conducătorii

unităților aflate în subordinea, în coordonarea și, respectiv, sub autoritatea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii sunt numiți și mandatați să conducă unitățile

și sunt eliberați din funcție prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii,

dacă legislația nu prevede altfel.

De

asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003

până la finalizarea procesului de privatizare a Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R.

SA, reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație,

precum și președintele consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului

transporturilor, construcțiilor și turismului.

Președintele

consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA

este și directorul general al acesteia.

În

același sens sunt și dispozițiile art. 17 alin. (2) din Statutul Societății Feroviare

de Turism „S.F.T.-C.F.R." SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003 potrivit cărora „conducerea

executivă a S.F.T.-C.F.R. este asigurată de directorul general, care este și președinte

al consiliului de administrație".

Analizând

dispozițiile legale ce au reprezentat fundamentul juridic al

ordinului nr. 776/2010

emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

Înalta

Curte a reținut că numirea domnului A.G.D. în funcția

de director general și

președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA

este în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare.

Pentru

aceste motive, constatând că atât hotărârea de Guvern atacată, cât și ordinul atacat

au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale, nefiind motive de nelegalitate

ale acestor acte și faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

greșită a legii, Înalta Curte va admite recursurile formulate și va modifica hotărârea

atacată în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a actelor atacate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate

de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA București prin lichidator general

I.E. SPRL, Ministerul Transporturilor și Guvernul României împotriva sentinței

nr. 6563 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

excepția de nelegalitate invocată ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie

2013.