ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6064/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6064/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția
a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta
S.D.I.
a solicitat în
contradictoriu cu pârâta Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA
obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante potrivit contractului
individual și contractelor colective de muncă neplătite din anul 2007 până în
prezent.
Cauza a fost soluționată la data de
22
iunie
2011
prin sentința civilă nr. 6589.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât
reclamanta
S.D.I., cât și pârâta
Societatea
Feroviară de Turism
„S.F.T.-C.F.R”. SA.
Prin încheierea de ședință
din data de 11 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru
cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus suspendarea cererilor
de recurs până la soluționarea excepției de nelegalitate.
2.Hotărârea instanței
de fond
A. Prin sentința nr. 6563
din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă excepția de nelegalitate
formulată de reclamanta S.D.I. în contradictoriu cu Societatea Feroviară de
Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Guvernul
României.
A fost constatată nelegalitatea
H.G. nr. 1227/2003 și a ordinului nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor și
Infrastructurii.
B. Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor
și Infrastructurii a fost numit domnul A.G.D. în funcția de director general și
președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.”
SA.
Curtea a constatat că
ordinul atacat respectă H.G. nr. 1227/2003, însă H.G. nr. 1227/2003 adaugă și contrazice
O.U.G. nr. 79/2008, precum și Legea nr. 31/1990. Instanța de primă jurisdicție a
excepției de nelegalitate a constatat că în cauză ordinul nr. 776/2010 moștenește
nelegalitatea actului de forță superioară pe care se fundamentează.
Având în vedere că ordonanțele
de urgență au o forță juridică superioară hotărârilor de guvern, dar și faptul că
norma de trimitere prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008 încorporează tehnic
Legea nr. 31/1990 în dispozițiile sale privind mandatul acordat în cadrul „regiilor
autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care
statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar”
(art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008), creând un standard unic de management și performanță
atât la operatori economici cu capital privat terț, dar și la operatori privați
cu capital majoritar de stat, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului atacat
prin faptul că se fundamentează pe o hotărâre de guvern, nelegală la rândul său.
De altfel, instanța reține
că întregul caracter anacronic al H.G. nr. 1227/2003 este eliminat de modernitatea
O.U.G. nr. 79/2008.
A constatat instanța că
procesul de privatizare nu poate fi trenat și bazat pe o legislație aferentă anului
2003, ci trebuie raportat la O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990 republicată,
care instituie inclusiv mecanisme noi de numire a directorilor acestor operatori
economici cu capital de stat, bazate pe necesitatea existenței unor criterii de
performanță a activității societăților de stat.
A reținut instanța că
modul de numire a directorilor operatorilor economici unde Statul e acționar unic/majoritar
nu se mai poate întemeia pe H.G. nr. 1227/2003, ci trebuie bazat pe noua legislație,
respectiv O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990.
Astfel a concluzionat
instanța faptul că H.G. nr. 1227/2003 și ordinul nr. 776/2010 au intrat în coliziune
cu O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990, datorită principiului „tempus regit
actum”, căci utilizarea H.G. nr. 1227/2003 pentru emiterea unor ordine la nivelul
anului 2010 reprezintă un caz prin care emitenții urmăresc ultraactivitatea H.G.
nr. 1227/2003, refuzând aplicarea imediată și directă a O.U.G. nr. 79/2008 și a
Legii nr. 31/1990.
Recursurile formulate
de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA București, Ministerul Transporturilor
și Guvernul României.
Societatea Feroviară
de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA București a criticat hotărârea instanței de fond ca
nelegală și netemeinică, arătând că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut,
fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.
civ.
Recurenta a precizat că
reclamanta a invocat excepția nelegalității dispozițiilor art. 13 alin. (2) și
(3) din H.G. nr. 1227/2003, iar instanța a admis excepția de nelegalitate a întregii
hotărâri de guvern.
S-a invocat și motivul
de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că
hotărârea instanței care a soluționat excepția nu conține motivele pentru care s-au
înlăturat cererile părților.
A fost criticată soluția
instanței de fond și pentru considerentul că aceasta nu cuprinde termenul de exercitare
a căii de atac.
Ministerul Transporturilor
a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. A arătat faptul
că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1227/2003 și a ordinului Ministerului Transportului
și Infrastructurii nr. 776/2010 a fost solicitată în contextul în care a fost invocată
excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului promovat de
Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA.
Recurentul a precizat
că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală prin prisma încălcării dispozițiilor
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și a principiilor fundamentale de
drept, principiul neretroactivității legii și principiul tempus regit actum.
S-a arătat că instanța
de fond a analizat legalitatea hotărârii de guvern atacate prin prisma nerespectării
unor dispoziții legale ulterioare emiterii acesteia.
Recurentul a precizat
că potrivit actelor de organizare și funcționare ale unităților aflate în portofoliul
ministerului, între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și conducătorii
unităților aflate în portofoliul său se năștea un raport de mandat prin emiterea
ordinului de numire în funcția de director general, președinte al consiliului de
administrație.
Guvernul României prin
motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică
și nelegală, indicând ca temei juridic al recursului formulat dispozițiile art.
304 pct. 5,7,9 și art. 304
1
C. proc. civ.
Recurentul Guvernul României
a invocat nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de
prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că nu a fost comunicată
încheierea de amânare a pronunțării din data de 9 noiembrie 2012, despre care se
menționează expres că face parte din hotărâre. A arătat recurentul că dispozițiile
art. 260 C. proc. civ. stabilesc sancțiunea nulității, atunci când lipsește încheierea
de ședință prin care se amână pronunțarea hotărârii.
Recurentul a arătat că
a invocat inadmisibilitatea cererii privind nelegalitatea hotărârii de Guvern atacate,
iar instanța de fond nu a răspuns la această excepție. S-a arătat că excepția a
fost invocată având în vedere modificarea adusă dispozițiilor art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 prin art. VII din Legea nr. 202/2010, în conformitate cu care
poate face obiectul excepției de nelegalitate numai un act administrativ unilateral
cu caracter individual.
Cu privire la excepția
lipsei de interes a acțiunii, invocată de Guvernul României la instanța de fond,
s-a arătat că această instanță a omis să analizeze ori să soluționeze această excepție.
Astfel, s-a arătat că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ
cu excepția de nelegalitate a tuturor prevederilor H.G. nr. 1227/2003, fără a se
limita la anumite dispoziții, însă fără a avea în vedere că există acte administrative
a căror temeinicie și legalitate nu a fost constatată, ale căror efecte subzistă
în raport de prevederile art. 53 și 54 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul
pe căile ferate române și reorganizarea S.N. C.F.R.
De asemenea, a fost criticată
hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că hotărârea nu cuprinde motivele
pe care se sprijină soluția dată.
Astfel, s-a arătat că
eventuala neconformitate a actului administrativ se impunea a fi analizată și stabilită
strict în raport cu prevederi ale unor acte normative cu forță juridică superioară,
în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, condiție care nu este îndeplinită
în situația dedusă judecății.
Recurentul a arătat că
instanța de fond sesizată cu soluționarea unei excepții de nelegalitate a unui act
administrativ trebuia să verifice concordanța actului administrativ supus analizei
cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora
a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.
S-a precizat că hotărârea
de guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, a normelor de
tehnică legislativă, proiectul actului administrativ contestat fiind avizat de autoritățile
publice interesate în aplicarea acestuia, inclusiv avizat favorabil de Consiliul
Legislativ prin avizul din 13 octombrie 2003.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte de Casație
și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele
de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile
legale incidente în cauză, va admite recursurile și va modifica sentința atacată
în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată.
În conformitate cu prevederile
art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate
mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în
cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul
pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Critica formulată de recurenți
pe fondul excepției de nelegalitate va fi admisă de instanța de control judiciar
și constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor
legale, va rejudeca pe fond excepția de nelegalitate a actelor atacate și va respinge
excepția pentru considerentele ce urmează.
Criticile cu privire la
necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării, precum și cu privire la excepțiile
de inadmisibilitate și a lipsei de interes urmează a fi respinse de Înalta Curte.
Văzând faptul că sancțiunea
nulității hotărârii intervine în situația în care lipsește de la dosarul cauzei
încheierea de amânare a pronunțării, Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății,
aceasta se află la dosarul instanței. De asemenea, prin aceeași încheiere de amânare
a pronunțării Curtea s-a pronunțat în legătură cu excepția de inadmisibilitate invocată,
iar în cuprinsul sentinței se află și reținerile cu privire la excepția lipsei de
interes invocată, iar soluția dată pe aceste excepții urmează a fi menținută de
instanța de control judiciar.
Înalta Curte a constatat
că obiectul cererii aflate spre soluționare la instanța de contencios administrativ
îl reprezintă excepția de nelegalitate a dispozițiilor din ordinul nr. 776/2010
emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a H.G. nr. 1227/2003.
Prin ordinul nr. 776/2010
emis de către ministrul transporturilor și infrastructurii s-a dispus că „începând
cu data de 1 octombrie 2010 domnul A.G.D. a fost numit în funcția de director general
și președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism
S.F.T.-CFR SA”.
Prin H.G. nr. 1227/2003
a fost înființată Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-CFR” SA prin divizarea
parțială a S.A.A.F. SA.
Instanța
de control judiciar a reținut că reclamanta
S.D.I.
,
din perspectiva invocării lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului
recursului promovat de recurenta-pârâtă
Societatea Feroviară de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA împotriva sentinței nr. 6589 din 20 iunie 2011 a Tribunalului
București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, a solicitat
controlul de legalitate al H.G. nr. 1227/2003 și al ordinului Ministerului Transporturilor
și Infrastructurii nr. 776/2010 prin care s-a dispus numirea în funcția de director
general și președinte al Consiliului de Administrație al
Societății Feroviare
de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA a domnului A.G.D.
În
susținerea excepției de nelegalitate s-a susținut că H.G. nr. 1227/2003 este nelegală
întrucât prin nicio dispoziție legală nu se conferă ministrului transporturilor
și infrastructurii competența funcțională de numire în funcție a unui director general,
precum și faptul că prin această modalitate de numire în funcție a unui director
general sunt încălcate dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
În
conformitate cu prevederile art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în forma aflată
în vigoare la data de 5 noiembrie 2003, data publicării H.G. nr. 1227/2003, numirea
și înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală, iar
potrivit art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 președintele consiliului de administrație
poate fi și director general.
Statutul
Societății
Feroviare de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003,
în cadrul dispozițiilor art. 17 alin. (2) prevede: „conducerea executivă a S.F.T.-C.F.R.
SA este asigurată de directorul general, care este și președinte al consiliului
de administrație.
Conform
prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1227/2003, capitalul social inițial al
Societății
Feroviare de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA este subscris și vărsat integral
de statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Având
în vedere aceste dispoziții legale, întrucât
Societatea Feroviară
de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA are un singur acționar, statul
român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar reprezentantul
legal al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este ministrul
transporturilor, astfel cum rezultă din prevederile art. 35 alin. (2) din Legea
nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor
și din prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Înalta Curte reține
că prin emiterea H.G. nr. 1227/2003 nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 31/1990.
De
altfel, acest aspect reiese din chiar dispozițiile art. 13 alin. (2) și alin.
(3) din H.G. nr. 1227/2003 potrivit căruia până la finalizarea procesului de privatizare
a
Societății
Feroviare de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA, reprezentanții statului în
adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație, precum și președintele
consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului transporturilor,
construcțiilor și turismului. Președintele consiliului de administrație al
Societății Feroviare
de Turism
„S.F. T.-C.F.R.” SA este și directorul general
al acesteia.
Potrivit
dispozițiilor art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările
ulterioare, „în exercitarea atribuțiilor sale ministrul transporturilor și infrastructurii
emite ordine și instrucțiuni".
Înalta
Curte a reținut că ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr.
776/2010 a fost emis în temeiul art. 5 alin. (4) și art. 12 alin. (4) din H.G.
nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și
Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 13
alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 privind înființarea
Societății Feroviare
de Turism
„S.F.T.-C.F.R.” SA prin divizarea parțială a
S.A.A.F. SA și ale art. 17 alin. (2) din Statutul Societății Feroviare de Turism
S.F.T.-C.F.R. SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003.
Potrivit
art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 1227/2003, Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R.
SA este o societate comercială cu capital integral de stat, aflată sub autoritatea
Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel cum reiese din prevederile
lit. f) pct. 6 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările
ulterioare.
În
conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 conducătorii
unităților aflate în subordinea, în coordonarea și, respectiv, sub autoritatea Ministerului
Transporturilor și Infrastructurii sunt numiți și mandatați să conducă unitățile
și sunt eliberați din funcție prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii,
dacă legislația nu prevede altfel.
De
asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003
până la finalizarea procesului de privatizare a Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R.
SA, reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație,
precum și președintele consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului
transporturilor, construcțiilor și turismului.
Președintele
consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA
este și directorul general al acesteia.
În
același sens sunt și dispozițiile art. 17 alin. (2) din Statutul Societății Feroviare
de Turism „S.F.T.-C.F.R." SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003 potrivit cărora „conducerea
executivă a S.F.T.-C.F.R. este asigurată de directorul general, care este și președinte
al consiliului de administrație".
Analizând
dispozițiile legale ce au reprezentat fundamentul juridic al
ordinului nr. 776/2010
emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,
Înalta
Curte a reținut că numirea domnului A.G.D. în funcția
de director general și
președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA
este în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare.
Pentru
aceste motive, constatând că atât hotărârea de Guvern atacată, cât și ordinul atacat
au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale, nefiind motive de nelegalitate
ale acestor acte și faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea
greșită a legii, Înalta Curte va admite recursurile formulate și va modifica hotărârea
atacată în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a actelor atacate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate
de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA București prin lichidator general
I.E. SPRL, Ministerul Transporturilor și Guvernul României împotriva sentinței
nr. 6563 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge
excepția de nelegalitate invocată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie
2013.