ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6064/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta S.D.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante potrivit contractului individual și contractelor colective de muncă neplătite din anul 2007 până în prezent. Cauza a fost soluționată la data de 22 iunie 2011 prin sentința civilă nr. 6589. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S.D.I., cât și pârâta Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R”.

SA. Prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus suspendarea cererilor de recurs până la soluționarea excepției de nelegalitate. 2.Hotărârea instanței de fond A. Prin sentința nr. 6563 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă excepția de nelegalitate formulată de reclamanta S.D.I. în contradictoriu cu Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Guvernul României. A fost constatată nelegalitatea H.G. nr. 1227/2003 și a ordinului nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost numit domnul A.G.D. în funcția de director general și președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA. Curtea a constatat că ordinul atacat respectă H.G. nr. 1227/2003, însă H.G. nr. 1227/2003 adaugă și contrazice O.U.G. nr. 79/2008, precum și Legea nr. 31/1990. Instanța de primă jurisdicție a excepției de nelegalitate a constatat că în cauză ordinul nr. 776/2010 moștenește nelegalitatea actului de forță superioară pe care se fundamentează.

Având în vedere că ordonanțele de urgență au o forță juridică superioară hotărârilor de guvern, dar și faptul că norma de trimitere prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008 încorporează tehnic Legea nr. 31/1990 în dispozițiile sale privind mandatul acordat în cadrul „regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar” (art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008), creând un standard unic de management și performanță atât la operatori economici cu capital privat terț, dar și la operatori privați cu capital majoritar de stat, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului atacat prin faptul că se fundamentează pe o hotărâre de guvern, nelegală la rândul său.

De altfel, instanța reține că întregul caracter anacronic al H.G. nr. 1227/2003 este eliminat de modernitatea O.U.G. nr. 79/2008. A constatat instanța că procesul de privatizare nu poate fi trenat și bazat pe o legislație aferentă anului 2003, ci trebuie raportat la O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990 republicată, care instituie inclusiv mecanisme noi de numire a directorilor acestor operatori economici cu capital de stat, bazate pe necesitatea existenței unor criterii de performanță a activității societăților de stat. A reținut instanța că modul de numire a directorilor operatorilor economici unde Statul e acționar unic/majoritar nu se mai poate întemeia pe H.G. nr. 1227/2003, ci trebuie bazat pe noua legislație, respectiv O.U.G.

nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990. Astfel a concluzionat instanța faptul că H.G. nr. 1227/2003 și ordinul nr. 776/2010 au intrat în coliziune cu O.U.G. nr. 79/2008 și Legea nr. 31/1990, datorită principiului „tempus regit actum”, căci utilizarea H.G. nr. 1227/2003 pentru emiterea unor ordine la nivelul anului 2010 reprezintă un caz prin care emitenții urmăresc ultraactivitatea H.G. nr. 1227/2003, refuzând aplicarea imediată și directă a O.U.G. nr. 79/2008 și a Legii nr. 31/1990. 3. Recursurile formulate de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA București, Ministerul Transporturilor și Guvernul României. Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA București a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Recurenta a precizat că reclamanta a invocat excepția nelegalității dispozițiilor art. 13 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1227/2003, iar instanța a admis excepția de nelegalitate a întregii hotărâri de guvern. S-a invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea instanței care a soluționat excepția nu conține motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților. A fost criticată soluția instanței de fond și pentru considerentul că aceasta nu cuprinde termenul de exercitare a căii de atac. Ministerul Transporturilor a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. A arătat faptul că excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 1227/2003 și a ordinului Ministerului Transportului și Infrastructurii nr. 776/2010 a fost solicitată în contextul în care a fost invocată excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului promovat de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA. Recurentul a precizat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală prin prisma încălcării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și a principiilor fundamentale de drept, principiul neretroactivității legii și principiul tempus regit actum. S-a arătat că instanța de fond a analizat legalitatea hotărârii de guvern atacate prin prisma nerespectării unor dispoziții legale ulterioare emiterii acesteia.

Recurentul a precizat că potrivit actelor de organizare și funcționare ale unităților aflate în portofoliul ministerului, între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și conducătorii unităților aflate în portofoliul său se năștea un raport de mandat prin emiterea ordinului de numire în funcția de director general, președinte al consiliului de administrație. Guvernul României prin motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, indicând ca temei juridic al recursului formulat dispozițiile art. 304 pct. 5,7,9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul Guvernul României a invocat nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Astfel, s-a arătat că nu a fost comunicată încheierea de amânare a pronunțării din data de 9 noiembrie 2012, despre care se menționează expres că face parte din hotărâre. A arătat recurentul că dispozițiile art. 260 C. proc. civ. stabilesc sancțiunea nulității, atunci când lipsește încheierea de ședință prin care se amână pronunțarea hotărârii. Recurentul a arătat că a invocat inadmisibilitatea cererii privind nelegalitatea hotărârii de Guvern atacate, iar instanța de fond nu a răspuns la această excepție. S-a arătat că excepția a fost invocată având în vedere modificarea adusă dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin art. VII din Legea nr. 202/2010, în conformitate cu care poate face obiectul excepției de nelegalitate numai un act administrativ unilateral cu caracter individual.

Cu privire la excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de Guvernul României la instanța de fond, s-a arătat că această instanță a omis să analizeze ori să soluționeze această excepție. Astfel, s-a arătat că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a tuturor prevederilor H.G. nr. 1227/2003, fără a se limita la anumite dispoziții, însă fără a avea în vedere că există acte administrative a căror temeinicie și legalitate nu a fost constatată, ale căror efecte subzistă în raport de prevederile art. 53 și 54 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea S.N. C.F.R. De asemenea, a fost criticată hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată.

Astfel, s-a arătat că eventuala neconformitate a actului administrativ se impunea a fi analizată și stabilită strict în raport cu prevederi ale unor acte normative cu forță juridică superioară, în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, condiție care nu este îndeplinită în situația dedusă judecății. Recurentul a arătat că instanța de fond sesizată cu soluționarea unei excepții de nelegalitate a unui act administrativ trebuia să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

S-a precizat că hotărârea de guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, a normelor de tehnică legislativă, proiectul actului administrativ contestat fiind avizat de autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia, inclusiv avizat favorabil de Consiliul Legislativ prin avizul din 13 octombrie 2003. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursurile și va modifica sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată. În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Critica formulată de recurenți pe fondul excepției de nelegalitate va fi admisă de instanța de control judiciar și constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, va rejudeca pe fond excepția de nelegalitate a actelor atacate și va respinge excepția pentru considerentele ce urmează. Criticile cu privire la necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării, precum și cu privire la excepțiile de inadmisibilitate și a lipsei de interes urmează a fi respinse de Înalta Curte.

Văzând faptul că sancțiunea nulității hotărârii intervine în situația în care lipsește de la dosarul cauzei încheierea de amânare a pronunțării, Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății, aceasta se află la dosarul instanței. De asemenea, prin aceeași încheiere de amânare a pronunțării Curtea s-a pronunțat în legătură cu excepția de inadmisibilitate invocată, iar în cuprinsul sentinței se află și reținerile cu privire la excepția lipsei de interes invocată, iar soluția dată pe aceste excepții urmează a fi menținută de instanța de control judiciar. Înalta Curte a constatat că obiectul cererii aflate spre soluționare la instanța de contencios administrativ îl reprezintă excepția de nelegalitate a dispozițiilor din ordinul nr. 776/2010 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a H.G.

nr. 1227/2003. Prin ordinul nr. 776/2010 emis de către ministrul transporturilor și infrastructurii s-a dispus că „începând cu data de 1 octombrie 2010 domnul A.G.D. a fost numit în funcția de director general și președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism S.F.T.-CFR SA”. Prin H.G. nr. 1227/2003 a fost înființată Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-CFR” SA prin divizarea parțială a S.A.A.F. SA. Instanța de control judiciar a reținut că reclamanta S.D.I. , din perspectiva invocării lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului recursului promovat de recurenta-pârâtă Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA împotriva sentinței nr. 6589 din 20 iunie 2011 a Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, a solicitat controlul de legalitate al H.G.

nr. 1227/2003 și al ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 776/2010 prin care s-a dispus numirea în funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA a domnului A.G.D. În susținerea excepției de nelegalitate s-a susținut că H.G. nr. 1227/2003 este nelegală întrucât prin nicio dispoziție legală nu se conferă ministrului transporturilor și infrastructurii competența funcțională de numire în funcție a unui director general, precum și faptul că prin această modalitate de numire în funcție a unui director general sunt încălcate dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în forma aflată în vigoare la data de 5 noiembrie 2003, data publicării H.G.

nr. 1227/2003, numirea și înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală, iar potrivit art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 președintele consiliului de administrație poate fi și director general. Statutul Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003, în cadrul dispozițiilor art. 17 alin. (2) prevede: „conducerea executivă a S.F.T.-C.F.R. SA este asigurată de directorul general, care este și președinte al consiliului de administrație. Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1227/2003, capitalul social inițial al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA este subscris și vărsat integral de statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Având în vedere aceste dispoziții legale, întrucât Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA are un singur acționar, statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar reprezentantul legal al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este ministrul transporturilor, astfel cum rezultă din prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și din prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Înalta Curte reține că prin emiterea H.G. nr. 1227/2003 nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 31/1990.

De altfel, acest aspect reiese din chiar dispozițiile art. 13 alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 potrivit căruia până la finalizarea procesului de privatizare a Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație, precum și președintele consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului. Președintele consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F. T.-C.F.R.” SA este și directorul general al acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (4) din H.G.

nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, „în exercitarea atribuțiilor sale ministrul transporturilor și infrastructurii emite ordine și instrucțiuni". Înalta Curte a reținut că ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 776/2010 a fost emis în temeiul art. 5 alin. (4) și art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 13 alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 privind înființarea Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA prin divizarea parțială a S.A.A.F.

SA și ale art. 17 alin. (2) din Statutul Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003. Potrivit art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 1227/2003, Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R. SA este o societate comercială cu capital integral de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel cum reiese din prevederile lit. f) pct. 6 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 conducătorii unităților aflate în subordinea, în coordonarea și, respectiv, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii sunt numiți și mandatați să conducă unitățile și sunt eliberați din funcție prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, dacă legislația nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) și alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 până la finalizarea procesului de privatizare a Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA, reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație, precum și președintele consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului. Președintele consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA este și directorul general al acesteia. În același sens sunt și dispozițiile art. 17 alin. (2) din Statutul Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R." SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003 potrivit cărora „conducerea executivă a S.F.T.-C.F.R.

este asigurată de directorul general, care este și președinte al consiliului de administrație". Analizând dispozițiile legale ce au reprezentat fundamentul juridic al ordinului nr. 776/2010 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Înalta Curte a reținut că numirea domnului A.G.D. în funcția de director general și președinte al consiliului de administrație al Societății Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA este în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare. Pentru aceste motive, constatând că atât hotărârea de Guvern atacată, cât și ordinul atacat au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale, nefiind motive de nelegalitate ale acestor acte și faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte va admite recursurile formulate și va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a actelor atacate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile formulate de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA București prin lichidator general I.E. SPRL, Ministerul Transporturilor și Guvernul României împotriva sentinței nr. 6563 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate invocată ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2013.