ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4271/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantele SC J.E. SRL București, SC T.O.C.

SRL Caraș-Severin, SC C.T. SRL Bihor, SC D.R. SRL au chemat în judecată Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună suspendarea executării parțiale a ordinului pârâtului nr. 1172 din

12 noiembrie 2009, respectiv a prevederilor art. 1 pct. 21 și art. 5.

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că în M. Of. nr. 799/24.11.2009, a fost publicat Ordinul

nr. 1172 din 12 noiembrie 2009 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii

prin care se modifică și se completează Normele privind organizarea și efectuarea

transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul

Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1892/2006, publicat

în M. Of. al României, Partea I, nr. 919 și 919 bis/13.11.2006, cu modificările

și completările ulterioare.

Au mai arătat că sunt

deținătoare de licențe pentru activități conexe transportului rutier – activități

de intermediere a operațiunilor de transport rutier public, iar prin dispozițiile

menționate, cuprinse în Ordinul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

nr. 1172/2009, le sunt afectate direct drepturile și interesele în desfășurarea

activității pentru care au obținut în mod legal licențe.

Cu privire la cazul bine

justificat, reclamantele au arătat că temeiul legal invocat în preambulul ordinului

care conține dispozițiile contestate nu au legătură cu dispozițiile art. 1 pct.

21 și art. 5 din ordin, neîncadrându-se la sintagma „va modifica în mod corespunzător

Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților

conexe acestora.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1855 din 21 aprilie 2010, a admis acțiunea reclamantelor astfel cum a fost precizată,

dispunând suspendarea executării parțiale a ordinului nr. 1172/2009 a pârâtului,

respectiv a art. 1 pct. 21 în ceea ce privește art. 136 lit. e) pct. i) și art.

5, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.

3301/2/2010 al acestei instanțe.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, referitor la paguba iminentă, sancțiunea prevăzută

în art. 5 din ordinul contestat este de natură a aduce prejudicii viitoare și previzibile

reclamantelor, acestea fiind în imposibilitatea desfășurării activității cu consecința

intrării iminente a acestora în stare de insolvență și imposibilității de a mai

realiza venituri.

De asemenea, Curtea a

reținut că reprezintă o îndoială puternică și evidență asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, având incidența

asupra unor acte administrative, licențe care au fost emise anterior ordinului ce

conține dispoziții contestate.

Împotriva acestei sentinței

a declarat recurs Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivele recurs invocate

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. învederându-se

interpretarea greșită a raportului juridic dedus judecății și aplicarea greșită

a legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de autoritatea

pârâtă, cât și în ceea ce privește argumentele instanței de fond prin care s-a apreciat

că cererea de suspendare a unor dispoziții din ordinul nr. 1172/2009 îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se arată că în cauză excepțiile

lipsei de obiect și a lipsei de interes erau întemeiate având în vedere faptul că

ordinul a cărui suspendare se solicită – acțiunea administrativă cu caracter normativ

a format obiectul mai multor cereri de suspendare. Iar în cauză s-a pronunțat decizia

nr. 3223 din 17 iunie 2010 prin care, față de o altă sentință, nr. 1045 din 26

februarie 2010, a Curții de Apel București, a fost admis recursul declarat de recurentul-pârât

și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare.

În ceea ce privește argumentarea

pe fond a îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în motivele de recurs se arată că în cauză cererea de suspendare

nu îndeplinea condițiile existenței unor cazuri temeinic justificate și a unei pagube

iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) și t) din Legea nr. 554/2004.

Se critică soluția instanței

de fond, care, deși reține că ordinul contestat adaugă alte prevederi cadrului legal

instituit prin dispozițiile O.U.G. nr. 109/2005, nu indica textul de lege prevăzut

de acest act normativ care să impună limitele de reglementare prin dispozițiile

ierarhic inferioare.

O altă critică se referă

la încălcarea principiului neretroactivității legii. În cauză nu a fost încălcat

acest principiu, textul art. 5 din ordinul contestat dispune pentru viitor, având

ca termen de referință o dată ulterioară publicării acestuia în M. Of.

Prevederile contestate

în speță dispun pentru viitor și condiționează exercițiul acestor activități, începând

din 31 martie 2010, de îndeplinirea unor noi condiții, oportune diminuării riscului

generat de activitățile desfășurate, neputându-se reține lipsa de predictibilitate

a legislației în domeniu.

În ceea ce privește argumentele

privind existența unei pagube emitente, se arată că acestea nu justifică certitudinea

prejudiciului material viitor al reclamantelor care se determină imposibilitatea

desfășurării activității.

Intimatele-reclamante

au depus întâmpinare și concluzii scrise, în termenul de amânare a pronunțării solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Curtea a analizat recursul

declarat în raport de motivele invocate îl apreciază ca nefondat, în cauză fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – respectiv greșita

aplicare a legii în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare

privind executarea parțială a ordinului nr. 1172/2009 emis de recurentul-pârât.

În mod corect au fost

respinse excepțiile lipsei de obiect și a lipsei de interes având în vedere cererea

de suspendare astfel cum a fost precizată și caracterul ordinului contestat – act

administrativ cu caracter normativ ținându-se cont de dispozițiile art. 23 din Legea

nr. 554/2004.

Recursul este fondat,

Curtea apreciind că în cauză cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile cumulative

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea

executării parțiale a ordinului nr. 1172/2009 până la soluționarea irevocabilă a

Dosarului nr. 3301/2/2010 al Curții de Apel București.

Cu privire la împrejurarea

de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității ordinului,

în mod greșit instanța de fond a apreciat că prin ordinul nr. 1172/2009 s-au încălcat

prevederile art. 40 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2005.

Nu se arată în concret

care sunt prevederile din O.U.G. nr. 109/2005 care sunt încălcate, neputându-se

reține lipsa predictibilității în ceea ce privește schimbarea condițiilor de deținere

a unor licențe în condițiile în care O.U.G. nr. 109/2005 conferă autorității pârâte

competența generală de a emite norme de aplicare, inclusiv pentru operatorii de

activități conexe.

Ordinul contestat nu încalcă

principiul neretroactivității legii deoarece conține prevederi ce se aplică pentru

viitor, iar analizarea efectelor acestor măsuri pentru fiecare reclamant nu se poate

realiza pe calea proceduri sumare prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția

existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, în mod greșit a apreciat instanța de fond că este îndeplinită

ca rezultând din aplicarea cap. 5 din ordinul contestat.

Condiția pagubei iminente

poate fi reținută din împrejurări exterioare actului administrativ ce țin exclusiv

de situația specifică persoanei ce se pretinde a fi vătămată, în cauză nefiind demonstrat

un prejudiciu material viitor grav de natură a determina imposibilitatea desființării

activității societăților reclamante.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul

și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea

de suspendare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr.

1855 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2010.