ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Călărași anularea hotărârii nr. 4946 din 26 ianuarie 2009 și totodată

obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

pentru perioada 18 august 1942 – 6 martie 1945 cu începere de la 1 decembrie 2008.

În motivarea acțiunii, reclamanta, a

arătat că s-a născut la data de 18 august 1942 în localitatea Ostrov, județul Constanța, în perioada în care familia acesteia a fost strămutată din Bulgaria

în România.

Reclamanta în susținerea acțiunii a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

situația de avere și declarațiile autentificate ale unor martori care atestă că

familia acesteia a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a

Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2080 din 19 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 4946 din 26 ianuarie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 august 1942 – 6 martie 1945, începând cu data 1 decembrie 2008.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit prin probele administrate

că s-a născut la data de 18 august 1942 în localitatea în care părinții săi au fost refugiați, respectiv localitatea Ostrov, județul Constanța, făcând

obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar

încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii instanței de fond

pârâta, Casa Județeană de Pensii Călărași, a declarat recurs considerând-o

nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului recurenta

arată că în mod greșit s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000 reclamantei, deoarece aceasta nu era născută în 1940 când a avut loc

schimbul de populație ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o

diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în

refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în

această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada

refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați,

al căror statut l-au dobândit.

Intimata-reclamantă și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a

celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel

puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamanta.

Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr.

16653 din 26 februarie 2009 a martorului R.I. din care a rezultat că tatăl și

sora reclamantei s-au aflat în aceeași situație cu aceasta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamantă și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este

de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada în care părinții săi

au făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta – începând

cu data nașterii sale 18 august 1942, a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței civile nr. 2080 din 19 mai 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.