ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași anularea hotărârii nr. 4946 din 26 ianuarie 2009 și totodată obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 august 1942 – 6 martie 1945 cu începere de la 1 decembrie 2008. În motivarea acțiunii, reclamanta, a arătat că s-a născut la data de 18 august 1942 în localitatea Ostrov, județul Constanța, în perioada în care familia acesteia a fost strămutată din Bulgaria în România.

Reclamanta în susținerea acțiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, situația de avere și declarațiile autentificate ale unor martori care atestă că familia acesteia a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2080 din 19 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 4946 din 26 ianuarie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 august 1942 – 6 martie 1945, începând cu data 1 decembrie 2008. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit prin probele administrate că s-a născut la data de 18 august 1942 în localitatea în care părinții săi au fost refugiați, respectiv localitatea Ostrov, județul Constanța, făcând obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta, Casa Județeană de Pensii Călărași, a declarat recurs considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului recurenta arată că în mod greșit s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantei, deoarece aceasta nu era născută în 1940 când a avut loc schimbul de populație ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 16653 din 26 februarie 2009 a martorului R.I. din care a rezultat că tatăl și sora reclamantei s-au aflat în aceeași situație cu aceasta. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar. Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada în care părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta – începând cu data nașterii sale 18 august 1942, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței civile nr. 2080 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.