ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2300 din 02 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași și a anulat Hotărârea nr. 4464 din 26 iulie 2005, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, și să-i acorde drepturile pentru perioada 10 septembrie 1944 - 06 martie 1945. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, din probele administrate în cauză că, prin Hotărârea nr. 4464 din 26 iulie 2005, Casa Județeană de Pensii Călărași - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea reclamantului, cu motivarea că s-a născut la data de 10 septembrie 1944 în timp ce părinții săi erau deja refugiați în România și nu se încadrează în cele 300 de zile de la data strămutării părinților, așa încât nu poate beneficia de drepturile prevăzute de această lege.

În baza probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 10 septembrie 1944 în comuna C., județul Constanța, familia reclamantului fiind refugiată, ca urmare a schimbului de populație dispus prin Tratatul semnat la Craiova la 07 septembrie 1940 între România și Bulgaria. Or, în cauză este necontestat faptul că reclamantul, care s-a născut în perioada refugiului părinților din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate în toată perioada prevăzută de lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu s-a născut în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu și nici nu a fost conceput înainte sau în timpul strămutării. De asemenea, reclamantul nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., în raport cu prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamantul s-a născut, în perioada prevăzută de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în comuna C., județul Constanța unde se stabilise familia sa după strămutare.

În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanța de fond a reținut, întemeiat, că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod corect a apreciat prima instanță că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, comuna Bosna, județul Durostor în anul 1940 și că s-a născut în localitatea în care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”. În consecință, pe baza probatoriului administrat, prima instanță, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut la data de10 septembrie 1944, în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamantul D.C.

se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. În consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală cu respectarea cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și în raport cu jurisprudența Instanței Supreme, precum și a normelor și principiilor de procedură civilă referitoare la administrarea și analiza mijloacelor de probă. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva Sentinței civile nr. 2300 din 02 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.