ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 276/ CA din 6 iulie 2009,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, a anulat hotărârea

din 26 mai 2009, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, și

să-i acorde drepturile conferite de lege.

Pentru a se pronunța

în acest sens, instanța de fond a reținut, din probele administrate în cauză

că, prin Hotărârea din 26 mai 2009, Casa Județeană de Pensii Constanța -

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea reclamantului, cu

motivarea că nu a fost supus schimbului de populație dispus prin Tratatului

semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria și că nașterea

sa nu a avut loc în momentul strămutării părinților săi.

În baza probatoriului

administrat în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la

data de 23 mai 1942 în localitatea Tuzla, Județul Constanța, iar tatăl

reclamantului C.V. a făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie

1940 ca urmare a Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 între

România și Bulgaria.

Or, în cauză este

necontestat faptul că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care

părinții săi au fost nevioți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a

suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit

familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate în toată perioada

prevăzută de lege.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit.

c) din O.U.G nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era

născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație și nu se poate

susține că a fost strămutat din Bulgaria.

De asemenea,

reclamantul nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de

lege.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., în raport cu prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

precum și cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

În esență, criticile

recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor

născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În cauză, este

necontestat faptul că familia intimatului - reclamant a făcut, în anul 1940,

obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria,

semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamantul s-a născut, în

perioada prevăzută de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, în localitatea Tuzla, Județul Constanța unde se stabilise familia

sa după strămutare.

În mod constant, în

practica Înaltei Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a

dispozițiilor din O.G.nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât

obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu

caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din

motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada

6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Astfel, instanța de

fond a reținut, întemeiat, că persoane asupra cărora persecuțiile din motive

etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care

părinții lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele

nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod

corect a apreciat prima instanță că reclamantul a făcut dovada, prin probele

administrate, că părinții săi împreună cu bunicii au fost strămutați în anul

1940 din Bulgaria, localitatea Vulturești, Județul Caliacra în localitatea

Tuzla, Județul Constanța și că s-a născut în localitatea în care aceștia au

fost strămutați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și

părinții săi, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare.

A admite teza

recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între

intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care

aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând

consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

În consecință, pe

baza probatoriului administrat, prima instanță, întemeiat și legal, a reținut

că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut la data de 23 mai 1942, în localitatea de

strămutare a familiei sale, reclamantul C.G. se încadrează în prevederile art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și

beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada

cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6

martie 1945.

În consecință,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală cu respectarea

cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și în raport cu jurisprudența Instanței Supreme, precum și a

normelor și principiilor de procedură civilă referitoare la administrarea și

analiza mijloacelor de probă.

Față de

cele arătate, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și

temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

să fie respins

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 276/

CA din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.