ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2390/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2390/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2008 revizuientul G.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu BC S.P.I.B., sucursala Oradea, SC G.M.I. SRL prin lichidator C.V.A.I.P.U.R.L., G.G., G.L. și SC T. SRL Oradea, revizuirea deciziei 439/COM din 21 noiembrie 2008 în raport cu decizia 270/C/2003 - R ale Curții de Apel Oradea și anularea celei din urmă cu păstrarea Ordonanței 181/COM din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor. Revizuientul susține că pe calea ordonanței președințiale a solicitat Tribunalului Bihor suspendarea efectelor contractului de credit nr. 25 din 10 martie 2000 modificat prin 9 acte adiționale iar prin ordonanța 181/COM din 15 mai 2008 s-a admis cererea, și au fost suspendate efectele contractului de credit.
Instanța de recurs prin decizia 439/2008 a admis recursul BC S.P.I.B. și a respins cererea, deși cu titlu de practică judiciară fusese depusă decizia 270/C/2003 - R a aceleiași instanțe de recurs. Fiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 privind identitatea de părți obiect și cauză, ultima hotărâre urmează a fi anulată. Cererea de revizuire este inadmisibilă și va fi respinsă. Prevederile art. 322 C. proc. civ. stabilesc revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul dacă (pct. 7) există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite în una și aceeași pricină între aceleași persoane având aceeași calitate.
În condițiile pct. 7 al art. 322 revizuirea apare ca o cale extraordinară de atac de reformare, care poate fi admisă în condițiile generale determinate de evocarea fondului în fața instanței de recurs. Prevederile art. 581 C. proc. civ. stabilesc ordonarea măsurilor vremelnice în cazuri grabnice care tind la încetarea unor acte abuzive, în condițiile în care instanța are în vedere numai aparența dreptului, fără a cerceta fondul. Evocarea fondului fiind condiție esențială pentru admisibilitatea revizuirii, se constată că nu este îndeplinită în situația de față, în care ambele soluții date de instanța de recurs aveau ca obiect analiza hotărârilor date de tribunal pe calea ordonanței președințiale.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuient.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de G.C.G. împotriva deciziei nr. 439/COM din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a deciziei nr. 270/C/2003 - R din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.