Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2010

HOTĂRÂRE
17.02.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite formulate de recurentul contestator, cu motivarea că nu există nici un motiv întemeiat pentru încuviințarea cererii de suspendare. Prin decizia civilă nr. 996 din 21 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus respingerea recursului declarat de contestatorii H.V. și H.M., împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Tribunalul a fost investit cu soluționarea recursului declarat de contestatorii H.V. și H.M. împotriva sentinței civile nr. 9525/2007 pronunțată în soluționarea contestației la executare. Potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ. aplicabile în motivarea contestației la executare, hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 400 1 și art. 401 alin. (2), ipoteză de excludere care nu are aplicabilitate în cauză deoarece contestația pârâtului nu vizează nici împărțirea bunurilor comune și nici nu este formulată de o terță persoană. În consecință, hotărârea ce va fi pronunțată de tribunal, va avea caracter irevocabil și prin urmare și încheierile premergătoare situației în care recursul exercitat împotriva lor este inadmisibil.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții H.V. și H.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică. În opinia recurenților titlul executoriu este caduc, situație în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și desființarea actelor de executare silită. Temeiul juridic al recursului este dat de dispoziția O.U.G. nr. 44/2009, Legea nr. 111/1996, Legea nr. 448/2006. La termenul din 17 februarie 2010 instanța de judecată, din oficiu a pus în discuția părților excepția privind inadmisibilitatea recursului. Reclamanții recurenți nu au deschisă calea recursului la recurs, deoarece sistemul căilor de atac este unic și se epuizează prin exercitarea lor, neputându-se promova aceeași cale de atac la instanța de fond.

În speță, prin decizia recurată s-a respins ca inadmisibil recursul promovat de recurenți împotriva încheierii din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, iar împotriva acestei decizii recurenții nu mai aveau deschisă calea de atac a recursului. În consecință în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va dispune respingerea recursului promovat de reclamanți ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții H.V. și H.M. împotriva deciziei nr. 996 R din 21 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2862/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Petenta S.U. a formulat calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1035/R din 5 10 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, criticând-o pentru nelegalitate și neteme
ÎCCJ 2011-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6376/2011
sta în proces. Și identitatea de cauză este prezentă în speță, reprezentând întreg complexul de fapte pe care le-a invocat reclamantul atât în prezenta cauză cât și în cea anterioară pentru valorificarea pretențiilor sale, fapte analizate d
ÎCCJ 2010-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1037/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 42 din 19 februarie 2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis contestația formulată de V.D. în contradictoriu cu SC R. SRL Br
ÎCCJ 2012-10-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3968/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată în cadrul apelului înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de
ÎCCJ 2010-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4551/2010
o decizie nelegală. In rejudecare, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 246/A din 8 septembrie 2008, a respins, ca nefundat, apelul pârâților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei tribuna
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă