ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2821/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC T.B. SRL cu

sediul în Piatra Neamț a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. București,

solicitând să fie obligată la renegocierea contractului de arendă nr. 1/2001

asupra cuantumului arendei conform art. 9.2 din contract.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 9954 din 29 septembrie 2008, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că la data de 25 februarie 2008, a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în realizare prin care se solicita renegocierea contractului sub

aspectul cuantumului arendei datorată în anul 2002 așa încât sunt aplicabile

prevederile art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958. Apărările reclamantei

privind întreruperea cursului prescripției până la pronunțarea unei hotărâri

judecătorești irevocabile asupra unei sentințe arbitrale care a soluționat

aceeași cauză, au fost înlăturate pentru că prin hotărârea menționată, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de arbitrare, iar cursul prescripției, potrivit

art. 16 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 nu se consideră întrerupt

dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau s-a perimat.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 151 din 18 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, considerând că se întrerupe cursul prescripției

numai dacă cererea de chemare în judecată anterioară nu a fost respinsă,

anulată sau perimată.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

prevederile art. 9.2 din contract, obligau A.D.S. la renegocierea cuantumului

arendei, renegociere pe care a refuzat-o la 11 februarie 2003 prin adresa nr. 31014.

Prin acțiunea arbitrală

reclamanta a solicitat să se constate că a plătit suma de 12.472.855.005 lei

pentru anul agricol 2002 - 2003, iar instanța arbitrală a admis cererea prin

sentința nr. 169 din 30 septembrie 2003, menținută prin decizia nr. 197 din 5

martie 2003 a Curții de Apel București, soluții reformate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, care prin decizia nr. 2658 din 19 aprilie 2005, a respins,

ca inadmisibilă, acțiunea arbitrală.

Astfel, instanța nu s-a

pronunțat asupra fondului litigiului ci pe necompetența tribunalului arbitral

așa încât prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

nu sunt aplicabile.

A mai susținut recurenta că

toate procesele inițiate de A.D.S. în temeiul contractului nr. 1/2001 prin care

îi solicita plata unor despăgubiri privind lipsa de folosință pe perioada 2003 -

2006 au fost soluționate favorabil recurentei, constatându-se inexistența

debitelor pretinse.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 1 și 3 din

Decretul nr. 167/1958 stabilesc stingerea dreptului la acțiune, având un obiect

patrimonial, prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani. Art.

7 din decret stabilește data de la care începe să curgă termenul de prescripție

iar acesta este aceea când se naște dreptul la acțiune; art. 16 prevede

întreruperea cursului prescripției, printre altele prin introducerea cererii de

chemare în judecată sau de arbitrare cu condiția ca să nu se fi pronunțat

încetarea procesului, cererea de chemare în judecată sau executarea să fi fost

respinsă, anulată sau perimată.

Indiferent dacă cererea de

arbitrare a fost adresată unui organ necompetent, condiția alin. (2) al art. 16

din decret, este imperativă. Astfel, cererea de arbitrare a fost respinsă iar alin.

(2) din textul citat, nu face distincția între judecata pe fond sau pe excepție

așa încât în lipsa unei asemenea condiționări, interpretarea dată de recurentă

este lipsită de temei.

În privința soluționării

favorabile a altor litigii izvorâte din același contract, acestea exced vreunei

analize în recursul de față.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 151

din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC T.B. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 151 din 18 martie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2009.