ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2821/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T.B. SRL cu sediul în Piatra Neamț a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. București, solicitând să fie obligată la renegocierea contractului de arendă nr. 1/2001 asupra cuantumului arendei conform art. 9.2 din contract. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 9954 din 29 septembrie 2008, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea. Instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 25 februarie 2008, a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în realizare prin care se solicita renegocierea contractului sub aspectul cuantumului arendei datorată în anul 2002 așa încât sunt aplicabile prevederile art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958.

Apărările reclamantei privind întreruperea cursului prescripției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile asupra unei sentințe arbitrale care a soluționat aceeași cauză, au fost înlăturate pentru că prin hotărârea menționată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de arbitrare, iar cursul prescripției, potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 nu se consideră întrerupt dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau s-a perimat. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 151 din 18 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, considerând că se întrerupe cursul prescripției numai dacă cererea de chemare în judecată anterioară nu a fost respinsă, anulată sau perimată.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că prevederile art. 9.2 din contract, obligau A.D.S. la renegocierea cuantumului arendei, renegociere pe care a refuzat-o la 11 februarie 2003 prin adresa nr. 31014. Prin acțiunea arbitrală reclamanta a solicitat să se constate că a plătit suma de 12.472.855.005 lei pentru anul agricol 2002 - 2003, iar instanța arbitrală a admis cererea prin sentința nr. 169 din 30 septembrie 2003, menținută prin decizia nr. 197 din 5 martie 2003 a Curții de Apel București, soluții reformate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 2658 din 19 aprilie 2005, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea arbitrală.

Astfel, instanța nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului ci pe necompetența tribunalului arbitral așa încât prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile. A mai susținut recurenta că toate procesele inițiate de A.D.S. în temeiul contractului nr. 1/2001 prin care îi solicita plata unor despăgubiri privind lipsa de folosință pe perioada 2003 - 2006 au fost soluționate favorabil recurentei, constatându-se inexistența debitelor pretinse. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 stabilesc stingerea dreptului la acțiune, având un obiect patrimonial, prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

Art. 7 din decret stabilește data de la care începe să curgă termenul de prescripție iar acesta este aceea când se naște dreptul la acțiune; art. 16 prevede întreruperea cursului prescripției, printre altele prin introducerea cererii de chemare în judecată sau de arbitrare cu condiția ca să nu se fi pronunțat încetarea procesului, cererea de chemare în judecată sau executarea să fi fost respinsă, anulată sau perimată. Indiferent dacă cererea de arbitrare a fost adresată unui organ necompetent, condiția alin. (2) al art. 16 din decret, este imperativă. Astfel, cererea de arbitrare a fost respinsă iar alin. (2) din textul citat, nu face distincția între judecata pe fond sau pe excepție așa încât în lipsa unei asemenea condiționări, interpretarea dată de recurentă este lipsită de temei.

În privința soluționării favorabile a altor litigii izvorâte din același contract, acestea exced vreunei analize în recursul de față. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 151 din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 151 din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.