ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4557/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 35 din 15

ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 4020/117/2008, Tribunalul Cluj a admis

în parte acțiunea formulată de reclamantele T.V., C.M. și G.A. împotriva

pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe care l-a obligat pârâtul să

emită dispoziție motivată de restituire prin echivalent pentru terenul de 5196

mp situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 18867 Cluj-Napoca și pentru

terenul de 2100 mp situat în Cluj-Napoca, prin propunere de despăgubiri, precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea sentinței, s-a reținut

că imobilele a căror restituire s-a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 -

situate în Cluj-Napoca, înscrise în C.F. nr. 18867 și nr. 18869 cu nr. top

21894 și 21895 - au fost proprietatea antecesoarei reclamantelor, A.M., în cotă

de 5/8 parte, respectiv a reclamantelor, în cotă de câte 1/8 parte, iar în temeiul

Decretului nr. 950/1974, aceste imobile au trecut în proprietatea Statului

Român, respectiv suprafața de 2100 mp situată în str. F. și suprafața de 5196

mp situată în str. C. nr. 100.

Pe aceste terenuri s-au construit

blocuri de locuințe, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

integral terenurile expropriate, astfel încât reclamante sunt îndreptățite la

restituire prin echivalent, conform art. 3, art. 4 și art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de către pârât

împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

150/A din 8 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea de obligare

a pârâtului să emită dispoziție motivată, întrucât unitatea deținătoare a

imobilelor nu a răspuns notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art.

25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în prezenta cauză, nu s-a constatat

îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii, ci numai întinderea

dreptului lor cu privire la imobilul teren în suprafață de 2100 mp situat în

Cluj-Napoca.

Instanța a înlăturat critica adusă

sentinței referitoare la incidența dispozițiilor Legii nr. 18/2001 în privința

terenului situat în str. F. f.n.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991.

Prin sentința civilă nr. 12486 din 14

noiembrie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a statuat în sensul că terenul

situat în str. C. nr. 100 s-a expropriat, fiind ocupat de construcții și nu

intră sub incidența dispozițiilor art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și

art. 34 din Legea nr. 1/2000. Această sentință a fost pronunțată în

contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și

este opozabilă pârâtului care, potrivit art. 2 din HG nr. 1172/2001, este

președintele Comisiei Locale de fond funciar.

Fiind statuat că terenul în

suprafață de 2100 mp situat în Cluj-Napoca, str. F. f.n., este supus regimului

juridic al Legii nr. 10/2001, această statuare se impune și în prezenta cauză

în virtutea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, invocând cazul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea la

emiterea dispoziției referitoare la terenul situat în Cluj-Napoca, str. C. nr.

100, s-a arătat că recurentul nu s-a opus admiterii acestui petit, dar în

modalitatea propusă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nefiind

vorba despre un refuz de soluționare a notificării, ci despre derularea lentă a

formalităților administrative în vederea emiterii dispoziției primarului, în

condițiile în care singurul criteriu de soluționare a dosarelor este numărul de

ordine.

În ceea ce privește terenul situat

in Cluj-Napoca, str. F. f.n., dosarul de revendicare cu numărul de ordine 1965 a fost transmis Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor, aplicabile fiind dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, deoarece terenul era situat în extravilanul localității la momentul

preluării abuzive.

Examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat.

Instanța de judecată fiind învestită

în cauză cu cererea de soluționare în fond a notificărilor nr. 1810 și 1811 din

25 octombrie 2001 formulate de către reclamantele din cauză în baza Legii nr.

10/2001, în mod corect, instanța de apel a menținut hotărârea tribunalului prin

care s-a dispus obligarea primarului la emiterea unei dispoziții conținând

propunere de despăgubiri pentru terenurile a căror restituire în natură nu este

posibilă.

Dispoziția din sentință relevă o

aplicare corespunzătoare a Deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, în sensul că, în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

și notificarea persoanei îndreptățite prin care s-a solicitat restituirea în

natură a imobilelor preluate abuziv.

Prin motivele de recurs, se invocă

derularea lentă a procedurii administrative, ceea ce înseamnă că recurentul

susține inexistența unui refuz de soluționare a notificării în ceea ce privește

terenul din str. C. nr. 100, ca premisă de aplicare a Deciziei XX și de

soluționare în fond a notificării de către însăși instanța de judecată.

Prin asemenea susțineri, însă,

recurentul își invocă propria culpă în nesoluționarea notificării până la

această dată, din moment ce se prevalează de modul de organizare internă a

activității desfășurate în temeiul Legii nr. 10/2001 și formulând simple

alegații, fără vreun indiciu al veridicității acestora.

Deși s-a preocupat de notificarea

nr. 1811 privind celălalt teren, din str. F., în cursul anului 2006, în sensul

că a înaintat-o la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (fila 54 dosar

fond), recurentul nu a arătat motivul pentru care nu a fost soluționată

notificarea nr. 1810 privind terenul din str. C., prioritar celei cu număr mai

mare, 1811, câtă vreme a pretins soluționarea notificărilor în raport de

numărul de ordine.

De asemenea altfel, nu s-a făcut

dovada îndeplinirii, până la data introducerii cererii de chemare în judecată

în prezenta cauză - 29 septembrie 2008, a vreunui act în dosarul administrativ

întocmit în baza notificării nr. 1810, singurul demers fiind datat noiembrie

2008 (fila 57 dosar fond).

În aceste condiții, se apreciază că,

în mod corect, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, pentru

considerentul că a existat un refuz nejustificat de soluționare a notificării,

criticile recurentului, pe acest aspect, fiind nefondate.

În ceea ce privește terenul în

suprafață de 2100 mp situat în Cluj-Napoca, str. F. f.n., înscris în cartea

funciară nr. 19138 Cluj-Napoca, se reține că recurentul pretinde că nu sunt

incidente prevederile Legii nr. 10/2001, acesta fiind și motivul pentru care

Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 învestită cu soluționarea notificării a

procedat la trimiterea acesteia, pe cale administrativă, la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Se constată că prin sentința civilă

nr. 12486 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în

dosarul nr. 13527/211/2008, definitivă și irevocabilă (dovadă realizată în prezentul

recurs - file 40-42), instanța de judecată, învestită cu soluționarea cererii

de obligare a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 la reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu (ca, de altfel, și asupra

terenului din str. C.), a tranșat chestiunea incidenței legii speciale sub imperiul

căreia se soluționează cererea proprietarului deposedat abuziv de către stat,

de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că regimul juridic al ambelor

terenuri permite recunoașterea dreptului în raport de dispozițiile Legii nr.

10/2001, și nu ale Legii nr. 18/1991.

Astfel, s-a arătat că nu sunt

întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001,

deoarece terenul în litigiu se afla în intravilan, atât la data preluării de

către stat, cât și la data notificării, în intravilan.

Constatările instanței de judecată

din procesul anterior se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, în

virtutea efectului negativ al acestei instituții procesuale, în sensul că

aspectele de fapt și de drept irevocabil dezlegate nu pot fi repuse în discuție

și reanalizate într-un litigiu ulterior.

Ca atare, nu s-ar putea reține

contrariul a ceea ce s-a tranșat irevocabil, cu atât mai mult cu cât recurentul

nu a infirmat în cauză efectele produse de hotărârea judecătorească menționată

și nici nu a combătut constatările din acea hotărâre prin mijloacele de probă

administrate, învederând doar că a procedat, în cursul anului 2006, la

trimiterea notificării pe cale administrativă, în vederea soluționării în baza

legilor fondului funciar.

În aceste condiții, în mod corect a

constatat instanța de apel - care a menținut hotărârea primei instanțe - că

terenul în litigiu este supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 10/2001,

obligând autoritatea administrativă locală la emiterea unei decizii cu propunere

de despăgubiri, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Faptul că unitatea deținătoare deja

s-a dezînvestit de soluționarea notificării nu împiedică executarea dispoziției

conținute în sentință, deoarece, prin demersuri proprii, aceasta trebuie să se

asigure că va reprimi notificarea de la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a proceda la emiterea dispoziției administrative, în conformitate cu

hotărârea judecătorească pronunțată în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, făcând aplicarea dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 274 C. proc. civ., va

obliga pe recurentul-pârât la 900 lei cheltuieli de judecată în favoarea

intimatelor reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 150/A

din 8 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurentul pârât la 900

lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimatele reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2010.