ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4557/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 35 din 15 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 4020/117/2008, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele T.V., C.M. și G.A. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe care l-a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de restituire prin echivalent pentru terenul de 5196 mp situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 18867 Cluj-Napoca și pentru terenul de 2100 mp situat în Cluj-Napoca, prin propunere de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea sentinței, s-a reținut că imobilele a căror restituire s-a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 - situate în Cluj-Napoca, înscrise în C.F.

nr. 18867 și nr. 18869 cu nr. top 21894 și 21895 - au fost proprietatea antecesoarei reclamantelor, A.M., în cotă de 5/8 parte, respectiv a reclamantelor, în cotă de câte 1/8 parte, iar în temeiul Decretului nr. 950/1974, aceste imobile au trecut în proprietatea Statului Român, respectiv suprafața de 2100 mp situată în str. F. și suprafața de 5196 mp situată în str. C. nr. 100. Pe aceste terenuri s-au construit blocuri de locuințe, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă integral terenurile expropriate, astfel încât reclamante sunt îndreptățite la restituire prin echivalent, conform art. 3, art. 4 și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de către pârât împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 150/A din 8 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea de obligare a pârâtului să emită dispoziție motivată, întrucât unitatea deținătoare a imobilelor nu a răspuns notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în prezenta cauză, nu s-a constatat îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii, ci numai întinderea dreptului lor cu privire la imobilul teren în suprafață de 2100 mp situat în Cluj-Napoca. Instanța a înlăturat critica adusă sentinței referitoare la incidența dispozițiilor Legii nr. 18/2001 în privința terenului situat în str. F. f.n. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 12486 din 14 noiembrie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a statuat în sensul că terenul situat în str. C. nr. 100 s-a expropriat, fiind ocupat de construcții și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000. Această sentință a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și este opozabilă pârâtului care, potrivit art. 2 din HG nr. 1172/2001, este președintele Comisiei Locale de fond funciar. Fiind statuat că terenul în suprafață de 2100 mp situat în Cluj-Napoca, str. F. f.n., este supus regimului juridic al Legii nr. 10/2001, această statuare se impune și în prezenta cauză în virtutea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, invocând cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește obligarea la emiterea dispoziției referitoare la terenul situat în Cluj-Napoca, str. C. nr. 100, s-a arătat că recurentul nu s-a opus admiterii acestui petit, dar în modalitatea propusă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nefiind vorba despre un refuz de soluționare a notificării, ci despre derularea lentă a formalităților administrative în vederea emiterii dispoziției primarului, în condițiile în care singurul criteriu de soluționare a dosarelor este numărul de ordine.

În ceea ce privește terenul situat in Cluj-Napoca, str. F. f.n., dosarul de revendicare cu numărul de ordine 1965 a fost transmis Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aplicabile fiind dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece terenul era situat în extravilanul localității la momentul preluării abuzive. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Instanța de judecată fiind învestită în cauză cu cererea de soluționare în fond a notificărilor nr. 1810 și 1811 din 25 octombrie 2001 formulate de către reclamantele din cauză în baza Legii nr. 10/2001, în mod corect, instanța de apel a menținut hotărârea tribunalului prin care s-a dispus obligarea primarului la emiterea unei dispoziții conținând propunere de despăgubiri pentru terenurile a căror restituire în natură nu este posibilă.

Dispoziția din sentință relevă o aplicare corespunzătoare a Deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, în sensul că, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond și notificarea persoanei îndreptățite prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv. Prin motivele de recurs, se invocă derularea lentă a procedurii administrative, ceea ce înseamnă că recurentul susține inexistența unui refuz de soluționare a notificării în ceea ce privește terenul din str. C. nr. 100, ca premisă de aplicare a Deciziei XX și de soluționare în fond a notificării de către însăși instanța de judecată.

Prin asemenea susțineri, însă, recurentul își invocă propria culpă în nesoluționarea notificării până la această dată, din moment ce se prevalează de modul de organizare internă a activității desfășurate în temeiul Legii nr. 10/2001 și formulând simple alegații, fără vreun indiciu al veridicității acestora. Deși s-a preocupat de notificarea nr. 1811 privind celălalt teren, din str. F., în cursul anului 2006, în sensul că a înaintat-o la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (fila 54 dosar fond), recurentul nu a arătat motivul pentru care nu a fost soluționată notificarea nr. 1810 privind terenul din str. C., prioritar celei cu număr mai mare, 1811, câtă vreme a pretins soluționarea notificărilor în raport de numărul de ordine.

De asemenea altfel, nu s-a făcut dovada îndeplinirii, până la data introducerii cererii de chemare în judecată în prezenta cauză - 29 septembrie 2008, a vreunui act în dosarul administrativ întocmit în baza notificării nr. 1810, singurul demers fiind datat noiembrie 2008 (fila 57 dosar fond). În aceste condiții, se apreciază că, în mod corect, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, pentru considerentul că a existat un refuz nejustificat de soluționare a notificării, criticile recurentului, pe acest aspect, fiind nefondate.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 2100 mp situat în Cluj-Napoca, str. F. f.n., înscris în cartea funciară nr. 19138 Cluj-Napoca, se reține că recurentul pretinde că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, acesta fiind și motivul pentru care Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 învestită cu soluționarea notificării a procedat la trimiterea acesteia, pe cale administrativă, la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Se constată că prin sentința civilă nr. 12486 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 13527/211/2008, definitivă și irevocabilă (dovadă realizată în prezentul recurs - file 40-42), instanța de judecată, învestită cu soluționarea cererii de obligare a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu (ca, de altfel, și asupra terenului din str. C.), a tranșat chestiunea incidenței legii speciale sub imperiul căreia se soluționează cererea proprietarului deposedat abuziv de către stat, de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că regimul juridic al ambelor terenuri permite recunoașterea dreptului în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, și nu ale Legii nr. 18/1991.

Astfel, s-a arătat că nu sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul în litigiu se afla în intravilan, atât la data preluării de către stat, cât și la data notificării, în intravilan. Constatările instanței de judecată din procesul anterior se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, în virtutea efectului negativ al acestei instituții procesuale, în sensul că aspectele de fapt și de drept irevocabil dezlegate nu pot fi repuse în discuție și reanalizate într-un litigiu ulterior.

Ca atare, nu s-ar putea reține contrariul a ceea ce s-a tranșat irevocabil, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a infirmat în cauză efectele produse de hotărârea judecătorească menționată și nici nu a combătut constatările din acea hotărâre prin mijloacele de probă administrate, învederând doar că a procedat, în cursul anului 2006, la trimiterea notificării pe cale administrativă, în vederea soluționării în baza legilor fondului funciar. În aceste condiții, în mod corect a constatat instanța de apel - care a menținut hotărârea primei instanțe - că terenul în litigiu este supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 10/2001, obligând autoritatea administrativă locală la emiterea unei decizii cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Faptul că unitatea deținătoare deja s-a dezînvestit de soluționarea notificării nu împiedică executarea dispoziției conținute în sentință, deoarece, prin demersuri proprii, aceasta trebuie să se asigure că va reprimi notificarea de la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a proceda la emiterea dispoziției administrative, în conformitate cu hotărârea judecătorească pronunțată în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la 900 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatelor reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 150/A din 8 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurentul pârât la 900 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimatele reclamante. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.