ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4621/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 90 din 21

mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a pct. 86 din anexa

nr. 63 la H.G. nr. 1350/2001

privind atestarea domeniului

public al județului Dâmbovița, precum și al municipiului Târgoviște, al

orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, excepție invocată de petenții

M.P.M.,

M.C., M.E., S.I.L. și S.M., în contradictoriu cu pârâții comuna Pucheni, prin

primar, și Guvernul României.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin prevederile pct. 86 din anexa

nr. 63 la H.G. nr. 1350/2001 a fost atestat ca aparținând domeniului public al comunei

Pucheni terenul în suprafață de 200 mp – Centru civic – „Piață”, cu următoarele

mențiuni:

- vecinătăți: teren Primărie, M.P.,

drum comunal și pârâul Valea Largă;

- anul dobândirii – 1999;

- actul de proprietate – Hotărârea

Consiliului Local nr. 18/1999.

A reținut instanța că H.G. nr. 1350/2001

a fost adoptată pe baza documentației înaintate de autoritatea

administrativ-teritorială și a notei de fundamentare întocmite de Ministerul

Administrației și Internelor, semnată de prefectul Județului Dâmbovița, de

președintele Consiliului Județean Dâmbovița și avizată favorabil de Ministerul

Justiției și Ministerul Finanțelor.

A mai reținut instanța că inventarul

bunurilor proprietate publică a fost întocmit conform

Normelor

tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public

al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, aprobate prin H.G. nr. 548/1999,

fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comune Pucheni nr. 18 din 28

august 2009, în cuprinsul căreia este menționat imobilul respectiv, la poziția

nr. 8 din anexa nr. 1.

Curtea de apel a reținut

că, întrucât are destinația de piață publică, terenul în litigiu este prin

natura sa de uz și de interes public în sensul prevederilor art. 1 și pct. III

din anexa la Legea nr. 213/1998, și ale anexei nr. 3 la Normele aprobate prin H.G. nr. 548/1999, astfel că includerea sa în domeniul public al comunei

Pucheni s-a făcut cu respectarea normelor legale incidente, motiv pentru care

pct. 86 din anexa nr. 63 la H.G. nr. 1350/2001 nu încalcă nicio dispoziție

legală în materia atestării bunurilor aparținând domeniului public al

unităților administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește

apărarea reclamanților referitoare la faptul că terenul în litigiu a fost

proprietatea autorului lor M.C.P., Curtea a precizat că aceasta nu va face

obiectul analizei, întrucât instanța nu a fost învestită cu o acțiune în

contencios administrativ având ca obiect anularea actului și nici cu o acțiune

prin care reclamanții să urmărească realizarea dreptului pretins, ci a fost

învestită cu o excepție de nelegalitate în procedura reglementată de art. 4 din

Legea nr. 554/2004, în cadrul căreia se analizează legalitatea actului

administrativ contestat în raport cu actele normative cu forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea cărora actul a fost emis.

Împotriva sentinței civile nr. 90

din 21 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții M.P.M., M.C. și M.E.,

criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita

aplicare a legii.

S-a criticat hotărârea judecătorească

pentru faptul că în mod eronat Curtea de Apel a respins excepția de

nelegalitate a pct. 86 al H.G. nr. 1350/201 și al Anexei 63, terenul în litigiu

nefiind o piață publică și aflându-se în punctul „În piață”.

Astfel, acest teren nu se încadrează în

categoria bunurilor proprietate publică, Hotărârea Consiliului Local Pucheni

nr. 14/1992 și nici H.G. nr. 1350/2001, nereprezentând un mod de dobândire a

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 200 mp.

Se mai precizează în motivul de recurs că

reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului în

litigiu, ci doar Anexa nr. 2 poziția 8 din H.G. nr. 14/1992 menționează greșit

că acesta face parte din domeniul privat al comunei Pucheni.

Recurenții arată că acest teren a fost dintotdeauna

proprietatea autorului lor M.V.P. și a autorilor acestuia, fără să fie vreodată

trecut în proprietatea statului.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de recurs, actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Instanța Curții de Apel Ploiești, a fost

sesizată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu o excepție de nelegalitate a H.G.

nr. 1350/2001, Anexa nr. 63, privitor la un imobil inventariat la poziția 86.

Această excepție de nelegalitate a fost

respinsă la fond, întrucât H.G. nr. 13250/2001 a fost adoptată cu respectarea

prevederilor Constituției României, art. 107 și de Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul său juridic.

Corect prima instanță a apreciat că

această Hotărâre de Guvern a respectat procedura specială a Legii nr. 213/1998,

respectiv s-a întocmit inventarierea bunurilor aparținând domeniului public al

unității administrativ-teritoriale, inventarele însușite de Consiliul Local

Pucheni fiind centralizate.

Acest imobil – teren figurează în

domeniul public al intimatului „teren civic – în piață” pentru suprafața de 200

mp, fiind deci o piață publică.

Faptul că prima instanță nu a reținut că

terenul a fost proprietatea autorilor recurenților pe cale de uzucapiune, a

fost un punct de vedere corect, întrucât conform art. 4 din Legea nr. 554/2004,

legalitatea actului administrativ, se raportează la respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la momentul emiterii lui și nu la situații invocate de alte

persoane.

Pe prevederile art. 4 nu se poate face o

comparare de titluri și nici nu se poate discuta valabilitatea titlului de

proprietate al intimatului în temeiul căruia deține imobilul, acest lucru fiind

obiect al acestei proceduri judiciare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte

de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică,

motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de M.P.M., M.C. și M.E., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.P.M.,

M.C. și M.E. împotriva sentinței civile nr. 90 din 21 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2009.