ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6713/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița - Năsăud, secția civilă, la 26 mai 2006, reclamantele B.G.A. și M.M.O. au solicitat, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, reprezentată prin Prefect, anularea parțială a Ordinului nr. 92 din 19 aprilie 2006, în ce privește art. 3 din ordin, obligarea intimatei la emiterea unui ordin de restituire prin echivalent a imobilelor solicitate spre restituire, în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL. În motivarea contestației s-a arătat că prin procesul-verbal nr. 882/B din 7 septembrie 2002 Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a constatat că pentru imobilele solicitate de reclamante se pot acorda despăgubiri în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL.

Prin aceasta dosarul reclamantelor a fost practic soluționat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nemodificate. Procesul verbal și documentația aferentă au fost comunicate Ministerului Finanțelor care a tergiversat executarea ordinului, ajungându-se la o nouă soluționare a notificării, potrivit Legii nr. 247/2005. Pârâta a formulat cerere de arătare a titularului dreptului prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întrucât prin Ordinul nr. 92/19 aprilie 2004 prefectul a făcut doar propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale. Evaluarea și acordarea acestora este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu art. 16, titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 986 F din 6 decembrie 2006, Tribunalul Bistrița - Năsăud, secția civilă, a respins ca neîntemeiate atât acțiunea cât și cererea de arătare a titularului dreptului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, notificările prin care persoana îndreptățită solicită sau optează pentru acordarea de despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază teritorială se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv. Activitatea prefecturii se finaliza printr-un proces-verbal în care se consemna rezultatul evaluării. Conform art. 37 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, procesul-verbal cuprinzând rezultatul evaluării împreună cu materialele depuse de persoana îndreptățită se înaintau Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru acordarea despăgubirilor bănești cuvenite, prin art. 40 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut faptul că în termen de 1 an de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor, care pot fi plafonate. Cu toate că s-a instituit un termen până la care să se adopte legea specială care să reglementeze procedura acordării despăgubirilor bănești, o asemenea lege nu a mai fost acordată. Prin Legea nr. 247/2005 s-au prevăzut numai două tipuri de măsuri reparatorii care pot fi acordate și anume: compensarea cu alte bunuri sau servicii, respectiv despăgubiri acordate în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Această lege obligă, prin art. 24 din Titlul VII, la reanalizarea proceselor-verbale încheiate de prefecturi în termen de 60 de zile de la intrarea sa în vigoare. în temeiul acestor dispoziții legale, Prefectul județului Bistrița Năsăud a procedat la reanalizarea notificării reclamantelor și a emis Ordinul nr. 92/2006 conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor. Legea nouă, nr. 247/2005, se aplică imediat situațiilor obiective (legale), adică acelor situații juridice al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor. Stricto sensu este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, iar lato sensu, prezentul și viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment și materializate fie în situații juridice care urmează să existe, să se modifice sau să stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute.

In speță, dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport juridic sunt imperativ stabilite, în condițiile în care au fost adoptate măsuri reparatorii prin echivalent potrivi legii vechi, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă, de imediată aplicare. Legea nouă determină imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin capitolul VII pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 s-au instituit noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor. Întrucât, în planul dreptului intertemporal, toate aceste dispoziții, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.

Prin urmare, pretențiile reclamantelor de plată a despăgubirilor bănești în condițiile legii vechi sunt neîntemeiate. Deoarece plata despăgubirilor bănești propuse spre acordare în condițiile Legii nr. 10/2001, în forma inițială, nu s-a putut realiza în lipsa legii speciale care trebuia adoptată potrivit art. 40, iar potrivit Legii nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile bănești urmează regimul de conversie prevăzut de titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul la despăgubiri invocat de reclamante este supus acțiunii legii noi, de imediată aplicare. În lipsa legii speciale care să reglementeze procedura de acordare a despăgubirilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, este neîntemeiată solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor bănești propuse inițial, atâta timp cât și în temeiul Legii nr. 10/2001 pârâta făcea doar o ofertă de despăgubire, care se înainta Ministerului Finanțelor Publice.

Nu există și nici nu a existat vreo reglementare legală în temeiul căreia pârâtei să-i revină obligația plății despăgubirilor bănești propuse ca măsură reparatorie prin echivalent. Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 93A din 30 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat, în esență, că în aplicarea art. 24 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost emis ordinul atacat de către reclamante, astfel că nu s-ar putea face aplicarea legii mai favorabile, pentru că nu există în vigoare o astfel de lege, ci numai Legea nr. 247/2005 care reglementează acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, în sensul transformării lor în titluri de despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Decizia instanței de apel este nelegală, fiind dată în mod lapidar, sumar și confuz, fără să răspundă coerent problemelor ridicate de reclamante prin apel. Reclamantele au atacat Ordinul emis, la art. 3 care stabilește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate potrivit legii speciale. Notificarea reclamantelor se înscrie în situațiile de restituire prevăzute de art. 36 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc competența prefectului în soluționarea notificării atunci când persoana optează pentru restituirea prin despăgubiri bănești.

în urma analizării notificării lor, prin procesul-verbal nr. 882/B in 7 septembrie 2002 Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a constatat că pentru imobilele solicitate de reclamante se pot acorda despăgubiri în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL. Atât sentința cât și decizia încalcă dispozițiile art. 1 C. civ. și art. 15 din Constituție care stipulează că legea dispune numai pentru viitor. Emițând ordinul atacat, intimata a aplicat Legea nr. 247/2005 asupra notificării reclamantelor care fusese soluționată în ședința Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în baza Legii nr. 10/2001 nemodificată.

Cum însăși instanța recunoaște, activitatea instituției prefectului s-a încheiat prin emiterea procesului-verbal nr. 882/B din 7 septembrie 2002. Dispozițiile legale invocate de instanță și pe care aceasta și-a întemeiat hotărârea, sunt aplicabile numai situațiilor în care notificările persoanelor îndreptățite la retrocedare sunt nesoluționate sau sunt în curs de soluționare la entitățile învestite cu soluționarea, nu și notificărilor soluționate și înaintate în temeiul legii nemodificate Ministerului de Finanțe Publice în vederea achitării despăgubirilor.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamantele s-au adresat cu notificare Prefecturii județului Bistrița - Năsăud, în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul preluat abuziv, solicitând acordarea de despăgubiri în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005. În condițiile art. 16 din H.G.

nr. 614/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în vigoare la data transmiterii notificării de către reclamante, pentru evaluarea cât mai corectă a despăgubirilor ce urmează să se acorde persoanelor care intră sub incidența legii, la prefecturi se vor organiza comisii constituite din personal din cadrul prefecturilor, direcției generale a finanțelor publice, aparatului propriu al consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București și al inspecției județene de construcții.

Este necesar ca personalul desemnat de prefecți să realizeze primirea și centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor bănești să fie foarte bine instruit și să cunoască dispozițiile legii, inclusiv situațiile concrete în care legea prevede posibilitatea acordării de despăgubiri bănești [alin. (1)]. Comisiile au următoarele atribuții principale: a) primesc notificările depuse prin intermediul executorului judecătoresc, prin care persoanele îndreptățite solicită acordarea de despăgubiri bănești, precum și ofertele de acordare a despăgubirilor bănești pentru situațiile concrete în care legea prevede această măsură reparatorie; b)verifică dacă actele depuse sunt cele stabilite de lege, le înregistrează într-un registru special și formează un dosar distinct pentru fiecare caz; c) convoacă persoanele îndreptățite, precum și orice alte persoane în vederea clarificării unor situații și pentru determinarea valorii imobilelor a căror restituire se solicită; d) consemnează rezultatul evaluării într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei și menționează în mod expres eventualele obiecții; e) trimit, potrivit art. 37 din lege, Ministerului Finanțelor Publice centralizatoarele, împreună cu materialele primite de la persoanele îndreptățite [alin. (4)]. Așadar, așa cum corect au stabilit și instanțele de fond,

activitatea prefecturii se finaliza prin întocmirea procesului-verbal pe care îl înaintau, împreună cu materialele primite de la persoanele îndreptățite, Ministerului Finanțelor Publice. Nu se poate considera că soluționarea notificării avea loc în momentul în care se întocmea procesul-verbal menționat deoarece art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, prevedea că pentru evaluarea despăgubirilor bănești care urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației și Internelor.

Ca atare, soluționarea notificărilor făcute potrivit capitolului 5 al Legii nr. 10/2001, avea loc în momentul în care comisia interministerială evalua despăgubirile bănești. Or, în speță, nu s-a făcut dovada că ar fi avut loc o astfel de evaluare, astfel încât să se considere că prin emiterea Ordinului nr. 92 din 19 aprilie 2006 a fost aplicată retroactiv Legea nr. 247/2005, fiind soluționată din nou notificarea. In condițiile în care autoritatea executivă nu a constituit comisia susmenționată iar legiuitorul nu a emis legea la care se referea art. 40 din Legea nr. 10/2001, instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a regulilor care guvernează conflictul în timp al legilor, în speță fiind incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. In egală măsură, prin hotărârea instanței de apel s-a răspuns criticilor aduse de reclamante sentinței, astfel încât recursul nu este întemeiat nici pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B.G.A. și M.M.O. împotriva deciziei civile nr. 93A din 30 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2007.