ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6713/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6713/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița - Năsăud, secția civilă, la

26

mai 2006, reclamantele B.G.A. și M.M.O. au solicitat,

în contradictoriu cu Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, reprezentată prin Prefect,

anularea parțială a Ordinului nr. 92 din 19 aprilie 2006, în ce privește art. 3

din ordin, obligarea intimatei la emiterea unui ordin de restituire prin

echivalent a imobilelor solicitate spre restituire, în cuantum de 1.190.413.000

lei ROL.

În motivarea

contestației s-a arătat că prin procesul-verbal nr. 882/B din 7 septembrie

2002 Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a constatat

că pentru

imobilele solicitate de

reclamante se pot acorda despăgubiri în cuantum de 1.190.413.000

lei ROL.

Prin aceasta dosarul reclamantelor a fost practic soluționat în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nemodificate.

Procesul verbal și documentația aferentă au

fost comunicate Ministerului Finanțelor care a tergiversat executarea

ordinului, ajungându-se la o nouă soluționare a notificării, potrivit Legii nr.

247/2005.

Pârâta a formulat cerere de arătare a

titularului dreptului prin care a solicitat

introducerea

în cauză a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întrucât

prin

Ordinul nr. 92/19 aprilie 2004 prefectul a făcut doar propunerea de

acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale. Evaluarea și acordarea

acestora este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în conformitate cu art. 16, titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 986 F din 6

decembrie 2006, Tribunalul Bistrița - Năsăud, secția civilă, a respins ca

neîntemeiate atât acțiunea cât și cererea de arătare a titularului dreptului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma

inițială, notificările prin care persoana îndreptățită solicită sau optează

pentru acordarea de despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei

rază teritorială se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv. Activitatea

prefecturii se finaliza printr-un proces-verbal în care se consemna rezultatul

evaluării.

Conform art. 37 din Legea nr. 10/2001,

în forma inițială, procesul-verbal cuprinzând rezultatul evaluării împreună cu

materialele depuse de persoana îndreptățită se înaintau Ministerului Finanțelor

Publice.

Pentru acordarea despăgubirilor bănești

cuvenite, prin art. 40 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut faptul că în termen

de 1 an de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea

notificărilor, prin lege specială se vor reglementa

modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor,

care pot fi plafonate.

Cu toate că s-a instituit un termen până la care

să se adopte legea specială care să reglementeze procedura acordării

despăgubirilor bănești, o asemenea lege nu a mai fost acordată.

Prin

Legea nr. 247/2005 s-au prevăzut numai două tipuri de măsuri reparatorii care

pot fi acordate și anume: compensarea cu alte bunuri sau servicii, respectiv

despăgubiri acordate în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Această

lege obligă, prin art. 24

din

Titlul VII, la reanalizarea proceselor-verbale încheiate de prefecturi în

termen de 60 de

zile de la intrarea sa în vigoare. în

temeiul acestor dispoziții legale, Prefectul județului Bistrița Năsăud a

procedat la reanalizarea notificării reclamantelor și a emis Ordinul nr.

92/2006 conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor.

Legea nouă, nr. 247/2005, se aplică

imediat situațiilor obiective (legale), adică acelor situații juridice al căror

conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.

Stricto sensu este avut în vedere momentul

intrării în vigoare a legii noi, iar lato sensu,

prezentul și viitorul,

ambele determinate prin prisma acestui moment și materializate fie

în situații juridice care urmează să existe, să

se modifice sau să stingă, fie în fapte juridice

pendinte ori efecte

viitoare ale unor raporturi juridice trecute.

In speță, dreptul subiectiv reclamat

își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului

pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un

raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport juridic

sunt imperativ stabilite, în

condițiile în care au fost adoptate măsuri

reparatorii prin echivalent potrivi legii vechi, prin Titlul VII al Legii nr.

247/2005, lege nouă, de imediată aplicare.

Legea nouă determină imperativ regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor

preluate abuziv, iar prin capitolul VII pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 s-au

instituit noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Întrucât, în planul dreptului

intertemporal, toate aceste dispoziții, de imediată aplicare, sunt imperative,

iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche

rămâne fără aplicare. Prin urmare, pretențiile reclamantelor de plată a

despăgubirilor bănești în condițiile legii vechi sunt neîntemeiate.

Deoarece plata despăgubirilor bănești

propuse spre acordare în condițiile Legii nr.

10/2001,

în forma inițială, nu s-a putut realiza în lipsa legii speciale care trebuia

adoptată

potrivit art. 40, iar potrivit Legii nr. 10/2001, în forma

modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile bănești urmează regimul de

conversie prevăzut de titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul la despăgubiri

invocat de reclamante este supus acțiunii legii noi, de imediată aplicare.

În lipsa

legii speciale care să reglementeze procedura de acordare a despăgubirilor,

anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, este neîntemeiată

solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor bănești

propuse inițial, atâta

timp cât și în

temeiul Legii nr. 10/2001 pârâta făcea doar o ofertă de despăgubire, care se

înainta

Ministerului Finanțelor Publice. Nu există și nici nu a existat vreo

reglementare legală în temeiul căreia pârâtei să-i revină obligația plății

despăgubirilor bănești propuse ca măsură reparatorie prin echivalent.

Apelul

declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 93A din 30 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat, în esență, că în aplicarea art. 24 alin. (1) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, a fost emis ordinul atacat de către reclamante,

astfel că nu s-ar putea face aplicarea legii mai favorabile, pentru că nu

există

în vigoare o astfel de lege, ci

numai Legea nr. 247/2005 care reglementează acordarea

despăgubirilor în

condițiile legii speciale, în sensul transformării lor în titluri de

despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamantele critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Decizia

instanței de apel este nelegală, fiind dată în mod lapidar, sumar și confuz,

fără să răspundă coerent problemelor ridicate de reclamante prin apel.

Reclamantele au atacat Ordinul emis, la

art. 3 care stabilește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând

în despăgubiri acordate potrivit legii speciale.

Notificarea reclamantelor se înscrie în

situațiile de restituire prevăzute de art. 36 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 care

stabilesc competența prefectului în soluționarea notificării atunci când

persoana optează pentru restituirea prin despăgubiri bănești. în urma

analizării notificării lor, prin procesul-verbal nr. 882/B in 7 septembrie 2002

Comisia

județeană pentru aplicarea Legii

nr. 10/2001 a constatat că pentru imobilele solicitate de

reclamante se

pot acorda despăgubiri în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL.

Atât sentința cât și decizia încalcă

dispozițiile art. 1 C. civ. și art. 15 din Constituție care stipulează că legea

dispune numai pentru viitor. Emițând ordinul atacat, intimata a aplicat Legea

nr. 247/2005 asupra notificării reclamantelor care fusese soluționată în

ședința Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în baza Legii nr.

10/2001 nemodificată.

Cum însăși instanța recunoaște,

activitatea instituției prefectului s-a încheiat prin emiterea

procesului-verbal nr. 882/B din 7 septembrie 2002.

Dispozițiile legale invocate de

instanță și pe care aceasta și-a întemeiat hotărârea,

sunt aplicabile numai situațiilor în care notificările persoanelor

îndreptățite la retrocedare

sunt nesoluționate sau sunt în curs de

soluționare la entitățile învestite cu soluționarea, nu și notificărilor

soluționate și înaintate în temeiul legii nemodificate Ministerului de Finanțe

Publice în vederea achitării despăgubirilor.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și

în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, înalta

Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamantele

s-au adresat cu notificare Prefecturii județului Bistrița - Năsăud, în a

cărei rază teritorială s-a aflat imobilul preluat abuziv, solicitând

acordarea de despăgubiri în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005.

În condițiile art. 16 din H.G. nr. 614/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

în vigoare la data transmiterii notificării de către reclamante, pentru

evaluarea cât mai corectă a despăgubirilor ce urmează să se acorde persoanelor

care intră sub incidența legii, la prefecturi se vor organiza comisii

constituite din personal din cadrul prefecturilor, direcției generale a

finanțelor publice, aparatului propriu al consiliilor județene,

Consiliului General al Municipiului București și

al inspecției județene de construcții. Este

necesar ca personalul

desemnat de prefecți să realizeze primirea și centralizarea

notificărilor și a ofertelor de acordare a

despăgubirilor bănești să fie foarte bine instruit și

să cunoască

dispozițiile legii, inclusiv situațiile concrete în care legea prevede

posibilitatea acordării de despăgubiri bănești [alin. (1)].

Comisiile au următoarele atribuții

principale:

a) primesc notificările depuse prin intermediul

executorului judecătoresc, prin care persoanele îndreptățite solicită acordarea

de despăgubiri bănești, precum și ofertele de acordare a despăgubirilor bănești

pentru situațiile concrete în care legea prevede această măsură reparatorie;

b)verifică

dacă actele depuse sunt cele stabilite de lege, le înregistrează într-un

registru special și formează un dosar distinct pentru fiecare caz;

c)

convoacă persoanele îndreptățite, precum și orice alte persoane în

vederea clarificării unor situații și pentru determinarea valorii imobilelor a

căror restituire se solicită;

d)

consemnează rezultatul evaluării într-un proces-verbal semnat de

membrii comisiei și menționează în mod expres eventualele obiecții;

e)

trimit, potrivit art. 37 din lege,

Ministerului Finanțelor Publice centralizatoarele,

împreună

cu materialele primite de la persoanele îndreptățite [alin. (4)].

Așadar, așa cum corect au stabilit și

instanțele de fond, activitatea prefecturii se finaliza prin întocmirea

procesului-verbal pe care îl înaintau, împreună cu materialele primite de la

persoanele îndreptățite, Ministerului Finanțelor Publice.

Nu se poate considera că soluționarea

notificării avea loc în momentul în care se întocmea procesul-verbal menționat

deoarece art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, prevedea că pentru

evaluarea despăgubirilor bănești care urmează să fie acordate persoanelor

îndreptățite, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii se

va constitui prin decizie a primului-ministru o

comisie interministerială formată din 2-3

reprezentanți ai Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Finanțelor Publice

și Ministerului Administrației și Internelor.

Ca atare, soluționarea notificărilor

făcute potrivit capitolului 5 al Legii nr. 10/2001, avea loc în momentul în

care comisia interministerială evalua despăgubirile bănești. Or, în speță, nu

s-a făcut dovada că ar fi avut loc o astfel de evaluare, astfel încât să se

considere că prin emiterea Ordinului nr. 92 din 19 aprilie 2006 a fost aplicată

retroactiv Legea nr. 247/2005, fiind soluționată din nou notificarea.

In

condițiile în care autoritatea executivă nu a constituit comisia susmenționată

iar

legiuitorul nu a emis legea la care se referea art. 40

din Legea nr. 10/2001, instanțele de

fond

au făcut aplicarea corectă a regulilor care guvernează conflictul în timp al

legilor, în

speță fiind incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005. Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In egală măsură, prin hotărârea instanței de

apel s-a răspuns criticilor aduse de reclamante sentinței, astfel încât

recursul nu este întemeiat nici pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu

consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantele B.G.A. și M.M.O. împotriva deciziei civile nr. 93A din 30

martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2007.