ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1001/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 548/C/1999

a Tribunalului Sibiu pronunțată în dosarul nr. 1679/1999, formulată de SC S. SA

Copșa Mică, reținând prin sentința civilă nr. 2522/C din 18 decembrie 2008 că

prin sentința civilă nr. 548/C/1999 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată

de A.P.A.P.S. București obligând-o pe SC S. SA Copșa Mică la plata sumei de

1.027.356.732 lei cu titlul de dividende în baza bilanțurilor aprobate prin Hotărârea

A.G.A. din 10 aprilie 1996, pentru anul 1995, sentința devenind irevocabilă.

La data de 1 noiembrie 2000,

ulterior pronunțării irevocabile a sentinței mai sus menționate, SC S. SA Copșa

Mică și H.M. Grecia au solicitat anularea hotărârii A.G.A. din 10 aprilie 1999,

hotărârea atacată fiind constatată nulă prin decizia nr. 1200 din 13 iunie 2003

a Curții de Apel Alba Iulia, care fiind considerată act nou de către SC S. SA Copșa

Mică a invocat-o cu acest titlu în cererea de revizuire a sentinței nr. 548/C/1999

motivată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Respingerea cererii de

revizuire a fost motivată de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor invocării

unui înscris considerat nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea, privind existența lui la data când s-a pronunțat

hotărârea, neprezentarea acestuia ca probă în instanță nefiind făcută fie

pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai

presus de voința revizuentului, precum și faptul ca înscrisul să fie determinat

în sensul că ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării cauzei.

Din acest punct de vedere,

instanța de fond a reținut că decizia nr. 1200 din 13 iunie 2003 a Curții de

Apel Alba Iulia nu reprezintă un „înscris” în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., că această decizie a fost pronunțată după patru ani de la data hotărârii

a cărei revizuire se cere, aceasta neexistând la momentul judecării cauzei a

cărei hotărâre se cere a fi revizuită, dar și că prin decizia invocată s-a

constatat nulitatea unei hotărâri A.G.A. nefiind desființată sau modificată

hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat pronunțarea sentinței nr. 548/1999.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe, a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,

prin decizia nr. 32/A din 10 aprilie 2009, prin care a reținut că art. 322 pct.

5 C. proc. civ. prevede ca motiv de revizuire anularea sau desființarea unei

hotărâri a unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere,

iar nu a unui act ce emană de la o societate comercială, iar decizia nr. 1200

din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia nu îndeplinește condiția de act

nou deoarece nu a existat la momentul judecății. De asemenea a mai reținut că

nici precizarea din cadrul motivelor de apel în sensul că actele determinante

ar fi bilanțul contabil pe anii 1995 – 1997 și hotărârile adunării generale a

acționarilor nu poate fi primită, fiind inadmisibilă în condițiile art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., iar sentința nr. 548/C/1998 a Tribunalului Sibiu nu a fost

motivată, nefiind exercitată calea de atac a apelului în condițiile art. 261 alin.

(4) C. proc. civ. la acea dată.

Împotriva acestei decizii,

revizuenta a formulat recurs solicitând conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate în

sensul admiterii apelului și în consecință admiterea cererii de revizuire.

A susținut în motivele

invocate că hotărârea este nelegală deoarece instanța a interpretat și aplicat

greșit dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., apreciind eronat

înscrisurile depuse, respectiv bilanțul contabil și hotărârile A.G.A. al SC S.

SA din anii 1995 – 1997, care au fost constatate ca fiind nule prin decizia nr.

1200/2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Modificarea unei hotărâri

poate fi cerută în situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) sau când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Conform art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitivă prin neapelare se poate cere

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților, ori dacă s-au desființat sau s-a modificat hotărârea

unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Revizuirea este o cale de

atac extraordinară, de retractare evidențiată prin motivele exprese și

limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ., prin intermediul căreia se

poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea

judecății în cazurile determinate de lege.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. vizează împrejurări care au alterat

procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată, legiuitorul

reglementând două ipoteze, una având în vedere descoperirea unor înscrisuri

după pronunțarea hotărârii, textul fiind exigent în sensul condiționării

exercitării căii de atac de existența înscrisului la data judecății, care însă

nu a putut fi cunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii,

neputând fi prezentate de parte dintr-o împrejurare mai presus de voința ei,

sau din cauza părții adverse care a și deținut-o, cealaltă ipoteză referindu-se

la situația modificării sau desființării hotărârii pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere, cu alte cuvinte hotărârea desființată sau

modificată trebuie să fi avut un rol determinant în pronunțarea hotărârii a

cărei retractare se urmărește, adică să fi fost chiar suportul ei probator.

În speță, revizuenta nu a

făcut o precizare asupra ipotezei avute în vedere când a atacat sentința civilă

nr. 548/C/1999 a Tribunalului Sibiu, dar referindu-se la „aprecierea eronată a

înscrisurilor depuse”, Curtea apreciază că temeiul de drept al formulării

cererii este art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., ipoteză asupra căreia s-au

oprit mai în detaliu cele două instanțe.

În acest context, decizia nr.

1200/2003 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și

de contencios administrativ, nu acoperă exigența condițiilor cerute de art. 322

alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., aceasta neexistând la data judecății

care a avut ca finalitate pronunțarea sentinței nr. 548/C/1999 a Tribunalului

Sibiu, nefiind descoperită în condițiile prevăzute de lege ca urmare a

imposibilității prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea

atacată, aceasta nefiind deținută de partea potrivnică sau datorită unor

împrejurări mai presus de voința sa.

De remarcat este faptul că

revizuenta invocă doar existența unor înscrisuri doveditoare a unei alte situații

de fapt, nefăcând nicio referire la exigențele cerute pentru promovarea acestei

căi extraordinare de atac prin instituirea condițiilor imperative pentru

exercitarea revizuirii.

Bilanțul contabil pe anul

1995 – 1997 și hotărârile adunărilor generale, anulate prin hotărârea

considerată act nou, respectiv decizia nr. 1200/2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, și care a avut la bază și un raport de expertiză, acte subsecvente

actului nou astfel invocat, nu întrunesc prin ele însele cerințele art. 322 pct.

5 C. proc. civ., acestea existând la data pronunțării hotărârii atacate,

nefiind prezentate instanței nu pentru că partea s-a aflat în imposibilitate,

sau dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, părțile neconsiderând necesară

proba cu aceste înscrisuri ci acestea existau și erau cunoscute la acea dată,

nefiind descoperite ulterior.

Faptul că hotărârile A.G.A. din

1995 și 1997 au fost constatate nule, ulterior pronunțării sentinței nr. 548/C/1999

a Tribunalului Sibiu nu constituie un element care să facă posibilă retractarea

hotărârii atacate întrucât nu orice înscris poate determina exercitarea acestei

căi extraordinare de atac a revizuirii ci, doar înscrisul care îndeplinește

imperativ și limitativ condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Și este firesc să fie așa

întrucât retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte

grave pentru părți și stabilitatea raporturilor juridice civile, revizuirea

fiind admisibilă numai în cazurile strict determinate de lege, – așa cum au fost

prezentate mai sus –, pe de altă parte constituie un remediu procesual

important pentru înlăturarea acestor situații excepționale care au făcut ca o

hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Intervenirea unei situații

noi după pronunțarea hotărârii atacate nu este motiv pentru promovarea

revizuirii, hotărârea atacată fiind legală, motiv pentru care recursul urmează

a fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de revizuenta SC S. SA Copșa Mică împotriva deciziei comerciale nr. 32/A din 10

aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.