ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1001/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 548/C/1999 a Tribunalului Sibiu pronunțată în dosarul nr. 1679/1999, formulată de SC S. SA Copșa Mică, reținând prin sentința civilă nr. 2522/C din 18 decembrie 2008 că prin sentința civilă nr. 548/C/1999 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de A.P.A.P.S. București obligând-o pe SC S. SA Copșa Mică la plata sumei de 1.027.356.732 lei cu titlul de dividende în baza bilanțurilor aprobate prin Hotărârea A.G.A. din 10 aprilie 1996, pentru anul 1995, sentința devenind irevocabilă. La data de 1 noiembrie 2000, ulterior pronunțării irevocabile a sentinței mai sus menționate, SC S. SA Copșa Mică și H.M.

Grecia au solicitat anularea hotărârii A.G.A. din 10 aprilie 1999, hotărârea atacată fiind constatată nulă prin decizia nr. 1200 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, care fiind considerată act nou de către SC S. SA Copșa Mică a invocat-o cu acest titlu în cererea de revizuire a sentinței nr. 548/C/1999 motivată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Respingerea cererii de revizuire a fost motivată de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor invocării unui înscris considerat nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea, privind existența lui la data când s-a pronunțat hotărârea, neprezentarea acestuia ca probă în instanță nefiind făcută fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului, precum și faptul ca înscrisul să fie determinat în sensul că ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării cauzei.

Din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că decizia nr. 1200 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia nu reprezintă un „înscris” în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că această decizie a fost pronunțată după patru ani de la data hotărârii a cărei revizuire se cere, aceasta neexistând la momentul judecării cauzei a cărei hotărâre se cere a fi revizuită, dar și că prin decizia invocată s-a constatat nulitatea unei hotărâri A.G.A. nefiind desființată sau modificată hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat pronunțarea sentinței nr. 548/1999. Apelul declarat împotriva acestei sentințe, a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 32/A din 10 aprilie 2009, prin care a reținut că art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. prevede ca motiv de revizuire anularea sau desființarea unei hotărâri a unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar nu a unui act ce emană de la o societate comercială, iar decizia nr. 1200 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia nu îndeplinește condiția de act nou deoarece nu a existat la momentul judecății. De asemenea a mai reținut că nici precizarea din cadrul motivelor de apel în sensul că actele determinante ar fi bilanțul contabil pe anii 1995 – 1997 și hotărârile adunării generale a acționarilor nu poate fi primită, fiind inadmisibilă în condițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., iar sentința nr. 548/C/1998 a Tribunalului Sibiu nu a fost motivată, nefiind exercitată calea de atac a apelului în condițiile art. 261 alin. (4) C. proc.

civ. la acea dată. Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs solicitând conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și în consecință admiterea cererii de revizuire. A susținut în motivele invocate că hotărârea este nelegală deoarece instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., apreciind eronat înscrisurile depuse, respectiv bilanțul contabil și hotărârile A.G.A. al SC S. SA din anii 1995 – 1997, care au fost constatate ca fiind nule prin decizia nr. 1200/2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Modificarea unei hotărâri poate fi cerută în situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.) sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitivă prin neapelare se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-au desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare evidențiată prin motivele exprese și limitativ determinate de art. 322 C. proc.

civ., prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile determinate de lege. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

vizează împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată, legiuitorul reglementând două ipoteze, una având în vedere descoperirea unor înscrisuri după pronunțarea hotărârii, textul fiind exigent în sensul condiționării exercitării căii de atac de existența înscrisului la data judecății, care însă nu a putut fi cunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, neputând fi prezentate de parte dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, sau din cauza părții adverse care a și deținut-o, cealaltă ipoteză referindu-se la situația modificării sau desființării hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, cu alte cuvinte hotărârea desființată sau modificată trebuie să fi avut un rol determinant în pronunțarea hotărârii a cărei retractare se urmărește, adică să fi fost chiar suportul ei probator.

În speță, revizuenta nu a făcut o precizare asupra ipotezei avute în vedere când a atacat sentința civilă nr. 548/C/1999 a Tribunalului Sibiu, dar referindu-se la „aprecierea eronată a înscrisurilor depuse”, Curtea apreciază că temeiul de drept al formulării cererii este art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., ipoteză asupra căreia s-au oprit mai în detaliu cele două instanțe. În acest context, decizia nr. 1200/2003 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, nu acoperă exigența condițiilor cerute de art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., aceasta neexistând la data judecății care a avut ca finalitate pronunțarea sentinței nr. 548/C/1999 a Tribunalului Sibiu, nefiind descoperită în condițiile prevăzute de lege ca urmare a imposibilității prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată, aceasta nefiind deținută de partea potrivnică sau datorită unor împrejurări mai presus de voința sa.

De remarcat este faptul că revizuenta invocă doar existența unor înscrisuri doveditoare a unei alte situații de fapt, nefăcând nicio referire la exigențele cerute pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac prin instituirea condițiilor imperative pentru exercitarea revizuirii. Bilanțul contabil pe anul 1995 – 1997 și hotărârile adunărilor generale, anulate prin hotărârea considerată act nou, respectiv decizia nr. 1200/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, și care a avut la bază și un raport de expertiză, acte subsecvente actului nou astfel invocat, nu întrunesc prin ele însele cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acestea existând la data pronunțării hotărârii atacate, nefiind prezentate instanței nu pentru că partea s-a aflat în imposibilitate, sau dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, părțile neconsiderând necesară proba cu aceste înscrisuri ci acestea existau și erau cunoscute la acea dată, nefiind descoperite ulterior.

Faptul că hotărârile A.G.A. din 1995 și 1997 au fost constatate nule, ulterior pronunțării sentinței nr. 548/C/1999 a Tribunalului Sibiu nu constituie un element care să facă posibilă retractarea hotărârii atacate întrucât nu orice înscris poate determina exercitarea acestei căi extraordinare de atac a revizuirii ci, doar înscrisul care îndeplinește imperativ și limitativ condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Și este firesc să fie așa întrucât retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și stabilitatea raporturilor juridice civile, revizuirea fiind admisibilă numai în cazurile strict determinate de lege, – așa cum au fost prezentate mai sus –, pe de altă parte constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acestor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Intervenirea unei situații noi după pronunțarea hotărârii atacate nu este motiv pentru promovarea revizuirii, hotărârea atacată fiind legală, motiv pentru care recursul urmează a fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuenta SC S. SA Copșa Mică împotriva deciziei comerciale nr. 32/A din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.